KorAP: Find »[drukola/base=înclinație & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...67 68 69 ...182 >

4,538 matches

Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359

urmă era tocmai armonia în care conviețuiau în personalitatea lui Kant o inimă sensibilă cu un caracter deosebit de ferm. Dacă filosoful obișnuia să evoce cu entuziasm înfrângerile pe care o voință bună le poate administra celor mai puternice și insidioase înclinații, înseamnă oare că el nu admitea că ceea ce este poruncit de rațiunea morală poate să fie făcut și cu dragă inimă? Este surprinzător că în ciuda unor înclinații clare care pot fi găsite în textele lui Kant, a ceea ce ne spun

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
pe care o voință bună le poate administra celor mai puternice și insidioase înclinații, înseamnă oare că el nu admitea că ceea ce este poruncit de rațiunea morală poate să fie făcut și cu dragă inimă? Este surprinzător că în ciuda unor înclinații clare care pot fi găsite în textele lui Kant, a ceea ce ne spun multe informații asupra vieții sale, precum și cercetări consacrate concepției kantiene a datoriei 8, reprezentarea despre un dualism al rațiunii și sentimentelor, înțelese ca întruchipări ale binelui și

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
determinant al voinței noastre, ne umilește în propria noastră conștiință, întrucât este pozitiv și principiu determinant, trezește pentru sine respect. Deci legea morală este și subiectiv un temei al respectului. Cum tot ce se întâlnește în iubirea de sine aparține înclinației, iar orice înclinație se bazează pe sentimente, prin urmare, ceea ce este dăunător în toate înclinațiile laolaltă în iubirea de sine are tocmai prin aceasta în mod necesar influență asupra sentimentului, ne dăm seama cum este posibil să înțelegem a priori

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
noastre, ne umilește în propria noastră conștiință, întrucât este pozitiv și principiu determinant, trezește pentru sine respect. Deci legea morală este și subiectiv un temei al respectului. Cum tot ce se întâlnește în iubirea de sine aparține înclinației, iar orice înclinație se bazează pe sentimente, prin urmare, ceea ce este dăunător în toate înclinațiile laolaltă în iubirea de sine are tocmai prin aceasta în mod necesar influență asupra sentimentului, ne dăm seama cum este posibil să înțelegem a priori că legea morală

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
determinant, trezește pentru sine respect. Deci legea morală este și subiectiv un temei al respectului. Cum tot ce se întâlnește în iubirea de sine aparține înclinației, iar orice înclinație se bazează pe sentimente, prin urmare, ceea ce este dăunător în toate înclinațiile laolaltă în iubirea de sine are tocmai prin aceasta în mod necesar influență asupra sentimentului, ne dăm seama cum este posibil să înțelegem a priori că legea morală, întrucât exclude înclinațiile și tendința de a face din ele condiția practică

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
pe sentimente, prin urmare, ceea ce este dăunător în toate înclinațiile laolaltă în iubirea de sine are tocmai prin aceasta în mod necesar influență asupra sentimentului, ne dăm seama cum este posibil să înțelegem a priori că legea morală, întrucât exclude înclinațiile și tendința de a face din ele condiția practică supremă, adică iubirea de sine, de la orice acces la legea supremă, poate să exercite o influență asupra sentimentului, care, pe de o parte, este doar negativă, iar, pe de altă parte

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
este o concluzie care nu poate fi susținută 38. Sugestia că sursa rigorismului kantian ar fi utopismul - formularea unor prescripții morale prin raportare mai degrabă la o lume ideală decât la cea reală - suscită unele rezerve. În raport cu acei autori cu înclinații sentimentale și romantice din epocă, susținători ai ideii că omul ar fi bun de la natură, Kant ni se înfățișează drept un realist lipsit de iluzii. Încă în lecțiile sale de etică din anii 1775-1780, el revenea adesea asupra observației că

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
de a adopta sau nu legea morală în maxima lui” drept bunătate sau răutate sufletească. Omul rău este o ființă conștientă de legea morală, care în maximele acțiunii sale se abate totuși, cel puțin ocazional, de la ea. El face din înclinațiile egoiste condiția urmării legii morale, și nu din legea morală condiția satisfacerii egoismului 39. Din această perspectivă, răutatea sufletească va fi mult mai răspândită, firește, decât bunătatea. În contactul cu oameni pe care nu-i cunoaștem, lasă să se înțeleagă

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
Königsberg, 1941.) 5. Pentru formularea și discuția unor asemenea întâmpinări, vezi, de exemplu, Marcia W. Baron, Kantian Ethics allmost without Apology, Cornell University Press, Ithaca and London, 1993. 6. „Cu plăcere îmi slujesc prietenii Dar din păcate o fac cu înclinație Si astfel mă roade adesea gândul Că nu sunt virtuos.” 7. Immanuel Kant, Întemeierea metafizicii moravurilor, ed. cit., p. 18. 8. Bunăoară un recenzent al lucrării, mai sus amintite, a Marciei W. Baron scrie: „Oricine respinge etica lui Kant drept

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
în sensul comun al cuvântului, adică un om lipsit de simțul realității. El era conștient de fragilitatea (fragilitas) și de șubrezenia (Gebrechlichkeit) firii omenești. Subliniind contrastul dintre ceea ce prescrie legea morală a rațiunii și puterea covârșitoare pe care o exercită înclinațiile opuse datoriei, chiar și asupra celor mai buni oameni, filosoful observa în scrierea sa asupra religiei: „Legea spune: «Fiți sfinți (în purtarea voastră), precum părintele vostru ceresc!Ă Căci acesta e idealul Fiului Domnului și ne este indicat drept model

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
și Răul de la care plecăm este infinită, astfel încât nu putem s-o parcurgem niciodată sub raportul faptei, adică al adecvării conduitei la sfințenia legii”1. Sfânt pentru Kant este ceva înaccesibil omului. Spre deosebire de ipotetice ființe pur raționale, libere de orice înclinații contrare datoriei, omul este o ființă înzestrată cu rațiune și, totodată, o ființă sensibilă, supusă tot timpul tentației aproape irezistibile de a se îngriji doar de propriul ei bine și aceasta adesea în dauna binelui semenilor. Tocmai deoarece, în opoziție

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
că asigurarea propriei bunăstări este, cel puțin în mod indirect, o datorie deoarece tentația de a încălca obligațiile pe care ni le prescrie rațiunea sporește sub presiunea grijilor și a nevoilor nesatisfăcute. Pentru Kant era clar că sărăcia întărește multe înclinații contrare datoriei 7. El știa asta și din proprie experiență. Până dincolo de mijlocul vieții sale, Kant a trebuit să trăiască cu mijloace foarte modeste, și numai o disciplină de fier, dublată de un spirit exemplar de economie l-au ferit

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
centrul reprezentării kantiene despre viața bună stă ideea că aceasta va putea fi câștigată și păstrată numai prin sforțarea aspră și continuă a omului de a-și supune deciziile și acțiunile controlului rațiunii. Ca ființă sensibilă, omul are predispoziții și înclinații parțial bune și parțial rele. Răul în purtarea omului nu izvorăște din înclinații, ca atare, ci din lipsa sau slăbiciunea controlului lor de către rațiune. Face răul, credea Kant, cel care aude glasul rațiunii dar se abate în maxima acțiunii sale

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
câștigată și păstrată numai prin sforțarea aspră și continuă a omului de a-și supune deciziile și acțiunile controlului rațiunii. Ca ființă sensibilă, omul are predispoziții și înclinații parțial bune și parțial rele. Răul în purtarea omului nu izvorăște din înclinații, ca atare, ci din lipsa sau slăbiciunea controlului lor de către rațiune. Face răul, credea Kant, cel care aude glasul rațiunii dar se abate în maxima acțiunii sale de la ceea ce poruncește legea morală. Această abatere, și nu o predispoziție naturală sau

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
maxima acțiunii sale de la ceea ce poruncește legea morală. Această abatere, și nu o predispoziție naturală sau alta, i se poate imputa, prin urmare, omului. „Temeiul Răului nu poate fi plasat, cum se face de obicei, în sensibilitatea umană și în înclinațiile naturale rezultate din ea.” Doar „aplecarea spre Rău, care, întrucât vizează moralitatea subiectului, se găsește în om ca ființă ce acționează liber, trebuie să-i fie imputată chiar lui, ca singur vinovat...” 16. Ceea ce decide, prin urmare, este relația maximei

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
central al gândirii sale morale, care va putea fi caracterizat drept o transfigurare a motivului creștin al jertfei, al sacrificiului. În „Prefața” la Metafizica moravurilor, se vorbește de „o forță și putere herculeană” care sunt necesare omului pentru „a învinge înclinațiile ce nasc viciul”17. Expus neîncetat atacurilor Răului, el trebuie, pentru a-și afirma libertatea, să fie tot timpul pregătit de luptă. Preț are numai ceea ce se obține prin această luptă. Meritul moral, un merit care poate să revină doar

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
raționale, care sunt îndeajuns de lipsiți de sfințenie încât să poată fi cuprinși de dorința de a încălca legea morală, cu toate că ei îi recunosc autoritatea, și, chiar și atunci când o urmează, o fac, cu toate acestea, fără plăcere (cu opoziția înclinației lor), fapt în care constă propriu-zis constrângerea”18. Este sensul în care perspectiva lui Kant asupra binelui în această lume este în mod fundamental opusă celei a hedonistului. Patosul acestei reprezentări asupra datoriei este dat de convingerea că adevărata mulțumire

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
acestei reprezentări asupra datoriei este dat de convingerea că adevărata mulțumire a omului va fi obținută numai prin efortul încununat de succes de a face lucruri pe care de multe ori nu suntem înclinați să le facem. Contrastând iubirea, ca înclinație, cu binefacerea din datorie, filosoful scrie că spre cea din urmă „nu ne îndeamnă nici o înclinație, ba chiar există o aversiune firească și irezistibilă care i se opune”. Ea „se găsește în voință, și nu în înclinația senzației, în principiile

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
numai prin efortul încununat de succes de a face lucruri pe care de multe ori nu suntem înclinați să le facem. Contrastând iubirea, ca înclinație, cu binefacerea din datorie, filosoful scrie că spre cea din urmă „nu ne îndeamnă nici o înclinație, ba chiar există o aversiune firească și irezistibilă care i se opune”. Ea „se găsește în voință, și nu în înclinația senzației, în principiile acțiunii, și nu în compasiunea care înduioșează; dar numai cea dintâi poate fi poruncită”19. Se

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
Contrastând iubirea, ca înclinație, cu binefacerea din datorie, filosoful scrie că spre cea din urmă „nu ne îndeamnă nici o înclinație, ba chiar există o aversiune firească și irezistibilă care i se opune”. Ea „se găsește în voință, și nu în înclinația senzației, în principiile acțiunii, și nu în compasiunea care înduioșează; dar numai cea dintâi poate fi poruncită”19. Se are în vedere aici bunăvoința față de cei care nu ne inspiră dragoste, bunăoară față de mizantropi. În scrierea despre religie, această temă

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
le ia asupra sa, și anume doar de dragul Binelui...”20. Viața omului care aspiră la virtute este una eroică. Kant va caracteriza virtutea drept „tăria maximei omului în urmarea datoriei sale”21, acea tărie care este necesară pentru a învinge înclinații copleșitoare care contravin legii morale. Spunând aceasta, Kant îl citează pe contemporanul său, medicul și gânditorul elvețian Albrecht Haller: „Omul, cu toate defectele sale, este mai bun decât oastea fără voință a îngerilor”22. Virtutea, meritul moral, nu există, așadar

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
autoritățile, un conflict prilejuit de apariția scrierii sale despre religie. Incidentul a fost pregătit prin urcarea pe tronul Prusiei a regelui Friedrich Wilhelm al II-lea. Noul rege se deosebea în mod izbitor de predecesorul său, Friedrich cel Mare, prin înclinațiile sale obscurantist-bigote. El l-a numit ca ministru al Justiției și Învățământului pe teologul Wöllner în locul baronului von Zedlitz, protectorul lui Kant. Iritat de ceea ce a auzit despre noua scriere a lui Kant, regele i-a cerut ministrului său să

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
la Paris, la începutul anilor ’20, Albert Einstein a fost întrebat ce crede despre Kant. Răspunsul marelui fizician a început cu observația: „Fiecare are un Kant al său”. Această remarcă merită atenție. Einstein dorea, probabil, să sublinieze că personalități cu înclinații intelectuale diferite, care adoptă poziții teoretice adesea incompatibile, vor putea invoca concepte și idei kantiene, fie drept punct de plecare și de sprijin, fie ca fundal contrastant pentru acea orientare pe care doreau să o imprime cursului gândirii filosofice. Recepția

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
ne vine în mod firesc în minte este însă de ce ar fi critica unei filosofii făcută de autorul unui alt sistem filosofic neapărat „subiectivă” și „părtinitoare” în raport cu cea a unui istoric al filosofiei care nu este nici el lipsit de înclinații și preferințe filosofice. Negulescu își dădea desigur seama că explicarea ideilor filosofice, în sensul acestui program, nu este o sarcină ușoară și era conștient că cel puțin în ceea ce îl privește pe Kant nu a fost în măsură să aducă

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
și respectiv creația liberă constituie pivotul gândii lor29. Tocmai în privilegierea universalului și respectiv a particularului, a istoricului, se exprimă acele orientări fundamental opuse ale spiritului asupra cărora am încercat să îndrept atenția în partea introductivă a acestui studiu. Sunt înclinații și opțiuni care despart nu doar individualități puternice, ci și epoci de cultură, mari tradiții filosofice. Sunt opțiuni care nu pot fi depășite într-o discuție cu argumente, acea discuție în care preopinenții caută consensul sprijinindu-se pe logică și

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]