9,278 matches
-
Încă acolo, ascuns, gata să lovească. Ridică lampa cât de sus putea, Însă lumina ei slabă dezvăluia doar o pădure de umbre. Locul părea pustiu. Și totuși, era sigur că nimeni nu alergase până la portal. Dinaintea lui se Întindea groapa Întunecată a bolții prăbușite. Poate că exista o modalitate de a coborî În prăpastie, ori cripta avea o ieșire secretă. Se apropie precaut, ținând opaițul mereu deasupra capului. Pentru prima oară privi cu atenție dărâmăturile. Pe margine se zărea o grămadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
precaut spre ceea ce părea a fi originea fluxului de aer. Văzut de mai aproape, peretele se dovedi a fi un zid impunător construit din stânci neregulate: rămășițele din fundația edificiului mai vechi. Undeva era o zonă de umbră ceva mai Întunecată. Nu era vorba, pur și simplu, de o variație a culorii rocii, ci de o nișă, un pasaj prin care abia putea Încăpea un om. Se apropie, Încercând să lumineze deschizătura pentru a arunca o privire: dincolo de acea gâtuire părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
reveni În minte. Parcă Îi vedea dinții ascuțiți, de jder, și culoarea hidoasă de bilios. Și nici măcar nu era singurul său creditor, ci doar cel mai supărător și mai nerușinat. Pe măsură ce se apropia de capăt, dispoziția lui Dante devenea din ce În ce mai Întunecată. Când dădu colțul spre Via dei Cambiari ar fi putut ucide un om numai din privire, Într-atât clocotea de mânie. Un efect a ceea ce ingurgitase, dar și a ceea ce vedea În jur, cu amintirea umilitoare a vizitelor sale precedente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Trecând, dădu cu bocceaua peste tocul ușii Înguste, lăsând să Îi scape o Înjurătură. Trebuia să se Întoarcă la Priorat și să se descotorosească, În sfârșit, de acea piedică. 12 În aceeași zi, după-amiaza târziu Dante intră În micul naos Întunecat al Celor Patruzeci de Martiri și se apropie de altar ținându-se pe lângă perete, ca să nu bată la ochi. Spre fund, alături de masa simplă din piatră, Înconjurată de scaune din lemn, fusese aranjată o estradă grosolană din scânduri. De pe acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cei doi. Cu siguranță, nu avea intenția să potolească o ceartă Între doi zdrențăroși, Însă ceva Îi atrăsese atenția În mod pregnant. În vârtejul ciocnirii, haina primului cerșetor se deschisese peste piept, scoțând la iveală, pentru o clipă, o suprafață Întunecată și compactă, probabil din piele sau din bronz. Se pare că omul purta o platoșă. Voia să verifice, dar văzându-l cum se apropia, milogul se grăbi să se desprindă din strânsoarea potrivnicului, care continua să mugească de durere. Îndreptându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că știința dumitale... continuă Teofilo fără să răspundă la Întrebare. Mai rămase o clipă nemișcat, ca și când ar fi voit să depășească o ultimă perplexitate, iar apoi se apropie de un scrin. Îl deschise și scoase caseta perfect cubică, făcută din Întunecatul și prețiosul lemn african iubit de faraoni. Meșteri ceva scurt pe una din laturi. Dante auzi o ușoară declanșare și Îl văzu ridicând un mic diblu. Probabil că acționase vreo Încuietoare ascunsă, Întrucât cutia se deschise, scoțând la iveală, in
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vinovăției. Și poate că era adevărat. Dar vinovăția cobora și Înlăuntrul său. Se asemuia pe sine Însuși cu Iacov, prins În lupta lui nocturnă cu Îngerul. Continua să se zvârcolească dizgrațios, asemenea unui trecător căzut Într-o băltoacă de apă Întunecată, unde Îi va fi fost dat să se Înece. Cerul al Treilea nu era complet, atunci când ajunse În tavernă. Locul lui Teofilo era neocupat. Pe masă se afla un ulcior mare cu vin, la care cei de față apelaseră deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întorsese spatele și se Îndepărta pe cărarea stelelor desenate, spre cai. La capătul de sus al scării apăruse o femeie ce părea să Îl aștepte. Abia ieșită din adolescență, cu părul lung și despletit pe frunte. Un triumf de cârlionți Întunecați care se Întindea peste umeri, Încadrând o față prelungă, ca aureola unui martir. Îl fixa cu neobrăzare, cu capul aplecat pe o parte și cu buzele strâmbate Într-un zâmbet vulgar. — Așadar, iată-te din nou, messer Alighieri. La urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
răsputeri, fără să Îi pese de ultimele vase de ceramică, care se prăbușeau pe dușumea, spărgându-se cu mare zgomot. În cele din urmă structura cedă, rotindu-se spre Înăuntru, În timp ce priorul, Împins de propriul său elan, cădea În cămăruța Întunecată care se deschidea Înapoia prăvăliei. Se ridică la loc nerăbdător, privind de jur Împrejur. Făcu un gest de dezamăgire când descoperi că era pustie. Undeva, sus, era un soi de ferestruică. O perdea smulsă atârna dintr-un colț al cadrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
braț. Izbuti să se sustragă din prinsoarea străjerului Împiedicat de greoaiele zale din fier, avântându-se pe primele trepte ale scării, pe când celălalt, sub imboldul propriului său elan, se Împleticea printre picioarele tovarășilor săi, care se opriseră la marginea rampei Întunecate, prăvălindu-i la pământ. Cei trei urmăritori se prăbușiră Într-un amalgam de brațe și de picioare, coborând ca Într-o avalanșă un număr de trepte, Înainte să se oprească, făcându-i scut cu trupurile lor Împotriva durității pietrelor. Ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trupul bărbatului și al femeii, unind Într-un semicerc masa de stânci și de râuri cu pământul de dincolo de mare. — O nouă parte a lumii. După Europa, Asia, Libia și cea de-a patra de ape. Aceasta... Arătă spre masa Întunecată marcată pe carton la picioarele femeii, cetatea cu turnuri stranii. Veniero se apropie, ca și când ar fi vrut să vadă mai bine și el. — Da, zise el apoi. E o lucrare precisă. Ambrogio era Într-adevăr un maestru. Îi fusese de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că fusesem victima unei iluzii optice ieftine n-avea nici o rațiune, era doar un mod neîndemânatic de a alunga din memorie imaginea oribilă a infirmității profesorului. Pe dinăuntrul curiozității mele Începea să prindă contur presimțirea că intrasem Într-o poveste Întunecată, ale cărei dimensiuni și Înțelesuri Îmi depășeau cu mult așteptările, și acest lucru mă bulversa. Ca să ies Într-un fel din Încurcătură, am vrut să-i spun ceva amabil și convențional Evei, care se oprise la un pas În laterala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
enunțului, cât și a tonului crainicului nevăzut, formularea plată „a fost găsit mort” se răsucise insidios În creierul meu Într-o rău prevestitoare „a fost omorât”. La bănuiala că era vorba despre un asasinat contribuise probabil reacția lui Zoran, perplexitatea Întunecată care i se Întipărise instantaneu pe față, nu știu... Cert este că evitam să fac cea mai ușoară mișcare, asemenea copiilor care, tremurând de frica Întunericului, se baricadează În imobilism, cu speranța că el le ascunde prezența și-i ferește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ale Cavalerilor, Templieri și ale urmașilor lor, ale masoneriei de felurite rituri, ale Stăreției Sionului și ale mai știu eu căror oculte etno-mondialiste. Dar, pe de altă parte, nici nu pot să uit că de ele se leagă pagini multe, Întunecate și sângeroase ale istoriei, că În numele credințelor, al dogmelor și al principiilor lor au fost purtate războaie, au fost organizate cruciade și expediții militare, au căzut capete Încoronate și s-au desfășurat revoluții, astfel Încât mi-e imposibil să le privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
fie numele lor în veci! Cum spuneam, bunii noștri călugări Metodiu și Iovănuț intrară în Moldova pe la ceasurile cinci. Să fi mers ei cam cât ai merge așa, cătinel, de la Notre-Dame până-n Place Pigalle, când, iacătă în depărtare, sub geana întunecată a unei păduri, o luminiță și-un zvon de râsete. — E hanul Stăniloaiei - grăi Metodiu care cunoștea locurile. Domnul ni l-a scos în cale, Domnul să ne ferească de ispite, căci, de nu mă înșel - și nu mă înșel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
din asta trăim: din povestit. Eu, spre pildă, povestesc între Fălticeni și Târgu-Neamț. Tu, frate Cancioc, de-am înțeles bine, povestești peste munți, la ungureni. Tu, Parnasie, povestești prin Vrancea. Tu, Stejerane... — Mai taci, mă, din gură! - vorbi mohorât și întunecat cel numit Stejeran. Dacă vreau, povestesc, dacă nu vreau, nu povestesc. — Bine, frate, ce te superi? - spuse împăciuitor fălticeneanul. Eu voiam să zic că fiecare avem locurile noastre unde povestim și oamenii noștri care ne-ascultă. Noi i-am format
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
frunții din ochii lui adânci, vioi și mari în care pluteau lucioase umbre de eroi legendari, cu multe inele pe degetele lui scurte și vibrânde, cu gâtul gros prin ale cărui încordate vene nobilarul sânge albastru al tatălui asalta mereu întunecatele globule roșii ale mamei, localizate în partea superioară a corpului și din a căror ancestrală alcătuire tânărul nobil moștenise pasiunea, secretă, firește, de a face inele, cercei, mici ciubere și căldări din cositor. Era pan Bijinski, temutul intendent al hatmanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
următoarele: se făcea că el era un băiețel de șase-șapte anișori și se juca în nisip cu trupșoru-i grăsuliu lângă un stejar, pe undeva pe lângă Borzești. Desena cu un bețigaș triunghiuri, cerculețe, mulțimi vide, rățuști. Deodată, pe cerul senin, apăru întunecat un stol de corbi grămadă croncănind din răsputeri: „Vin tătarii! Vin tătarii!” Micul Metodiu se sculă pe piciorușele-i rozalii, își puse mâna streașină la ochi și văzu în zare pâlcuri-pâlcuri de călăreți galopând pe niște cai micuți, ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Toto veni în curia lui Pompei bine dispus, deși puțin cam mahmur, căci tocmai începuseră mesele din preajma idelor lui Marte. în curie îl întâlni întâi pe Cassius, căruia îi spuse: „Ce spui, dom’le, ce zi frumoasă!”. Cassius îl privise întunecat, ca și cum n-ar fi auzit remarca lui, și-i strecurase printre dinți: „Ți-ai adus, mă, furculița?”. „Da, răspunse mirat micul și rotofeiul senator. De ce?” „Ține-o s-o aibi pregătită!”, scrâșni Cassius și se depărta repede spre un grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să se cufunde din nou în oaza lui de liniște unde patronau buna înțelegere, căruntețea și lina apropiere a marelui repaus. Episodul 169 A RIVEDERCI în sfârșit se vestiră și zorii, sărutând cu degetele de auroră mucegaiul clădirilor, puturoasa apă întunecat verzuie a canalelor, pleoapele urduroase ale lumpenului sculat deja în capul oaselor etc. Visele celor care visau în stabilimentul signorei Maxima se încețoșară, târându-se spre sfârșit. în gondolele legate în fața porților se urcară zgribulind de frig și grăbindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ar fi timpul să terminăm cu dezbaterile metafizice care nu duc la nimic, fiindcă mai avem șapte mii de kilometri de mers și în zori trebuie să pornim la drum... În zorii zilei următoare, mașina roșie dispăruse deja în spatele stâncilor întunecate, iar Gacel Sayah privea întinderea de nisip, așezat în ușa jaimei. Cugeta. Înainte ca prima geană de lumină să apară la orizont, era în picioare, luându-și rămas-bun de la oaspeții săi, iar acum stătea acolo nemișcat și se întreba ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
când cărți vechi pe care le citea și recitea cu nesaț; și cu cât citea, cu atât se descuraja mai tare, fiindcă înțelegea că nu exista nici o cale de a se integra în lumea nouă ce se deschidea dincolo de stâncile întunecate și de nesfârșita întindere pietroasă. Simpla idee că devenise un fel de fosilă vie, la fel de nefolositoare ca moluștele pietrificate pe care din când în când le găsea în munți, îl făcea să cadă într-o depresie cumplită. Cu douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
sfârșit, lăsară în urmă râul de dune, pătrundând într-o nemărginită întindere pietroasă, își făcură apariția la orizont negrele siluete dințate ale unui mic lanț muntos, așa încât Nené Dupré se îndreptă spre sud-est și, după câteva minute, arătă un punt întunecat ce ieșea în relief la vreo zece kilometri distanță. — Acolo este puțul - spuse. Te las aici. Când începură să coboare, atât puțul și palmierii, cât și munții îndepărtați se pierdură din vedere, așa încât austriacul intră în panică, înțelegând că va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
asta e toată averea familiei mele. Nu este mult, dar ne-au trebuit mulți ani ca să le adunăm și cineva a distrus totul dintr-un capriciu, în mai puțin de un minut... - Se uită la interlocutorul său cu acei ochi întunecați și pătrunzători care când se înfuriau păreau că scot scântei. - Până când vinovatul nu va plăti pentru toate astea, nu va fi pace... Se ridică fără grabă și spuse în încheiere: Și acum te rog să mă ierți, trebuie să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mai avea sens... Succes! — Succes! Afară îl aștepta Nené Dupré, care-i dădu pușca, gloanțele și binoclul de noapte, explicându-i amănunțit cum se folosește. — Mai ales nu-l îndrepta spre o lumină puternică - îl avertiză. Cu cât e mai întunecată noaptea, cu atât e mai folositor. — Voi francezii o să mă uimiți întotdeauna - recunoscu imohagul cu un gest de nedumerire. Întotdeauna! Ești sigur că și mercenarii ăștia îl folosesc? — Pentru un profesionist, în ziua de azi, acest binoclu este la fel de necesar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]