17,002 matches
-
Action Française". Iorga a declarat că acesta era "aproape surd și o persoană foarte amabilă". Maurras i-a vorbit despre un aristocrat francez, descendent al unei familii de boieri români 154, "Neamul românesc" îl lăuda pe Léon Daudet, unul dintre jurnaliștii militanți de la "Action Française", considerîndu-l "nu numai un mare ziarist, ci și un mare scriitor francez"155. Ca fiu al marelui scriitor Alphonse Daudet, Léon Daudet moștenise evident de la tatăl său ceva imaginație poetică. Dar cum putea cineva să-l
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
țară (Statele Unite) unde doar munca cinstită este respectată și unde și-a găsit o pîine și un adăpost!"175. Veneau să-l viziteze pe Iorga și alți intelectuali evrei unguri aflați în exil. În aprilie 1920, l-a vizitat un jurnalist democrat ungur aflat în exil, recomandarea acestuia fiind că "este discipolul lui Jászi"176. Iorga coresponda cu scriitori unguri democrați din exil de mare faimă, ca G. Bölöni și Jenö Gömöri, ba chiar a primit scrisori și de la soțiile acestora
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de Argetoianu pe hîrtie purtînd antetul Ministerului de Interne, nedatat și expediat din cabinetul ministrului. Scrisoarea prezintă date scandaloase despre S. Metes (un intelectual transilvănean, prieten cu Iorga), pe care Iorga îl numise într-un post. Argetoianu îl instruia pe jurnalist să-l atace pe Metes în problemele legale ale acestuia, promițîndu-i (jurnalistului) probe relativ la afacerile lui compromițătoare cu o bancă. Toate acestea și faptul că Metes era sponsorizat de Iorga trebuiau scoase cu grijă în evidență în articol. Hamangiu (ministrul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
din cabinetul ministrului. Scrisoarea prezintă date scandaloase despre S. Metes (un intelectual transilvănean, prieten cu Iorga), pe care Iorga îl numise într-un post. Argetoianu îl instruia pe jurnalist să-l atace pe Metes în problemele legale ale acestuia, promițîndu-i (jurnalistului) probe relativ la afacerile lui compromițătoare cu o bancă. Toate acestea și faptul că Metes era sponsorizat de Iorga trebuiau scoase cu grijă în evidență în articol. Hamangiu (ministrul justiției și tot un apropiat al lui Iorga) urma să fie atacat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ar fi vinovat de vreo campanie de presă îndreptată împotriva lui Iorga. Deși nesemnată, scrisul lui Argetoianu era inconfundabil. Era scrisă tot pe hîrtie cu antetul Ministerului și era expediată tot din cabinetul ministrului. Nota aceasta îi îndemna pe cîțiva jurnaliști de scandal să declanșeze o altă campanie împotriva lui Iorga, Metes, Munteanu-Râmnic, Hamangiu și a altor prieteni ai lui Iorga. Sînt indicate și sursele de unde aceștia urmau să facă rost de muniție pentru campanie și să obțină ajutor de la alți
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de scandal să declanșeze o altă campanie împotriva lui Iorga, Metes, Munteanu-Râmnic, Hamangiu și a altor prieteni ai lui Iorga. Sînt indicate și sursele de unde aceștia urmau să facă rost de muniție pentru campanie și să obțină ajutor de la alți jurnaliști de aceeași teapă. Argetoianu trebuia să fie ținut la curent și să avizeze textul (textele) articolului (articolelor) înainte de publicare. Articolele urmau să fie publicate pe prima sau pe ultima pagină a ziarului (ziarelor). Jurnaliștii trebuiau să-l contacteze pe Cernăianu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și să obțină ajutor de la alți jurnaliști de aceeași teapă. Argetoianu trebuia să fie ținut la curent și să avizeze textul (textele) articolului (articolelor) înainte de publicare. Articolele urmau să fie publicate pe prima sau pe ultima pagină a ziarului (ziarelor). Jurnaliștii trebuiau să-l contacteze pe Cernăianu, să atace întîlnirile și măsurile politice ale lui Iorga și erau sfătuiți să acționeze imediat. Argetoianu îi asigura pe toți că va avea grijă de toate cheltuielile 49. Campania de presă împotriva lui Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
După părerea lui, violența îl obseda pe fiul fostului său camarad de arme (Iorga îl considera pe Corneliu drept "fiul violent și mediocru" al lui Ion Zelea Codreanu). Prin 1931, pe lîngă violența menționată mai sus, a fost atacat un jurnalist evreu, apoi un secretar de la Ministerul Agriculturii și alții. Dar Iorga nu a menționat niciodată în ce măsură era Legiunea provocată de către "forțele de ordine!" Legionarii nu reprezentau generația lui Iorga sau "naționalismul lui cultural". Cea mai mare parte dintre ei aveau
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
tot mai disprețuitoare. Rădulescu își amintea cît de mîrșav fusese el persecutat de Iorga, el, sărmanul, care se întorsese în 1939 de la Berlin și-și exprimase entuziasmul față de nazism! Iorga "îl batjocorise și asmuțise asupra lui cenzura brutală!"23. Celălalt jurnalist cuzist, I. P. Prundeni, a făcut și mai mult. Iorga a ripostat, amintindu-le acestor oameni de articolele pe care le scriseseră mai înainte. "Dl. I. P. Prundeni este un om al convingerilor", scria el. Îi amintea lui Prundeni cum salutase acesta
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a dus la comiterea acestor erori minore și au foarte puțin de-a face cu orizonturile deschise de el. Din fericire, temperamentul vulcanic al lui Iorga a avut o mai mică influență aupra operelor sale istorice decît asupra politicianului, a jurnalistului politic sau a criticului literar. După părerea lui Iorga, cea mai mare contribuție adusă de el la scrierea istoriei era "istoriologia" sa, pe care o considera originală. Conform acesteia, experiența omenirii alcătuiește (mutatis mutandis) o experiență indivizibilă și, drept urmare, pentru
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
op. cit., p. 542. 61 Acest epitet poate fi găsit frecvent în "Neamul românesc", mai ales în perioada conflictelor politice din 1933 62 Șeicaru, op. cit., p. 78 63 Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, București, 1941, p. 153 64 În 1911, un jurnalist francez a criticat presa română, afirmînd că "românii au un talent neîntrecut să se insulte prin presă". Iorga a replicat, citînd exemple de insulte din presa franceză și de acțiuni judiciare ca urmare a acestora. "Neamul românesc", 2 august 1911
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Memorii, vol. 6, p. 36 24 Scriind în jurnalul său politic, Iorga comenta arestarea cîtorva activiști comuniști, afirmînd că printre aceștia se găseau "inevitabilii evrei". Memorii, vol. VI, p. 171 25 Ei erau instigați de intelectuali cuziști de teapa coruptului jurnalist Toma Vlădescu, care îl ataca pe Iorga "în numele adevăraților cuziști", scriind articole sordide despre afacerea Blank. Iorga a ripostat prin obișnuita dare în judecată pentru calomnie. "Neamul românesc", 1 iunie 1935 26 "Slugoiul evreilor", adică (în concepția acestei școli de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nu voia să poarte acest veșmînt fascist ridicol. Călinescu l-a amenințat că-i va confisca biblioteca la care ținea atît de mult. Iorga a cedat și a îmbrăcat uniforma împotriva voinței sale. A doua zi s-a întîlnit cu jurnaliștii îmbrăcați în uniformele propriei lor corporații. "Purtați uniforme noi, dar aveți încă vechile voastre standarduri morale și profesionale" le-a spus el 59 Roberts, op. cit., pp. 206-214 și 344-345 60 Memorii, vol. VII, p. 459 61 "Neamul românesc", 13 octombrie
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mai supărător - și care În unele locuri a discreditat complet demersul punitiv - era inconsecvența vădită a verdictelor, pe lângă faptul că multe erau pronunțate de curți și jurați cu un trecut cel puțin dubios. Cei mai afectați au fost scriitorii și jurnaliștii, fiindcă lăsaseră În urmă dovezi scrise ale simpatiilor din timpul războiului. Procesele intens mediatizate ale unor intelectuali de seamă - cel al lui Robert Brasillach din ianuarie 1945, de la Paris - au stârnit protestele unor partizani de bună-credință, precum Albert Camus, care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aplicat și lor. Astfel, În Bulgaria, 7 din cei 22 de membri ai prezidiului Uniunii Agrare și 35 din cei 80 de membri ai Consiliului Executiv erau În Închisoare Încă din vara anului 1946. O acuzație tipică era cea adusă jurnalistului țărănist Kunev, al cărui articol i-ar fi „numit pe membrii guvernului bulgar, În cuvinte de-a dreptul criminale, visători În politică și economie”. țărăniștii, liberalii și celelalte partide tradiționale s-au dovedit o pradă ușoară: Împroșcați cu acuzații de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
germană din regiunea sudetă (ceea ce le-a atras ostilitatea Germaniei și i-a făcut și mai dependenți de protecția sovietică), iar accentul pus de guvernele postbelice ale lui Beneš pe efort, proprietate de stat și planificare economică Îi amintea unui jurnalist francez, În mai 1947, de spiritul și retorica stahanovismului. Cu mult Înainte de monopolizarea puterii și chiar de formarea unui guvern comunist, portretele lui Stalin atârnau la Praga alături de cele ale președintelui Beneš. Am văzut deja cum ministrul de Externe Jan
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exterminați. Când partidele comuniste au preluat puterea În Europa de Est, multe cadre din conducere erau de origine evreiască. Mai ales În rândul celor de rangul al doilea, șefii poliției din Polonia și Ungaria erau evrei, ca și economiștii, lucrătorii din administrație, jurnaliștii de marcă și teoreticienii partidului. În Ungaria, șeful partidului era evreu (Mátyás Rákosi), iar În România, Cehoslovacia și Polonia nu liderul Însuși, dar majoritatea celor din nucleul conducător erau evrei. Comuniștii evrei din Întregul bloc sovietic Îi datorau totul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de favorabile. Între cele două războaie, extrema dreaptă avusese un succes de care cei mai mulți preferau acum să nu-și amintească. De la Bruxelles la București, jurnalismul polemic și literatura anilor ’30 abundau În rasism, antisemitism, ultranaționalism, clericalism și spirit reacționar. Intelectualii, jurnaliștii și profesorii care În perioada interbelică și În timpul războiului Îmbrățișaseră vederi fasciste sau ultrareacționare aveau toate motivele ca, după 1945, să-și afirme zgomotos recentele afiliații progresiste sau radicale (ori să se retragă În umbră, temporar sau definitiv). De vreme ce majoritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prea puțin dispuși la compromisuri. Erau tineri. În primul război mondial a pierit o Întreagă generație de tineri. După al doilea război mondial, din scenă a dispărut o cohortă de oameni În vârstă, discreditați. În locul lor au apărut scriitori, artiști, jurnaliști și activiști politici prea tineri ca să fi apucat războiul din 1914-1918, Însă dornici să recupereze anii pierduți În următorul. Educația lor politică se făcuse În era fronturilor populare și a mișcărilor antifasciste, iar când au căpătat recunoaștere publică și influență
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și la antiintelectualismul violent al naziștilor. Pentru mulți tineri intelectuali, comunismul nu era o convingere, ci o credință - cum observa ulterior Alexander Wat (alt viitor ex-comunist polonez), intelighenția laică din Polonia tânjea după un „catehism subtil”. Dintre studenții, dramaturgii, romancierii, jurnaliștii și profesorii est-europeni, numai o mică parte au devenit comuniști activi, dar ei erau adesea vârfurile generației. Pavel Kohout, care avea să capete În deceniile următoare faimă internațională ca disident și eseist/dramaturg postcomunist, s-a remarcat inițial În Cehoslovacia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu o varietate surprinzătoare de ziare de calitate, În special noul săptămânal Die Zeit, publicat la Hamburg. și totuși Germania de Vest era - și avea să rămână pentru mulți ani - marginală În raport cu tendințele majore ale vieții intelectuale europene. Melvin Lasky, jurnalist și editor berlinez, scria În 1950 despre situația intelectuală a Germaniei: „Niciodată În istoria modernă, cred, o nație și un popor nu s-au dovedit atât de secătuite, atât de lipsite de inspirație și chiar de talent”. Contrastul cu efervescența
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
kilometri mai la est. Entuziasmul intelectualilor occidentali pentru comunism a atins apogeul nu În momentele de „comunism de gulaș” sau „socialism cu față umană”, ci În perioadele de maximă cruzime a regimului: 1935-1939 și 1944-1956. Scriitorii, profesorii, artiștii, Învățătorii și jurnaliștii Îl admirau adesea pe Stalin nu În ciuda greșelilor sale, ci din cauza lor. Persoana și cultul său erau mai seducătoare când ucidea oameni la scară industrială sau când procesele-spectacol dezvăluiau fațeta teatral-macabră a comunismului sovietic. Tocmai distanța uriașă dintre retorică și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prosperitate care au urmat. Puțini europeni de atunci, informați sau nu, anticipau amploarea transformărilor ce aveau să urmeze. Experiența ultimilor cincizeci de ani le indusese multora un scepticism amar. Înainte de primul război mondial, Europa era un continent optimist: politicienii și jurnaliștii priveau cu Încredere spre viitor. Treizeci de ani și două războaie mondiale mai târziu, oamenii fixau cu anxietate un trecut teribil. Mulți observatori anticipau o nouă criză postbelică, alt val de extremism, un al treilea război mondial. Dar uriașa nefericire
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Între sfârșitul cenzurii În cazul Chatterley și primul disc Beatles. Philip Larkin Revoluția - am iubit-o nespus. Daniel Cohn-Bendit Revolta burgheziei cuprinse de remușcări Împotriva proletariatului mulțumit și oprimant e una dintre curiozitățile epocii noastre. Sir Isaiah Berlin Acum toți jurnaliștii din lume vă pupă-n fund... dar nu și eu, drăguților. Vă urăsc, cu mutrele voastre de plozi răsfățați, cum Îi urăsc și pe părinții voștri... Ieri, la Valle Giulia, când i-ați bătut pe polițiști, am ținut cu poliția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aproape deloc. În anumite părți ale Occidentului, „relațiile industriale” reprezentau un oximoron. Același lucru era valabil În serviciile și profesiile liberale. La ORTF (Radioteleviziunea franceză) și Commissariat à l’Énergie Atomique, ca să luăm doar două exemple proeminente, personalul tehnic, de la jurnaliști la ingineri, fierbea de nemulțumire. Stilul tradițional de autoritate, disciplină, adresare (și chiar stilul vestimentar) erau În decalaj față de transformările culturale și sociale rapide din ultimul deceniu. Birourile și atelierele erau conduse de la vârf fără a lua În seamă reacțiile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]