18,730 matches
-
lui Klein din 1733 înregistra Satu Nou că așezare mixtă în care viețuiau și 30 de familii de români fără biserică și fără preot. Petriș ("Petresdorf" în germană, "Petres, Petresfalva" în maghiară se află, conform documentelor, în districtul Chirălești. O mărturie timpurie despre existența așezării ne-o oferă elementele din perioada română din biserică aflată în centrul satului și care nu se pot dată mai târziu de mijlocul secolului al XIII-lea. Se pare ca satul a apărut în jurul unei vechi
Comuna Cetate, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300869_a_302198]
-
conducerea preotului Moldovan Iosif de pe toată Valea Ilișua, iar după intervenția « Honvenzilor » de la Uriu este restabilita administrația. Pâraiele : Valea Iancului și Valea Netului sunt doua denumiri hidrografice care amintesc de trecerea lui Avram Iancu după această răsmeriță prin aceste locuri, mărturie fiind mai mulți bătrâni dar și lucrarea lui J.Kadar « Monografia Comitatului Somes-Dabaca, Dej 1903. Căianu își va aduce jerfa sa de sânge în primul război mondial, unde au căzut peste 50 de tineri, iar prin Garda Națională condusă de
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
din albia Crișului ar putea fi: exploatarea nisipului în balastiera de la Aleșd, mai ales în cea de la Cacuciu Vechi și fluctuațiile de debit pe cursul Crișului. Urmele umane pe teritoriul satului își fac simțită prezența încă din epoca pietrei (paleolitic). Mărturie sunt descoperirile arheologice, mai ales din peșterile din zonă, care au scos la iveală vestigii databile până în epoca bronzului. Prima atestare documentară a satului Vadu Crișului este din anul1332. În cursul evului mediu, au existat două localități Vad, una pe
Vadu Crișului, Bihor () [Corola-website/Science/300877_a_302206]
-
horia cununii", până ce ajungeau la gazdăi. La porți, sătenii admirau secerătoarele, iar flăcăii ieșeau cu cofele și udau cununa. Fata care purta cununa trebuia să se învârtă în așa fel, încât să nu fie udată pe haine. "Leșu și Leșenii - Mărturii pentru neuitare" Simion Lupșan, prof. Adrian Onofreiu, înv. Nicolae Lupșan, prof. Maria Suciu, preot Mircea Suciu, prof. Cristian Suciu - Ed. Mesagerul Bistrița - 2003 ISBN 973-8566 [[Categorie:Localități în județul Bistrița-Năsăud]]
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
naturale prielnice din zonă au determinat locuirea din vremuri străvechi, fapt atestat de numeroase urme de cultură materială și spirituală descoperite în multe puncte și așezări arheologice începând din epoca pietrei și până astăzi. În ultimii treizeci de ani, aceste mărturii ale existenței populației pe teritoriul satului Corni din cele mai vechi timpuri, au fost adunate în colecții muzeistice școlare, - parte din ele fiind preluate de Muzeul Județean Botoșani. Aceste colecții cuprind urme arheologice corespunzătoare paleoliticului, neoliticului și epoci bronzului, epocii
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
de așezări omenești încă din perioada neolitică (6000-2500 î.e.n.) în zona numită Medelean din vecinătatea satului Cucorăni. Locuirea geto-dacică pe teritoriul comunei este substanțial reprezentată, fapt dovedit prin complexul fortificat de cetăți traco-getice de la Stâncești, întins pe aproximativ 50 ha. Mărturii ale existenței unei înfloritoare vieți economice a dacilor liberi sunt așezările de tip carpic (sec.II-III e.n.) descoperite la Medelean-Cucorani, precum și la Stâncești și Ipotești. Satul Ipotești este atestat la 15 iunie 1616, Cucorăni este menționat în documente în septembrie
Comuna Mihai Eminescu, Botoșani () [Corola-website/Science/300917_a_302246]
-
Brașov. Mulți dintre voi știu că Sacelele de astăzi este format din cele 7 săticele: Satulung, Cernatu, Turches, Baciu, Tarlungeni, Zizin și Purcareni. Locul fosilifer Purcăreni este un monument al naturii, o rezervație naturală paleontologica și geologică, care a rămas mărturie a perioadei preistorice prin speciile fosile ce s-au păstrat în scoarță terestră. Rezervatia naturală este în partea sud-estică a satului Purcăreni, în locul numit "Uluci" și are o suprafață de 0,20 ha. Aici există un bloc mare de calcar
Purcăreni, Brașov () [Corola-website/Science/300958_a_302287]
-
satului, cimitirul săsesc care se află cuprins între ramificațiile drumului care coboară în sat, pe turn, din hotarul din mijloc, biserica de lemn din fața casei ande Banu, care s-a păstrat până în anul 1968, când s-a demolat, încă sunt mărturii convingătoare că în satul Șona și pe meleagurile lui au trăit cândva și oameni de origine germană. Doar românii care au locuit împreună cu sașii în satul Șona nu au părăsit satul. Deși așezarea satului nu a permis o comunicare mai
Șona, Brașov () [Corola-website/Science/300971_a_302300]
-
Movila Olarului" și "Moș Filon", constând în arme, ceramică cenușie indigenă și ceramică de import romană, demonstrează existența sedentară a unei populații sarmatice (cel mai probabil din tribul roxolanilor), aflată sub controlul Imperiului Roman. Au mai fost de asemenea descoperite mărturii din perioada invaziilor pecenego - cumane din secolele X-XI. Teritoriul actualei comune Bordei Verde s-a situat de-a lungul întregii perioade medievale la frontiera estică a Țării Românești cu Imperiul Otoman. După 1540, județul Brăila dispare din catagrafiile Țării Românești
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
nici așezare omenească stabilă să se poată înființa aici timp de aproape 280 de ani. Formele de locuire și viață socială din Bărăganul Brăilei, constau în locuiri temporare și de multe ori în locuințe subterane, după cum se poate observa din mărturiile călătorilor străini de la mijlocul secolului al XIX-lea. „"Bordeiului acoperit de verdeață"” era o prezență obișnuită în stepa Brăilei. Prima mențiune documentară a unui toponim de pe teritoriul actualei comune Bordei Verde, apare într-un hrisov al voievodului Radu cel Mare
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
vetre de foc au fost găsite la cca 8 m adâncime în timpul săpării fântânii din curtea lui Ionac Gavriș din Gura Vlădesei. Presupunem că aparțin unei așezări din Epoca Bronzului sau mai veche.La Podul Gogoronii, sau Casa Uriașilor, avem mărturii orale, înregistrate de prof. Ion Văleanu în excelenta Monografie a satului Căpâlna, niciodată publicată și care circulă în cerc restrâns, din anii 1970-1972, culese de octogenarul pe atunci autor, despre Legenda Uriașilor. Aceasta a fost preluată de la un alt sătean
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
după inscripția ce se găsea la intrare. Ea a funcționat ca biserică parohială până în anul 1930, când a fost înlocuită de biserica de zid actuală. Biserica a dispărut puțin după documentarea ei de către Atanasie Popa, cel care ne-a lăsat mărturii prețioase despre valențele ei. Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea întâlnim locuitori și în Vlădeasa și Gura Vlădesei. Generațiile care au urmat primilor întemeietori ai satului din pădure au coborât treptat, treptat din bazinul Văii Mari înspre Valea Someșului acolo unde
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
Gratia este o comună în județul Teleorman, Muntenia, România, formată din satele Ciurari-Deal, Drăghinești și Gratia (reședința). Este o foarte veche așezare, urme ale existentei umane aici datând din epoca de piatră, mărturie stând în acest sens numeroasele vase din piatră descoperite aici. Numele localității provine de la un pod de gratii aflat în centrul comunei, peste raul Dâmbovnic. Denumirea satului Drăghinesti provine de la numele unui căpitan al lui Mihai Viteazul, Barbu Draghinescu, căruia
Comuna Gratia, Teleorman () [Corola-website/Science/301803_a_303132]
-
zonei de stepa, nevertebrate. "Județul Tulcea, parte integrantă a Dobrogei, este situat georgrafic la S-E României, cuprinde 51 de unități administrativ-teritoriale și reprezintă 3,5 % din suprafața țării. Specificitatea județului este dată de varietatea să fizico-geografica și de importanțele mărturii documentare ale vietii materiale și spirituale de pe aceste meleaguri. Descoperirile arheologice de pe teritoriul județului Tulcea au pus în lumina urme de locuire cu o vechime de cca. 110.000 ani, pe harta arheologică a județului putând ramarca vestigiile culturilor Hamangia
Comuna Mihail Kogălniceanu, Tulcea () [Corola-website/Science/301851_a_303180]
-
notate în prezentul istoric. Prima mențiune documentară scrisă a satului datează din 15 februarie 1622, când Ioan din Bănești este martor pentru nașul său, diacul Vasile Dinga, care a cumpărat o parte din moșia satului Merești cu doi taleri. O mărturie din 20 decembrie 1689 de la Aftănase Călugărul, preot în Bănești, arată că prin intermediul său a cumpărat Gheorghe Șeptilici unele pământuri, al căror hotar trecea pe din sus de Hilișeni (Chilișeni). Conform documentelor, satele Bănești și Fântânele au aparținut mai mult
Bănești, Suceava () [Corola-website/Science/301929_a_303258]
-
Emil Grigore cât și de politicieni vestiți, Vasile Lupu.() Biserică, se află în centrul satului.(),([ https://www.facebook.com/photo.php?fbid=400549100015021&set=pb.100001798048576.-2207520000.1350197632&type=1&theater]) Codul poștal al satului este 727335.() Cea mai veche mărturie este din 25 ianuarie 1648 când Ion Bercea din Corni e martor când slugile domnești Ursu și Pătrașcu, feciorii lui Botez din Giurgești au primit danie o jrebie în Siliște.() Satul Corni este parohie ortodoxă cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail
Corni, Suceava () [Corola-website/Science/301942_a_303271]
-
rândunele, etc. Pe lângă acestea se mai întâlnesc reptile (vipera comună, broască râioasa, șopârle etc.) și nevertebrate (paianjeni, lăcuste etc.). Satele Calafindești și Botoșanița Mare se află în categoria localităților vechi din Moldova, fiind atestate documentar în secolul al XV-lea. Mărturie stă documentul lui Ștefan cel Mare din 15 martie 1490 prin care Domnul Moldovei întărea Episcopiei Rădăuți nu mai puțin de 50 biserici cu popa cu toate dările, biserici care au fost date acestei episcopii încă de bunicul său, Alexandru
Comuna Calafindești, Suceava () [Corola-website/Science/301937_a_303266]
-
o lăsați / Curată și luminată, / Cum din cer a fost lăsată.”” O monografie a satului Dolheștii Mari a fost scrisă Petru Sandovici. La 100 de metri de biserică, lângă școală veche, se găsesc ruinele fostei curți boierești a familiei Șendrea, mărturie a vechimii așezării. De asemenea, în dreapta bisericii se gaseste mormântul preotului Neculai Manoliu, care a slujit satului aproape 40 de ani. Acesta provine dintr-o veche familie de preoți. Gheorghe Manoliu (tatăl său, îngropat în același cavou), Gheorghe Bicleanu (bunicul
Dolheștii Mari, Suceava () [Corola-website/Science/301947_a_303276]
-
documente, precum și satele care o alcătuiesc. Până în prezent pe teritoriul comunei nu au fost descoperite urme de așezări din paleolitic, neolitic sau epoca fierului. Mai demult, aceste terenuri au fost acoperite cu păduri de stejari, în sprijinul acestei afirmații stând mărturie arborii carbonizați care sunt scoși la suprafață de către apă Șiretului în timpul viiturilor. De asemenea, însăși poziția comunei în apropierea vechilor drumuri comerciale care legau orașele de la Marea Neagră cu Polonia și cu orașele de la Marea Baltica pe văile Șiretului și Sucevei ne
Comuna Fântânele, Suceava () [Corola-website/Science/301952_a_303281]
-
aceeași terasă a râului. Prima mențiune documentara scrisă a satului datează din 15 februarie 1622, cănd Ioan din Bănești este martor pentru nasul sau, diacul Vasile Dinga, care a cumpărat o parte din moșia satului Merești cu doi taleri. O mărturie din 20 decembrie 1689 de la Aftănase Călugărul, preot în Bănești, arată că prin intermediul sau a cumpărat Gheorghe Șeptilici unele pământuri, al căror hotar trecea pe din sus de Hilișeni (Chilișeni). Satele Bănești și Fântânele au aparținut o lungă perioadă, potrivit
Comuna Fântânele, Suceava () [Corola-website/Science/301952_a_303281]
-
5% ruși. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor era de religie ortodoxă (91,0%), existând însă și minorități de greco-catolici (2,0%) și baptiști (6,0%). Împrejurimile comunei Ipotești au fost locuite încă din cele mai vechi timpuri. Drept mărturie stă situl arheologic "La pod la Rediu", inclus în prezent pe „Lista monumentelor istorice din județul Suceava” sub codul SV-I-s-B-05399. Situl arheologic se află de o parte și de alta a podului de pe șoseaua care face legătura dintre localitățile Ipotești
Comuna Ipotești, Suceava () [Corola-website/Science/301964_a_303293]
-
scenele de pe monumentul cu același nume din Roma, menționează: “........la Sărăcinești, cetățuia vrăjmașului este risipită chiar sub ochii garnizoanei dacice, care se retrage în liniște pe valea pârâului Sărăcinești”. Ruinele zidurilor vechi, urmele de biserici, săgeți în formă dacică, sunt mărturii consemnate în diferite lucrări cu referiri la această zonă și la locuitorii săi. Peste localitate s-a abătut o epidemie de ciumă, când satului i s-a dat foc, iar puținii supraviețuitori s-au împărțit pe Valea Lotrului ori în
Balota, Vâlcea () [Corola-website/Science/301977_a_303306]
-
manifestările culturale dedicate unor comemorări cum ar fi cele începând cu anul 2000, când s-a sărbătorit “Anul Brâncuși”, apoi în continuare “Anul Eminescu”, “Caragiale”, “Ștefan cel Mare și Sfânt” și “George Enescu“Bibliotecă a participat activ la realizarea proiectului “Mărturii”, ce a cuprins o gamă largă de manifestări pornind de la: tradiții, datini, obiceiuri, portul popular, meșteșugurile traditioanle, activități de creație și altele. Bibliotecă continuă să reprezinte un focar de cultură și civilizație în constelația unităților de învățământ și social-cuturale din
Comuna Marginea, Suceava () [Corola-website/Science/301968_a_303297]
-
atunci de două milioane de locuitori, Viena era depășită doar de Londra, New York și Paris. La sfârșitul primului război mondial capitala Austriei a pierdut un sfert din populația sa. La propunerea Republicii Austria, centrul vechi al orașului Viena precum și castelul Schönbrunn, mărturii vii ale domniei familiei imperiale de Habsburg, au fost trecute de UNESCO pe lista monumentelor patrimoniului mondial. De-a lungul timpului Viena a fost capitala Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, a Imperiului Austriac și, între 1867-1918, a Imperiului Austro-Ungar
Viena () [Corola-website/Science/296758_a_298087]
-
este menținută și dezvoltată peste ani până acolo că în anul 1970 F.V.P.C.I. Zăbrani cucerește locul 1 pe țară, iar în anul 1971 ocupa locul 2 pe țară. Dovadă a bunelor rezultate în paza contra incendiilor și în concursuri, stau mărturie și articolele publicate în revista “Paza contra incendiilor” Nr 11/1969 unde găsim un amplu reportaj efectuat la Zăbrani cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la înființare. În nr 10/1970, pe coperta I este imortalizat momentul când locțiitorul
Zăbrani, Arad () [Corola-website/Science/300313_a_301642]