179,567 matches
-
Satul Voroteț își are rădăcinile înclinate în negura timului.Pîna la noi au ajuns mai multe iversiuni ce vorbesc despre originea satului . Una din aceste legende spune că locurile de pe aici aparțineau nui boier.Boierul era foarte bogat și avea 4 feciori.Feciorii trăiau în fricaă și supunere , căci de temut și neoprit era boierul și la înfățișare, dar și la suflet.Feciorii se închinau pînă la pămînt,prec m se
Voroteț, Orhei () [Corola-website/Science/305237_a_306566]
-
ostașii și-au cerut voe să construiască pe aceste locuri o localitate.Au început construcțiile de la porțile ei, care avea să-i apere în vremuri cu primejdie.Dar nu le-a fost dat acelor oameni să se statornicească cu traiul aici. Cornul de alarmă a lui Ștefan-Vodă a sunatpe întraga țară, adunănd sub flamura tricolora oamenii acestui neam.Au plecat și bravii osteni, neîmplinînduși visul pînă la capăt.<br> S- a terminat bătălia, dar la singuraticile porți nu se întoase nimeni
Voroteț, Orhei () [Corola-website/Science/305237_a_306566]
-
plecat și bravii osteni, neîmplinînduși visul pînă la capăt.<br> S- a terminat bătălia, dar la singuraticile porți nu se întoase nimeni.Ele strîmtorau văduvite împrejurimilor în așteptarea stăpînilor.Oamenii din împrejurimi înconjurqaau aceste locuri. Spuneu că oamenii au venit aici într-un ceas rău, odată ce toți stăpînii lor au căzut în bătălie.Îm secolul XVI în căutare de pămînturi în Moldova au venit mulți ruși. Ei sau aranjat cu traiul în locuri mai puțin populate.Cu un pic de frică
Voroteț, Orhei () [Corola-website/Science/305237_a_306566]
-
1813 în satul Puhoi a fost construită din lemn biserica “Sf.Nicolae”. Biserica care există astăzi a fost construiă din piatră în 1883. Printre primii slujitori ai acestui lăcaș poate fi menționat cântarețul Dimitrie Olaru, care și-a început serviciul aici prin 1886. În 1904 preot al bisericii este numit Mihail Friptu, care a activat și în perioada interbelică. Un alt slujitor a fost și Vasile Turcanu care a îndeplinit funcția de cântăreț începând cu anul 1913. În timpul puterii sovetice biserica
Puhoi, Ialoveni () [Corola-website/Science/305184_a_306513]
-
de răzeși și mazili. În anul 1870 se afla în plasa Izvoare, avea 35 de case, 181 de suflete (98 bărbați și 83 de femei, care posedau 42 de cai, 67 vite cornute mari și 105 oi). În anul 1875 aici locuiau 245 de oameni,împărțiți în 44 de gospodării. În anul 1892 moșia satului avea 770 desetine (circa 778 ha) de pământ. Satul a fost și este legat tradițional de orașul Orhei, centrul fostului județ și unul dintre cele mai
Otac, Rezina () [Corola-website/Science/305238_a_306567]
-
în anii 1944-1945. La 1 august 1949 populația satului s-a redus la 581 de persoane. În anul 1974 populația satului alcătuia 737 locuitori. La Otac se afla o brigadă a colhozului "Viața Nouă" cu sediul la Cuizăuca. Mai târziu aici a existat un punct de vinificație primară, la care se prelucrau într-o cantitate mare prunele din livezile din brigadă. Exista școală de 8 ani (actualmente gimnaziu), club, bibliotecă, oficiu poștal, creșă, monument celor căzuți în cel de-al doilea
Otac, Rezina () [Corola-website/Science/305238_a_306567]
-
au pe suprafața lor zgârieturi și părți șlefuite, care indică întrebuințarea lor ca unelte de muncă. Aproape de peșteră, tot pe malul Racovăț, a fost depistată o vatră de stațiune umană cu o vechime de peste 12 mii de ani î Hr.. Aici s-au găsit obiecte de cremene, oase de animale tipice pentru epoca paleoliticului târziu. Primul sat locuit de sedentari agricultori și crescători de vite s-a format aici în mileniul III î Hr. Apoi ceva mai târziu s-a format
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
stațiune umană cu o vechime de peste 12 mii de ani î Hr.. Aici s-au găsit obiecte de cremene, oase de animale tipice pentru epoca paleoliticului târziu. Primul sat locuit de sedentari agricultori și crescători de vite s-a format aici în mileniul III î Hr. Apoi ceva mai târziu s-a format încă unul. Oamenii locuiau în case făcute din bârne acoperite cu paie sau stuf, pereții fiind lipiți cu lut. Printre locuitori erau oameni dibaci în modelarea oalelor de
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
tipice pentru epoca neoliticului. Următorul sat s-a fondat târziu, după anul 1400 e n., când ființa deja statul românesc Țara Moldovei și a existat până prin a 1700 Și în zilele noastre se păstrează vatra satului vechi, probabil, Buzdugenii Vechi. Aici se observă și acum urine de locuințe, se găsesc diferite obiecte tipice pentru cultura moldovenească. Așezările vechi erau părăsite adesea din cauza războinicilor nomazi de câmpie. care au hoinărit pe aici de mai multe ori Nomazii obișnuiau să facă movile de
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
zilele noastre se păstrează vatra satului vechi, probabil, Buzdugenii Vechi. Aici se observă și acum urine de locuințe, se găsesc diferite obiecte tipice pentru cultura moldovenească. Așezările vechi erau părăsite adesea din cauza războinicilor nomazi de câmpie. care au hoinărit pe aici de mai multe ori Nomazii obișnuiau să facă movile de pământ pe locurile unde erau înmormântați decedații, ortacii lor de ceata. În Buzdugeni s-au păstrat până în epoca contemporană 7 movile funerare. Satul de azi, situat la 22 km vest
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
și Iosif Stahurschi. David Calestru participa în fiecare an la Expoziția agricolă din Edineț și la 13 mai 1914 primește un premiu mare pentru caii săi frumoși în 1923 s Buzdugeni număra 65 de gospodării țărănești și nici o gospodărie boierească Aici trăiau 386 de oameni (189 de bărbați si 197 de femei) Satul avea școală primară, iar enoriașii frecventau bise¬rica din satul vecin, pentru care în 1903 au cumpărat podoabe și lucruri scumpe Anastasia Chisea, Gheorghe Bîrliba, Gheorghe Furtună, Gheorghe
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
a conducerii gospodăriei agricole locale s-a decis alocarea unui teren pentru construcția caselor de locuit. Satul Drujba a fost menționat documentar în anul 1662 cu denumirea Tărnușa pe Cula. În anul 1664 la Tărnușa sunt atestați arcașii care aveau aici pământ. După 1945 pe vatra veche a satului, la gura văii Tărnușa satul a fost redenumit în Drujba.
Drujba, Ungheni () [Corola-website/Science/305252_a_306581]
-
Alcedar este o localitate-centru de comună în Raionul Șoldănești, Republica Moldova. Satul Alcedar este o localitate putem spune chiar în vîrstă. De la întemeierea sa au trecut 390 ani. Însă moșia satului păstrează numeroase vestigii care dovedesc că așezările ei de aici au istorie mileniară, ele existînd chiar și pe timpurile de pînă la Hristos. În virtutea acestui fapt, satul Alcedar reprezintă un fenomen mai puțin obișnuit pentru localitățile din Republica Moldova. Aceasta deoarece că rădăcinile neamurilor care au întemeiat localitatea actuală coboară în
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
niște flori destul de frumoase de culoarea cerului senin, pe care locuitorii le numeau Alce. Strămutîndu-se cu traiul din cauza inundațiilor frecvente ale Nistrului precum și jefuiți de dușmani, locuitorii se amplasează cu traiul pe un teritoriu de aproximativ 3 km de Nistru. Aici s-au și stabilit cu traiul, iar numele pe care îl vor purta mai multe secole în rînd provenea de la florile numite Alce - ulterior - Alcedar. Pe parcursul sec. XX în perimetrul moșiei satului Alcedar s-au descoperit vestigii ale unor așezări
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
florile numite Alce - ulterior - Alcedar. Pe parcursul sec. XX în perimetrul moșiei satului Alcedar s-au descoperit vestigii ale unor așezări omenești deosebit de vechi. Arheologii care au efectuat săpături lîngă această vatră strămoșească au confirmat vechimea activității multiseculare pe aceste locuri. Aici s-au găsit monede bizantine din sec. VI-VII. Faptul este o mărturie a legăturilor economice cu țările civilizate ale lumii de atunci. Istoricii sovietici moldoveni s-au grăbit să declare: Alcedarul e o așezare a slavilor, a vechilor ruși
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
înalte și șanțuri adînci. În interiorul ei era săpată o fîntînă, iar lîngă val erau construite locuințele nobilimii, negustorilor, meseriașilor, Giuvaiergiilor. De partea cealaltă a valului, fără întărituri, se aflau bordeiele țăranilor, olarilor, și a altor mici meșteșugari. S-au găsit aici și urme a unor gropi de topire a fierului. În cronicile vremii aceste triburi sînt numite Ulici. Nedorind să se supună cnejilor din Kiev, Ulicii și-au părăsit baștina mutîndu-se în bazinele rîurilor Bug și Nistru. Cei care s-au
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
mai multe imobile din sat, inclusiv școala și unele case mai vechi. În Alcedar predomină o climă temperată. Cu alte cuvinte, ca și în multe alte localități din Republica Moldova, satul benefeciază de o climă blîndă cu mult soare. Pe parcursul anului aici bat patru tipuri de vînturi principale. Vînturile vestice, produse de curentul atlanticului de nord aduc cca. 70-80 % de precipitații. În această zonă cad mai multe precipitații decît în partea sudică a republicii, media anuală fiind de aproximativ 500-600 mm. Iarna
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
octombrie 1871 în casa învățătorului Nicov Ion Vasile a fost deschisă școala profesională norodnică. La 1 august 1879 învățătorul școlii mici din sat Feropont Lujanschi a fost trimis la învățătură la seminarul învățătoresc din Bairansc, primind bursă de la acest seminar. Aici la Alcedar în 1886 s-a născut Ion Stoianu, fiu de țăran, care în 1907 a intrat la Universitatea din Novorosiisk, absolvind facultatea de juridică. În 1890 clădirea școlii profesionale s-a ruinat complet și învățarea copiilor era cu neputință
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
din 2011, din cauza numărului mic de elevi, școala medie s-a transformat în gimnaziu. Pe parcursul anilor școala și-a schimbat deseori sediul, în 1983 s-a construit clădirea actuală a școlii. În școală învățau mulți elevi din satele vecine, deoarece aici existau 11 clase și toți cei veniți erau asigurați cu cămin. Cîțiva ani la rînd au existat și clase liceale, însă în 2003 liceul se transformă din nou în școală medie din cauză lipsei de cadre didactice. În prezent școala
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
este construită o stație de cale ferată pe traseul Basarabeasca-Prut. Treptat, în jurul gării încep să se construiască case de locuit, astfel punându-se baza orașului. După al doilea război mondial Iargara capătă conturul unei localități industriale. Astfel în anul 1948 aici este organizată o stație de mașini și tractoare. Mai târziu se dezvoltă gospodăria forestieră mecanizată, asociația de producție agrară a industriei vinicole, elevatorul pentru cereale. Datorită amplasării sale reușite și existenței căilor de comunicație Iargara în prezent continuă să fie
Iargara () [Corola-website/Science/305254_a_306583]
-
pentru prima dată la 8 iunie 1485 cu denumirea Sultană. Se spune ca, în urma unei bătălii crîncine dintre moldoveni și turci, ce s-a dus în valea satului, „se vărsară atîta sînge, încît acesta ajungea pînă la gleznă căilor”, de aici și denumirea - Sîngeră. Conform recensămîntului populației din anul 1772-1775 Sîngeră se află în ținutul Hîrlău, stanul Bahluisc și aparținea lui Enache Damur. În localitate se numărau 6 gospodării, țărani dependenți, 3 aprozi care slujeau pe lînga divan și nu plăteau
Sîngera () [Corola-website/Science/305253_a_306582]
-
datele recensămîntului din 1774 în sat existau 6 case. Alte date privind recensămîntul populației din anul 1817 arată că Sîngeră dispunea de 121 de gospodării cu 663 de locuitori. În 1885 - a fost deschisă I școală, iar peste 5 ani aici învățau 17 băieți conduși de preotul Petru Naghița. La 1898 este întemeiata școală pe lînga biserică pentru fete și băieți, la 1910 - în școala studiau 50 de copii, iar peste 2 ani 70. Iar în anul 1947 s-au format
Sîngera () [Corola-website/Science/305253_a_306582]
-
1801 s-a edificat în piatră la Pogănești biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Tot această sursă menționează că satul Pogănești a fost întemeiat de proprietara moșiei Maria De Roma din coloniștii aduși de ea pentru lucrări, însă în afară de aceasta aici mai existau și alți săteni așezați în localitate de pe la finele veacului XVIII. Până la 1812, cînd Imperiul Rus a anexat Basarabia, formînd o nouă gubernie a sa, locuitorii acestor două sate gemene despărțite de rîul Prut, locuiau practic ca într-un
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
mai înainte pământ și o parte din balta satului Pogănești și Ion Pătrașcu, ambii gospodari de frunte ai satului, care așa și nu sau mai întors în sat. Perioada celui de-al doilea război mondial este deosebită pentru satul Pogănești. Aici este cazul să menționăm că în această perioadă în sat au fost dislocați o companie germană de infanterie; „la noi acasă ședeau 4 soldați nemți care adesea mă trimeteau în sat după lapte sau ouă, dar niciodată nu m-au
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
cînd au venit cazacii lui Kunițki”. Moșia , inclusiv 3.173 des. de pamant arabil și 27 des. de pădure,cu sectoarele Halici și Mițura,a aparținit Mitropoliei Iașilor.În 1859 la Dărcăuți ersu 63 gospodării cu 472 locuitori,în 1869 aici au fost înregistrate 11 familii de odnodverți,adică foști răzeși.În 1899 a fost deschisă școală laică de stat, cu o singură clasa.În 1897 Dărcăuții au intrat în nomenclatorul așezărilor din Imperiul Rus care depășeau 500 de locuitori,pe
Dărcăuți, Soroca () [Corola-website/Science/305243_a_306572]