2,188 matches
-
tîlcuri, de istorie, cînd e deșert. În gol s arată un adaos de destin.” Este cum nu se poate mai limpede faptul că golul, absența, puținul sînt mai incitante și că recursul la ele este o provocare mai rodnică adresată Închipuirii, o complicitate cu cel care trebuie să participe activ la receptarea tîlcurilor. Dar, mai mult Încă, nu e vorba doar de o satisfacție estetică suficientă sieși, ci de o profundă angajare existențială. Golul ne cere o Învestire destinală, trebuie să
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
satisfacție estetică suficientă sieși, ci de o profundă angajare existențială. Golul ne cere o Învestire destinală, trebuie să-l suplinim oarecum cu plinul nostru sufletesc. Arheologia este prin definiție o artă a scrutării Întregului prin puținul devenit o lupă a Închipuirii. Estetica perfecțiunii vrea să credem că opere desăvîrșite sînt doar cele care Întrunesc toate calitățile posibile, dar mai ales că ele sînt rezultatele unui travaliu laborios, scrupulos și cu deosebire Îndelungat. Opera preia astfel servil caracteristicile copleșitoare ale acelor lucruri
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
strîns În palmă, dar și la figurat, vizînd viața bătrînului, textul oferă un hint, un indiciu simbolic referitor la timpul uman, mereu ușor atins de morbul finitudinii și-al irosirii. Tot acest joc al spusei lapidare care incită la căutări, Închipuiri și construcții abia ghidate prin aluzii evazive reprezintă farmecul discret al haiku-ului. Pentru hippocren, jocul se desfășoară doar Înăuntrul limbajului, o expresie oarecare, albă, este omonimă cu una colorată, expresivă și cunoscută. Ceea ce ne Încîntă este faptul că există
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
evident contrast cu Începutul pe care-l evocă polenul de pe verighetă. Se poate să fie primăvară și o brumă de polen să fi rămas pe verighetă de la vreo floare culeasă. Se poate ca aceste urme să nu fie decît În Închipuirea simbolică a celui ce-și privește verigheta acum, la un apus de soare, care-și adaugă și el semnificația alegorică la trăirea vreunui crepuscul intim. Amploarea asfințitului și frăgezimea polenului. Poate că verigheta este doar Însemnul logodnei ciudate și trainice
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
simplă și scheletică, din două cuvinte: atît... poveștile. Poemul are Însă nevoie de toată forța, amplitudinea și subtilitatea cuvintelor, de fapt, a lucrurilor vii și autentice vară, prispă, greieri. Doar prin urzeala lor simbolică, țese suveica, din firele concretului, pînza Închipuirii, a meditației și-a reveriilor. Toamna de aur este și ea o metaforă sadea. Aurul ei nu este Însă acel clișeu decorativ care exaltă trăirile noastre satisfăcute prea lesne-n pastel. Din contra, este vorba despre o ofertă incomensurabilă și
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
secular, zvonul deșteaptă o harnică rumoare de roi gata de un alt Început, amorsează reconfortarea ce relansează sufletul pe drumul imperios al căutării altor rosturi. Zvonul recules al brumelor muiate, stinse pe patul frunzei moarte este pentru auzul ascuțit al Închipuirii o urmă fascinantă, plină de cele mai fabuloase bănuieli, o călăuză iscusită a avîntului contemplativ și un imbold nebănuit al istețimii reveriei. Căci tocmai vagul și nedeslușirea sa stîrnesc nostalgia și tocmesc sufletul să-și regleze acordul fin după acest
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
tonul militarist, acum desigur ironic, și recuzita ghidușă a unei confruntări perpetuate dar cu semn schimbat, m-am gîndit să folosesc În partea a doua cuvîntul desant ca un pandant al armelor abandonate. Asta pentru că de multă vreme vedeam În Închipuirea mea semințele de păpădie ca niște trupe parașutate subversiv În spatele frontului. Acum totul era gata pentru a ilustra, chiar și pentru cei ce nu cred În el, cum arată momentul haiku: cel care-l surprinde (sau se lasă surprins de
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
Haiku-ul nu este expunerea discursivă pe care am făcut-o eu mai sus. Stilistic, el nu face nici afirmațiile, și nici comparațiile de care m-am folosit eu. El dă cititorului numai un succint instrumentar: cremenea, amnarul și iasca. Închipuirea lui trebuie să știe să le mînuiască, să le ciocnească pe primele pentru a isca scînteia care să aprindă mocnit iasca ironiei. Plouă cu soare De cum am Înregistrat poemul de mai jos În concurs, m-am bucurat de valoarea lui
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
aproape neutră a obiectului, fără a face alte presupuneri cu privire la locul, momentul și motivul pentru care pictorul nu se află În fața șevaletului. În sintagma de mai sus Însă, uitat are un evantai mai larg de semnificații care ne pot trimite Închipuirea către situații diferite. Poate că cel care picta l-a uitat, l-a scăpat din vedere la plecarea sa precipitată de un eveniment neașteptat. Poate că acela care s-a ocupat o vreme cu pictura neglijează șevaletul, se dezinteresează de
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
și ceainciul argintat care sugerează implicit valoare, ironia aceea fină care Împletește impetuozitatea miresmei de tei revărsate peste lume cu utilitatea ticăită a ceaiului de tei, de acum asigurat, cu care bunicul va trece și prin iarna care vine. Sigur, Închipuirea generoasă poate broda pe păsuirea provocată de răbufnirea teiului care convoacă vechi amintiri legate de alte vremuri mai pe măsura vechiului ceainic. Dar firul mai subțire, mai delicat și mai glumeț este cel care face șarmul poemului. sfârșit de varăîntre
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
a numerelor iraționale și, cu atât mai puțin, a unui șir aflat într-un necontenit proces de dezvoltare, de infinite Matrioști. Numerele întregi reprezentau puritatea lui Dumnezeu, în timp ce iraționalele și alte mulțimi bizare de numere nu erau decât niște monstruozități - închipuiri ale unor minți omenești imperfecte. Iar numerele transfinite ale lui Cantor erau cele mai rele dintre toate. Dezgustat de Cantor, Kronecker a lansat atacuri caustice împotriva realizărilor acestuia și i-a îngreunat extrem de mult eforturile de publicare a lucrărilor. În
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
acoperit fața cu mantaua, a ieșit și a stat la gura peșterii.“ Iată și un alt fragment, de data aceasta din Pseudo-Dionisie Areopagitul, Teologia mistică: „Iarăși urcând, spunem că dumnezeirea nu e nici suflet, nici minte și nu are nici închipuire, nici opinie, nici rațiune, nici înțeles. [...] Nu e nici putere, nici lumină. Nici nu viețuiește, nici nu e viață. Nu e nici ființă, nici veac, nici timp, nici nu există atingere spirituală a ei. Nu e nici știință, nici adevăr
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
implicit diferite niveluri de percepție, respectiv stări de conștiință, discernabile ca trepte ale întruchipării de sine. Proiecția este dublă: concomitența propriului chip și a principiului întemeietor în relația lor esențială este amplu tematizată. La fel de amplu tematizată este însă și imposibilitatea „închipuirii“ divinului, înțeleasă ca atribuire a chipului, sau chiar interdicția formulată explicit de a face chip și deci de a „materializa“ esența ultimă a principiului așezat cu precauție „dincolo de toate“. De aici și imposibilitatea atribuirii unui nume principiului „de nenumit“, ca
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
în întruparea minunată a Cuvântului în omenitatea luată din firea noastră, măcar că aceasta este foarte înaltă, ci credința care răsare în suflet din lumina harului și sprijinește prin mărturia înțelegerii inima, ca să fie neîndoielnică în încredințarea nădejdii, străină de orice închipuire<footnote Tâlcuirea Pr. D. Stăniloae: Sfântul Isaac nu vorbește de credință ca învățătură, sau conținutul unor propoziții, ci de credința ca act, ca convingere, pe baza unei înțelegeri, a unei intuiții, a unui contact tainic și direct cu Dumnezeu în
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
și lucrătoare în El, neomorâtă de patimi, ci având puterea crucii și a morții și a înmormântării și a învierii Lui. A crucii, prin nelucrarea păcatului, a morții, prin lepădarea cea mai deplină a răutății, a mormântului, prin renunțarea la închipuirile produse în suflet de lucrurile supuse simțurilor, a învierii, prin bogăția virtuților și a belșugului cunoștinței adevărului Lui și prin ridicarea cugetării de la cele stricăcioase la înălțime, ca să devin de un trup și de un suflet cu El (Col. 1
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
săptămâni dintr-al zecelea an, iar ce se petrece în acest răstimp de cumpănă are drept protagonist pe Ahile. Epopeea este așadar, de fapt, o Ahileidă și nu poate fi înțeleasă fără a ști bine cine este Ahile în istoria închipuirii omenești. Deci cele ce urmează au drept țel să-l înfățișeze pe Ahile ca erou al Iliadei, folosind însă numai ceea ce se poate afla despre el din Iliada și din Odiseea, cu excluderea oricăror altor date. Nu va fi vorba
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
pereche de boi înjugați la un plug și ținând brazdă dreaptă. Până și concentrarea bătăliei într-un singur punct e văzută ca un mare nor pe care furtuna îl înalță din praful gros al drumurilor verii; iar din iarnă vine închipuirea căderii de fulgi deși: sunt pietrele pe care le aruncă aheii asupra troienilor, de pe zidul de apărare al taberei lor. Numai că, la fel ca de atâtea alte ori, imaginea se desprinde de pura analogie și se mărește nemăsurat, cuprinzând
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
alor tăi nici dacă mi-ar da o răscumpărare uriașă și greutatea ta în aur și încă foarte mult pe deasupra“. Acestea sunt rostiri pătimașe, ale unui om mai presus de măsura comună și de ispita oricărei răscumpărări. Vorbește cu o închipuire excesivă și într alte prilejuri: revăzându-l pe câmpul de luptă pe unul dintre fiii lui Priam, Licaon, pe care îl prinsese și-l vânduse mai demult în Lesbos, își zice, uimit ca de-o minune, că, dacă lucrurile merg
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
lui Ahile, care nu este altceva decât puterea naturii lui și a facultăților sale, translația în verb a Forței cosmice care îl însuflețește și îl face unic. Într-adevăr, iutele Ahile știe să zăbovească îndelung asupra câte unei realități sau închipuiri, descriind, povestind, fie că vorbește de un sceptru (lemn retezat din trunchiul viu de secure și acuma uscat, menit să nu mai aibă frunze și ramuri), fie de jertfa cernită a pletelor sale (pe care știe că nu le va
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
înapoi. Este adevărat că mai întâlnim și la alți vorbitori din Iliada (Hector, Andromaca, Priam) desfășurări asemănătoare de imagini. Numai că acestea sunt toate reprezentări amănunțite ale dezastrelor care îi pândesc, perindări de imagini cu care spaima devenită verb umple închipuirea. La Ahile totul are forță, relief și culoare. Hector, vorbind de avuțiile Troiei, spune că „cetatea ale cărei palate erau cândva bogate în aur și în bronz este acum aproape golită de ele, vândute cum au fost în Frigia și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
trebuie înțeles și trebuie spus. Este ceea ce rămâne aici de făcut. Portretul interior: Ahile ca erou homeric atipic Am vrea să știm cum arăta. Dar Homer, mai mult decât alți poeți, nu ne spune, așa cum nu spune despre nici una dintre închipuirile lui. N-o să știm niciodată cum anume li se însuflețea sau li se umbrea chipul, care a putut fi linia umerilor Andromacăi sau surâsul Elenei, nici cum pășeau, fiecare în felul lui, Hector, Ahile sau Aias. Simțim doar, din 114
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Sarpedon, fiu al lui Zeus, de la Eetion, tatăl Andromacăi, de la Asteropaios. Pe de altă parte, atunci când are de primit el, ca de pildă darurile de împăcare de la Agamemnon, le primește cu o nobilă detașare, fără nici o grabă. Și, chiar în închipuire, refuză, în numele unor valori mai înalte, cele mai fabuloase daruri și răscumpărări. Iar cu adevărat îndurători nu sunt decât aceia a căror mare putere îi face neîndurători. Cum spune chiar el, Ahile, câtă vreme nu l-a schimbat moartea lui
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
mai deplină pătrundere și cu o plăcere mai bogată, ca ori de câte ori marele joc evanescent dintre aparențe și esențe este întrucâtva deslușit. Ceea ce este de rang mai mic, oricâte merite ar avea, odată demontat, rămâne așa. Poți însă demonta oricât o închipuire din sferele de sus, efortul analitic îi este prielnic operei, iar ea îl transcende, realcătuindu-se din ea însăși și din mirifica ei substanță, mereu mai vie în trecerea vremilor, intactă. 153 * Prezentul eseu se întemeiază pe textul The Tempest, The
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
spuse / ce numește „magia grosolană“, de care acuma se desparte, poate cel mai nobil gest al acestui om bătrân, liber și el de tot ce va fi fost, gândindu-se la moarte. Irosit din lumea lui Prospero, Ariel rămâne, ca închipuire și ca text, în lumea noastră. Și în univers. Poate trece în unele nopți printre constelații, departe, strălucind nevăzut, când aici, când altunde și când nicăieri. * Considerat în structura dramatică a piesei, Ariel riscă să pară un simplu artificiu, un
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
înecații) într-o relicvă rich and strange, fastuoasă și ciudată, nesupusă firii, cu oase de roșu coral și ochi de perle albe, un giuvaier al mării. Cântecul acesta este mai sus de sfera omenescului și a pieirii, străbate în el închipuirea cosmică a acelui duh neîngrădit și, nu mai puțin, libertatea elementelor, ruperea lor din cătușele constrângerilor legiuite. * Elementele în care se întoarce, slobod, Ariel: then to the elements Be free, „apoi fii liber să te-ntorci în 197 elemente“ („Te
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]