18,636 matches
-
greață de la cărți. Puneam banii pe rând, organizat. Foaia și bancnota. Cum dădeai o pagină, cum îți săreau în față 100 de lei ". Un tip mai atletic și care de aceea își permite să fie înțepat, m-a luat la rost: „Ia ascultă, bă nene, dar de ce aș spune eu întâi chestia asta, ia ciripește matale unde ții banii și apoi întreabă pe alții". Cu acesta am cam încurcat-o, dar la mine nefiind nici o problemă, i-am spus sincer unde
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
de veac la calea ferată și încă-mi mai trec trenuri prin cap, mai ales după miezul nopții. Bineînțeles, că dacă ar citi versurile de mai sus, prietenul meu cel logic îmi va sări la gât urgent luându-mă la rost: „Cum adică să plângă roata trenului, dar șina, e o aberație în vremurile cestea noi când suntem liberi de comunism, când speranțele noastre se pot înălța până la cer și mai departe". Am uitat să vă spun, că prietenul acesta al
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
așa că în privința aceasta am rămas în relații cu regalitatea, cam ca Voltaire cu Dumnezeu, ne vedem de departe, ne cunoaștem, dar nu ne salutăm și nu vorbim. Deci ca orice relicvă, ar trebui lăsată în pace, fiindcă are și ea rostul său în istoria unei țări. Și de aceea, iar mă întorc la întrebarea de mai sus, ce l-o fi apucat p-ăla chelu' din capu' statului? S-o fi făcut, fără să știm noi, vreun sondaj printre nenorociții de
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
Anderson - atunci era ocupat. Iarna era mai romantic: Zane venea la noi și din doi pumni oprea contorul de curent electric. Când trecea încasatorul prin cartier, îl pornea cu un pumn. I-am zis că plătesc eu lumina, n-are rost să riscăm în felul ăsta. Dar el nu și nu - alții fură păduri și fabrici iar noi să stăm cu degetu-n gură? Furăm și noi ce putem. Când temperatura cădea sub -5 grade, apa din gălețile puse în hol îngheța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
trăiești doar cu lichide. Doamna Firidă, natură practică și iubitoare, sună la salvare și-l declară nebun. Sosiră doi haidamaci care-l umflară cu manieră: domnu’ Firidă, ce naiba, vă știe un Botoșani întreg ca om cu scaun la cap, ce rost are să vă dați în spectacol? În special Crăciunul și Paștele și le petrecea domnul Firidă la ospiciu. Adică exact când Maria avea mai mare nevoie de pensia lui pentru colaci sau pască. În ospiciu, omul aștepta trecerea timpului. Prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
vreo șaizeci de ani căzut peste patru sacoșe mari. Capul îi e întors nefiresc într-o parte, ochii holbați, buzele înnegrite. A plonjat din alergare. Sabina îl privește înfiorată: - Poate îi e rău. hai să-l ajutăm. - Nu, n-are rost, e mort. A căzut la datorie. Alergăm. Ea plânge. Ajungem la compartiment. Înăuntru ca la vreo zece chinezi. Iau o moacă de valah ospitalier: sorry, do you have tickets in this compartment? Pekinezii mă fixează neimpresionați. O tânără din grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
dați-mi de-o pâinică. Mi-e foame, mi-e tare foame! Cu mâini tremurânde ne arată o fișă de externare din spital. Femeile, cu lacrimi printre gene, îi umplu pumnii cu bancnote, monede. Niște pensionari colțoși îl iau la rost: - La muncă, la muncă! V-ați învățat hoți și puturoși. Pe vremea lui Ceaușescu era ordine, te lua miliția dacă umblai așa, teleleu-tănase! - Sunt bolnav, nene, de-abia mă târâi. Femeile sar și ele: - Nu vedeți cum suferă săracul? Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
încă imprevizibil. Ieri la amiază nu aveam decât 76 de kg. Așadar, doar 15 kg în două luni. Teoretic, după un calcul fără pretenții de exactitate, pentru a atinge o suprafață pieloasă de 5 m2, ar mai trebui să fac rost de alte 400 de kg. Neapărat o să-mi drămuiesc timpul la maximum; trebuie să ingurgitez cele mai eficiente suplimente alimentare: creatină, proteină forte și chiar Naposim. La o înălțime de 1m și 58 de cm, am nevoie de o rază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
scape, dar nu reușește decât să smulgă nasturii de la pantaloni și să explodeze în lumină. Cândva, Sabina obișnuia să umble extrem de manierat cu el, mai că nu-l atingea. Până la urmă am fost nevoit să-i spun că nu avea rost să continue așa. Nu mai puteam să-l țin vânjos în bătaia vântului doar prin forța minții. I-am zis să facă ceva - să-l dea cu capul de masă, să-l izbească de pereți, orice, numai să-i dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
toate curve. De astea nu se prinde nimic. Mă uit dintr-o parte la ea, uimit. - Păi și noi sunem moldoveni, nu? - Nici pomeneală! Tata e din neam de greci. Bunica de la Bârlad încă știa Tatăl nostru și Crezul pe de rost în grecește. O aștept în fața magazinului până cumpără trei cârnați Trandafir. Iese, luăm căruciorul, și reușim să traversăm intersecția după ce Mike Tyson amenință cu pachetul învelit în hârtie maronie mașinile care nu vor să ne dea prioritate. Mergem grăbiți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
execuții sângeroase. Trecuse la al doilea nivel când țârâi mobilul. Alarma de la reminder: era aniversarea nevesti-sii, Sabina, zisă Saab. Trebuia să-i scrie ceva; dar ce? Și ea-i scrisese ceva de ziua lui. S-o sune direct? n-avea rost: era plecată cu firma ei la un event pe la Picioru’ Calului. Dădu un browse la mesajele pe care le primise de ziua lui. Toate erau destinate unui bărbat, firește. Ar fi trebuit să modifice câte ceva. Asta nu era funny deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
împreună la baie, acoperiți de zgomotul tramvaielor care începeau să trăncăne. Eu făceam duș, ea făcea pipi. Îmi plăcea s-o privesc, chiar dacă se strâmba copilărește: nu te uita, Piti, lușine male, nu-i frumos. Ea la mine n-avea rost să se uite: pur și simplu mă blocam și nu era nimic interesant. Bărbații se împart în două categorii: în exhibiționiști și în pudici. Eu mereu am făcut parte din a doua categorie. Îmi aduc aminte că în armată, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în picioare, procrea în picioare. Omul epocii de aur își satisfăcea plăcerile „la varice”, doar când era vorba de muncă se așeza. Am luat cheile și am plecat după al doilea transport. Sabina se simțea rău, a trebuit să facem rost de un taxi. Înainte de a scoate ultimele lucruri din casă, am primit un telefon de la Maria Firidă. Își anunța fiica despre apropiata ei plecare la Cluj. Era cazul să profităm și noi de Caritas, dacă nu voiam să ne-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
lui de inspector de asigurări cu șofer la scară. Toată viața i se reproșase că nu acceptase niciun fel de șpagă pentru a supraevalua proprietățile afectate de tot felul de dezastre. Dacă tot se lăsau mituiți colegii lui, el ce rost avea s-o facă pe deșteptu’? Ăsta era reproșul cel mai frecvent când se întorcea acasă pe trei cărări. M-a izbit și imaginea Sabinei: se îngrășase, părea buimacă și nu-și „mai trăsese mustața”. În două zile avuseseră loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de la obraz: nu ț-e rușine ție, om bătrân, să pierzi timpul printre mitici? Uite, îți iau un Aro și duci porci la târg, să-i vinzi. Cu banii pe care-i scoți, îți ridici o casă lângă mine, faci rost de muiere și umpli ograda de nepoți. Ionică era un soi de Ion Creangă moroșan, plin de duh și încet la gesturi. Avea o înțelepciune tradusă într-o încăpățânare păguboasă. Celălalt Ion „s-a fost îndrăgostit” de o colegă plinuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Firidă se instalase în așa fel încât, cu ocazia venirii mele, ea să poată să se mute cu madam Oacă, „o cunoștință mai veche”. Mi-a spus să merg până la capătul coridorului și să ciocănesc la ușa Sabinei. N-avea rost să mă însoțească, pentru că ei oricum nu-i deschidea. Cu mine, însă, era altceva. Mi-am luat geanta pe umăr și am pornit-o în direcția indicată. Aveam emoții. Nu ne mai văzusem de o lună. Singurele contacte fuseseră cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
acceptase tratamentul sub hipnoză doar de dragul Sabinei, care era convinsă că i se făcuseră farmece de către coafeza din Constanța. Și iarăși, de ce nu apărea stenograma ședinței pe DVD-urile pe care Cosmin le primea de la Iolescu? De ce trebuise să facă rost de ea tocmai de la rudele lui Leo din Arad? Coșmarul defulat se prezenta în felul următor: Căscă și se întinse ostentativ; nu era însă liniștit - iar avusese coșmarul acela cu armata (nu-ți poți ascunde că ești un iepure oricât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
acum, degetele pelerinilor. Umblau cu mâinile băgate în buzunare până la cot. Din vârful brazilor ciorile croncăneau jalnic. Deși prins între pieptar și maiou, celularul reuși să-și ridice țârâitul până la urechea lui Leo. Când acesta ridică receptorul, un glas fără rost de vesel îi ceru să-și aleagă un număr de la 1 la 90. 29, bâigui profesorul. Ia să vedem, să vedeee...! Aha! ai câștigat o limuzină Mercedes decapotabilă, chiui glasul. Păi de ce decapotabilă? Suntem în lichidare de stoc; și orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de joc nu avusese tăria să asiste decât la o mică parte din convorbire, după care își băgase degetele în urechi și dispăruse în camera alăturată. Un laș! Adelina i-a spus de la obraz rivalei sale că nu mai are rost să lupte pentru Leo, pentru că el și ea își erau destinați unul altuia din eternitate. Pur și simplu erau jumătățile marelui Androgin care bâjbâiseră una după alta timp de mii de ani, trecând prin nenumărate încarnări, iar acum, Doamne-ajută! se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ce face bătrânul?. Ea lăsă țigara și schiță rapid câteva gesturi: dracu’ știe! zace în camera aia și nu mai crapă odată. Dar n-ați chemat un doctor? Ei na! da’ ce, scoate el vreun ban de la teșcherea? n-avea rost Intr-un târziu am schițat un semn de la revedere și am plecat spre camera bătrânului. Tauberger avea un soi de paralizie a membrelor inferioare; din burta enormă mai rămăsese prea puțin. De la moartea lui nevastă-sa (Mama, cum îi spuneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mutat la București. I-au tăiat o bucată de os și i-au pus o tijă de argint. Vreo șapte luni l-au întors cu cearceaful. A venit tata după mine cu șareta de la Stănișăști: hai acasă, fată! n-are rost să te chinui așa! avem prăvălie mare și ți-om găsi un alt bărbat. O aveam deja pe Cucuța, era de-un an. Ia și copchila. O creștem noi, că fără bărbat îi greu. Da’ n-am vrut să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
tranchilizante, le distrugea încrederea în ele însele, le făcea dependente de el. Chiar după externare, cele mai multe reveneau negreșit. Și-apoi nu era plăcut să fii înconjurat de atâta carne tânără, albă, delirantă? La despărțire am luat-o pe Sabina la rost: cum naiba ajunsese prizonieră acolo? Mi-a răspuns spășită că ea venise doar la un control. Odată intrată pe poartă, maică-sa îi șterpelise actele din poșetă și-o internase forțat. De parcă avea zece ani. De fapt așa făcuse Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Viață rezonabilă. Într-una din zile, însă, m-am trezit cu Adelina în fața mesei mele. Vreau să merg la tine acasă, vreau să văd cum locuiești. Tocmai începusem să-mi refac virginitatea fizică și sufletească. Stau foarte departe, n-are rost să te car până acolo. Nu contează, sunt obișnuită cu drumurile lungi, ai uitat? Am privit-o de jos în sus: zulufii îi erau îmbibați de albastru de metil, ochii mov îi luceau straniu, sânii în formă de banană, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cerere pentru un credit de locuință la ANL. Redevenea femeia-vârf-de-lance pe care o știam. Mă întreba mereu când am de gând să vin acolo, iar ca să îmi diminueze ezitările, mă anunță că vorbise cu inspectorul general și că-mi făcuse rost de o catedră la cel mai bun liceu din oraș, „Mihai Eminescu”. Rămânea ea la un liceu de cartier, doar să fiu eu mulțumit. Încercam să mă clarific cu mine însumi. Iubeam două femei în același timp, însă nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
București cu un camion, să-mi încarce lucrurile, să mă ia la Botoșani. Am bolborosit că aveam niște colaborări, că nu puteam pleca chiar atunci, dar că peste o lună aș putea veni singur. Da, dar eu acum am făcut rost de camion. Pfiii, dacă m-ați fi anunțat măcar cu o săptămână înainte! Am continuat să negociem mai mult de o oră, până când șoferul, văzând că o dau cotită, și-a pierdut răbdarea: hai, cucoană, să mergem, nu vezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]