KorAP: Find »[drukola/base=șină & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...67 68 69 ...183 >

4,565 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

cît se poate de repede... Urmează o trepidație puternică, și vocea Îi e Înghițită de țipetele și strigătele care vin din toate direcțiile avionului. E ca un vis urît. Un vis urît, cu un montagne russe care a ieșit de pe șine. Însoțitoarele de zbor se leagă bine cu centurile de scaune. Una dintre stewardese Își șterge sîngele de pe față. Acum un minut, se plimbau fericite cu căruciorul cu alune prăjite. Asta se Întîmplă altor oameni, de pe alte avioane. Oamenilor de pe casetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

a apreciat că sunt apt să mă Întorc la viață. Mă Întreb ce s‑ar alege din medicină dacă doctorii ar respinge astfel de intuiții. Doctorul Bakst, asemenea unui iscusit cercetaș indian din secolul trecut, și‑a lipit urechea de șină și a auzit locomotiva venind. Viața se va Întoarce curând, iar eu Îmi voi recupera locul În trenul vieții. Moartea se va retrage la postul ei din trecut, În marginea peisajului. Marea dorință a pacientului este să se cațăre, târșâind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

CĂLĂTORULUI.): Moartă! Moartă de tot! Cum vă place? Sună frumos, nu? E moartă, moartă până în adâncul oaselor. E moartă și putrezită, o bate vântul, atât. Ha, ha... Toate sunt moarte aici, domnule... Copacii sunt morți, iarba e moartă. Priviți aceste șine... aceste șine care par, da, par atât de solide, atât de puternice... aceste șine de fier... Ei bine, le simt, au murit și ele, da... Sunt sigur că dacă într-o bună zi ar trece pe aici un tren, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Moartă de tot! Cum vă place? Sună frumos, nu? E moartă, moartă până în adâncul oaselor. E moartă și putrezită, o bate vântul, atât. Ha, ha... Toate sunt moarte aici, domnule... Copacii sunt morți, iarba e moartă. Priviți aceste șine... aceste șine care par, da, par atât de solide, atât de puternice... aceste șine de fier... Ei bine, le simt, au murit și ele, da... Sunt sigur că dacă într-o bună zi ar trece pe aici un tren, dacă s-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
până în adâncul oaselor. E moartă și putrezită, o bate vântul, atât. Ha, ha... Toate sunt moarte aici, domnule... Copacii sunt morți, iarba e moartă. Priviți aceste șine... aceste șine care par, da, par atât de solide, atât de puternice... aceste șine de fier... Ei bine, le simt, au murit și ele, da... Sunt sigur că dacă într-o bună zi ar trece pe aici un tren, dacă s-ar întâmpla, prin minune, să mai vină pe aici un tren... ei bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Ei bine, le simt, au murit și ele, da... Sunt sigur că dacă într-o bună zi ar trece pe aici un tren, dacă s-ar întâmpla, prin minune, să mai vină pe aici un tren... ei bine, aceste frumoase șine... s-ar topi, domnule! S-ar topi, ar dispărea pur și simplu sub roțile trenului, s-ar pulveriza... S-ar prăbuși în neant... pentru că sunt moarte, moarte de tot... Numai eu știu cât sunt de moarte... Da domnule, eu simt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
dimineața. Lumina soarelui cade pieziș. Umbre lungi peste peron. Senzație de frig. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE doarme în fotoliul-leagăn. E acoperit cu o pătură în carouri, pe care și-o ține strâns sub bărbie. Pretutindeni, pe lespezile peronului, printre traverse, pe șine, pe acoperișul gării, pe sub scaune și pe bănci, atârnând de ziduri și de ferestre - zeci de păsări moarte. Câteva păsări se mai zbat ușor. Grubi, cu o mătură, încearcă să le adune grămadă. Grubi mătură plictisit, înfrigurat, îmbrăcat într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
în fiecare zi aceleași lucruri. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Or să vă înnebunească... lucrurile... HAMALUL: Pe noi? Ehe! Eu mă scol de zece ani la ora șase și mătur peronul. Și nu simt nimic. În fiecare zi spăl peronul și curăț șinele de rugină... Le dau puțin lustru, mai strâng câte Un șurub... Spăl geamurile, lustruiesc prin încăperi. La prânz mă culc. Treburile astea nu m-au plictisit niciodată, Ioana curăță cartofi în fiecare zi. Stă în pivniță câte două ore și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ai auzit-o tu cântând? HAMALUL: Da. Seara stăm aici, pe peron, jucăm zaruri. De fapt, numai ne prefacem că jucăm zaruri... O ascultăm pe ea, cum cântă. Uneori cântă și Bruno, la trompetă. (Începe să curețe șinele de cale ferată.) Și domnul Kapunta știe să cânte la trompetă. Domnul Kapunta cântă însă mai rar, o dată la câțiva ani. Se închide în odaia de sus și cântă câte o noapte întreagă... O noapte întreagă, o dată la trei, patru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
la câțiva ani. Se închide în odaia de sus și cântă câte o noapte întreagă... O noapte întreagă, o dată la trei, patru ani... tot e ceva. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE ( Se așază pe marginea peronului, privindu-l pe Grubi cum lustruiește șinele.): Și cu drezina? Când se întorc cu drezina? HAMALUL (Se uită pe ceasul gării.): Mai e... Se întorc înainte de prânz. În fiecare zi Bruno și domnul Kapunta... se întorc înainte de prânz... Uneori mai găsesc câte un mort... pe calea ferată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
înainte de prânz... Uneori mai găsesc câte un mort... pe calea ferată... și îl aduc cu drezina... Nu știu ce ne-am face fără drezină.... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu vrei să te ajut? HAMALUL: Să mă ajutați? (Ezită.) Ba da... Puteți lustrui cealaltă șină. O să vă treacă timpul mai repede. (Cei doi sunt așezați, călare, pe câte o șină și lustruiesc; câteva zeci de secunde de tăcere; se aud sunetele ritmice ale muncii lor.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Lucrând îndârjit.): De fapt... de ce trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
drezina... Nu știu ce ne-am face fără drezină.... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu vrei să te ajut? HAMALUL: Să mă ajutați? (Ezită.) Ba da... Puteți lustrui cealaltă șină. O să vă treacă timpul mai repede. (Cei doi sunt așezați, călare, pe câte o șină și lustruiesc; câteva zeci de secunde de tăcere; se aud sunetele ritmice ale muncii lor.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Lucrând îndârjit.): De fapt... de ce trebuie să le lustruim? HAMALUL: Nu știu. Așa zice domnul Kapunta. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da... E bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Da... E bine să fie lustruite. (Alte secunde de muncă încordată.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Întinzându-și spatele.) Până unde le lustruim? HAMALUL: Până unde vreți dumneavoastră. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum așa? HAMALUL: Nu știu dacă vă dați seama... dar lustruitul șinelor e... așa... ceva care liniștește nervii... care-ți trece prin sânge și te umple de... ceva mai adânc, mai subtil... Nu știu cum să vă spun... Dumneavoastră nu simțiți cum deveniți mai bun, mai adevărat? Nu aveți senzația că începeți să aveți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
mai bun? Mai ușor? HAMALUL: Mă simt foarte ușor. Simt cum mi se golește sângele și cum încep să plutesc... așa... printre propriile mele cuvinte... E atât de simplu și de răcoare... Aș putea să lustruiesc zile în șir aceste șine... Dacă n-ar trebui să dorm cred că le-aș lustrui continuu... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Aruncându-și unealta.): Nu-mi place. HAMALUL: Nu-i nimic. Poate, cu timpul... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, nu, mi se pare o treabă inutilă... și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
s-a răcit? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu s-a răcit deloc. Mie mi-e cald. Mi-e chiar foarte cald, da... Ai vedenii, Grubi... HAMALUL (Tot mai transfigurat de semnele primite.): Nu, nu... se întâmplă ceva... (Ridică un ciocan de șine și bate ușor într-o șină.) Ei? Auziți? Auziți cum sună? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu aud, îmi pare rău, dar nu aud nimic... HAMALUL: Sună altfel... Vibrează... Fiți atent... (Bate de trei ori; ecoul amplifică puternic sunetele.) Auziți? S-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Nu s-a răcit deloc. Mie mi-e cald. Mi-e chiar foarte cald, da... Ai vedenii, Grubi... HAMALUL (Tot mai transfigurat de semnele primite.): Nu, nu... se întâmplă ceva... (Ridică un ciocan de șine și bate ușor într-o șină.) Ei? Auziți? Auziți cum sună? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu aud, îmi pare rău, dar nu aud nimic... HAMALUL: Sună altfel... Vibrează... Fiți atent... (Bate de trei ori; ecoul amplifică puternic sunetele.) Auziți? S-a format ecoul. Noi n-am avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
mea... Ce-o să fie, Grubi? HAMALUL: Nu știu. Parcă se lasă noaptea... IOANA: Unde-i tata? De ce n-a venit tata? HAMALUL: Nu știu. S-a oprit și ceasul. Poate că s-au rătăcit... IOANA: Cum să se rătăcească pe șinele astea drepte? HAMALUL (Foarte tulburat.): Nu știu! Nu știu! Mi se face greață... Mai bine mă culc... Se întinde pe bancă.) IOANA: Grubi, ce-i cu tine? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Vezi, ți-am spus... aici nu mai e nimic de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
s-a lăsat... Și se lasă și noaptea, nu vedeți că se lasă noaptea? ȘEFUL GĂRII: Nu se poate! Nu! V-am lăsat singuri aici și voi... HAMALUL: Ba nu, domnule. Și peronul a început să sune altfel și chiar șinele de cale ferată... Iar el (Arată spre CĂLATOR) a văzut ceva care se mișcă prin iarbă... ȘEFUL GĂRII (Către CĂLĂTOR.): Ați văzut dumneavoastră ceva prin iarbă, ceva care se mișcă prin iarbă? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Am văzut, am văzut și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
GĂRII (Către CĂLĂTOR.): Ați văzut dumneavoastră ceva prin iarbă, ceva care se mișcă prin iarbă? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Am văzut, am văzut și câteva picături de apă care s-au prelins acolo, pe linia orizontului... HAMALUL (Lovind cu ciocanul în șine.): Ia ascultați cum sună... (Lovește.) Auziți? (Se aude ecoul.) Ei? Am avut noi vreodată ecou? N-am avut niciodată ecou... ȘEFUL GĂRII (Sare de pe bancă, fără nici un semn că ar fi rănit sau obosit.): Ia să văd! Ia să văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
sigure, domnule... A stat și ceasul gării... Niciodată până acum n-a mai stat ceasul gării.... CASIERUL: S-ar putea să fie... să fie... (Către ȘEFUL GĂRII.): Nu vedeți că apune soarele? IOANA: A bătut și vântul... HAMALUL: Au tremurat șinele, au tremurat câteva minute în șir... S-au zbătut... Se apleacă și pune urechea pe șine.) Auziți? Se zbat tot timpul... ȘEFUL GĂRII: Nu știu, nu știu... (Ceilalți îl privesc implorator pe ȘEFUL GĂRII așteptând să ia o hotărâre.) CASIERUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
CASIERUL: S-ar putea să fie... să fie... (Către ȘEFUL GĂRII.): Nu vedeți că apune soarele? IOANA: A bătut și vântul... HAMALUL: Au tremurat șinele, au tremurat câteva minute în șir... S-au zbătut... Se apleacă și pune urechea pe șine.) Auziți? Se zbat tot timpul... ȘEFUL GĂRII: Nu știu, nu știu... (Ceilalți îl privesc implorator pe ȘEFUL GĂRII așteptând să ia o hotărâre.) CASIERUL: Amintește-ți cum ți-au tremurat mâinile dintr-odată. Nu degeaba ți-au tremurat mâinile. Ție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
apropie! Vine! Trenul fantastic! Nu v-am spus? E un tren gigantic, un tren unic... IOANA: Mi-e frică...De unde vine? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Către ȘEFUL GĂRII.): Domnule, ce-i asta? (Un adevărat urlet apropiindu-se, sunetul puternic alroților pe șinele întrerupte.) CASIERUL (Alarmat.): Domnule, dar... trebuia să... Nu? (Prinzându-l pe ȘEFUL GĂRII de piept și scuturându-l violent.) Nu trebuia să facem ceva...? N-am uitat să...? IOANA: Mi-e sete... Mi-e foarte sete... (Înfricoșată, se agită.) HAMALUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
puternice, fluieratul unei locomotive ireale, gigantice, înfricoșătoare, ritmul puternic al roților ca o armă care trage cu foc; este tot mai clară ideea că trenul fantastic trece ca un fulger fără să oprească; de altfel trenul fantastic nu trece pe șine, el trece prin șine, prin gară și prinpersonaje; cei cinci sunt într-o agitație cumplită, din care apar gesturi fotografice, în răstimpurile scurte când luminile proiectate de ferestrele gigantice trec peste ei.) IOANA: Nu vreau! Nu... HAMALUL: Ce face ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ireale, gigantice, înfricoșătoare, ritmul puternic al roților ca o armă care trage cu foc; este tot mai clară ideea că trenul fantastic trece ca un fulger fără să oprească; de altfel trenul fantastic nu trece pe șine, el trece prin șine, prin gară și prinpersonaje; cei cinci sunt într-o agitație cumplită, din care apar gesturi fotografice, în răstimpurile scurte când luminile proiectate de ferestrele gigantice trec peste ei.) IOANA: Nu vreau! Nu... HAMALUL: Ce face ăsta? Nu oprește? CĂLĂTORUL PRIN

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
proiectate de ferestrele gigantice trec peste ei.) IOANA: Nu vreau! Nu... HAMALUL: Ce face ăsta? Nu oprește? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Alergând dintr-o parte în alta.): Opriți! Opriți! IOANA: De ce nu oprește? De ce? CASIERUL: Bestiilor! (Aleargă înnebunit, se aruncă pe șine.): Unde sunteți, bestiilor? ȘEFUL GĂRII: Am știut! Am știut! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Îngrozit, aleargă în jurul celorlalte personaje): Ce i-ați făcut? De ce nu-l opriți? Opriți-l! IOANA (Lovindu-l pe ȘEFUL GĂRII: Oprește-l! Oprește-l! ȘEFUL GĂRII (Descompus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]