179,567 matches
-
Savanții arheologi atribuie localității o vîrstă de mare vechime, purtîndu-ne undeva prin sec.II-IV e.n. Anume de pe atunci pe malurile rîului Camenca, în partea de sud a satului, ar fi existat vatra unei așezări omenești timpurii. Cioburile de oale strînse aici ar pute fi chiar de proveniență locală, dat fiind faptul că tot din acea epocă s-au păstrat rămășițele a două cuptoare de ars vase de lut, ceea ce ar confirma că ocupația nu le era străină localnicilor. La 21 mai
Balatina, Glodeni () [Corola-website/Science/305173_a_306502]
-
distanță de 11 km de Fălești și 132 km de Chișinău. Suprafață comunei Scumpia (inclusiv satele Scumpia; Hîrtop; Nicolaevca) este de 43.17 km. Pe teritoriul comunei s-au păstrat 7 movile funerare, acestea fiind dovezi că materiale certe că aici au staționat în câteva rânduri cete de nomazi. La începutul secolului XIX, cănd Basarabia a fost alipita la Rusia, Imperiul Rus a efectuat o evaluare a patrimoniului bisericesc, stării economice și a populației de pe teritoriul revenit ei în urmă tratatului
Scumpia, Fălești () [Corola-website/Science/305172_a_306501]
-
categoria "A" erau: 2 preoți, 1 ponomari și un mazil; La categoria "G" erau: 84 gospodării, 7 vădane și 18 burlăci, în total 106 bărbați și 7 femei (enumarati erau numai partea bărbăteasca și femeele care trebuiau să plătească impozit) Aici au fost incluse și cătunele din jur. Dacă să comparăm cu satul vecin Sărată- avea 150 gospodării. La acea vreme moșia s. Scumpia aparținea mănăstirii Sf. Sava din Iași. Paminturi arabile, finețe și pășune erau în deajuns. Satul mai avea
Scumpia, Fălești () [Corola-website/Science/305172_a_306501]
-
din volostea Sculeni, ținutul Bălti. În 1904 erau 207 case, cu o populație de 1914 persoane; o biserică, cu hramul Sf. Mihail; școala elementară rusească. Țăranii au fost împroprietăriți pe pământul mânăstiresc și posedă 1422 desetine. Mănăstirea Sf. Mormânt avea aici 1963 desetine. împrejurul satului sunt vii și livezi cu pomi. În perioada sovietică în Scumpia se află sediul colhozului „50 de ani ai lui Octombrie”. În 1974 producția globală a constituit 3,1 mln. ruble sovietice, producție realizată - 2,55
Scumpia, Fălești () [Corola-website/Science/305172_a_306501]
-
1824 - asa afirmă „Dicționarul statistic al Basarabiei" din 1923. O perioadaă de timp i s-a mai zis Odaia Limbeni, județul Iași cu reședința în Bălti. E știut că în martie 1849 boierii Maria și Chiriac Leonard aveau în supușenie aici și la Funduri 15 familii de țigani șerbi, care puteau oricînd fi vînduți că unelte de muncă. Recensămîntul din 1859, publicat în 1861 la Sankt-Petersburg, a fixat în Leonardovca, zisă și Limbenii Noi, 71 de case, fără școală și biserica
Limbenii Noi, Glodeni () [Corola-website/Science/305175_a_306504]
-
vii și livezi cu pomi". coală fondataă în 1903 îl avea de învățător în 1909 pe Toader Ababii, religia o preda preotul Mihail Virschii. Peste un an frecventau lecțiile 40 de băieți și 11 fete. Din 1917 mai mulți ani aici a lucrat preot Alexei Curmei, absolvent al Seminarului Teologic. În serviciu se află din 1906. Împreună cu el lucra cîntăreț Dionisie V. Galit. Satul pe atunci numără 230 de gospodării. în 1922, după înfrățirea celor două maluri ale Prutului, Instituția română
Limbenii Noi, Glodeni () [Corola-website/Science/305175_a_306504]
-
război a însumat în Limbenii Noi 948 de locuitori. în 1965 cătunul Panteleevca s-a contopit definitiv cu Limbenii Noi. în 1979 Limbenii Noi numără 700 de bărbați și 758 de femei, în 1989; recensămîntul din oct. 2004 a fixat aici 1.674 de cetățeni. Către 1 oct. 2007 populația satului crescuse cu 90 de înși, multi reveniseră la vatră de la munci grele în străinătate.
Limbenii Noi, Glodeni () [Corola-website/Science/305175_a_306504]
-
Glinjeni la sud. În jurul așezării se văd hârtoape împădurite, pe costișe - livezi întinse. Moșia satului e marcată cu 4 movile funerare, moștenite din adâncul tumultos al istoriei. La început siliștea purta toponimul Smărăndeni, de la numele Smaranda, o moșiereasă care venise aici de prin părțile Hotinului prin 1818 cu întreaga sa familie. Rămasa văduva, Smaranda a de-venit capul familiei si pentru a-si lucra pământurile a chemat oameni din alte părți. Curtea ei era situata în mahalaua veche de astăzi. În jurul
Mărăndeni, Fălești () [Corola-website/Science/305168_a_306497]
-
dea denumirea acestei așezări in numele moșieresei lor Smaranda, adică Smărăndeni. Cu timpul aceasta denumirea s-a modificat ajungând denumirea de astăzi Mărăndeni. Localitatea a fost menționată în scris la 8 august 1847. Primele familii care au trecut cu traiul aici au fost familiile: Banu veniți din Soloneț, Gorban - veniți din Ceabrii. Veniții au ales locul pentru sat pe malul râpii, deoarece apa e mai aproape de suprafața pământului, ca exemplu, cișmeaua de lângă familia Bercea, care se păstrează si până astăzi. Având
Mărăndeni, Fălești () [Corola-website/Science/305168_a_306497]
-
se porneau pe malul opus. "Lingă Cobani, pe malul sting al r. Camenca, în 1958 a fost descoperită o așezare tripolică târzie (sf. mii. II î.e.n.), relatează ESM. S-au păstrat rămășițele unor locuințe de suprafață și bordeie. Cercetările efectuate aici au scos la iveală cioburi de ceramică, bogat ornată, prâsnele și greutăți pentru războaie de țesut, răzuitoare, cuțite și topoare de silex, unelte din corn și os. Au mai fost găsite oase de animale domestice (bou, oaie, porc) și sălbatice
Cobani, Glodeni () [Corola-website/Science/305174_a_306503]
-
peste Prut, lângă Suta de Movile". Printr-un hrisov domnesc din 13 oct. 1469 s. Zubrești i-a fost atribuit lui Iura Grosul, iar în 1473 cu denumirea Vasileuți a intrat în posesia panului Hanco. între anii 1812-1821 îl găsim aici moșier pe generalul-maior I. Garting, care a forțat strămutarea Vasileuților de Jos în Cobani, satele contopite aveau acum o biserică de lemn cu 3 preoți. Generalul era nu numai moșier, ci și guvernator al Basarabiei. Recensământul din 1817 a fixat
Cobani, Glodeni () [Corola-website/Science/305174_a_306503]
-
în valea Camenca la gura văii adânci, între satele Butești și Bolotina. Face parte din volosti Bolotina. Are 195 case, cu o populație de 1 373 suflete țărani români, o biserică cu hramul Sf. Mihail. Proprietarul d-nu Ventura are aici 1 247 des. pământ. Sunt vii și grădini cu pomi”. Aflată la 20 km vest de or. Glodeni, la 59 km Bălți, la 208 km de la Chișinău, comuna Cobani are o moșie de 3.250 ha, dintre care 1 375
Cobani, Glodeni () [Corola-website/Science/305174_a_306503]
-
azi dar beciurile și fântânile au rămas o dovadă clară a populării acestor locuri. O altă legendă veche ne spune, că prin aceste locuri a trecut Ștefan cel Mare după o luptă cu tătarii. Pe atunci se întindeau Codrii până aici. Au făcut popas într-o poienița plină cu bujori sălbatici. Acum aceste flori se găsesc numai în sere, crescute artificial și sunt ocrotite de Cartea Roșie, iar nu departe susurau câteva izvoare cu apa rece și limpede ca lacrima ... au
Bujor, Hîncești () [Corola-website/Science/305177_a_306506]
-
și limpede ca lacrima ... au băut oștenii apa, s-au odihnit ... și au pornit iar la luptă cu dușmanul... după biruință Ștefan a juruit acel colțișor de rai celor mai viteji oșteni, care, în curând, s-au aranjat cu traiul aici, dând naștere unui neam de oameni curajoși și bravi care s-au numit BUJORENI... de la frumoasa floare ce creștea pe atunci în acea poieniță... Arhiva orașului Iași spune că satul a fost înregistrat în anii 1300. În prima atestare 1482
Bujor, Hîncești () [Corola-website/Science/305177_a_306506]
-
Prut, " la obârșâe Saratii", în baza "a lor drept uric..." pe care moșul lor l-a avut de la Alexandru voievod. Următorul document despre satul de pe râul Sărata, ținutul Lăpușna, este uricul lui Constantin Movilă (1607-1611) de la 16 august 1609, dar aici satul are un nou nume - Ruorești/Răurești. În secolul XVIII localitatea a fost pângărită adesea de tătari, deoarece pe dealul dintre Sărata-Galbenă și satul Caracui trecea "hotarul lui Halil-pașa". În 1817 satul este atestat cu numele de Sărata, ce făcea
Sărata-Galbenă, Hîncești () [Corola-website/Science/305182_a_306511]
-
de oameni; satul era divizat în partea de sus și partea de jos, având stăpân pe Constantin Anastasii Zoti. Pentru prima dată denumirea actuală a satului o întâlnim în Dicționarul geografic al Basarabiei, autor Zamfir Arbore, publicat în 1904. De aici aflăm că satul se numea Sărata-Galbenă sau Slobozia și avea o populație de 2900 de suflete. Începând, însă, cu anul 1915, toponimul Sărata-Galbenă nu s-a mai schimbat și a rămas până în zilele noastre. Conform Legii privind organizarea administrattiv teritoriala
Sărata-Galbenă, Hîncești () [Corola-website/Science/305182_a_306511]
-
vreme, a sosit un pâlc de răzeși aduși de Ștefan cel Mare care se întorcea de la o luptă cu tătarii de pe Nistru. În amintire victoriei a fost ridicată Mănăstirea Capriana, situată în vecinătatea acestor locuri. Iar răzeșii s-au statornicit aici păstrând denumirea cătunului. O altă legendă despre formare satului este despre un drumeț Ciuciulea care făcuse un drum lung și nu găsise apă de băut nicăieri până a ajuns la Șipot (cișmea de pe suta II). Bând apă pe săturate a
Ciuciuleni, Hîncești () [Corola-website/Science/305179_a_306508]
-
încă de la întemeiere ar fi venit un preot de peste Nistru. Nu se poate ști dacă a fost chiar rus, poate să fi fost și român, dar faptul că era de peste Nistru a determinat lumea să-i spună Rus, iar de aici și satului întreg: Satul lui Rusu, apoi Rusești. Numele adevărat al acestui preot este necunoscut. Până în prezent s-au păstrat unele nume de familie menționate în recensământ ca: "Ghimp, Stăvilă, Meșină sau Cucu", numite ca cele mai vechi nume de
Ruseștii Noi, Ialoveni () [Corola-website/Science/305185_a_306514]
-
orașul Ialoveni este de 25 km. Distanța directă până la orașul Chișinău este de 22 km. Hramul satului este de ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Comuna e legată cu orașul Chișinău prin două șosele și un tronson de cale ferată. Aici se află unicul tunel basarabean, cu o lungime de 800 m, construit în 1927 de o firmă franceză și distrus în 1944 la retragerea trupelor germane. Satele Țipala, Bălțați și Budăi, fondate de voievozii Moldovei, mazili și răzeși, își deapănă
Țipala, Ialoveni () [Corola-website/Science/305186_a_306515]
-
și foametea din 1946-1947. Apoi au urmat deportările staliniste, din comuna Țipala au fost mânați la pierzanie siberiană 47 dintre cei mai destoinici gospodari. Colhozul „Steagul leninist”, organizat de comisarii roșii, cu timpul a dat faliment. În prezent populația de aici muncește în cheia economiei de piața. Țipala, înfrățita cu din județul Iași si comuna Virteșcoiu din județul Vrancea România, face schimb de experiență, se orientează ferm spre Constelația europeană. Componența populației după localități (recesământul anului 2004):
Țipala, Ialoveni () [Corola-website/Science/305186_a_306515]
-
M1 "(Poltava)". În prezent se negociază alocarea și suma fondurilor care urmează să fie alocate pentru asfaltarea lui. Acoperirea cu semnal de telefon mobil este asigurată de cca 3 antene situate în puncte cheie ale tuturor operatorilor de telefonie mobilă. Aici activează și un operator de cablu, bucurându-se de un mare succes în rândul locuitorilor satului. Microbuzele și autobuzele pleacă zilnic, după un orar prestabilit din Chișinău și ajung în 40-60 de minute la destinație. În sat bătrânii și tinerii
Ulmu, Ialoveni () [Corola-website/Science/305187_a_306516]
-
renovat cu ajutorul primăriei, a Fondurilor Uniunii Europene și a bisericilor și a oamenilor binevoitori din sat. În satul Ulmu locuiesc circa, 3283 de locuitori (conform recesămîntului din 2004). Din cauza locurilor de muncă puține în sat, și din cauza salariilor mici de aici, mulți dintre locuitori fac naveta zilnic de la Ulmu la Chișinău, parcurgând o distanță de 35,5 km pe L464 și E581 (prin satele Ruseștii-Noi și Văsieni) sau de 39,8 km pe șoseaua Balcani, ajungând în sectorul Buiucani al orașului
Ulmu, Ialoveni () [Corola-website/Science/305187_a_306516]
-
Balcani, ajungând în sectorul Buiucani al orașului. Satul are și unele nume de familie, specifice numai acestei zone. Locuitorii satului au un temperament al caracterului mai liniștit în comparare cu locuitorii din satele vecine. Tradițiile naționale sunt respectate cu sfințenie aici, populația satului alcătuind-o exclusiv moldovenii vorbitori de limbă română. Structura etnică a localității conform recensământului populației din 2004: După independența națională, câștigată în 1991, satul cunoscuse o perioadă de dezvoltare mai lentă, decit cea din Uniunea Sovietica. Infrastructura necesită
Ulmu, Ialoveni () [Corola-website/Science/305187_a_306516]
-
nogai a unei părți din ținutul Tigheci a întâlnit o puternică rezistență din partea populației, dar numele "Borogani" s-ar fi lipit de acest loc. Din spusele bătrânilor, primii locuitori ai satului ar fi construit casele din bârne, numite "bologani", de aici rezultând și "Borogani". O altă legendă vorbește despre strămoșii borogănenilor ca fiind veniți din cămpia Bărăganului, de la Dunăre. Versiunea pare a fi cea mai plauzibilă pentru că pe parcursul sec.XIV-XVIII, în contextul relațiilor internaționale, romănii migrau în cadrul Țărilor Românești. O atare
Borogani, Leova () [Corola-website/Science/305188_a_306517]
-
Otoman, după înfrângerea Imperiului Rus în războiul Crimeii din 1853-1856, trei județe din sudul Basarabiei trecuseră în componența Principatelor Române suzerane Imperiului Otoman, iar frontiera fusese stabilită chiar prin centrul satului Borogani, pe linia râulețului Ialpugel, până la pod iar de aici granița continuă pe șoseaua care duce spre localitatea găgăuză Comrat. Partea de nord a satului fusese numită "Boroganiul rusesc" iar partea de sud - "Boroganiul românesc". Astfel a fost nevoie de construcția a două școli, a apărut al doilea cimitir, acestea
Borogani, Leova () [Corola-website/Science/305188_a_306517]