20,565 matches
-
vilayetului Hejaz . Populația trăitoare în regiunea traversată de Iordan erau legate prin numeroase legături culturale, lingvistice și religioase. Locuitorii de la nord de Iordan erau asociați în mod tradițional cu Siria, iar cei de pe cursul inferior cu locuitorii Peninsulei Arabice. Administrația britanică a Ierusalimului acoperea doar aria de la vest de Iordan, iar regiunea de est a fost condusă de „căpitanul” Ma’anului, Alex Kirkbride până la venirea lui Abdulah la putere în noiebrie 1920. Mandatul Palestinei avea prevederi clare care, pe de-o
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
clare care, pe de-o parte sprijinea emigrația evreiască la est de Iordan, iar pe de altă parte permitea britanicilor să amâne sau să oprească extinderea prevederilor privitoare la Căminul național evreiesc la vest de fluviu. În august 1922, guvernul britanic a prezentat un memorandum Ligii Națiunilor prin care cerea aprobarea pentru excluderea Transiordaniei din toate planurile privind colonizarea evreilor. Planul britanic a fost aprobat de Liga Națiunilor pe 12 august. Din acest moment, britanicii au administrat partea de la vest de
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
amâne sau să oprească extinderea prevederilor privitoare la Căminul național evreiesc la vest de fluviu. În august 1922, guvernul britanic a prezentat un memorandum Ligii Națiunilor prin care cerea aprobarea pentru excluderea Transiordaniei din toate planurile privind colonizarea evreilor. Planul britanic a fost aprobat de Liga Națiunilor pe 12 august. Din acest moment, britanicii au administrat partea de la vest de Iordan ca „Palestina”, iar partea de la est ca „Transiordania” . Din punct de vedere tehnic a rămas un mandat unic, dar majoritatea
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
unic, dar majoritatea documentelor oficiale se refereau la ele ca la două mandate separate. În mai 1923, Transiordania a primit un anumit grad de independență, funcția de șef de stat fiind exercitată de Abdullah, iar cea de reprezentat al monarhiei britanice de Harry St. John Philby.. Transiordania a rămas sub controlul britanicilor până la semnarea tratatului anglo-transiordanian din 1928. Transiordania a devenit independentă din punct de vedere oficial, dar britanicii au continuat să-și mențină prezența armată în țară și au exercitat
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
reflectate în Congresul din 25 iulie 1928, primul de acest fel din țară, care a analizat prevederile tratatului bilateral și a propus un program politic de acțiune. Frontierele Transiordaniei nu au fost trasate decât după intrarea în vigoare a Mandatului britanic. În răsărit, frontierele au fost gândite în așa fel încât să ajute la construirea petroductului din Irak, prin Transiordania, spre teritoriile palestiniene. Emirul Hashemit Abdullah, fiul cel mai în vârstă al lui Sharif Hussein, aliat al britanicilor în timpul răzoiului mondial
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
ca un întreg. Departamentul de Stat al SUA a primit și o scrisoare amplă cu argumente legale detaliate din partea rabinilor Jonah Wise și Eliezer Silver, prin care se aduceau obiecțiuni la proclamarea independenței Transiordaniei. În 1947, SUA a comunicat guvernului britanic că nu va recunoaște Transiordania decât după luarea unei decizii de către Națiunile Unite în privința Palestinei. În timpul deliberărilor din Adunarea Generală a ONU în problema Palestinei, au apărut propuneri ca anumite teritorii din Transiordania să fie incorporate în viitorul stat evreiesc
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
arhivă demonstrează că cele două părți au negociat o împărțire pașnică Palestinei între cele două tabere și că inițial ele s-au angajat să se supună rezoluției ONU. John Baggot Glubb, comandantul Legiunii Arabe, a scris că ministrul de externe britanic Ernest Bevin a dat undă verde Legiunii Arabe să ocupe teritoriul alocat statului arab. Premierul Transiordaniei a explicat că Abdullah a primit sute de petiții din partea liderilor palestinieni prin care aceștia cereau protecție după retragerea forțelor britanice. Eugene Rogan afirmă
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
ministrul de externe britanic Ernest Bevin a dat undă verde Legiunii Arabe să ocupe teritoriul alocat statului arab. Premierul Transiordaniei a explicat că Abdullah a primit sute de petiții din partea liderilor palestinieni prin care aceștia cereau protecție după retragerea forțelor britanice. Eugene Rogan afirmă că aceste petiții ale locuitorilor din aproape toate orașele și satele palestiniene sunt păstrate în "The Hashemite Documents: The Papers of Abdullah bin al-Husayn, volume V: Palestine 1948 (Amman 1995)" După încetarea mandatului, forțele armate ale Transiordaniei
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
dezorganizat. În cazul în care transportorul era întâmpinat cu foc puternic, infanteriștii germani trebuiau să coboare din vehicul și să înainteze pe jos spre inamic. Infanteria mecanizată americană a adoptat tactici similare celor germane folosind semișenilatele M2 și M3. Trupele britanice au folosit în continuare transportoarele blindate numai pentru a aduce soldații în apropierea frontului, în timp ce armata sovietică nu a folosit pe scară largă transportoare blindate în timpul războiului. Armata Roșie s-a bazat pe infanteria motorizată și desanturi terestre (pe tancuri
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
lateral și complică semnificativ procesul de fabricație. M2 Bradley, de exemplu, era dotat cu ambrazuri laterale, însă de la varianta A2 acestea au fost acoperite de blindajul suplimentar, fiind păstrate doar ambrazurile amplasate pe ușa din spate. Vehiculul blindat de luptă britanic Warrior a fost proiectat din start fără ambrazuri laterale. Precizia tragerilor executate din interior are de suferit semnificativ dacă vehiculul este în mișcare. Grupa de infanterie din interiorul unui vehicul blindat BMP-1 era dotată de obicei suplimentar cu o rachetă
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
cazane,mașini și substații,fiind situate paralel cu fluviul. Sala pentru cazane era formată din patru nave industriale care creau un spațiu liber în interior, în care se adăposteau unsprezece cazane de joasă presiune, zece de marca Babcock & Wilcox (tehnologie britanică) și una de marca Humboldt (de origene germană). Sala de mașini este un spațiu longitudinal și deasemenea deschis, perpenticular cu sala pentru cazane, adăpostind cinci grupuri generatoare de diferite puteri și de diferite mărci: Escher & Wiss, AEG, Stal-Asea și Escher
Centrala Tejo (istorie) () [Corola-website/Science/320999_a_322328]
-
Expresia "poeți metafizici" sau "poeții sacrii" este folosită pentru a desemna un grup de poeți britanici de formație teologică din secolul al XVII-lea. Această denumire a fost consacrată de Samuel Johnson (n.1709-d.1784) în lucrarea sa ""The Lives of the poets"". Primul reprezentant al poeziei metafizice britanice este John Donne (n.1572-d.1631), urmat
Poeți metafizici () [Corola-website/Science/315285_a_316614]
-
pentru a desemna un grup de poeți britanici de formație teologică din secolul al XVII-lea. Această denumire a fost consacrată de Samuel Johnson (n.1709-d.1784) în lucrarea sa ""The Lives of the poets"". Primul reprezentant al poeziei metafizice britanice este John Donne (n.1572-d.1631), urmat de George Herbert (poet) (n.1593-d.1633), Henry Vaughan (n.1621-d.1694), Thomas Carew (n.1594-d.1640), Richard Crashaw (n.1613-d.1649), Andrew Marvell (n.1621-d.1678) s.a. Poezia metafizică se înscrie în
Poeți metafizici () [Corola-website/Science/315285_a_316614]
-
Prințesa Alexandra de Saxa-Coburg și Gotha ("Alexandra Louise Olga Victoria"; 1 septembrie 1878 - 16 aprilie 1942) a fost membră a familiei regale britanice. Alexandra s-a născut la 1 septembrie 1878 la Castelul Rosenau din Coburg. Tatăl prințesei Alexandra a fost Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, al doilea fiu al reginei Victoria și a Prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha. Mama sa
Prințesa Alexandra de Saxa-Coburg-Gotha () [Corola-website/Science/315317_a_316646]
-
Alexandrei, Ernst al II-lea, Duce de Saxa-Coburg și Gotha (fratele bunicului patern, Prințul Albert) a murit fără să lase moștenitori. Tatăl său, Ducele de Edinburgh a moștenit Ducatul Saxa-Coburg și Gotha. Prin urmare, prințesa Alexandra a fost și prințesă britanică și prințesă de Saxa-Coburg și Gotha. De-a lungul vieții ei, Alexandra a fost eclipsată de cele două surori mai mari, Maria și Victoria. Alexandra, mai puțin frumoasă decât surorile ei a fost simplă, liniștită și nu la fel de strălucitoare. La
Prințesa Alexandra de Saxa-Coburg-Gotha () [Corola-website/Science/315317_a_316646]
-
Prințesa (n. 25 noiembrie 1876 - d. 2 martie 1936) a fost o membră a familiei regale britanice și nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii. Victoria a deținut titlul de Mare Ducesă de Hesse (1894-1901) și Mare Ducesă Victoria Feodorovna a Rusiei. Victoria a scandalizat famiile regale ale Europei cu divorțul său și recăsătoria de la începutul secolului XX
Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/315305_a_316634]
-
de unde și al doilea nume al său, Melita. Tatăl ei era prințul Alfred, Duce de Edinburgh, al doilea fiu al reginei Victoria. Mama ei era Maria Alexandrovna a Rusiei, fiica țarului Alexandru al II-lea. Ca nepot al unui monarh britanic, Victoria se intitula "Alteța Regală" Prințesa Victoria de Edinburgh. În familie i se spunea Ducky. În momentul nașterii sale era a zecea în linia de succesiune la tronul britanic. După spusele surorii sale mai mari, Maria, regină a României, "Ducky
Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/315305_a_316634]
-
fiica țarului Alexandru al II-lea. Ca nepot al unui monarh britanic, Victoria se intitula "Alteța Regală" Prințesa Victoria de Edinburgh. În familie i se spunea Ducky. În momentul nașterii sale era a zecea în linia de succesiune la tronul britanic. După spusele surorii sale mai mari, Maria, regină a României, "Ducky" avea un temperament dificil. În copilărie, Victoria era timidă, serioasă, sensibilă, sinceră, conform spuselor surorii sale. Mama sa și-a crescut copiii ignorând boala și învățându-i să fie
Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/315305_a_316634]
-
Richard John Oakes (născut pe 1 octombrie 1976, în Anglia) este un muzician britanic, fostul chitarist și compozitor al formației de britpop Suede. Richard a crescut în Poole, Dorset, cu toate că era născut în Londra, alături de părinții și de frații săi, Kate și Stephan. A învățat să cânte la chitară servindu-se de chitara pe
Richard Oakes () [Corola-website/Science/315314_a_316643]
-
1868, Marea Ducesă Maria Alexandrovna, pe atunci în vârstă de 15 ani, l-a întâlnit pe Alfred, Duce de Edinburgh. Prințul Alfred, al doilea fiu al reginei Victorie, era un tânăr timid și frumos cu o carieră în marina navală britanică. El își vizita sora, Prințesa Alice, care era căsătorită cu vărul primar al Mariei Alexandrovna. Turul în jurul lumii al lui Alfred cu Royal Navy l-a ținut departe pentru următorii doi ani. Maria și Prințul Alfred s-au văzut din
Maria Alexandrovna a Rusiei () [Corola-website/Science/315304_a_316633]
-
s-a anunțat nici o logodnă și Alfred s-a întors în Anglia. Părinții ei era împotriva căsătoriei. Alexandru al II-lea nu voia să-și piardă fiica, de care era profund atașat. De asemenea, Țarul nu-și dorea un ginere britanic, din cauza sentimetului general anti-britanic în Rusia în urma Războiului din Crimeea. Țarina găsea obiceiurile englezești ca ciudate și pe englezi reci și neprietenoși. Era convinsă că fiica ei nu ar fi fericită acolo. Totuși, negocierile de căsătorie au început în iulie
Maria Alexandrovna a Rusiei () [Corola-website/Science/315304_a_316633]
-
și pe englezi reci și neprietenoși. Era convinsă că fiica ei nu ar fi fericită acolo. Totuși, negocierile de căsătorie au început în iulie 1871 însă au fost stagnate în 1872. Regina Victoria era de asemenea împotriva căsătoriei. Nici un prinț britanic nu se căsătorise vreodată cu o Romanov, și ea a prevăzut probleme în legătură cu religia ortodoxă a Mariei și educația rusă. Regina considera că Rusia era, în general, "neprietenoasă" față de Marea Britanie. Victoria a fost, de asemenea, suspicioasă în legătură cu mișcările ruse în
Maria Alexandrovna a Rusiei () [Corola-website/Science/315304_a_316633]
-
zi. Am un sentiment de pace și fericire inexprimabilă și o nerăbdare fără margini de a fi cu el". La 4 ianuarie 1874, Alfred a ajuns la Sankt Petersburg pentru nuntă și a stat la Palatul de Iarnă. Ceilalți oaspeți britanici au sosit la 18 ianuarie. Nunta a fost celebrată la 23 ianuarie 1874 la Palatul de Iarnă. Regina Victoria a fost reprezentată de fiul ei cel mare, Eduard, Prinț de Wales, și de soția acestuia, Alexandra, care era sora Țarinei
Maria Alexandrovna a Rusiei () [Corola-website/Science/315304_a_316633]
-
fiul său Alexei au mers în vizită în Anglia în mai 1874. Maria a ajuns în Anglia cu intenția de a avea o viață plină de succes în noua ei țară, însă a avut dificultăți să se adapteze la curtea britanică. Pentru ea, clima era detestabilă, iar mâncarea dulce. A găsit Casa Clarence, reședința ei din Londra, "sumbră". Ea a descris Londra ca "un loc imposibil, unde oamenii sunt nebuni după plăcere" și inferioară comparativ cu străzile largi, domurile de aur
Maria Alexandrovna a Rusiei () [Corola-website/Science/315304_a_316633]
-
ieșit afară, regina Victoria a intrat în cameră și a ordonat unei servitoare să arunce apă pe foc și să deschidă toate ferestrele. Ducesa a spus că ea ar putea trăi la fel de bine pe un iceberg decât într-o casă britanic în timpul iernii. Curând a început să scrie scrisori acasă, tatălui ei, descriind-o pe regina Victoria "o bătrână cu o încăpățânare prostească". Dezamăgită de Marea Britanie și de viața dificilă cu soacra ei, Ducesei de Edinburgh îi era din ce în ce mai dor de
Maria Alexandrovna a Rusiei () [Corola-website/Science/315304_a_316633]