17,832 matches
-
violenți, potriviți pentru munca de mercenari, însă erau predispuși la acte de banditism. Cele mai timpurii referiri se găsesc în textele istoricilor antici, cum ar fi Livius și Polybius, care menționează că mercenarii cantabrii în serviciul cartaginez, au luptat în bătălia de la Metaurus în 207 î.Hr. Un alt autor, Cornelius Nepos, susține că triburile cantabrilor au fost prezente pentru prima oară în Roma, în campaniile lui Cato cel Bătrân, în Celtiberia în 195 î.Hr, iar mai târziu, luptătorii cantabrii s-
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
în provinciile spaniole romane, efectuând raiduri. Această politică oportunistă i-a condus de partea lui Pompei în timpul fazei finale a războaielor Sertorianilor (82-72 î.Hr.) și au continuat să urmeze cauza lui Pompei, până la înfrângerea generalilor săi, Afranius și Petreius, în bătălia de la Ilerda (Lérida) în 49 î. Hr. Înainte de acestea, Cantabrii au intervenit fără succes în Războaiele Galice, prin trimiterea unei armate în anul 56 î.Hr, pentru a ajuta triburile Aquitanilor din sud-estul Galiei, împotriva lui Publius Crassus, fiul lui Marcus
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
de Neufville Villeroy. A intrat în cadrul armatei la 15 ani. În 1672 a luat parte la războiul franco-olandez sub comanda prințului de Condé. S-a distins în mod particular în Alsacia, în 1673, pe când servea sub ordinele lui Turenne, în bătălia de la Senefe. A participat la campaniile din 1675 și 1676. A luat parte la asediul de la Courtrai în 1683 și la Asediul Luxembourgului anul următor. A fost promovat "marechal de camp" în 1688 și a servit în Războiul Marii Alianțe
Camille d'Hostun () [Corola-website/Science/331897_a_333226]
-
III-lea al Angliei. Cariera lui Tallard înflorește în timpul Războiului Succesiunii Spaniole. Pe 14 ianuarie 1703 devine mareșal al Franței. În 1703, sub comanda Ducelui de Burgundia, Tallard cucerește orașele Breisach am Rhein și Landau, iar pe 15 noiembrie câștigă bătălia de la Speyerbach împotriva lui Charles I de Hesse Cassel și a prințului de Nassau-Weilburg. În 1704, cu o armată de 29000 de soldați a asediat orașul Villingen. Susținut de cei 34000 de soldați ai lui Maximilian al II-lea Emanuel
Camille d'Hostun () [Corola-website/Science/331897_a_333226]
-
o armată de 29000 de soldați a asediat orașul Villingen. Susținut de cei 34000 de soldați ai lui Maximilian al II-lea Emanuel, Elector de Bavaria, a luptat cu trupele anglo-austriece ale Ducelui de Marlborough și ale Prințului Eugen în bătălia de la Blenheim. Învins, este luat prizonier pe 13 august 1704 și dus la Nottingham, Anglia, unde rămâne prizonier până în noiembrie 1711. În timpul detenției sale, Ludovic al XIV-lea l-a numit guvernator al Franche-Comté. A devenit duce de Hostun în
Camille d'Hostun () [Corola-website/Science/331897_a_333226]
-
Mancini, sora Olimpiei Mancini, mama Prințului Eugen de Savoia, viitorul său adversar. Orfan la 15 ani, moștenește o avere imensă și la 18 ani începe cariera militară. Este promovat general-locotenent în 1688. În timpul războiului Marii Alianțe se face remarcat în bătăliile de la Steinkerque și Marsaglia. În 1695 este plasat la comanda armatei care operează în Catalonia, unde în 1697 cucerește Barcelona. La scurt timp este făcut Mareșal al Franței. În 1702 în Războiul Succesiunii Spaniole, preia comanda armatei franco-spaniole în Italia
Louis Joseph de Bourbon, duce de Vendôme () [Corola-website/Science/331902_a_333231]
-
Calcinato, apoi este trimis în Flandra pentru a repara dezastrul de la Ramillies. După plecarea lui Vendôme în Flandra, prințul Eugen și ducele de Savoia înving armata franco-spaniolă aflată sub conducerea Ducelui de Orléans și a mareșalului Ferdinand de Marsin, în bătălia de la Torino pe 7 septembrie 1706. În 1708 are reputația de a fi unicul general francez capabil să țină piept prințului Eugen și ducelui de Marlborough. Dar în Flandra, în conflict cu nepotul lui Ludovic al XIV-lea, Ducele de
Louis Joseph de Bourbon, duce de Vendôme () [Corola-website/Science/331902_a_333231]
-
are reputația de a fi unicul general francez capabil să țină piept prințului Eugen și ducelui de Marlborough. Dar în Flandra, în conflict cu nepotul lui Ludovic al XIV-lea, Ducele de Burgundia, nu poate împiedica înfrângerea armatei franceze în bătălia de la Oudenaarde în 1708. Dezgustat de această înfrângere datorată nu doar bravurii adversarilor ci și neînțelegerilor dintre el și ducele de Burgundia, se retrage la moșiile sale. În 1710 se căsătorește cu o verișoară, Marie Anne de Bourbon, fiica lui
Louis Joseph de Bourbon, duce de Vendôme () [Corola-website/Science/331902_a_333231]
-
de Bourbon, fiica lui Henri Jules, Prinț de Condé și nepoata Marelui Condé. Nu vor avea copii. Dar la scurt timp (1710) este chemat de către verișorul său Filip să preia conducerea armatei în Spania. În Spania obține ultimile victorii în bătăliile de la Brihuega și Villaviciosa, victorii care îi asigură lui Filip tronul Spaniei. Moare la Vinaròs, în Spania, pe 11 iunie 1712 și este înmormântat la El Escorial, Madrid. Vendôme a fost unul din cei mai remarcabili soldați ai Franței. Pe lângă
Louis Joseph de Bourbon, duce de Vendôme () [Corola-website/Science/331902_a_333231]
-
precum și caracterul lor războinic, aveau loc incursiuni frecvente pe pământurile Vaccaei, care aveau o agricultură mult mai dezvoltată. Asturii au intrat în înregistrările istorice în secolul al III-lea î.Hr., fiind listați printre mercenarii spanioli ai armatei Hasdrubal Barca, în bătălia de la râul Metaurus, în 207 î.Hr. După al doilea război Punic, istoria lor este mai puțin clară. Menționați rareori în sursele Iustinienilor, Celtiberianilor sau a războaielor romane civile din secolele I și II î.Hr, asturii au reapărut dintr-o
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
2 decembrie la Cluj. Majoritatea membrilor acesteia s-au înrolat ulterior în Gărzile Naționale Române și în Armata Română din Transilvania. În ultimele zile ale lunii octombrie 1918, pe frontul din Italia Armata Austro-Ungară a suferit o înfrîngere decisivă în Bătălia de la Vittorio Veneto, înfrângere în urma căreia a fost deschisă o breșă în frontul acesteia. În paralel, o serie de mișcări sociale asociate luptei duse pentru autodeterminare de către naționalitățile Imperiului Austro-Ungar, au făcut inutile încercările împăratului Carol I și ale demnitarilor
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
Berindei - înfățișat călare înconjurat de o mulțime de evrei ("Sunt contra patrioților în armată"), aluzie la faptul că el s-a împotrivit legii încorporării evreilor în armata română; Iacob Lahovary ("Comandant de Cottillion") - în costumație militară de gală aflat în bătălia balurilor și cel al saloanelor protipendadei Bucureștiului ; Constantin Budișteanu ("Generalul Ciomag") - ministru de război în acel moment, înfățișat cu o pușcă în mână, aluzie la declarația pe care a făcut-o în Parlamentul României, cum că pușca Mauser era un
Nicolae Petrescu-Găină () [Corola-website/Science/335459_a_336788]
-
istoriografia militară americană, ansamblul operațiunilor din această perioadă este cunoscută cu numele „Campania Europei Centrale”. La începutul anului 1945, desfășurarea luptelor erau în avantajul forțelor aliate din Europa. Pe frontul de vest, aliații occidentali obținuseră succese importante în octombrie, în Bătălia de la Aachen, iar în ianuarie respinseseră ofensiva germană din Ardeni. Înfrângerea germanilor în ultima lor ofensivă majoră în Ardeni, a dus la epuizarea resurselor lor, insuficiente pentru asaltul final al aliaților. Pierderile suferite de germani în luptele din Rhineland au
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
primiseră ordin să se oprească. Între timp, Armata a 3-a de pe flancul sudic al Grupului de Armată XII înaintase constant, cucerind orașele Erfurt și Weimar. Pe 12 aprilie, după o înaintare de 48 km, militarii americani au străbătut câmpul bătăliei de la Jena din 1806. În acea zi, Eisenhower i-a dat ordin lui Patton să oprească înaintarea Armatei a 3-a pe malurile râului Mulde, cam la 16 km de obiectivul inițial, orașul Chemnitz. Această modificare s-a datorat unei
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
a avea secvențe mai dramatice. Cu toate că protagonistul Martin Walker a fost proiectat pentru a fi cât mai simplu posibil, pentru ca jucătorii să se asemene cu personajul, echipa i-a adăugat puțină personalitate, exprimată prin limbajul corpului și reacțiile avute în timpul bătăliile prezentate în joc, pentru ca să apară emotiv jucătorilor și ca să-i facă pe aceștia să-i împărtășească aceste emoții. Echipa lui Walker a fost proiectată pentru a fi arhetipul personajelor obișnuite, pentru a face loc dezvoltării acestora. Transformarea mentalității echipei este
Spec Ops: The Line () [Corola-website/Science/335570_a_336899]
-
Criticii au spus că Dubaiul, cadrul jocului, a fost excelent și bine realizat, unii critici lăudând dezvoltatorul Yager pentru că a adăugat diferite detalii lumii jocului. Terenul și peisajul a fost lăudate pentru unicitate și pentru că au creat un „decor de bătălie fantastic”. Unii critici au spus că mecanicile de nisip au devenit uneori înșelătoare pentru jucători. Povestea a fost lăudată de către critici, mulți considerând-o convingătoare, captivantă, consolidată, și matură, spunând că este unul dintre lucrurile care ies în evidență în
Spec Ops: The Line () [Corola-website/Science/335570_a_336899]
-
acțiuni—se află în contrast cu cele ale altor jocuri FPS și că jocul a folosit intenționat clișee pentru a arăta cât de ridicole sunt acestea în comparație cu un război real. Unii critici au crezut că "Spec Ops: The Line" nu intenționează ca bătăliile să fie distractive, ci, mai degrabă, să fie o fantezie realistă și dicotomică. Scena cu fosforul alb a fost subiectul a multe dezbateri și a fost descrisă ca „deranjantă”, din cauza unor imagini precum cadavrul unei mame ce își ține copilul
Spec Ops: The Line () [Corola-website/Science/335570_a_336899]
-
peninsulei și a părăsit orașul pe 20 mai 1495, lăsându-l pe contele Gilbert de Montpensier, în calitate de vicerege, cu o parte din trupe. S-a îndreptat spre nord, cu intenția de a-și croi drum spre Franța, înfruntând armatele Ligii. Bătălia decisivă s-a dat la , în Lombardia, pe 6 iulie 1495. Deși forțele Ligii erau superioare numeric celor franceze, bătălia s-a încheiat indecis, ambele tabere clamându-și victoria. Pe termen scurt, francezii au fost mai câștigați, Carol al VIII-lea
Liga Sfântă (1495) () [Corola-website/Science/335608_a_336937]
-
parte din trupe. S-a îndreptat spre nord, cu intenția de a-și croi drum spre Franța, înfruntând armatele Ligii. Bătălia decisivă s-a dat la , în Lombardia, pe 6 iulie 1495. Deși forțele Ligii erau superioare numeric celor franceze, bătălia s-a încheiat indecis, ambele tabere clamându-și victoria. Pe termen scurt, francezii au fost mai câștigați, Carol al VIII-lea continuându-și nestingherit drumul spre Franța, după ce i-a plătit și i-a demobilizat pe mercenarii săi elvețieni. Pe termen
Liga Sfântă (1495) () [Corola-website/Science/335608_a_336937]
-
popularitate în plan intern și în competiția cu Partidul Conservator. Hopkins citează o scrisoare a lui Edward Malet, consulul general britanic în Egipt din acea perioadă, trimisă unui membru al cabinetului Gladstone, transmițându-i felicitările sale pentru invazie: "Ați purtat bătălia întregii Creștinătăți, iar istoria o va recunoaște. Pot de asemenea să mă aventurez să spun că a dat Partidului Liberal o nouă infuzie de putere și popularitate." John Galbraith și Afaf Lutfi al-Sayyid-Marsot aduc argumente similare cu cele ale lui
Războiul anglo-egiptean () [Corola-website/Science/335604_a_336933]
-
religie, absolvindu-i de vină pe cei care luptau împotriva lui. ‘Urabi a declarat război Imperiului Britanic și a decretat mobilizarea. Armata britanică a încercat să ajungă la Cairo prin Alexandria, dar a fost oprită timp de cinci săptămâni în urma bătăliei de la Kafr-el-Dawwar. În august, o armată britanică, cu un efectiv de peste 40000 de soldați, comandată de Garnet Wolseley, prim viconte de Wolseley, a invadat zona Canalului Suez. Avea mandat să distrugă forțele lui ‘Urabi și să curețe țara de rebeli
Războiul anglo-egiptean () [Corola-website/Science/335604_a_336933]
-
în îulie și august 1882. Includeau subunități de pontoane, cale ferată și telegraf. Wolseley a privit campania ca pe o provocare logistică, deoarece nu credea că egiptenii vor reuși să opună rezistență În 5 august 1882 a avut loc această bătălie, între armata egipteană, condusă de Ahmed Orabi și forțele britanice, avându-l în frunte pe Sir Archibald Alison. Încercând să afle forța pozițiilor egiptene de la Kafr-el-Dawwar, dar și să afle dacă zvonurile care spuneau că egiptenii se retrag sunt adevărate
Războiul anglo-egiptean () [Corola-website/Science/335604_a_336933]
-
pozițiilor egiptene de la Kafr-el-Dawwar, dar și să afle dacă zvonurile care spuneau că egiptenii se retrag sunt adevărate, Alison a ordonat un atac de probă în seara zilei de 5. Această acțiune a fost raportată de Orabi ca fiind o bătălie, iar în Cairo a ajuns vestea că trupele britanice, aflate în ofensivă, au fost respinse. Majoritatea istoricilor consideră acțiunea ca fiind o recunoaștere în forță și nu un atac serios asupra liniilor egiptene. Totuși, rezultatul a fost că britanicii au
Războiul anglo-egiptean () [Corola-website/Science/335604_a_336933]
-
întăririle de cavalerie grea au sosit, iar trupele britanice au trecut la ofensivă, forțându-l pe Arabi Pașa să se retragă, cu pierderi grele. Principalul corp de armată a început să avanseze spre Kassassin și au fost făcute planurile pentru bătălia de la Tel el-Kebir. În 12 septembrie totul era gata și în cursul aceleiași nopți armata a mărșăluit spre bătălie. 13 septembrie 1882 - Urabi și-a redistribuit forțele pentru a apăra Cairo de armata lui Wolseley. Forța sa principală a săpat
Războiul anglo-egiptean () [Corola-website/Science/335604_a_336933]
-
se retragă, cu pierderi grele. Principalul corp de armată a început să avanseze spre Kassassin și au fost făcute planurile pentru bătălia de la Tel el-Kebir. În 12 septembrie totul era gata și în cursul aceleiași nopți armata a mărșăluit spre bătălie. 13 septembrie 1882 - Urabi și-a redistribuit forțele pentru a apăra Cairo de armata lui Wolseley. Forța sa principală a săpat tranșee la Tel el-Kebir, la nord de calea ferată și Canalul cu apă dulce, ce legau Cairo de Ismailia
Războiul anglo-egiptean () [Corola-website/Science/335604_a_336933]