18,686 matches
-
în jurul lui. Din când în când, îl auzeam pe Marian: - Să fiu albastru, fi-miu’ mă moștenește. Mi-a fătat agregatul un copchil deștept ca mine. V-am zis că și-n autobuz, la fabrică, eram cel mai al dracu’! - Taci, băăă, uită-te la tine și vezi războiul din Afganistan! comentează Danny de Vito. - Bă, tu umblai în picioare pe sub pat pe-atunci! În autobuz, când făceam naveta, toate gagicuțele venea după mine să m-audă ce vorbesc. Fi-miu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de unu’ se scoală și-și studiază nevasta, care sforăie de rupe locul. Cu troaca-n sus. Și-i bagă o mână la pizdă, asta se scoală, ce faci obsedatule, la ora asta, bețiv nenorocit, de asta-ți arde ție. Taci, fă, că sforăiai și am vrut să-ți mai iau din tiraj. - Cum din tiraj? se miră Danny de Vito. - Idiot e ăsta. Așa sunteți voi la țăroaia, în comuna Puțu, cu iepuri! Tirajul la o sobă, n-ai auzit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
la care colaboram și io. Afară de slujba de cronicar literar, își completa veniturile cu slujba asta. Când le-am spus celor din redacție ce intenții am, au sărit ca arși, bă, să nu cumva s-o bați. Stai locului, că tac-su’ e mare mahăr și-ți sparge fața. Fata era mică și speriată, o buburuză constipată, și când m-a văzut a avut aceeași reacție, poți să dai în mine, da’ la cap să nu dai. Chestie tipic femeiască. Multe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mai de care, am început să punem întrebări - despre drama personajului principal, despre transformările lui, discuția începea să aibă cât de cât un nivel rezonabil. Luat de val, a ridicat și Mirel mâna să întrebe ceva. Profa l-a ignorat, taci, mă, din gură, că iar te faci de rahat, te-ai trezit și tu taman acu’ să pui întrebări! Dar Mirel insista. Și i s-a permis să vorbească, moment în care el a dat glas extrem de solemn unei nelămuriri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
amintit ce spunea critica, că am o ureche formidabilă. Am amintit, sperând la o reacție. Am îndoieli mari că a citit-o. Probabil a dat-o vreunei asistente, când a împărțit șpaga. Altfel, ar fi comentat-o. Nu ar fi tăcut ca un cartof. Scrie, adică ăsta e un efect secundar al bolii. E bolnav o dată în plus. Mai are un supliment de boală. Unii colecționează timbre, capace de bere, io scriu. Fiecare cu stolul propriu. Măcar asta mă ajută să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
sunt destul de mulți care refuză prostia porcească. Asta s-ar putea să nu fie atât de grav precum pare. Numărul destul de mare al celor dezamăgiți ar fi și un prilej de bucurie. Cred că în țara asta există o majoritate tăcută de oameni cu bun-simț, majoritate care sper că va schimba ceva. Sau măcar va încerca. Numai că nu știu unii de alții. Vorbesc prea mulți tâmpiți ca să audă între ei. Nu trebuie să-ți ceri scuze dacă ai talent sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mă, cu o lumânare la mormântul meu! Și unde am io ouă la magazin, n-am avut niciodată! Și tu ai scris în rahatul ăla de carte că am! - Bun, și dacă ați fi avut și ouă care era problema? - Taci, mă din gură! Nici n-am știut că am 18 trepte la scară până n-am văzut în cartea ta. După aia le-am numărat și așa era. Într-adevăr, spusesem toate cifrele astea, dar nu eram un obsedat, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ai scris cartea! Că salt prețul. Foarte bine, treaba mea! Să-i jignești pe băneșteni, că vin în papuci rupți la magazin, da’ cine te crezi, tu, mă? - Bine, știți că și io mă îmbrac doar de la mâna a doua! - Taci din gură, că acuma vorbesc io! Să-i faci gușați, mă, pe băneșteni! Nu ți-e rușine? Asta e, atentasem, umblasem la miturile fondatoare ale satului. Era o poveste interesantă și adevărul e că nu spusesem tot. De pildă, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
am dat seama că soarele era la fel de puternic ca în vis. Acei oameni necunoscuți de la masă dădeau de înțeles că el deja se afla acolo peste foarte multe țări. După eșecul descinderii la Farmacist, am mers la țața Anicuța: - Bă, tace o gură, tac mai multe! Mergi pe burtă, puteam să deduc, scandalul se va stinge de la sine, pentru că e imposibil să nu apară o altă bârfă mai ofertantă. Țața Anicuța nu era deloc străină de amploarea pe care o luase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
că soarele era la fel de puternic ca în vis. Acei oameni necunoscuți de la masă dădeau de înțeles că el deja se afla acolo peste foarte multe țări. După eșecul descinderii la Farmacist, am mers la țața Anicuța: - Bă, tace o gură, tac mai multe! Mergi pe burtă, puteam să deduc, scandalul se va stinge de la sine, pentru că e imposibil să nu apară o altă bârfă mai ofertantă. Țața Anicuța nu era deloc străină de amploarea pe care o luase ecoul cărții mele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de Brăila, o distanță de aproximativ 15 km. Era atât de frumos afară, iar mama îmi explica c-aveam toate șansele să vedem Munții Măcinului de pe dig, pentru că plafonul de nori era la înălțime mare și permitea acest lucru. Tata tăcea și asculta. Știam că tata este un iubitor al muntelui și bănuiesc că ardea de nerăbdare să vadă „munții mamei;” spun „ai mamei,” deoarece erau mândria sa și nu pregeta să aducă mai mereu în discuție acest lucru. La un
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
vreți În afară de actualitatea și momentul istoric pe care le străbăteam. Ziua de 10 septembrie 1918 avea să pună capăt febrei În care mă zbăteam, intoxicat de otrava retorilor. M-am ridicat În această zi și am citit, eu, cel mai tăcut până atunci, următoarea „Mărturisire“, care a trezit pe mulți din amorțeală și a dus curând la părăduirea cercului: MĂRTURISIRE Mărturisesc că ședințe ca acele de până acum ale cercului nostru vor ajunge să mă convingă tot mai mult de inutilitatea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
puțin cum i am cunoscut [eu] pe cei pripășiți În țara noastră și greu asimilabili: practici, utilitariști, pozitivi, oportuniști, realiști ai celei mai crude realități, cea a lui Machiavelli și Guicciardini din Cinque cento; pe lângă asta, palavragii și știind să tacă, lacomi la câștig și parcimonioși, vicleni și temători, feroci la rigoare, din toate astea câte ceva, dar fără con sistență și, În plus, marea artă ita lienească a duplicității și disimulării. De-o Înfățișare orecare, fară vreun stil al persoanei sau
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
mers, sucită și șoldâie de șale și care o ia totdeauna alături de realitate. Oamenii care [i] se Încred ei tulbură liniștea și buna rânduială a lumii. Ar trebui puși să meargă În pas cu toți oamenii și cu adevărul adevărat...“ - „Taci, rațiune imbecilă!“ spunea mai târziu Pascal. Cerând iertare că bat În felul de mai sus câmpii și revenind la automobil: conducătorii lui atenți mai știu că fiecare auto mobil, din aceeași marcă și [același] tip, Își are „personalitatea“ sa proprie
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Beldie, dragă... Eu nu te țuc, uite așa ge șiudă, că nu ești ortac cum șe cage, ci dat la viclenii și la răle. Fă-ce ge treabă și să auz ge bine ge tine și ge tătă lumea. Multă sănă tace, Cora. Timișoara, 6 august 1922.“ Cea mai cenzurată a fost scrisoarea expediată din Arad la 14 august 1922, din care nu s-a publicat textul: „Dragul meu Beldie, M-am aflat În Arad Într-un cerc de ostași simpatici și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Și atunci, gândul la iad și nădejdea la Dumnezeu, cum zice Sfântul Siluan! Nu e bine, tocmai de aceea, să facem lucruri pe care ni le atribuim nouă la mântuire, ci să facem binele din inimă. Și mai ales să tăcem din gură, pentru că prin asta, cum spune marele duhovnic, atacați purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care-i permanentă, și nu vă dați seama de ea că-i permanentă. Are El grijă! Te-a Înregistrat acolo. Taci din gură, vezi
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
mai ales să tăcem din gură, pentru că prin asta, cum spune marele duhovnic, atacați purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care-i permanentă, și nu vă dați seama de ea că-i permanentă. Are El grijă! Te-a Înregistrat acolo. Taci din gură, vezi-ți de treabă. Dacă reușești cu adevărat să-ți Înfrângi acest duh al părerii de sine, care Înseamnă mândrie, ești un om pe drumul mântuirii! Mai e Însă nevoie de tăierea voii și de ascultare, ambele indispensabile
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
ne lase în pace, căci noi mergem la facultăți la care nu se cere matematica. - Ce vrei să faci cu ei ? Vrei să-i lași acum repetenți sau să-i lași săși vadă de drumul lor în viață? Hâncu a tăcut malc și noi ne-am văzut de drumul nostru în viață. Peste ani, Mitică Vâlceanu, pe care abia aștept să-l revăd, a devenit un excelent arheolog, azi undeva prin Statele Unite sau Germania, Tavi Loghin a ajuns un foarte apreciat
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
avem. Uite, există munți, iazuri, păduri, cade ploaia, bate vântul, et caetera, et caetera, dar realitatea fizică este doar o reprezentare imaginară, o convenție, o iluzie. De fapt, totul, aici, cu noi, se petrece în duh. Ține minte, în duh. Tace, mă măsoară cu privirea căutând să se convingă dacă explicațiile lui au fost înțelese. Se pare că e mulțumit de ce descoperă pe fața mea, căci continuă cu încă un pas ințierea mea în tainele locului: -Veniamin, apropo de cine locuiește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-Dar la propunerea ta, bă, tovarășe Fanache, noi am întâziat, că tu ai zis să așteptăm să treacă sărbătorile. Fanache își amintea precis că cel care propusese să lase totul după sărbători nu fusese el, ci chiar Gârmoci, dar a tăcut, n-a încercat să facă necesara corectură: avea fler, simțea când trebuie să se pună cu Gârmoci și când nu. Primul-secretar a continuat: -Șovăielile nu sunt bune, nu fac deloc cinste revoluționarilor. Iar pauză, și apoi: -Ce s-o mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
apare în visul meu, lumea reală, lucrurile așa cum sunt, sau lumea plăsmuirilor, a plăsmuirilor care nu au realitate de fapt, care dispar ca un fum îndată ce visul se încheie? Surprinzător, Lazarus, cel omniscient, nu se grăbește să aducă speratele clarificări. Tace, în chip vădit stânjenit. Nu știe, sau nu vrea, sau nu poate să-mi ofere răspunsul? Într-un târziu, dându-și seama cât de mult mă preocupă întrebarea asta, caută o soluție colaterală: -Truman e specialist în visele acestea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
țară, în marile orașe, de pildă în orașul Monicăi, ea face parte dintr-un astfel de grup. S-a gândit ca Stan și cu el, cu Victor, să pună bazele unui grup de rezistență și aici, în Serenite... Stelian a tăcut. Lui Victor îi bătea inima accelerat. Nu-i bătea de frică, el nu e un fricos, el seamănă cu mama - e în stare să îndure orice suferință, să înfrunte orice obstacol, dacă are încredințarea că așa se cuvine, că e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pecetluită... În sală s-a pogorât o liniște desăvârșită. Se auzea o muscă mare cum zboară bâzâind, atât. Spectatorii, în majoritatea lor elevi, nu înțelegeau exact ce se petrece, dar bănuiau că lucrurile nu sunt în regulă. N-au râs, tăceau speriați. Fanache a strigat ca din gură de șarpe: - Tăiați-i microfonul, tăiați-i banditului microfonul. Zbieretul său l-a trezit pe tovarășul Cameniță. Acesta s-a dumirit într-o clipită care e situația și l-a ascultat calm pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
care îl roagă ceva pe bunicul său, sigur că acesta nu o să-i reziste...): -Învață-mă, Lazarus, de ce mereu și mereu visez atât de urât despre cei de jos. Sunt doar vise sau ceea ce visez eu chiar se întâmplă aievea? Lazarus tace stânjenit. Din reacția lui înțeleg că nu are voie să discute cu mine acest subiect. Între timp, m-am obișnuit cu viața din văzduh, știu că există tabuuri, știu că Lazarus are reguli stricte care, spre deosebire de existența pământeană, sunt și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dimpotrivă, datoria mea, a noastră față de Cel de Sus, față de principiile Sale tocmai aceasta este: să le amintim celor care L-au uitat că El există. Le prezint celor doi camarazi ai mei din văzduh punctul meu de vedere. Lazarus tace. Mi se pare că disting o urmă de zâmbet aprobator pe buzele sale. Curând am confirmarea că, deși nu are dreptul s-o recunoască, totuși este de partea mea. Lazarus mă anunță cu voce blândă și egală: -Eu nu aprob
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]