2,758 matches
-
Clubul Nautico mașina de schimb, un Citroën, iar rămășițele celeilalte fură urcate În camionul de depanare. Am semnat actele și apoi, din pură curiozitate, am coborît În garajul de la subsol. Jaguarul lui Frank era acolo, În lumina firavă, sub un așternut de praf și Înconjurat de benzile de excludere ale poliției. Portarul avea un set de chei de rezervă, dar gîndul de-a sta la volanul acela mă cam neliniștea. Am urcat cu liftul de serviciu pînă În hol, bucuros să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ăla copilăros, figura de tînăr ofițer de armată care-i trezește din amorțeală pe băștinașii vlăguiți... — Și ce-i rău În asta? Îmi pare o descriere destul de corectă. — Tu n-ai văzut decît stadiile premergătoare, bombele puturoase și farsele cu așternuturi. Cum o să păstreze lucrurile În mișcare după ce-o să plece din Residencia? Că o să plece, să știi, o s-o ia de-a lungul coastei către Calahonda și alte pueble. — Da? am rostit, simțind o ciudată Împunsătură dureroasă la gîndul plecării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
marea e încă atât de departe! Așa că am oftat și am deschis în cele din urmă ușa. Mi-am dat drumul la casetofon (Genesis, mult Genesis!) și m-am vârât în pat. Am adormit târziu, după ce m-am foit în așternut nu știu cât. Simțeam că între mine și pernă este o altă pernă, invizibilă și grea ca o piatră, care nu mă lăsa să mă cufund în somn. Am adormit în cele din urmă și m-am visat înotând într-o mare
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
îmbie pe Nicanor: Dă-te, mai aproape, măi băiete ! El, Nicanor, prăjină înaltă, încinsă cu centura lată de piele, își ținu pălăria cu mâna și, încrețindu-și fața de încordarea săriturii, zdupăi peste șanț, în drum. Păun trase mâna de sub așternuturile din căruță, foșnind în palmă o beșică boțită de porc, în care, ca un pumn de gândaci negri, luceau, în nemișcare, sâmburii mașcați de pepene verde. Ia, primește astea! Primește-i și păstrează-i ! Ți-i dau să prinzi sămânță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
negru, râvnitori de relații politice dezrobitoare și avizi să se regaleze, la fața locului, în Europa, prin festinuri cu veritabilă carne albă. Atunci, auzi gemetele alea lugubre, dintr-o încăpere cu sobă rece de teracotă, unde, într-un pat cu așternuturi uzate, ca de spital al săracilor, găsi un bolnav cu forme scheletice și cu slabe peceți de stele, bătătorite pe umerii descărnați, vădind un ficat bolnav la extrem, expunând o piele de o paloare aurie, ca un dreptunghi de epolet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe trupul rece al voinicului, care prinsese o pojghiță de gheață, îl aburcă în cârcă și, spetindu-se, îl cărăbăni repejor până în camera lui. Prăvălindu-l ca pe un sac, scăpat de sus, din podul morii, își descărcă pacientul pe așternutul învălmășit în dezordine, prăbușindu-se și el, epuizat, alături. Patul gemu cu un scârțâit lugubru sub greutate ambelor poveri, răsunând sinistru în noapte. Trăsnit, cum nu mai fusese vreodată, de alcoolul consumat afară, cu lăcomie nemăsurată, Vladimir se supără de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
chiar cu o mică baie, destul de amenajat deci ca să-i spună În public garsonieră). Invitat la un pahar, Leac s-a ambalat foarte: dintre toți bărbații pe care-i cunosc, el deține recordul de timp necesar pentru a ajunge În așternutul unei femei. Nu-i trebuie de obicei mai mult de o seară. Așa că, sigur pe el, Leac a urcat scara, a intrat În apartament, s-a așezat pe canapea. I se promitea o pradă ușoară, dar una de calitate. Prietenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Carroll, un lung poem cu fantome, și am reușit s-o impresionez. Însă Îmi era, pe atunci, rușine să recunosc asemenea imbolduri, parcă prea semănau cu Încercările de cucerire descrise Într-o ars amandi arabă, În care, ca să ajungi În așternuturile unei văduve, trebuia ca mai Întâi să-i răsfeți progeniturile. Din nou, prea livresc ca să fie și excitant. Mă mărginisem așadar la o sfioasă camaraderie, nu era nici asta puțin lucru pentru unul ca mine. Eram, ca să spun așa, Îmbărbătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
În pat și am Început să tremur, să transpir. Câteva ceasuri, cam până la ziuă, n-am știut de mine. O febră ca-n romanele rusești, cu delir, m-a copleșit, m-a Înmuiat. Când mi-am mai venit În fire, așternuturile erau leoarcă, eu eram pe jumătate gol, aveam Însă camera video Încă legată de Încheietura mâinii. Desfăcând curelușa, mi-am adus aminte de tot, de data asta fără fior. Probabil că delirul Îmi consumase spaimele, mă sleise. Eram limpede acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cu palma, când pe laturi, când pe mijloc, încercând să găsească o poziție cât mai comodă. Nu reușește, pradă iar vechilor neliniști. Stă câteva clipe cu ochii pironiți în tavan, apoi se întoarce pe burtă, mulțumită de răcoarea și moliciunea așternuturilor proaspete, când afară aerul parcă abia își mai trage răsuflarea din cauza căldurii adunată peste zi. Oftează mulțumită, dar starea de relaxare dispare iute. Într-un șuvoi năvalnic, temerile o asaltează din nou, gândurile i se-nvolburează în mintea încinsă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
din toate încheieturile încât pare că acuși se va frânge iar bucățile vor fi luate pe sus și aruncate în prăpastie. Istovit de luptă, în scurt timp, neașteptat, Marius se simte cuprins de moleșeala plăcută a somnului. Ațipește, fără alt așternut decât o manta ghemuită sub cap. Ca prin ceață i se pare că aude ceva, un glas omenesc. Cine poate fi atât de nebun încât să înfrunte un așa uragan de zăpadă și gheață?". Halucinație, mai mult ca sigur. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
la orele după amiezii doar atâta lumină cât să fie puțin mai multă decât într-un amurg al zilei. Gerul aspru, care pare că a cuprins chiar și cerul cenușiu, transformă umezeala fulgilor apoși în cristale minuscule ce modelează un așternut sfărâmicios și rece pentru soldații așezați care pe unde îi găsise ordinul de oprire. Frânți de oboseală, oamenii suflă din greu, scoțând lungi vălătuci de aburi din gură. Adânc infiltrați în teritoriul inamic, într-o misiune de cercetare, ultimele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nu era nevoie, pentru că eternitatea de care vorbesc era cuprinsă În sinea acelei clipe fără să știm, că am rămas singuri, că anotimpul era ireal, Încremenit la fereastră, că a doua zi dimineața, doamna Carolina Pavel avea să-și scuture așternutul aplecată peste pervaz, liniștită, veselă ca Întotdeauna, fără să bănuiască măcar, că În casa ei, În noaptea abia trecută, una din nopțile rare ale lumii, s-a Întîmplat o minune mai mare decît cea din Cana Galileii. 10. ...În numele Tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
poate spune sigur dacă și cadavrele sânt contagioase, deși credința aceasta a existat, căci era oprit, sub pedeapsă de moarte, de-a deschide mormintele celor ciumați. Dovedită este asemenea infecțiunea prin obiecte purtate de bolnavi, precum cămăși și pânze de așternut; prin mărfuri și scrisori însă nu. Contagiul e lipit de obicet pentru uz mai îndelungat, nu de acelea cari se ating în treacăt. Deși ciumatul poartă în sine și cu sine materia contagioasă, totuși aceasta nu se trece prin contact
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
odaie mai mică, cu lucruri bune în ea, un fel de salon unde tata își bea cafeaua, citea ziarul și primeam musafiri. De obicei adormeam toți îndată ce stingeam lumina. De astă dată însă am simțit că tata se foia în așternut, am ațipit și m-a trezit scârțâitul podelei: tata se sculase și stătea pe marginea patului, parcă la pândă. Eram mare, mi-am dat seama ce aștepta: să audă dacă dorm eu. Mi-am făcut respirația simțită poate chiar mai
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nu fie descoperită; iată codul moral care mă apărase: călăii își merită pedeapsa; cât despre o așa-zisă dorință a mea obscură de a ucide, trebuie să spun că în fiecare seară trăiam clipe de groază când eram smuls din așternut și trimis între cele patru scânduri, în acel sicriu în picioare printre crăpăturile căruia șuiera adesea vîntul: dacă mă prinde că am un pulover pe dedesubt și mi-l ia? dacă cineva m-a turnat? s-a zis cu mine
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
stat pe gânduri. Venise vremea acțiunii. ― De acord. Merg. Gata. O spusese. El era pe punctul de a o felicita sau de a-i mulțumi, dar Ripley întrerupse legătura până să apuce să spună ceva. Auzi un zgomot surd prin așternut, în preajma ei, și se răsuci pentru a-i arunca o privire drăgăstoasă lui Jones. Își trecu unghiile pe spinarea motanului care începu să toarcă și să se alinte. ― Iar tu, dragul meu, mă aștepți aici, cuminte. Animalul se uită fix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
nu înțelesese nici ce îi spusese ea și nici ce se discutase adineauri, dar, oricum, nu se oferi voluntar s-o însoțească. Constat cu plăcere că unul dintre noi a rămas întreg la minte, se gândi ea strecurându-se în așternut. 4 Nava era urâtă, lovită, uzată. Numeroase piese care ar fi necesitat înlocuirea, fuseseră doar reparate. Era încă solidă și utilă pentru a fi trasă pe linie moartă, iar proprietarii se gândeau că era mai economicos să o cârpească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
brățară emițătoare pe care i-o dăduse Hicks. Îi reduse circumferința și o închise pe încheietura copilei. ― Ține. E un talisman. O să mă ajute să te supraveghez. Dormi, acum... și să nu visezi, de acord? ― Să-ncerc. Ripley auzi foșnetul așternutului când trupșorul își căută locul în culcuș. O văzu răsucindu-se pe o parte, în lumina slabă a aparatelor. Fetița strângea capul păpușii la piept și observa printre pleoapele pe jumătate închise lucirea martorului de observare a brățării, legănată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
întreagă de mercenari roșii, botezată după numele unui haiduc autohton, a luat cu-asalt capitala, invadând Podul Mogoșoaiei și Piața Palatului, Filaretul și dealul Arsenalului, bulevardele Carol și Elisabeta: „Tudor Vladimirescu“. Din fericire, scăpasem de curgerea pocitaniilor. Acasă, răsfățat în așternuturi de mătase, Bismarck îmi delecta diminețile. Îl priveam cu încredere și entuziasm, convins că formele lui robuste, dar delicate, merită toată atenția. Mă întâmpina ca un domn îngrijit, mereu pomădat, un gentleman al lumii sale miniaturale, la brațul căruia ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de mine și de pasiunea pe care i-o dedicasem. Eram gelos? Da, poate la fel de mult ca iubita mea; din jocul chinuitor al despărțirilor noastre imaginare sau reale, desfășurate pe nesfârșitele câmpuri electrice ale creierului sau în perimetrul exact al așternutului, se năștea o nouă dorință, o altă căutare, o voluptate proaspătă. Numai că, oriunde încercam să descopăr ceva curat, neatins și, găsindu-l, să mă separ definitiv de minciunile care îmi compuneau viața, ele se înlănțuiau cu și mai multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ideile mele murdare, pe care abia așteptam să le pun în practică. Nu vroiam să ofer nimic, nici măcar o porțiune infimă din corpul meu; privilegiul ăsta îmi revenea mie, seara, departe de-orice privire: eram rege în palatul meu de-așternuturi. Plăcerea venea firesc, bărbătește, ca sexul curbat pe care-l strângeam între degete. Numai cine n-are imaginație sau o oglindă în dormitor nu poate înțelege; eu mă alesesem cu amândouă și înțelegeam să le folosesc cu maximă eficiență. Vroiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Particolele se-amestecau, jucau puțin în lumina calculatorului, apoi dispăreau și ele. Așa ceva nu se putea uita. Ce se întâmpla în somn cu femeia pe care o iubeam tăcut și intens, cu un devotament simplu și inexplicabil, nu bănuia nimeni. Așternuturile luau forma nopții, luna plimba o lumină de spital pe rama noptierei (bleul ăla lăptos, fiert, amorțit), apoi pe întinderea brațului. La capătul drumului, culoarea se răsfira pe degetele abandonate pe-o carte. Dormeau și ele, împărătește. Era momentul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
când își ieșea din pepeni. Frumoasă și vulnerabilă, cum mi-o doream. Mihnea s-a ridicat de pe scaun, cu tot cu motan. L-a depozitat pe dulap, apoi a deschis un sertar mare, lung, cum se făceau pe vremuri, pentru plăpumi și așternuturi. A scos de-acolo un tub cartonat, vișiniu, lunguieț; puteai să altoiești câinii cu el. Ni l-a fâlfâit sub nas. „Asta-i drăcia!“ Jubila. „Pot să-ntreb și eu ceva?“, mi-a luat-o Maria înainte, „Cum a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fi plăcut să fiu eu locatarul ei.“ „Și să ai o mie de slugi, în frunte cu mine, nu? Să ne exploatezi pe toate, să-ți măturăm aleile, să-ți curățăm birourile și seara să te-așteptăm în pat, cu așternuturile gata încălzite...“ „O mie de așternuturi, câte unul în fiecare seară. Hmm!“ M-am trezit cu-o scatoalcă. „Adică eu nu-ți ajung?“ „Era o metaforă!“ Încă o scatoalcă. „Îți dau eu metafore să te saturi de ele! Toți bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]