17,261 matches
-
elementul ofidian sau, ca în acest caz, elementul aviar devine preponderent. În ciuda naturii de prădător nocturn a bufniței, conotația malefică pare să lipsească. De asemenea, lipsește acea litigioasă ambiguitate sexuală a sfincșilor și himerelor decadente, care abundă în pictura de sensibilitate simbolistă de la Gustave Moreau la Franz von Stück, de la Alexandre Séon la Jacek Malczewski. Sculptorul pare să se fi detașat de codul simbolico-mitologic consacrat, prin care bufnița o desemnează emblematic pe zeița Pallas Atena, pentru a nu a împrumuta nici
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tabloul Mângâieri (1898), anxietatea nu a dispărut complet, ea rămâne la nivelul unei ambiguități care trimite și cu aportul aluziei biografiste la o serie de relații tabuizate. Paciurea distruge relația de cuplu fatal, litigios, himeră/sfinx/femeie-bărbat/victimă, relație proprie sensibilității decadente, și își insolitează propriile sale himere, le desface de orice parteneriat dramatic. Ele nu mai sunt prizonierele unui vis voluptuos în care senzualitatea se intensifică în proximitatea morții, o moarte violentă asimilată actului sexual și prezidată de cuplul freudian
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
iar himera poartă cu sine starea de echilibru imanent a increatului. Absența în subsidiar a tensiunii contrariilor, ca și absența sugestiei unui maleficiu indescifrabil separă himerele paciuriene de monștrii decadenți, expresii ale devierii de la normă, precum sfinxul péladanesc. În contextul sensibilității decadente, interfața feminină reprezintă o capcană, femininul este cel care se încarcă de monstruozitate, pe când în cazul sculpturii lui Paciurea, "feminitatea" himerelor este una matricială, generică. Sorin Alexandrescu mai subliniază faptul că nu există pentru Paciurea niciun suport narativ, precum
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o fază crepusculară a simbolismului, și poate că nu întâmplător, himerele sale ilustrează dincolo de toate un proces de tranziție, de mutație estetică. În același timp, Paciurea nu poate fi extras contextului cultural în care se formează, având ca numitor comun sensibilitatea simbolistă, himerele sale evidențiază din plin acest lucru. Paciurea nu este nici pe de parte un teoretician, însă sculpturile sale suportă influența simbolistă chiar cu o notă expresionistă în cazul câtorva. Tema sfincșilor și a himerelor este una decadentă-simbolistă, Paciurea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ca urmare a unei rezolvări tehnice a unei probleme de ordin practic, nu același lucru se poate spune despre sculpturile din prima perioadă a creației sale, cea de dinainte de Primului Război Mondial, Cap de Sfinx și Zeul războiului, expresii ale unei evidente sensibilități simboliste. Pentru Ion Frunzetti, sculptura aceasta nu urmează linia unei sensibilități Jugendstill, simboliste, criticul de artă evidențiind dimensiunea sa realistă cu o "inerentă" notă expresionistă. Chiar dacă decorativismul, simbolismul, Jugendstil-ul nu reprezintă o opțiune pentru artist, nu putem face abstracție
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
practic, nu același lucru se poate spune despre sculpturile din prima perioadă a creației sale, cea de dinainte de Primului Război Mondial, Cap de Sfinx și Zeul războiului, expresii ale unei evidente sensibilități simboliste. Pentru Ion Frunzetti, sculptura aceasta nu urmează linia unei sensibilități Jugendstill, simboliste, criticul de artă evidențiind dimensiunea sa realistă cu o "inerentă" notă expresionistă. Chiar dacă decorativismul, simbolismul, Jugendstil-ul nu reprezintă o opțiune pentru artist, nu putem face abstracție de ele când efectul obținut le invocă stilistic. Acest unghi insolit
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
istoric"352. Călinescu sublinia un fapt remarcabil, trecerea de la canonul academic clasic de reprezentare a războiului ca întreprindere glorioasă la un alt mod de reprezentare, în care se insinuează feminizarea sa în latura cruzimii. Această cruzime efeminată se regăsește în sensibilitatea simbolisto-decadentă, războiul între bărbați mutându-se în alcov, ca război între sexe. Intuiția lui Călinescu este corectă, cât de mult se aplică ea sculpturii lui Paciurea este discutabil, însă ceva în această sculptură atrage atenția, o anumită finețe a modelului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un model prin care feminitatea este dezarmată de arsenalul sexualității sale pentru a îmbrăca un veșmânt angelic. Această direcție nu elimină complet virtualitățile punitive ale sexualității și păstrează adesea ambiguitatea fondatoare a feminității în ecuația esteticii decadente, însă răspunde unei sensibilități simboliste descărcate de negativismul propriu temelor și reprezentării decadente. Rodolphe Rapetti descoperă această "misoginie fascinată" vehiculată de ipostazele feminității prezente în arta plastică, deopotrivă cu o idealizare a corpului feminin decantat de energiile libidinale până la epura spectrală menită să ofere
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
monotoniei, al claustrării, în acord cu regulamentul monastic. Figura exemplară a luptei cu demonul melancoliei, cu acedia este Sfântul Anton, tema este revalorificată și de Gustave Flaubert (Tentațiile Sfântului Anton) și pornind de la Flaubert, de Félicien Rops, în contextul unei sensibilități decadente. Apariția psihiatriei în secolul XIX conduce la o revalorizare clinică a melancoliei și o diversificare, o nuanțare, o pulverizare a ei într-o serie de maladii, neurastenie, nebunie circulară, ipohondrie, hipomanie, subliniind totodată bipolaritatea sa. Melancoliei blânde, neptunice a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
melancolia va funcționa în doi timpi, alternând paradoxal stările de exaltare cu stările de prostrație, scandate de nevroza care o acompaniază mai ales în literatură, de la nevrozele lui Baudelaire și Rollinat, la cele ale lui Bacovia. Melancolia figurează în registrul sensibilității decadente și ca o formă laicizată de damnare, de consacrare pe dos. Prima trăsătură devine interesantă pentru pictură, în măsura în care portretele melancolicilor sunt extrase unui decor realist, înlocuit cu un cadru adaptat oniric stării melancolice, ruine sau ape litificate, sau un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
este în același timp o privire oarbă, privirea vitrificată a celei mai negre melancolii. Există însă și o altă dimensiune a melancoliei, diluată, îndreptată către stările de reverie, de difuză tristețe, asociate nu unor crepuscularități cu contur patologic, ci unor sensibilități accentuate. Asociată unei état d'âme simboliste regăsim reveria, mai degrabă decât spleen-ul, reverie care-și face loc în tablourile pictorilor români de paletă simbolistă. În cazul decadentismului, reveria se transformă fie în coșmar, fie într-o retenție obstinat-obsesivă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
vidului interior, ca spleen, termen căruia Baudelaire în Les fleurs du mal (1856) îi conferă o demnitate estetică și care s-a impus în locul langorii verlainiene. Spleenul este decadent, reveria este romantică, devenind simbolistă, între cei doi poli, pe portativul sensibilității simboliste, se desfășoară o multitudine de stări cu infinitezimalele lor ineluctabile. Desprins din contextul poeziei lui Baudelaire, termenul se nuanțează primind și o întrebuințare mondenă, ca formă superioară de reflexivitate, de complexitate sufletească. Există, prin urmare, și un registru soft
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
romane -, în cazul bărbatului lectura este presupusă ca studiu sau ca vocație artistică și nu ca loisir. Feminizarea lecturii nu merge până la o feminizare a culturii, ci se păstrează în cadrul tematic al unor preocupări domestic-burgheze, dar și a marcării unei sensibilități particulare, a unei aure feminine de un discret lirism. Reveria, capelă particulară, își are propriul cult, un cult al eu-lui sensibil. Ion Theodorescu-Sion utilizează în acest context de sensibilitate figura poetului latin Ovidius, exilat la Tomis, într-un tablou cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în cadrul tematic al unor preocupări domestic-burgheze, dar și a marcării unei sensibilități particulare, a unei aure feminine de un discret lirism. Reveria, capelă particulară, își are propriul cult, un cult al eu-lui sensibil. Ion Theodorescu-Sion utilizează în acest context de sensibilitate figura poetului latin Ovidius, exilat la Tomis, într-un tablou cu titlul Ovidiu în exil (1915). Pictorul subliniază atitudinea melancolic-reflexivă a poetului aflat pe țărm, în timp ce nu departe de el, bărbați și femei participă la rutina cotidiană. Adâncit în propriile
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a interesului pentru lumea exterioară", ceea ce pictorul sesizează în atitudinea unui Ovidiu care întoarce spatele agitației vibrante a lumii în care a fost inserat, o lume care îi este complet străină. Însă acest dezinteres pentru lumea exterioară configurează și dimeniunea sensibilității artistice a poetului, a cărui ipseitate melancolică constituie și expresia vocației sale. Este foarte posibil ca pictorul să fi avut drept inspirație statuia lui Ovidiu executată de sculptorul italian Ettore Ferrari în 1887 și devenită monument public al Constanței, din moment ce
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
două figuri feminine devin nu atât o înregistrare naturalistă a unei stări, cât purtătoare ale unei sugestii, a unei état d'âme. Theodor Pallady (1871-1956) este printre puținii pictori români care abordează o altă figură a melancoliei, revalorificată în spiritul sensibilității decadente: Ofelia. Inițial, pictorul petrece un timp la Dresda, iar la sfârșitul lui 1889 pleacă la Paris, unde până în 1991 lucrează în atelierul lui Aman Jean, după care trece în 1892 în aelierul lui Gustave Moreau, unde stă până la moartea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de l'Isle Adam, cum o știm dintr-o anecdotă: descoperă un exemplar ilustrat cu trei acvaforte de Rops pentru achiziționarea căruia renunță la fumat. De asemenea, se pare că muzica lui Wagner a avut o influență importantă în formarea sensibilității sale artistice. În 1912 participa cu acest din urmă tablou și cu panoul decorativ Toamna de influență Secession, la expoziția Tinerimii artistice. Raoul Șorban îl prezintă ca inițiator al "unei noi direcții estetice de inspirație citadină"380, notificând încadrarea pe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fi regăsit celebrul volum de versuri al lui Baudelaire, Florile răului, volum pe care Ion Minulescu îl introducea în bric-a-brac-ul "bazarului sentimental" al unei iubite, alături de cel al lui Villiers de l'Isle Adam, coincidență perfectă cu gusturile pictorului, epitomizând sensibilitatea simbolistă a epocii modelată livresc. Lectura este gestul cheie al reveriei simboliste, iar Pallady erotizează subtil spațiul reveriei căreia lectura, prin aluzie, îi servește drept anticameră. Tudor Vianu sesiza această alianță pusă în abis între pictură și poezia lui Baudelaire
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
0,439 cm, inventar 244, semnat jos, MNAR), se pot sesiza și o serie de stângăcii, dar este un tablou de început al pictorului. Ofelia devine figura feminină emblematică a melancoliei care fuzionează cu nebunia, valorificată astfel în pictura de sensibilitate simbolistă sau prerafaelită de la Prima nebunie a Ofeliei (1884-1888) a lui Dante Gabriel Rosetti și Ophelia (1851-1852) lui Millais la Ofeliile lui John William Waterhouse, de la Ofelia (1891) lui George Pauli la Ofelia lui Jose Maria Lopez Mezquita, de la Ofelia
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dedicată mai puțin nebuniei Ofeliei, cât celei a lui Hamlet. Ambele personaje au o certă morbiditate, un eveniment traumatic pare să fie declanșatorul unei stări patologice. Există o cruzime gratuită a lui Hamlet față de Ofelia, dar în Ofelia există o sensibilitate care camuflează o formă de neurastenie, dacă ar fi să traducem în limbajul unei critici simptomatologice de secol XIX ceea ce se întâmplă cu personajele. În tabloul prerafaelitului Millais, aceasta nu are încă stranietatea pe care i-o conferă estetica simbolistă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pentru "o mai strânsă și mai dăunătoare angajare pe calea formalismului și decadentismului"384. În această situație, pe filiera sinonimică, criticul aproape suprapune realismul, clasicismului și secesionismul, decadentismului. Arta portretului se deschide către o nouă abordare, potrivită edificării unei noi sensibilități, care se orientează către interiorizare, către o pozare mai accentuată a afectelor, către un lirism al compoziției, ceea ce, cu o cuprindere mai largă decât cea a portretisticii, Grubcy numește "pittura di emozioni" (pictura emoțiilor)385. În opinia Ruxandrei Dreptu, care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lecției de pictură pe care românii au învățat-o la München a fost maniera de a reprezenta chipul omenesc ca o majoră înscenare fizionomică a vieții lăuntrice a modelului [...]386. Portretul de femeie reprezintă genul în care se reflectă noua sensibilitate, figurile feminine induc uneori o ambiguitate stranie. Moștenitoarea romanticei femei elfice, la femme fragile, este la fel de enigmatică precum la femme fatale. Un rol important îl joacă stările, marcate de o spiritualizare a afectelor, astfel că stările meditative, adeseori subliniate prin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nivel simbolic și unde ipostazele feminității derivă dintr-o figură centrală, mitologică, "mater universalis, demon, stăpână a răului sau înger"387. Dacă femeia romantică suferea de TBC, precum dumasiana Damă cu Camelii, unde însă se face simțită prezența maladivității proprii sensibilității decadente, femeia fragilă a decadenților și simboliștilor suferă de nervi. Caracterul său nevrotic se află transcris în cheie modernă. De cele mai multe ori, poza adoptată în contextul modern este cea a intelectualizării senzualității și informării culturale a erosului, de aici o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Vinci. "Și acel chip diafan, cu ochi umezi, ce răsare dintr-un fond întunecat "Melancolie" [...] tablou fascinant ce are ceva din farmecul "Giocondei""388. Melancolia se reflectă diferit la o serie de alți pictori care au multe în comun cu sensibilitatea decadentă, trecând din spațiul reveriei în cel al patologicului, al neurasteniei. Unul dintre pictorii reveriilor feminine, ai sensibilității marcate simbolist prin sugestia unei reflecții colorate de idecidabilele unor emoții, este Nicolae Vermont. Visând (1898), Reverie, Femeie lângă stâncă (1898), Fată
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
are ceva din farmecul "Giocondei""388. Melancolia se reflectă diferit la o serie de alți pictori care au multe în comun cu sensibilitatea decadentă, trecând din spațiul reveriei în cel al patologicului, al neurasteniei. Unul dintre pictorii reveriilor feminine, ai sensibilității marcate simbolist prin sugestia unei reflecții colorate de idecidabilele unor emoții, este Nicolae Vermont. Visând (1898), Reverie, Femeie lângă stâncă (1898), Fată tânără cu fața la foc, Doamna în rochie galbenă (1915), Lectura (1919), Pe gânduri (1924) configurează o preocupare de factură
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]