17,559 matches
-
de hârtie. Abia dacă se putea spune că există. Și în acest caz (i-a replicat cel care lua interviul) cu siguranță că întregul sistem nu era decât un castel construit pe nisp. Poate, confirmă Thomas zâmbind: dar era un castel splendid... Urmărindu-i pe agenții lui de bursă cum priveau încordați ecranele pâlpâitoare, Thomas simți față de ei un sentiment apropiat de cel al dragostei paterne. Ei erau fiii pe care nu-i avusese niciodată. Asta se întâmpla în timpul anilor celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a preluat controlul a fost să-l concedieze pe gestionatul fondurilor de atunci și să numească în loc un om de-al lui; iar când imperiul editorial, de vânzări în detaliu și articole sportive s-a prăbușit în jurul lui ca un castel din cărți de joc peste mai puțin de un an, auditorii independenți aduși să adune mizeria au fost uluiți de viteza și eficiența cu care a fost golit fondul de pensii - nu doar consumat, ci pur și simplu golit -, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și năpădit de bălării care constituia aleea de intrare, pătratele aurii ale luminilor de lampă care străluceau la ferestrele reședinței Winshaw Towers puteau părea aproape prietenoase. Dar această impresie nu putea dăinui nici măcar unei priviri fugare asupra masivului și înfricoșătorului castel. Pe Michael îl trecură fiori când se apropie de portalul principal și auzi urletul oribil al câinilor, protestând față de închiderea lor în vreo anexă a gospodăriei. Spre surprinderea lui, se pomeni mormăind cuvintele: „Nu e chiar o tabără de vacanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Revista. Exact. Ei bine, după ce am citit articolul, am început să mă uit pe celelalte articole și închipuie-ți, Michael, supriza mea - închipuie-ți bucuria și uimirea - când am găsit, înghesuit pe dosul unei pagini, o delicioasă povestioară despre un castel și deasupra ei, aceeași fotografie cu domnul Farringdon pe care mi-o dăduseși tu cu ani în urmă. Era o fotografie cu tine, Michael! Tu, băiețel! Soarta o adusese în mâinile mele, în sfârșit! Și pe deasupra s-a dovedit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
-i așa? Iulia dă din cap în semn că da. Cei doi nu mai zic nimic până pe Berzei. Uf, bine c-am trecut, răsuflă Iulia ușurată. Mi-e frică de clădirea asta, mai ales noaptea, mă duce cu gândul la castelul vrăjitoarei Xayide în pădurea de orhidee blestemate. ─ Cine? Într-o poveste pe care o citeam când eram mică, era un castel, îi zicea Mâna văzătoare. Are formă de mână și la fiecare din cele o mie de ferestre stă câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
am trecut, răsuflă Iulia ușurată. Mi-e frică de clădirea asta, mai ales noaptea, mă duce cu gândul la castelul vrăjitoarei Xayide în pădurea de orhidee blestemate. ─ Cine? Într-o poveste pe care o citeam când eram mică, era un castel, îi zicea Mâna văzătoare. Are formă de mână și la fiecare din cele o mie de ferestre stă câte un soldat în armură neagră, gol pe dinăuntru. Tot ce e gol poate fi mânat de voința mea, spune Xayide. De câte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
să nu acopere decât „jumătăți de măsură” (P.H.L.). Naratorul a hotărât să nu-i refuze Domnului R. o ultimă șansă. O decizie inspirată! Prea l-a strivit sub exemplul celuilalt basarabean, de numele căruia se leagă o mare operă, un castel și un copil genial. Prin urmare, regăsesc în ultimele pagini ale caietului un domn Profesor tot mai convins că, pentru a-și dovedi că este viu, trebuie să-și dorească mai mult decât un ... mort. Întâi, să fie cât mai
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
fiecare dimineață, somnoroasă, privindu-l cu cei mai limpezi ochi din lume. A înțeles, în fine, că acum „casa dragostei lor”, despre care amintea odinioară în glumă și puțin melancolic, este absolut reală. „Mai adevărată și mai luminoasă decât orice castel!” - punctează P.H. Lippa, făcând aluzie, pare-se, la strania construcție de la Câmpina. Profesorul, adică anonimul „Domn R.”, modestul dascăl plecat dintr-un sat basarabean, se bucură acum de cea mai primitoare casă din câte putea să și dorească. Între altele
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
construcție abstractă. Dar nu se putea sustrage, prin vocație, proiectării ei. Se considera predestinat. Dacă totuși aș putea să mă întrețin cu tine, scria el lui Vettori, eu n-aș ști să mă împiedic de a-ți umple capul cu castelele mele din Spania; căci soarta a vrut ca eu să nu pot judeca nici asupra artei mătăsii, nici asupra artei lînii, neștiind să vorbesc nici despre cîștiguri, nici despre pierderi, eu sînt forțat să mă ocup de afaceri de stat
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
poporul lui decît de străini trebuie să ridice fortărețe; dar acela care se teme mai mult de străini decît de poporul lui nu are nevoie să le construiască. Familia Sforza a avut și va avea mai mult de suferit de pe urma castelului pe care Francesco Sforza l-a zidit la Milano, decît de pe urma oricărei tulburări care a existat sau care se va ivi în acel stat. Deci, cea mai bună fortăreață care poate să existe este faptul de a nu fi urît
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
aceștia ar face mai bine să nu figureze în lume decît ca seniori la locul lor, să renunțe odată la emfaza spre care-i poartă orgoliul, să nu întrețină mai mult decît o gardă, suficientă pentru a alunga hoții din castel, în caz că s-ar arăta vreunii atît de înfometați încît să caute acolo de-ale gurii, să dărîme meterezele, zidurile și tot ceea ce poate da reședinței lor aerul unei fortărețe. Și iată motivele: majoritatea prinților mărunți, și mai ales cei din
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
-și pună undițele pentru noapte, ca să pescuiască păstrăvi-curcubeu. — Uite, Nick, vechea noastră ruină. Vâslind, Nick privi fundația printre copaci. Da, uite-o, zise el. — Îți mai amintești când era fabrica aici? — Abia-mi aduc aminte. Seamănă mai mult cu un castel, spuse Marjorie. Nick nu-i răspunse. Continuară să vâslească de-a lungul malului până pierdură ruinele din vedere. Apoi Nick tăie golful de-a curmezișul. — Nu mușcă, zise Nick. Nu, răspunse Marjorie. Era atentă tot timpul la undiță, chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
patru ore și jumătate și poți să cinezi În vagonul restaurant. Așa că pentru câteva zile se strânseră la Café du Dome, evitând La Rotonde, care era peste drum, pentru că acolo era plin de străini, și apoi familia Elliot Închirie un castel În Touraine, În urma unui anunț apărut În New York Herald. Acum Elliot avea deja niște prieteni care-i admirau poemele și doamna Elliot Îl convinse s-o cheme pe prietena ei din Boston, cea care avusese atunci grijă de ceainărie. Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mulțime de ori. Prietena era cu câțiva ani mai mare decât Cornelia și-i spunea Iubita. Și ea provenea dintr-o veche familie sudistă. Împreună cu câțiva prieteni de-ai lui Elliot, care-i spuneau Hubie, cei trei se instalară În castelul din Touraine. Descoperiră că Touraine era o regiune de câmpie foarte călduroasă care semăna foarte mult cu Kansas-ul. Elliot avea acum destule poeme cât pentru un volum. Urma să-l publice În Boston și deja Îi trimisese un cec editorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
plece Înapoi la Paris. Touraine se dovedise a nu fi ceea ce părea la Început. Curând plecară toți, urmându-l pe un poet tânăr, bogat și necăsătorit, undeva pe malul mării, lângă Trouville. Acolo fură toți foarte fericiți. Elliot rămase la castelul din Touraine, pentru că-l Închiriase pentru toată vara. El și doamna Elliot Încercară din răsputeri să facă un copil, În patul foarte larg și tare din dormitorul uriaș și fierbinte. Doamna Elliot Învăța să bată fără să se uite la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ani, avea în privire umbrele frunzelor de castani; abia acum îi înțeleg privirea de altădată și glasul ce suna ca o lăută spartă. Mama Lucreția credea în minuni și în astrele opale, citea toată vremea romane despre grădinile misterioase ale castelelor medievale. Bunica ageră la minte plângea, doar Tata mare umblat prin lume avea în colțul ochilor altare strivite în lumea aceasta cu treptele trecătoare. Frumosul chip al tatălui meu veghea sever un destin îngenuncheat. Au trecut de la unul la altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
duce pe prințesă, cu care tocmai se drăgălise-n lan Înainte s-o apuce-n cioc un șarpe mare și s-o transporte pînă-n brațele vrăjitoarei, pe o stîncă albastră, din polistiren, o duce așadar pe cal undeva, dar după ce distruge Castelul Răului omorînd la iuțeală vreo patru sute de soldați fioroși cu, n-o să credeți, două seceri pentru orz, arma lui secretă, că era fiu de țăran. Ceea ce pune Însă capac oricărei luminițe de speranță este coloana sonorizată. În plin mister asiatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
-ar fi crezut că un tren german poate Întîrzia la plecare cu opt minute doar pentru a aștepta un grup valah , am izbucnit În urale latine, ne-am așezat pe locurile noastre și am privit noaptea și Rinul punctat de castelele de pe celălalt mal, minuscule, luminate În oranj. Eram pe tărîmul lui Wagner. Și-am hotărît să mîncăm ceva. Ne-am apucat toți odată să desfacem cu febrilitate pungi, sacoșe, geamantane, au fost scoși cîrnați, cotlete, gogonele, sărmăluțe, gogoșari, cozonaci erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
noapte Întreagă, Într-o discotecă, cu proprietarul unui magazin de brînzeturi, despre Charlie Parker și Lester Young, Now’s the Time, On A Slow Boat To China, cine-ar fi crezut că-i posibil așa ceva, brînză și Bloomdido, vizitez un castel, restaurat de Jack, un alt avocat, e un castel autentic cu o bibliotecă criminală, apropo de cultură, sînt sute și sute de cărți extrem de rare, unele din secolul XV, aș vrea să rămîn Întreaga seară printre volumele legate-n piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de brînzeturi, despre Charlie Parker și Lester Young, Now’s the Time, On A Slow Boat To China, cine-ar fi crezut că-i posibil așa ceva, brînză și Bloomdido, vizitez un castel, restaurat de Jack, un alt avocat, e un castel autentic cu o bibliotecă criminală, apropo de cultură, sînt sute și sute de cărți extrem de rare, unele din secolul XV, aș vrea să rămîn Întreaga seară printre volumele legate-n piele, nu mă lasă Jack, Îmi arată o supersofisticată instalație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe ferestre orașul situat la confluența rîurilor Escaut și Lys, ridicat pe canale prin care l-au legat de Marea Nordului, unde acum venise probabil ora fluxului, sînt sumedenie de canale - nervuri prin orașele belgiene -, multe Veneții flamande, pe urmă vizităm Castelul Conților, construit În 1180, mai Întîi subterana unde erau torturați prizonierii Evului Mediu, e Întuneric și răcoare, ca atunci, vedem ce-a mai rămas dintr-un conte, Îmi amintesc sicriul lui Donald, urcăm scări Întortocheate, extrem de Înguste, ne frecăm umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de stat pașnică, și cer tuturor celor ce Îmbrățișaseră noua credință a Ereticului să-l părăsească, garantîndu-le viața. Rămas singur În palatul său, Akhenaton se Îmbolnăvește și moare repede, Însă după Îndelungate suferințe. Nefertiti rămîne și ea singură În propriul castel, continuînd să nu se lepede de religia mortului, pe care o Îmbrățișase din convingere, În general. EXAMEN CLINIC: Această istorie este povestită de paisprezece personaje, preoți, militari, foști miniștri, rude care se grupează În două tabere, una susținînd că Ereticul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
era crudană atunci când realitățile timpului au pus-o în situația de a înțelege singură ce înseamnă războiul și, mai ales, traiul sub ocupația unor neprieteni. în anul 1420, satul ei a fost în mai multe rânduri invadat și prădat. Domeniul castelului din Vaucouleurs era o insulă deopotrivă incomodă și ispititoare în mijlocul zonei ocupate de englezi și de ducele de Bourgogne, ostil regelui Franței. Opt ani mai târziu, au fost incendiate biserica satului și recoltele țăranilor. Mica săteancă nu pricepea nimic din
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
a spus: „Ei bine, oameni ai Bisericii, duceți-mă în închisoarea voastră, nu mă lăsați în mâinile englezilor”. La auzul acestei cereri, monseniorul de Beauvais ÎPierre Cauchonă răspunse: „Duceți-o acolo de unde ați luat-o”. Și a fost dusă la castelul din care plecase. Aceste vorbe ale lui Pierre Cauchon constituie adevărata condamnare a Ioanei, fapt dovedit de cele ce vor urma. Ioana a fost dusă în cele din urmă în închisoare, tunsă și îmbrăcată din nou în haine de femeie
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
tărâm arată într-un fel anume, după ceea ce cultivă acolo prințul sau prințesa lui. Există, de exemplu: Tărâmul Sunetelor, Tărâmul Miresmelor, Tărâmul Liniștii, Tărâmul Surâsului, Tărâmul Gesturilor care contează. Prințul pe care-l caută Ana e stăpân pe Tărâmul Culorilor. Castelele și le înalță singuri prinții și prințesele, cu mintea și cu mâinile lor, în acel loc de pe planetă în care vor să locuiască pentru că acolo se simt cel mai bine. Prințul Culorilor s-a stabilit în Carpați. La Castelul lui
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]