2,517 matches
-
a face vrăji, cu o vargă fermecată. După aceste vrăji, Arald vede cum zidul piere, biserica creștină este fulgerată, piatra de pe mormîntul Mariei crapă în două și sare în lături, iar moarta se-nalță din mormînt o fantasmă, o dulce întrupare de omăt. Trecînd prin vînt, prin neguri și fulgere, ea se îndreaptă către Arald. Cînd Arald își simte gîtul cuprins de brațele ei, " Pe pieptul gol el simte un lung sărut de gheață/ Părea un junghi că-i curmă suflare
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
vis sau să-și facă simțită prezența în actul posedării. Oare antropologia nu ne pune astfel la îndemână uneltele cele mai potrivite pentru a circumscrie cât mai bine mizele prezenței fantomelor în teatru, în relația lui cu o estetică a întrupării invizibilului în vizibil, în cadrul căreia actorul ar avea sarcina de a deveni dublul unui mort? Și asta cu atât mai mult cu cât, dincolo de variabilele proprii fiecărei culturi, se configurează scheme de proceduri simbolice cu valoare universală. În acest sens
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
În spațiul teatrului no, un spațiu-lizieră, un spațiu-graniță între două lumi, simbolizat deseori de malul unei ape curgătoare sau de un munte, waki este singurul care vede, care aude fantoma. El reprezintă mediatorul necesar manifestării invizibilului în vizibilul a cărui întrupare e shite. Structura în trei părți a unei piese no „cu fantome” este emblematică pentru această dramaturgie. Într-un loc oarecare sosește waki - de cele mai multe ori, un călugăr pribeag, pornit în căutarea adevărului despre cele întâmplate odinioară pe acele meleaguri
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și întâlnirea ființelor rătăcitoaretc " Spațiile marginale și întâlnirea ființelor rătăcitoare" În teatrul no însă, „miracolul” își păstrează întreaga sa putere. Iar waki e singurul om căruia îi este îngăduit să vadă fantoma. Numai el poate fi martorul acestei „minuni” a întrupării unui duh, numai pentru el cel întors dintre morți are un corp și o voce. Căci ca să poți dialoga cu fantomele trebuie să aparții unui spațiu marginal, acelor zone-limită în care se aventurează doar pribegii, hoinarii fără țintă, călugări sau
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
decât ca un corp viu? Căci nu trebuie să uităm că momentul cel mai intens al întoarcerii trecutului este acela exprimat prin dansul dinaintea dispariției. „Miracolul” dintr-un no - despre care vorbesc ky:gen și waki în interludiu - este tocmai întruparea în vizibil a unui invizibil care se dezvăluie privirilor grație actorului mascat și costumat, actorul-dansator. Un zeu, un demon, dar și un om mort, atrași cu toții de magnetismul unui loc memorial. În teatrul no, invizibilul - fie că e vorba despre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
iar acesta e atât amintire a propriului sfârșit, cât și a sfârșitului unui întreg neam. Imaginea atinge apogeul strălucirii ei cu o clipă înainte să dispară, iar această strălucire, prin forța însăși a orbitoarei sale materialități, este menită să sugereze întruparea unui invizibil, prezența aici și acum a unui altundeva și a unui altădată. Actorul teatrului no nu este, în ultimă instanță, un avatar al colossos-ului? Ca și colossos-ul, un mort-dublu sau dublul unui mort, alianță a materialității celei mai palpabile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
imaginației, desigur, dar ferm convinse că sunt „mai vii decât cei care repetă, îmbrăcați în haine obișnuite” - introduc treptat în dialogul cu actorii reali o tulburătoare sugestie a „nereprezentabilului”. Căci pentru aceste personaje-fantomă ce-și caută interpreții - cu alte cuvinte, întruparea, materializarea - munca actorilor în carne și oase este inevitabil sortită eșecului, deoarece, spun ele, „ei nu sunt ca noi, sunt altceva decât noi” (corpuri, și nu „suflete”, aparențe, și nu esențe). Motiv pentru care teatrul împiedică, de fapt, descoperirea adevărului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vie și luminoasă de care pare a se agăța cu disperare” a ceea ce ar fi putut să devină: un personaj cu o identitate clară. Un personaj adevărat, și nu o umbră veșnic rătăcitoare. Prin intermediul acestor ficțiuni ce-și caută neobosite întruparea și pe cel ce le-ar putea da viață, Pirandello operează, așadar, dedublarea acelei lumi intermediare, tranzitorii, care este prin definiție lumea teatrului. Dar și a fantomelor. Nefericitele creaturi cărora nimeni nu le-a găsit încă o formă vizibilă, perceptibilă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dramatic, respingând schema potrivit căreia sufletul acesta, spectru rătăcitor, s-ar afla mai întâi în text și ar dobândi apoi un înveliș material, un corp, grație actorului, luminii, decorurilor etc. Cum să ne explicăm acest refuz al amintitei scheme (actor = întrupare a fantomelor textului, schemă pe care, așa cum am văzut, o modificase în felul său și Pirandello), dacă nu printr-o concepție cu totul diferită despre „pariul” teatrului? Acest pariu Craig nu îl mai situează în raporturile actorului cu „incarnarea” perisabilă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
precizie, mai ales dacă se evaluează trăsăturile care permit înțelegerea unei realități sau realitatea însăși (de exemplu, un produs școlar avându-l pe individ ca autor). Unii autori (Meyer, 2000, p. 47) consideră că nu competențele sunt evaluate, ci rezultatele, „întrupările” acestora. Obiectul evaluării îl constituie comportamentele observabile, măsurabile și evaluabile. Competențele se atestă indirect, prin rezultatele obținute de elevi. Competența ca atare rămâne invizibilă. Nu evaluăm decât rezultate, acestea fiind singurele urme palpabile ale competențelor. Competența este acea capacitate de
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
copii la care se reduc toate religiile: un cer al ideilor pure care scapă timpului, entropiei, oamenilor, istoriei, o lume nevăzută populată de vise creditate cu mai multă realitate decât realul, un suflet imaterial salvându-i pe oameni de la păcatul întrupării, o posibilitate pentru homo sapiens, care-și consacră scrupulos întreaga viață îndeletnicirii de a muri în fiecare zi, de a accede la fericirea angelică a unui destin post-mortem, plus alte trăsnăi constituind o viziune mitologică asupra lumii în care mulți
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
anumită distanță, de asemenea, poeții elegiaci; în păturile de jos, oameni de rând, neînsemnați. Epicurismul a pătruns în toate mediile. 4 Elogiul vieții filosofice. Nimic din ceea ce intră în alcătuirea acestei case filosofice nu se sustrage proiectului unei exprimări și întrupări a epicurismului. Forma arhitectuală obligă la fond, desigur, dar și la existențele care evoluează în sânul său. Aranjarea statuilor în cupluri, în individualități care-și corespund, propune o meditație asupra celui mai bun mod de viață: suveranilor li se opun
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
vizează excelența, pacea cu sine și cu semenii, făurirea unui suflet și a unui trup voios; chiar și în absența practicării acestei virtuți, cunoștințele existente sunt de-ajuns pentru a procura plăcere, pentru că simpla ei potențialitate radiază; practicarea ei permite întruparea bunăvoinței, calitate majoră a filosofului epicurian; existența ei cimentează viața filosofică și comunitară. Epicur îi considera pe discipolii săi prieteni și invers. Pythocles, Herodot, Menoiceus, acești responsabili ai unor Grădini împrăștiate în lume, întrețineau cu Magistrul o relație de acest
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
răscumpere. Oricît de ciudat ar suna, această poveste era o alegorie destul de uzuală a sorții intelectului nobil Întemnițat Într-un trup. Nici legătura dintre transmigrare și prostituție nu era ieșită din comun: despre Pitagora se spunea că Își amintește toate Întrupările lui precedente, iar una dintre ele era frumoasa prostituată Alco39. Simon și Elena-Ennoia, tovarășa lui, au puterea de a elibera neamul omenesc de sub tirania Îngerilor, autori ai Legii. Legea este arbitrară și a fost născocită cu singurul scop de a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
fiind Însă oprită de Horos - Limita care separă eonii superiori de cei din straturile de jos. Intenția (enthymesis) și Patima Sophiei se prefac Într-un produs mizer, pe care ea Îl zămislește de una singură, un produs a cărui neașteptată Întrupare Îi provoacă mamei Suferința, Zbuciumul, Stupoarea și Îndoiala. Această Tetradă a relelor, a căror identitate este stabilită altundeva mai precis drept Ignoranța, Durerea, Neliniștea și Stupoarea 31, se află la originea materiei. Prin intervenția eonilor, Sophia este expurgată de Intenție
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
este Însemnată În palma dreaptă; alte date memorabile sînt Însemnate În creștetul capului, pe tîmple, pe ceafă, pe creier și pe inimă. În cele din urmă se Înscrie pe frunte numărul anilor pe care sufletul Îi va petrece În respectiva Întrupare. După ce și-au Încheiat astfel activitatea lor birocratică, miniștrii Încredințează pecețile Arhonților Răzbunători, care administrează pedepsele (kolaseis) și judecățile (kriseis). La rîndul lor, Arhonții le trec mai departe unor paralemptai sau Perceptori, al căror rol este de a separa sufletul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și face să se verse Păcatul asupra Arhonților, care Îl resping. Păcatul se divide atunci În două: o parte cade pe uscat, prefăcîndu-se În cei Cinci Arbori, strămoși ai tuturor plantelor, altă parte cade În apă, dînd naștere unui monstru, Întrupare terestră a regelui Întunericului 67. Monstrul este ucis de Adamas. Existența vegetală apare drept cea mai grosolană dintre toate. Ea reprezintă partea cea mai rea din sămînța pe care cei cinci Arhonți masculini și oștirile lor au ejaculat-o sub
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
antimetafizic. Aici intervine totuși o circumstanță care apropie nihilismul modern de gnosticism și le face să se asemene puternic Între ele: faptul că, În scopuri diametral opuse, ambele „deconstruiesc” aceeași transcendență, și anume transcendența iudeo-platonică, așa cum și-a găsit ea Întruparea pe parcursul a aproape două milenii de creștinism. Pentru dualismul occidental, aceasta este falsa transcendență care trebuie să fie demascată și demolată pentru a se proclama adevărata transcendență; pentru nihilismul modern și această transcendență este tot falsă, fiind un construct mental
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
deconstruită”. Se justifică astfel numeroase trăsături pe care cele două forme de nihilism - cel metafizic și cel antimetafizic - le au În comun, cea mai evidentă dintre ele fiind atacarea constantă a Scripturilor creștine care, pentru ambele, nu sînt altceva decît Întruparea unei transcendențe mincinoase. Ca urmare, În zorii erei moderne, sistemul exegezei biblice inverse a fost reactivat și el continuă să producă soluții În conformitate cu aceleași reguli de joc (vezi capitolul 10), aproape ca și cum nu ar fi avut lor nici o Întrerupere, de la
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
virtuale și ale existenței artificiale, prin aspectul său expandabil și evolutiv, oferă astăzi imaginea unor realități digitale (inclusiv în zona societală și politicăă construite sub forma teritoriilor de date. Acestea din urmă sunt ipostaziate în diferite tipuri de încorporări sau întrupări: de la agenți inteligenți, roboți software (softbotsă sau roboți ai cunoașterii (knowbotsă la organisme digitale, specifice vieții artificiale. Ingineria genetică, științele cognitive, nanotehnologia sau protezările biologice, realitatea virtuală și telerobotica, democrația cibernetică sunt câteva dintre domeniile care concurează pentru concretizarea ontologiei
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
sau „corpul fără organe”, sintagme din filosofia deleuzo-guattariană rediscutate în noile contexte tehnoculturale. Atingând problematica dorinței, studiul se îndreaptă în direcția reformulării noțiunilor de corporalitate, plăcere, seducție și erotism în cadrul simbiozei ființă umană - tehnologie, trăgând concluzia necesității prezenței procesului de întrupare în urma punerii față în față a unor discursuri cyberculturale (de tipul Sobchack vs Stoneă sau a discutării critice a teoriei filosofice a lui Michael Heim. Alte raporturi, de genul organ-proteză, conștiință protezică - amintire, sunt abordate pentru a compara două tipuri
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
vocile lui Chela Sandoval sau Radhika Gajjala: împotrivirea la conceptul universal de feminitate și promovarea diferenței, a localismului și a marginalității. tc "" Capitolul 1tc "Capitolul 1" Corpul intermediar: cyborgultc "Corpul intermediar\: cyborgul" Concepte-cheie: organism, mașină, artificiu, neocartezianism, hibridizare, proteză, dorință, întrupare, evoluție, neodarwinism, mecanologie, infomedicină Teoreticieni-cheie: Gilles Deleuze, Félix Guattari, Michael Heim, Robert Wilson, Allucqère Stone, Stelarc 1.1. Raportarea ființei umane la tehnologietc "1.1. Raportarea ființei umane la tehnologie" Una dintre ipostazierile ontologiei virtuale este organismul cibernetizat sau cyborgul
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
calculator sau viața artificială (vezi mai josă. Întretăierile ontologice dintre corporal-biologic și tehnologic-informațional sunt întemeiate pe o logică a dizolvării dualismelor sau a interfațării permanente: componentele corporale provenite din bioinginerie sunt o reconstituire tehnologică a trupului natural. Diversele forme ale „întrupării tehnologice” (vezi Balsamo, 1995, pentru o încercare de catalogare a acestoraă sunt ilustrări ale reconceptualizării trupului uman ca aparținând simultan de două sisteme ontologice: naturalul sau organicul și tehnologicul, adesea alăturat culturalului. În oricare dintre aceste structurări, corpul uman și
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
și esențialiste, ființele sintetice sunt private de pasiune și de emoție, de complexitatea afectivității și a cunoașterii, de grija pentru celălalt. Așadar, cyborgul înglobează numeroase accepții, de la inteligență la viața artificială, întruchipări aflate la limita „regimului nocturn” al imaginarului și întrupări contingente, transgresând opozițiile împământenite de tipul artificial vs natural/biologic sau obiect vs subiect. Atât „omul Turing” (vezi Bolter, 1986Ă, cât și diversele creaturi ale vieții artificiale nu se simt alienate în societatea cybertehnologică menită a ține locul naturii, cred
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
al corporalității anorganice, artificiale. Este vorba de o spirală în care conceptul de feedback nu este doar unul la modă în discursul tehnoștiințific, ci și o aplicație operațională. Această spirală care reunește conceptul cu practica este specifică diverselor tipuri de întrupări la interfața tehnologiilor comunicaționale. Scopul capitolului de față este nu doar să descrie, în termeni tehnoculturali, asemenea tipuri de corporalitate regăsite în teoriile și practicile cibernetice 4 și astfel să ilustreze noul tip de ontologie virtuală, ci și să indice
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]