20,565 matches
-
Palestinei sau Ierusalimului. Chaim Weizmann avea să noteze în cartea autobiografică "Trial and Error" că Palestina a fost exclusă din regiunile care ar fi trebuit să devină stat independent arab. Această interpretare a fost susținută în mod explicit de cabinetul britanic în 1922 în așa numita „Carte Albă”. Pe baza asigurărilor date de McMahon, pe 5 iunie 1916 a fost declanșată Revolta Arabă. Francezii și britanicii încheiaseră în mai 1916 Acordul Sykes-Picot, care privea împărțirea sferelor de influență în Orientul Apropiat
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
teritoriile locuite de arabi între francezi și britanici și permitea internaționalizarea Palestinei. Hussein a aflat despre acest acord de la emisarii guvernului rus în decembrie 1917, dar temerile sale au fost împrăștiate de două telegrame trimise de Reginald Wingate, Înaltul comisar britanic al Egiptului, prin care se afirma că promisiunile britanice făcute arabilor rămân valabile, iar Acordul Sykes-Picot nu era decât un document de lucru, nu un tratat oficial. După cu scrie Isaiah Friedman, Hussein nu a fost deranjat de publicarea Declarației
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
permitea internaționalizarea Palestinei. Hussein a aflat despre acest acord de la emisarii guvernului rus în decembrie 1917, dar temerile sale au fost împrăștiate de două telegrame trimise de Reginald Wingate, Înaltul comisar britanic al Egiptului, prin care se afirma că promisiunile britanice făcute arabilor rămân valabile, iar Acordul Sykes-Picot nu era decât un document de lucru, nu un tratat oficial. După cu scrie Isaiah Friedman, Hussein nu a fost deranjat de publicarea Declarației Balfour și pe 23 martie 1918, ziarul "Al Qibla
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
inițiativei și alegerii populațiilor indigene” În perioada negocierilor McMahon-Hussein, funcția de ministru de externe era ocupată de Edward Grey. În timpul unui discurs din Camera Lorzilor pe 27 martie 1923, el a afirmat că are mari îndoieli cu privire la valabilitatea interpretării guvernului britanic cu privire propunerilor pe care el le făcuse ca ministru de externe lui Hussein în 1915. El a mai cerut de asemenea ca toate înțelegerile secrete cu privire la Palestina să fie făcute publice. După trecerea perioadei de declasificare, au putut fi
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
pe care el le făcuse ca ministru de externe lui Hussein în 1915. El a mai cerut de asemenea ca toate înțelegerile secrete cu privire la Palestina să fie făcute publice. După trecerea perioadei de declasificare, au putut fi cercetate documentele guvernului britanic din acea perioadă. Printre acestea se află minutele comitetului guvernamental pentru problemele Orientului prezidat de George Curzon. În ședința din 5 decembrie 1918, ședință la care a participat și Balfour, Curzon a afirmat că Palestina se află pe lista regiunilor
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
Milner. Versiunea finală efectivă a fost publicată în numele Secretarului pentru Afaceri Externe, dar autorul real a fost Lordul Milner”. Unul dintre susținătorii cei mai importanți ai căminului evreiesc din Palestina a fost Chaim Weizmann, principalul purtător de cuvânt al sioniștilor britanici. Weizmann a fost un chimist care a conceput un proces de sinteză al acetonei prin fermentație. Acetona este un material necesar în industria militară pentru producerea corditei, un explosiv fără fum, folosit la fabricarea munițiilor. Germania deținea în acea vreme
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
vremii. Alte procese chimice folosite în Regatul Unit în perioada antebelică se dovediseră insuficiente pentru asigurarea nevoii crescânde de explosiv fără fum din Primul Război Mondial, iar criza de cordită ar fi putut avea consecințe grave asupra efortului de război britanic. Ministrul munițiilor din perioada războiului, David Lloyd-George, îi era recunoscător lui Weizmann pentru rezolvarea problemei acetonei și a devenit sprijinitorul aspirațiilor sioniste. Lloyd-George avea să scrie în memoriile sale că atunci când l-a întâlnit pe Weizmann în 1916, acesta din
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
început cel puțin cu un deceniu mai devreme. La sfârșitul anului 1905, Balfour i-a cerut Charles Dreyfus, un apropiat al său și activist sionist, să intermedieze o întâlnire cu Weizman, în timpul căreia cel din urmă a cerut sprijinul guvernului britanic pentru mișcarea sionistă. În timpul primei întâlniri dintre Weizmann și Balfour din 1906, Balfour l-a întrebat pe liderul sionist care sunt obiecțiunile acestui la ideea înființării unui cămin național evreiesc în Uganda, (în acea perioadă protectorat britanic), în loc de Palestinei. Weizmann
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
cerut sprijinul guvernului britanic pentru mișcarea sionistă. În timpul primei întâlniri dintre Weizmann și Balfour din 1906, Balfour l-a întrebat pe liderul sionist care sunt obiecțiunile acestui la ideea înființării unui cămin național evreiesc în Uganda, (în acea perioadă protectorat britanic), în loc de Palestinei. Weizmann a consemnat în memoriile sale: Profesorul de istorie specializat în istoria Orientului Mijlociu James L. Gelvin citează a mai multor motive pentru care guvernul britanic a ales să sprijine aspirațiile sioniștilor. Publicarea Declarației Balfour s-a bucurat
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
ideea înființării unui cămin național evreiesc în Uganda, (în acea perioadă protectorat britanic), în loc de Palestinei. Weizmann a consemnat în memoriile sale: Profesorul de istorie specializat în istoria Orientului Mijlociu James L. Gelvin citează a mai multor motive pentru care guvernul britanic a ales să sprijine aspirațiile sioniștilor. Publicarea Declarației Balfour s-a bucurat de sprijinul a doi dintre consilierii lui Woodrow Wilson, Louis Brandeis și Felix Frankfurter, care erau la rândul lor sioniști înfocați. Gelvin amintește că guvernul britanic avea greutăți
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
care guvernul britanic a ales să sprijine aspirațiile sioniștilor. Publicarea Declarației Balfour s-a bucurat de sprijinul a doi dintre consilierii lui Woodrow Wilson, Louis Brandeis și Felix Frankfurter, care erau la rândul lor sioniști înfocați. Gelvin amintește că guvernul britanic avea greutăți să-l abordeze pe Wilson în privința căminului național evreiesc, convingerea președintelui american fiind aceea că singura modalitate de încheiere a ostilităților era ca ambele tabere să accepte „pacea fără victorie”. Guvernul britanic a hotărât să adopte o abordare
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
sioniști înfocați. Gelvin amintește că guvernul britanic avea greutăți să-l abordeze pe Wilson în privința căminului național evreiesc, convingerea președintelui american fiind aceea că singura modalitate de încheiere a ostilităților era ca ambele tabere să accepte „pacea fără victorie”. Guvernul britanic a hotărât să adopte o abordare similară în cazul rușilor ca și în cazul americanilor. O serie de revoluționari bolșevici de prim rang, printre ei numărându-se Leon Troțki, aveau origini evreiești. Convingerea revoluționarilor ruși să sprijine sionismul le-ar
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
viitoarea națiune independentă palestiniană trebuie să se bucure de controlul asupra surselor de apă, ceea ce a dus la propunerea unor granițe, în nord pe râul Hamon, iar în est la vest de Iordan. Această extindere nu presupunea, în opinia ministrului britanic, și controlul asupra căii ferate Hadjaz, care era legată aproape exclusiv de interesele arabilor. Publicul și guvernul britanice au ajuns treptat să tot mai nefavorabile angajamentelor luate pentru susținerea sionismului. În februarie 1922, Winston Churchill i-a telegrafiat lui Herbert
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
propunerea unor granițe, în nord pe râul Hamon, iar în est la vest de Iordan. Această extindere nu presupunea, în opinia ministrului britanic, și controlul asupra căii ferate Hadjaz, care era legată aproape exclusiv de interesele arabilor. Publicul și guvernul britanice au ajuns treptat să tot mai nefavorabile angajamentelor luate pentru susținerea sionismului. În februarie 1922, Winston Churchill i-a telegrafiat lui Herbert Samuel, Înaltul Comisar pentru Palestina, cerându-i să facă economii. Churchill afirma în telegramă că ostilitatea față de politica
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
Comisar pentru Palestina, cerându-i să facă economii. Churchill afirma în telegramă că ostilitatea față de politica sionistă din Palestina este în creștere în ambele camere al parlamentului. El mai afirma că este tot mai greu să fie combătute opoziția contribuabililor britanici împovărați de taxe față de impunerea în Palestina a unei politici nepopulare. John Evelyn Shuckburgh, funcționar al noului departament al Orientului Mijlociu al ministerului de externe, a descoperit la un moment dat că toată corespondența de până la emiterea declarației Balfour nu
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
putându-se număra Weizmann și Sokolow și, poate din umbră, lordul Rothschild. Documentul Foreign Office considera că, aparent, majoritatea negocierilor fuseseră purtate fără consemnarea lor în acte oficiale, ci cel mult în unele documente private. . Unul dintre motivele din spatele atitudinii britanice față de emigrație evreilor în Palestina sub mandat britanic ar fi putut fi asigurarea securității Canalului Suez, care făcea parte din ruta maritimă către India Britanică, și a oleoductului Mosul - Haifa, terminat în 1935. De altfel, după declararea independenței Israelului în
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
din umbră, lordul Rothschild. Documentul Foreign Office considera că, aparent, majoritatea negocierilor fuseseră purtate fără consemnarea lor în acte oficiale, ci cel mult în unele documente private. . Unul dintre motivele din spatele atitudinii britanice față de emigrație evreilor în Palestina sub mandat britanic ar fi putut fi asigurarea securității Canalului Suez, care făcea parte din ruta maritimă către India Britanică, și a oleoductului Mosul - Haifa, terminat în 1935. De altfel, după declararea independenței Israelului în 1948. Pomparea țițeiului spre Haifa a fost întreruptă
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
în acte oficiale, ci cel mult în unele documente private. . Unul dintre motivele din spatele atitudinii britanice față de emigrație evreilor în Palestina sub mandat britanic ar fi putut fi asigurarea securității Canalului Suez, care făcea parte din ruta maritimă către India Britanică, și a oleoductului Mosul - Haifa, terminat în 1935. De altfel, după declararea independenței Israelului în 1948. Pomparea țițeiului spre Haifa a fost întreruptă de Irak. Arabii și-au exprimat nemulțumirea în noiembrie 1918 în timpul paradei care marca aniversarea Declarației Balfour
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
Asociația musulmano-creștină a protestat împotriva arborării „steagului alb-albastru cu două triunghiuri inversate în mijloc”. Asociația a atras atenția autorităților asupra consecințelor grave ale oricărei implicări politice în arborarea drapelului. La sfârșitul aceleiași luni, Asociația musulmano-creștină a trimis un memorandum guvernatorului britanic cu ocazia aniversării unui an de la ocuparea orașului Jaffa, în care protesta împotriva unei eventuale proclamări a unui stat evreiesc Există mai multe implicații ale Declarației Balfour din 1917. Emiterea acestei declarații a influențat în mod hotărâtor „aliyah”, emigrarea evreilor
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
al Greciei și al altor țări balcanice. Metaxas avea reputația de a fi germanofil datorită studiilor sale din Germania și a rolului jucat în Schisma Națională. Regele George al II-lea și cei mai mulți lideri eleni erau anglofili, iar prezența flotei britanice în Marea Mediterană nu putea fi ignorată de o țară maritimă precum Grecia. Politica lui Metaxas, care încerca să țină Grecia în afara luptelor celui de-al doilea război mondial a fost zădărnicită de cererile abuzive ale lui Mussolini de pe 28 octombrie
Ioannis Metaxas () [Corola-website/Science/320855_a_322184]
-
Europa, în livezi de portocali, la drumuri și în cariere de piatră, stabilindu-se in kibuțul Givat Hashloshá. Începând din 1942 s-a înrolat în unități de transport ale Armatei a 8-a și în Brigada evreiască palestineană a armatei britanice, cu care a participat la Al doilea război mondial. A participat la luptele din Africa, la debarcarea în Italia și la eliberarea Olandei. A contribuit la organizarea emigrației ilegale (interzise de regimul mandatar britanic) de evrei supraviețuitori ai Holocaustului în
Amir Gilboa () [Corola-website/Science/320868_a_322197]
-
în Brigada evreiască palestineană a armatei britanice, cu care a participat la Al doilea război mondial. A participat la luptele din Africa, la debarcarea în Italia și la eliberarea Olandei. A contribuit la organizarea emigrației ilegale (interzise de regimul mandatar britanic) de evrei supraviețuitori ai Holocaustului în Palestina, iar în 1948-1949 a luat parte la Războiul de independență al Israelului. Familia sa rămasă în Ucraina a pierit în Holocaust. În 1942 părinții, frații și surorile sale au fost omorâți de naziști
Amir Gilboa () [Corola-website/Science/320868_a_322197]
-
cele din urmă, SUA au acceptat să traseze granița de vest pe râul Sabine, dar Spania a insistat ca granița să fie Arroyo Hondo. În urma tratatului, Statele Unite au primit drepturi teritoriale asupra Floridei Spaniole (Florida de Est și de Vest britanice între 1763-1783) în schimbul plății de către Statele Unite a revendicărilor localnicilor față de guvernul spaniol în valoare totală de de dolari și al renunțării la revendicările teritoriale din Texas la vest de râul Sabine și din alte zone spaniole. Tratatul a fost definitivat
Tratatul Adams-Onís () [Corola-website/Science/320857_a_322186]
-
realizate în perioada 1920-1941. Între anii 1925-1929 o companie italiană a exploatat 25.000 tone de silvină, cu o medie de 70% KCl, aceste minereuri au fost transportate pe calea ferată către Mersa Fatma. După al Doilea Război Mondial, administrația britanică a demontat calea ferată și a înlăturat toate urmele ei. Dallol Co. din Asmara a vândut câteva tone de sare, de pe acest sit, Indiei în 1951-1953. În anii 1960, compania Parsons din SUA, o companie minieră, a efectuat o serie
Dallol, Etiopia () [Corola-website/Science/320896_a_322225]
-
Războiul din Afganistan a început pe 7 octombrie 2001 când a fost începută Operațiunea Enduring Freedom (OEF) de armata SUA împreună cu armata britanică, ca răspuns la atacurile asupra SUA de la 11 septembrie 2001. Marea Britanie din 2002 a condus propria sa operațiune militară, Operațiunea Herrick, ca parte a aceluiași război din Afganistan. Caracterul războiului a evoluat de la o luptă violentă cu Al-Qaeda și susținătorii
Războiul din Afganistan (2001-prezent) () [Corola-website/Science/320879_a_322208]