17,991 matches
-
s-au întâmplat în anii iștia încât parcă m-am sălbăticit. Fug de lume... Parcă mi-ar fi rușine și nu știu de ce. Nu trebuie să-ți fie rușine, că doar n-ai dat în cap la nimeni, nu ai furat... Ce mai? Ai vorbit și tu împotriva aistora care ni s-o urcat în cap și... Auzind aceste vorbe, Toaibă a făcut ochii mari, întrebându-se: „Oare ce gândește cu adevărat Prispă aista? Nu spunea el că o fost amenințat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Da’ pe mine tot mă supără ceva... Ce te supără? Că bei prea mult, Toadere. Tare bucuroasă aș fi dacă ai bea mai puțin. În fiecare sâmbătă îți duc grija până te văd acasă... Să știi tu că nu mă fură nimeni. Cine are nevoie de un cotonog ca mine? Nu vorbi cu păcat, Toadere. Eu am nevoie de tine! Vreau să fug de tot ce mă înconjoară aici în sat și dacă aș putea să fug și de mine... Măcar
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
umplut un țoi cu rachiu și i l-a așezat dinainte. Ei, asta-i altă gâscă în ceea traistă - a glăsuit Toaibă bucuros, ducând țoiul la gură. Crâșmarul l-a lăsat să se îndestuleze. I-a umplut țoiul din nou, furându-l cu privirea. Măi Toadere, te aș întreba ceva, dar mi-i să nu te superi. Când m-am supărat eu pe matale? Niciodată. Atunci, dă-i drumul! Dumirește-mă și pe mine... Da’ ce nedumerire ai? Ce vorbeai tu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
facă s-o asculți. Când și-a înfige ochii în tine te trec fiorii! N-ai încotro și trebuie să te uiți într-ai ei și... și gata, nu mai ești tu... Singurul stăpân atunci îi Dochița! Și numai ea!...” Furat de aceste gânduri, nici nu și-a dat seama când a lăsat traista din spate, când s-a spălat pe mâini și când s-a așezat în fața blidului cu mâncare. A mâncat cu poftă, uitându-se din când în când
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
furișat în sat pe nesimțite, culegând struguri, punând prunele pe lozniță și pacea în suflete... După ce puneau stăpânire pe fire, porneau apoi să colinde satul cu noaptea la braț, oprindu-se la porțile unde se spuneau vorbe tainice și se furau săruturi nevinovate... În zori de zi, călcau pe bruma care se înfiripa din zi în zi... În dimineața aceea, dinspre cimitir s-au desprins trei umbre... Mergeau braț la braț. În mijloc, un brad de bărbat, iar de-a stânga
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
totul e o pușcărie, oamenii disprețuiți. CÎnd se ajunge - și s-a ajuns - ca pe nimeni să nu mai intereseze nimic. Pămînturile luate, țăranii arestați În colective În care abia li se dă de-ale gurii. De asta se și fură atît, domnule judecător, și fug la orașe ca să poată trăi În industrie, care Înghite cît Înghite, pînă Într-o zi. Dacă-ți bați joc de om și-i dai nimica toată, nu-l mai interesează nimic și-și ia singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Înăuntru. Doamna Pavel văzîndu-se În pericolul de a fi trecută pe planul doi, de prezența masivă și guturală a soțului care captase - era convinsă - atenția noilor venite, trecu Înaintea lor, apoi luînd-o de braț pe Ana, o conduse, așa că ele fură primele care intrară În casă; urma domnul Pavel cu fiica Anei - „Ana cea mică” - și eu. Știu că-mi făceam probleme cu toate nimicurile ce le presupuneam posibil a se ivi, purtînd grija ca amîndouă să se simtă cît mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Barbarii loveau cu furie, țintind sub armură, spre pântece, spre încheieturi, spre picioare. Fiecare lovitură avea o țintă precisă, fiecare rană provocată era o tăietură pe care nici un medic n-ar fi putut-o vindeca. Soldații căzură unul după altul; fură omorâți cu câte o lovitură de secure în gât. Doar doi, cei mai curajoși, rezistară încă puțin atacului; înconjurați de dușmani, se lipiră cu spatele de trunchiul unui copac, umăr lângă umăr, hotărâți să-și dovedească vitejia. O lovitură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
revolte împreună cu ei, îi explică bucătarul-șef. Nici ei nu s-au răzvrătit... Erau prea izolați, nu era bine - bucătarul-șef puse în ciocul fazanului câteva fire de cimbru. Dar Galba nu l-a pedepsit pe nici unul dintre asasini. — Capito fura așa cum fură toți - paharnicul gustă vinul. Ne-a nenorocit cu birurile lui, pe care le băga în buzunar ca să-și cumpere pământ cine știe unde. Așa fac toți - vărsă vinul într-o cupă decorată cu frunze de viță. N-am văzut niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ei, îi explică bucătarul-șef. Nici ei nu s-au răzvrătit... Erau prea izolați, nu era bine - bucătarul-șef puse în ciocul fazanului câteva fire de cimbru. Dar Galba nu l-a pedepsit pe nici unul dintre asasini. — Capito fura așa cum fură toți - paharnicul gustă vinul. Ne-a nenorocit cu birurile lui, pe care le băga în buzunar ca să-și cumpere pământ cine știe unde. Așa fac toți - vărsă vinul într-o cupă decorată cu frunze de viță. N-am văzut niciodată un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îl ura pe Nero. — Și Caecina Alienus, legatul Legiunii Rapax, îl susținea pe Galba. Iar eu - adăugă ajutorul de bucătar cu superioritate - n-aș sta la masă cu Caecina nici dacă m-ar plăti... Ar fi în stare să-mi fure caligae pe sub masă. Știm cu toții că hoțul ăla și-a însușit banii publici - nu degeaba a pus Galba să fie judecat pentru delapidare. E atât de avid de bani, încât se lasă cumpărat de oricine. Are suflet de trădător. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
după miracolul ăsta al lui Antonius Primus... jur că dezertez! Soldatul aranja cu o mână legătura ruptă a armurii ferrea, entuziasmat că, după schimbarea direcției, se găsea în prima linie, înfruntând un dușman de temut, dar îngenuncheat acum. Quazii rămași fură atacați dintr-o parte de centuria din fundul pâlniei, iar din cealaltă, de genieri. Deasupra lor, cerul păru că se întunecă, străbătut de ascuțitele pila. Ca să scape de masacru, unii începură să alerge spre laturi, căutând să ajungă în pădurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
jafurile și masacrele lor. Din partea lor, Vitellius putea rămâne pe veci acolo, la Augusta, și nu doar câteva săptămâni, înainte să-și continue călătoria spre Alpes și spre Roma. La urma urmei, soldații lui se mulțumeau să se încaiere, să fure și să violeze femei; nu era nici o supărare că împăratul nu-i pedepsea. Împăratul era bun... Nu poruncise uciderea nimănui și plătea cantitățile imense de alimente pe care le cumpăra de la țărani și de la neguțători. Valerius asculta distrat, continuând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Dacă nu așteaptă până în ultima clipă, atacul e ratat. Proculus îl luă pe Valerius de braț; se îndepărtară de cei doi gladiatori. Acum te vei antrena ca ei... Știi ce-i un pinnirapus? Valerius clătină din cap. — Înseamnă „cel care fură penele“. O să ți se pară ușor, dar... Proculus nu-și termină fraza. Ceru un asistent mirmilon, îi dădu scutul mare, dreptunghiular, și un coif de antrenament, din piele. Pe coif, în dreptul tâmplelor, erau două pene roșii. — Acum, prietene, când acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lungea și apoi se scurta, într-un fel de dans războinic. — Cine a mai auzit ca lupul să fugă pentru că vânătorul l-a rănit cu o săgeată? Cine a mai auzit ca ursul să dea înapoi când un șoarece îi fură prada? Nu suntem noi mai curajoși decât lupii și mai puternici decât urșii, nu suntem noi stăpânii acestor păduri? V-a întristat înfrângerea de la Bedriacum... Nu uitați că soldații noștri călare au reușit să spargă liniile lui Caecina. Nu uitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
strategic. Antonius se știa protejat de armata lui Sextilius Felix, aflată în Rhetia, care împiedicase trecerea armatelor vitelliene din Germania. În sfârșit, prin cucerirea Veronei, avea să atragă de partea sa orașele din întregul ținut. Primii care i se alăturară fură soldații din flota de la Ravenna, ce proveneau, în marea lor majoritate, din Dalmatia și Pannonia. Dărâmară statuile lui Vitellius și îl aleseră comandant pe Cornelius Fuscus. La Verona ajunseră și legiunile a șaptea Claudiana, comandată de legatul Vipstanius Messalla, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în care acum punea miere. — Roma e plină de soldați care, pentru că sunt vitellieni, își permit orice, de la violuri până la jafuri. Când ies în oraș, văd nenumărate scene violente. Mișună o grămadă de soldați beți care nu fac nimic... Doar fură, se ceartă, insultă și lovesc oamenii... Cât despre femei... Dar ce spuneți de poporul nostru? E gata să asiste la moartea unui împărat și să-l aclame pe următorul, ca să se bucure apoi când acesta din urmă este ucis... În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Antonius Primus, adăugă coborând glasul, Antonius Primus luptă cu vitellienii lângă Cremona. Caecina Alienus l-a trădat pe Vitellius, după cât se spune, iar Flavius Valens nu se grăbește... În loc să alerge să dea piept cu flavienii, se oprește în fiecare oraș, furând tot ce se poate fura și violând femeile celor care îl găzduiesc... — Dar Vitellius știe toate astea? întrebă Lucilius uimit, încruntându-se. Cum de dă atâtea banchete, fără să-și facă griji? Ce v-am spus acum e secret, prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Antonius Primus luptă cu vitellienii lângă Cremona. Caecina Alienus l-a trădat pe Vitellius, după cât se spune, iar Flavius Valens nu se grăbește... În loc să alerge să dea piept cu flavienii, se oprește în fiecare oraș, furând tot ce se poate fura și violând femeile celor care îl găzduiesc... — Dar Vitellius știe toate astea? întrebă Lucilius uimit, încruntându-se. Cum de dă atâtea banchete, fără să-și facă griji? Ce v-am spus acum e secret, prieteni. Bucătarul-șef își duse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înainte celorlalți și să fie primii care cuceresc... Trecu în fruntea oamenilor săi. Se apropiară de oraș, care se ridica strălucitor în soare. Legiunile lui Antonius Primus înaintau cu mașinile de război și cu vignae, care, fiind construite în grabă, fură repede arse. Din înaltul zidurilor, vitelienii aruncau pietre și săgeți. Ambele armate luptau ca romanii, dar flavienii erau mai îndârjiți; continuau să înainteze, pășind peste cadavre și ridicându-se pe umerii tovarășilor lor, îi apucau pe dușmani de mâini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
poetul Vergilius... — Ce s-a întâmplat? întrebă din nou Antonius. — Ei bine, Antonius... pe când tu zăceai în cortul ăsta și te luptai cu moartea, soldații noștri au dat năvală în Cremona. Au siluit femei, au ucis, au jefuit casele, au furat bani, obiecte de cult din temple, aur... Au devastat locuințele una după alta, căutând cine știe ce comori... Au omorât bărbați, femei, bătrâni, copii... Antonius își ascunse fața în mâini. — De ce n-am fost acolo? murmură îndurerat. I-aș fi oprit... În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întuneca și va dispărea. Tăcu din nou, gânditor. — Nu mă refer la viziuni, ele sunt cu totul altceva. Există oameni care ucid și care continuă să aibă viziuni, în lumea asta plină de zeități. Și mai există oameni care omoară, fură, siluiesc și mint, dar continuă să fie în legătură cu lumea supranaturală deoarece fac apel la demoni răi. Dar eu mă refer la cu totul altceva. Marcus asculta tăcut, privindu-l încruntat. Valerius se așeză pe băncuță. „Da, gândi, așa e.“ Înălță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Bucovina pământ românesc” reeditate și închinate românilor din Cernăuți, Herța, Lunc a, F ântâna Albă, Mahala, Ciudei și nu numai, acum la împlinirea a 90 de ani, când la 28 noiembrie 1918 Consiliul Național al Bucovinei hotăra revenirea la România furată la 1774, n asc rememorări. Septembrie 1918. La Viena se aflau: I.P.S.S patriahul Miron Cristea, Iuliu Maniu, chiar atunci întors de pe frontul italian, Teofil Simionovici, fost vice-președinte al Senatului, George Grigorovici și George Sârbu, foști dep utaț i. Adunați
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
1915, N.N.T., desigur N.N. Tonitza secretarul general al redacției, consemna referindu-se la altă provincie românească, Basarabia: „... Pământul Basarabiei lui Ștefan cel Mare și Sfânt, pământul sub care zac eroii neamului românesc, e rănit și disputat astăzi. Ne-a fost furat odată cu sila acel pământ, de „prieteni i” noștri, dar să se afle că au rămas acele morminte care mai păstrează încă oasele celor ce au știut să mo ară pentru a ne lăsa nouă falnica moștenire. Au rămas acolo moaștele
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
de câteva veacuri încoace el vede mereu cum Rusia, vecină cu Moldova lui, îi ocupă mereu din ea, că Bucovina și Gurile Dunării nu mai aparțin astăzi României mame, că de la 1812 - și mai dinainte și până în prezent Rusia îi fură din Bas arabia, iar acum însăși Istoria Rusiei este strigătul său de durere și ca o revendicare, a lăcomiei muscalilor se vede ne voit să facă istorie, să strige și să arate cine înfăptuiește și astăzi o asemenea acaparare... „Scriind
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]