18,686 matches
-
făcute de cei puternici; cei slabi le-au suportat numai. * O lege universal dăunătoare: impune altora numai ce-ți convine ție. * Unele imperii au dispărut, dar năravurile lor au rămas. * Nimeni nu-și imaginează câte poate spune un om atunci când tace. * Asemănarea unor oameni cu unele animale nu este de fiecare data o insultă. * Televizorul folosește mai ales la pierderea timpului. * Dacă ai ciudă pe cineva, îi dai o carte cu autograf și-l obligi s-o citească. * Singure, țelurile nu
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
nu se rețin deloc. * Unii scriitori sunt autori anonimi; alții - de anonime. * Cea mai regretată invenție a omului este oglinda: e prea sinceră. * Nu există bătrâni frumoși și copii cuminți, dar există bătrâni tineri și copii îmbătrâniți. Omul gospodar își tace vara sanie, iarna car, primăvara pregătește sacii și toamna îi umple. * Cele mai de preț comori pe care le încredințăm pământului sunt oamenii. Acarul Păun este frate geamăn cu Țapul ispășitor. * Unul Irimia a făcut legătura dialectică între oiște și
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
început totul, a urmat o explozie de vorbe fără rost, la care împreună cu cei prezenți asistam ca la un spectacol de teatru, asistându-l parcă să-și spună rolul bine învățat și pus în scenă cu tot felul de gesticulări. Tăceam și ascultam fierbând la foc mic și cum era normal am început și eu să clocotesc de furie, amintindu-i de toate cele adresate mie de când venisem în tabără. Când am auzit că nu mai are ce vorbi cu mine
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
jumătate glumind, de bună seamă. Eram în anul III, cred, și așteptam, împreună cu alții, să intru în sala unde examina Tudor Vianu, când ușa s-a deschis și au ieșit cam precipitat două colege ale noastre, roșii la față și tăcând dârz. S-au îndepărtat în grabă. Treaba lor, ne am zis, dar ușa s-a deschis din nou și a ieșit de astă dată Venera Antonescu, asistenta lui Tudor Vianu, care, spre surpriza (ca să nu spun stupefacția) noastră, a izbucnit
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
dispus să glumească, să participe la pălăvrăgelile dezinvolte care se încingeau peste tot în redacții, pierzându-și însă imediat buna dispoziție, întunecându-se, crispându-se dacă intra pe ușă vreun ipochimen al lumii literare disprețuit de poet pentru comportamentele inavuabile. Tăcea brusc și ieșea îndată din încăpere. Felul de-a se manifesta în lume al lui Ion Caraion se poate spune că avea un corespondent în cele două fețe ale lirismului său: una „întunecată“, „nesociabilă“, și alta „radioasă“, „prietenoasă“, dacă e
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
fi auzit rostind, la rare intervale și cu o molatică deferență, câte un: — Da, domnule director. După un timp, contrariat, G. Ivașcu diminua tonalitatea emi siei și întreba: — Pascule, mai ești la telefon? — Sunt, domnule director. — Păi dacă ești, de ce taci? — Ca să vă aud, domnule director. Iarăși contrariere. — Poftim, ca să mă audă. Ești prea calm, Pascule, prea calm, e bine că ești calm, dar să nu fii moale, auzi, să nu fii moale, pune șaua pe ei, Pascule. „Pe ei“, adică
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
fi îngropat Paul, că mai era o jumătate de oră până la ora anunțată în ziar, că în acest răstimp s-ar putea să mai vină vreun doritor să-și ia rămas-bun de la Paul Georgescu, că trebuia respectat termenul. Am așteptat tăcuți în jurul coșciugului încă neacoperit, dar n-a mai venit nimeni, bineînțeles. După un timp, straniul necunoscut s-a uitat la ceas și a făcut semn că Paul Georgescu putea fi coborât în groapă, operațiune care a fost îndeplinită îndată. Azi
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
de toate zilele nu-și cenzura, în poezie, clamările patetice: Cu o prăpastie în loc de suflet mă voi ridica și voi începe să alerg tot mai repede, prăbușind o amiază, spulberând cu copitele orele, desfrânat nechezându-le norilor, galopând,galopând, galopând, până tac amintirile... Debutul convențional cu placheta Comuna de aur (1960), repudiat de Baltag în mai multe rânduri și ultima dată în postfața la antologia din B.P.T. (1996), când scria: „A fost prețul nemilos și pe care n-am încetat să-l
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
deci la el și-a adus vorba despre noul redactor a cărui angajare deja o semnase. Știu că sunteți neliniștiți, mi-a spus, dar să știți că e un bun poet și un om minu nat, un om rar. Eu tăceam, cu o mină probabil neîncrezătoare. E un om minunat, a reluat Utan, cu un accent de însuflețire pe care nu i-l mai sesizasem niciodată, și dă-mi voie, a continuat el, să fac o profeție: voi îl veți îndrăgi
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
motiv poetic, de la Eminescu încoace: Când hainele-oboselii le dezbrac Îmi pare somnu-n care mă scufund Culcușul răcoros al unui lac, Cu rotitoare ape, fără fund. Plutesc deasupra nuferi albi, de nea, Încolăcind în lujeri ființa mea Și pești lunateci lunecând tăcut Trec pe sub pleoapa mea înspre trecut, După fărâmiturile de stele Ce de pe cer coboară-n apă, grele Va lumina ființa mea, va lumina Adâncu-acestei liniști, ca o stea Ce-n apă virtual și-a împietrit trupul cel viu, incandescent, fluid
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
uită să scoată câteva bucăți mici de hârtie și un creion. Apoi se îndreaptă timid, în vârful picioarelor, aidoma unui școlar, către locul în care se așează de fiecare dată... Se ascultă Bach, Ravel, Beethoven, George Enescu... Voiculescu ascultă și tace. Tace și ascultă. Unde îi fuge gândul? Ba nu, lucrează. Creionul îi alunecă pe hârtie. Versurile se cheamă unele pe altele, poate cele religioase care, postum, se vor numi Clepsidra și Călătorie spre locul inimii... Dacă nu proză, povestirile, sau
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
să scoată câteva bucăți mici de hârtie și un creion. Apoi se îndreaptă timid, în vârful picioarelor, aidoma unui școlar, către locul în care se așează de fiecare dată... Se ascultă Bach, Ravel, Beethoven, George Enescu... Voiculescu ascultă și tace. Tace și ascultă. Unde îi fuge gândul? Ba nu, lucrează. Creionul îi alunecă pe hârtie. Versurile se cheamă unele pe altele, poate cele religioase care, postum, se vor numi Clepsidra și Călătorie spre locul inimii... Dacă nu proză, povestirile, sau tot
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
lui Machiavelli (a se vedea J. M. Najemy, "Baron's Machiavelli and Renaissance republicanism", American historical review, CI, 1996, p. 127), insă acolo unde Baron era foarte clar în privința rolului bogăției private pentru crearea unei bunăstări a comunității, Gilbert a tăcut. 26 C. A. Beard, Ăn economic interpretation of the Constitution of the United States, Macmillan, New York, 1913; L. Hartz, The liberal tradition în America: an interpretation of American political thought since the Revolution, New York, Harcourt Brace, 1955. 27 J.P. Diggins
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
autor în legătură cu care s-a spus aproape totul? O asemenea întrebare (chiar dacă nu rostită pe față) apare frecvent, pe la colțuri, cum se spune, și este cât se poate de oțioasă, insinuându-se că despre Eminescu ar fi cazul să se tacă de-acum înainte. Nimic mai fals, nimic mai păgubitor și nimic mai parșiv. De-abia de acum încolo, pentru critica de specialitate, începe greul, și mai ales pentru oficialii care conduc destinele țării îngrijindu-se (oare?!) de impunerea unei spiritualități
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
zi, care ieșeau de multe ori pe dos; Cățeaua clămpănea 62 în dreapta și în stânga, încolțănd când pe Lochman, când pe Vadana; Rosetti, profitând de limbuția celorlalți, curățea merindele de pe masă cu o poftă de vrednic vânător; iar colonelul Sturdza asculta, tăcea și ochea cel mai bun pat de dormit, pe care punea stăpânire din vreme, ca să nu îl ieie altul cineva. Dar, într-un rând în pădurile de la Sinești, soarta a pedepsit amar pe Sturdza pentru apucăturile sale egoiste. Ca totdeauna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
sala de ședințe. Cum te cheamă? îl întrebă judecătorul. Conașule, să mă iertați, am să vă spun ceva. N-ai să-mi spui nimic. Răspunde cum te cheamă. Ion a Ilincăi. Câți ani ai? Conașule, mă rog de iertare... dar... Taci din gură, când îți zic ! Câți ai ai? Să trăiți!... 45 de ani..., da... Nu lungi vorba! Spune, ești rudă cu acuzatul? Cu cine? Cu acuzatul cel de colo, care a furat niște găini. Să mă ferească Dumnezeu. Nu-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
sara în Dorna-Vatra. Hai mai iute, jupâne, c-o să-noptăm, îi spusei eu. Eu nu sunt jupân, răspunse suparat birjarul. La noi, în Austria, se zice domnule! Ei bine, domnule. Dacă mergem așa, n-ajungem desară în Vatra-Dornei. Vom vedea. Tăcui în speranță că mai încolo va iuți el caii. Dar parcă făcea întradins; caii, lăsați în voie, din ce în ce slăbeau mersul, înaintând ca culbecul 83, iar el deloc nu-i îndemna nici cu gura nici cu biciul. Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Eminescu, îmi luă manuscriptul din mână și urmă lectura mai departe. Când îl auzii, rămăsei eu însumi surprins. Parcă ascultam lucrarea altuia, așa de bine nuanțate și bine subliniate ieșeau toate frazele din gura lui. Pas mal!108, observă Cornea. Taci din gură, îl întrerupse Pogor, observațiile se fac la sfârșit! Dar de ce înainta lectura, de ce tăcerea era mai adâncă și atențiunea mai mare. În starea sufletească în care eram cu toții atunci, atinsesem se vede coarda care singură putea vibra în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și numele meu. L-ai cetit pe acesta? îl întrebai eu... Cum de nu, îmi răspunse el, și imediat începu să citeze unele dintre novelele mele și să le laude într-un mod destul de măgulitor pentru amoriul meu propriu. Am tăcut și am surâs. Ajuns la Brașov, preotul, pregătindu-se să se scoboare din tren, îmi întinsă mâna și îmi zise: Să mă norocesc cu numele d-voastră! Nicolai Gane, îi răspunsei eu. Atunci el rămase un moment surprins, se înroși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
din ochi tovarășilor săi. Eu cetisem nu demult cartea lui Odobescu Pseudo-Cynegeticos și fără mustrare de cuget îmi însușii următoarea anecdotă vânătorească, localizând-o după trebuință; alții au făcut mai rău decât mine, au braconat prin codrii literaturei și au tăcut pitic. Închipuiți-vă, zisei eu, că la un Crăciun în pădurile de la Bordea, lângă Iași, am împușcat o vulpe, cum nu s-a mai văzut, o vulpe cu un măturoi de coadă de cinci stânjeni. Aici mă oprii și-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
era lucru obicinuit să vezi în creierii munților la o înălțime de aproape 2 000 metri peste nivelul mărei atâtza lume la masă într-un otel tot atât de bine condiționat ca toate otelurile din marele capitalii ale Europei. Eu însă eram tăcut și gânditor cu ochii în farfurie, și nu vedeam nici oacheșele italience, nici diafanele englezoaice, nici binenutritele rusoaice, nici grațioasele pariziene, care vorbeau în jurul meu în limba lor și își comunicau impresiunile. Eram încă sub înrâurirea spectacolului ce mă uimise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
XXXVI). Este aici o reacție față de acea practică școlară fie ea "tradițională" sau "nouă" în care din cauza "activității" educatorului, elevii sînt reduși la pasivitate. Totuși, profesorul francez acordă o excesivă prețuire învățămîntului livresc, chiar la nivelul claselor primare. ("Dacă dascălul tace, iar copiii citesc, totul merge strună", XXV). Într-o vreme în care C. Freinet se făcuse cunoscut în Franța prin "textul liber" și "desenul liber", Alain reafirmă valoarea educativă a imitării, a copierii marilor modele. El ia ca prototip al
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Răsar cântări acum, Frânturi dintr-o colindă, Și vin mereu, s-opresc în drum, S-aud acum în tindă Noi stam cu ochii pironiți Și fără de suflare; Sunt îngerii din cer veniți Cu Ler, oi Domnul mare! Și până nu tăceau la prag, Noi nu vorbeam nici unul - Sărac ne-a fost, dar cald și drag În casa-ne Crăciunul. Și când târziu ne biruia Pe vatra caldă somnul, Prin vis vedeam tot flori de măr Și-n fașe mic pe Domnul
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis omizile (în afară doar de câteva, pentru fluturi). Fiindcă pe ea am ascultat-o cum se plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar și cum tăcea. Fiindcă ea e floarea mea. Si acum, zise vulpea, îți dăruiesc o taină: Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor. Numai timpul împărțit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
guralivă și care se freca tot timpul de banchetă cu scopul precis de a-și propti bucile cât mai eficient acolo. Și în momentul în care trenul a plecat, a luat-o din loc, femeia aia corpolentă și gălăgioasă a tăcut brusc, s-a închinat și-a zis doar atât: „Plecăm și noi, Doamne!“. O frază la care nu te așteptai, o frază superbă, mai ales pe tonul acela de scuză pe care o rostise ea. Ca și cum își cerea iertare, pleca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]