1,798 matches
-
-i admiri și acestei copile de 5 ani frumusețea izbitoare a ochilor, mult asemănători cu cei ai fetișcanei care venit cu iepurele În brațe. Loredana. Se potrivește de minune cu tot ce-i În jur. Te gândești adică la privirea ațintită pe fereastră, În zilele ploioase, a fetei născute În acest sat, devenită mai târziu mamă și botezându-și fetița Loredana. Bineînțeles că lecturile ei de atunci, atmosfera și imaginea acestor foste prăvălii sau foste hanuri care nu s-au schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
memoriei sale?“ Lumina de afară scăzuse brusc și mai mult decât era normal să scadă chiar În timpul unei furtuni de vară. Lumina fulgerelor oprea În aer picăturile de ploaie care ți se păreau uriașe. Ai rămas În dreptul ferestrei cu ochii ațintiți la spectacolul agresiv Înscenat de natură. În curtea de peste drum o femeie tânără, Îmbrăcată numai cu o rochie de stambă, Încerca să adune dintr-un tufiș câțiva puișori de găină În poală. Trupul ei vânjos, de care se lipise, expunându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
a zis el - o lingură de vodcă, o coajă de lămâie și o cireașă egal un pol plus remiza. Mai mare plictiseala. Valerică Așchiopoaie, cel de-al treilea proaspăt intrat pe ușă, mai Încet din fire, și-a păstrat privirea ațintită drept Înainte și abia după ce a văzut ce-a văzut a Încetinit puțin mersul lui hotărât și a Început să analizeze ce văzuse: câteva babe stând tologite În niște fotolii de piele și fumând, o plantă mare de interior, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
În care linia cobora Într-o pantă destul de abruptă, iar la piciorul pantei se găsea și o curbă ușoară. Cumnatul cunoștea drumul, mai trecuse pe acolo de zeci de ori, știa cu ce viteză trebuie să meargă, avea și ochii ațintiți pe tabelul cu parametri regulamentari calculați pentru siguranța mersului În condițiile acelui drum și a Încărcăturii pe care o aveau În spate. Mai trebuia luată În calcul și căldura care ar fi putut deforma puțin șinele. Pe măsură ce povestea se complica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
miște sau să șuiere. Și totuși, după numai câteva minute, Popescu văzu În marginea Îndepărtată a plăpumii de aburi, acolo unde drumul subțire și noroios se ridica din valea sau vâlceaua care-l ascundea, un punct roșu. Rămase cu ochii ațintiți pe acel punct până când distanța scăzu Într-atât Încât presupunerea inițială să se confirme. Era o femeie tânără care venea grăbită spre calea ferată. Popescu deduse că În valea În care drumul se ascundea privirii se află un sat. Fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
un procent de feminitate foarte mic, dar perfect integrat În ansamblu. De altfel fiecare element al chipului ei părea urât luat În parte și numai privirea Împreună dădeau senzația de frumos și ciudat În același timp. Popescu rămase cu ochii ațintiți la ea până ce, tot Încercând să-i Înlăture, În imaginație, cele câteva umbre de fard și să-i descopere adevăratul ei chip, Își dădu seama că o cunoștea sau că, În orice caz, o mai văzuse cândva. Începu să caute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
conștiinței (luată ca dată), nu putem avea nici o impresie internă despre sinele nostru!“ Prin fereastra mică a mansardei se vedea acum cerul Înnourat și Înroșit de lumina soarelui care cobora la apus. Rămăseră amândoi Întinși pe pat și cu ochii ațintiți pe fereastră. De fapt, nu erau mai mulți nori pe cer, ci unul singur, mare și zdrențuit și luminat de soare de jos În sus. Marginile lui străluceau stins de parcă ar fi fost electrizate puternic și scoase brusc de sub tensiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
că el e mai mult plecat prin pădure și ea ar avea liniște și tot ce trebuie. — Hi, hi, râsese Ana, te-ai gândit mult până să-mi spui asta, Culiță? Pusese imediat capul În pământ și plecase cu privirea ațintită În vârful bocancilor. Lăsase apoi să treacă trei săptămâni Înainte de a avea din nou curajul să vină În vizită la bătrân. Bineînțeles că moșul mirosise ceva. O luase Într-o zi pe Ana de la școală și pe drum Îi spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
centrul câmpului vizual. Putea fi o simplă remanență a retinei, dar acum toate faptele pe care și le amintea sau imagina se petreceau pe marginea acelei gropi albe săpate În pământul cenușiu. El se afla pe marginea ei, cu ochii ațintiți spre centru unde nu putea să deslușească nimic din cauza strălucirii. Rămânea tot timpul cu fața spre ea, deși se mișca adăugând pași spre stânga sau spre dreapta. Aceeași deplasare pe circumferința petei albe o aveau și alte persoane cu chipurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ierburi Înalte, poiană, păsări“ sunt evident inutile, neputincioase, stupide, În vecinătatea acestor forme, culori, spații, mișcări de aer și legături ale trupului cu ele. Modul În care privirea se Încăpățânează să rămână agățată de firul subțire de apă, urechea se ațintește la zgomotul lui, buzele-l sorb, nu are nimic comun cu abstracția cuprinsă de cuvântul „timp“. Ar putea să numească somn toate acestea, dar, cum singurătatea nu cere cuvinte, cum și așa există prea multe față de nevoile noastre... Despre mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
a fost refuzată - a fost să izbucnesc în plâns. Nu știu cât a durat. Tata m-a scos probabil din apă; mama coborâse în fugă din tribuna spectatorilor, unde se așezase împreună cu bunica și bunicul. Brațele ei mă înconjurau, toate privirile erau ațintite asupra mea, și totuși eram de neconsolat. Mi-au spus după aceea că părea că nu mă voi mai opri niciodată din plâns. Dar au reușit până la urmă să mă schimbe, să mă îmbrace și să mă mâne în lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de doctorat; în sfârșit, toți își fac faptele grămăjoară, cum se adună toamna în grădini frunzele uscate, și le aduc plocon părintelui să le dea el foc, să ardă. Cu toate astea, de fiecare dată rămân uluiți când părintele îi ațintește cu privirea lui care vaporizează totul ca laserul. Faptele, urmele, chiar și nașterea pier ca și cum n-ar fi fost. Omul rămâne aiurit ca vițelul la poarta nouă. Și habar nu are ce să spună, pentru că acum nu mai are nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cu Clara la marginea orașului, la vechea „barieră”. În zare, pe un tăpșan de multe hectare, se vede aeroportul. Clara se oprește minute în șir pentru a urmări vreun uliu șorecar „încălecând” curenții și bătând aerul pe loc, cu ochii ațintiți după prada din iarba necosită. Apoi descoperă avioanele și planoarele Clubului AERO, lunecând ca niște uriașe păsări albicioase pe cerul fără pic de nor. Oare când începe copilul să viseze că zboară pe deasupra caselor, a pomilor și mai ales în
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ta. După Încă o Înghițitură scurtă, tânărul i-o pasă din nou. Peduzzi urmărise sticla cu atenție. O apucă cu gesturi febrile și o dădu peste cap. Firele albe de păr de pe gât i se mișcau când bea, cu ochii ațintiți pe sticla maro. O bău pe toată. Soarele strălucea În timp ce el bea. Era minunat. Până la o urmă era o zi grozavă. O zi minunată. — Senta, caro! Mâine dimineață, la șapte. Îi spusese de mai multe ori caro tânărului domn și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
reușisem să-nvăț gramatica și zicea că-s un prost imposibil și că și el era prost că-și bătuse capul cu mine. Era un tip scund și stătea sobru În scaun, cu mâna dreaptă băgată-n aparat și privirea ațintită drept Înainte, spre celălalt perete, În timp ce benzile de cauciuc Îl loveau În sus și-n jos peste degete. — Ce-o să faci când se termină războiul, dacă se termină vreodată? mă Întreba. Și vorbește corect! — O să mă-ntorc În State. — Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ăla temperatura normală e treișapte. Pe al nostru este nouășopt. — Ești sigur? Absolut, i-am spus. E ca și cu milele și kilometrii. Știi, de exemplu, câți kilometri facem când mergem șaptezeci de mile cu mașina? Aha, spuse. Și privirea ațintită la piciorul patului Începu să-și piardă puțin câte puțin din fixitate. Apoi, În cele din urmă, dispăru și Încordarea și a doua zi era vlăguit și plângea foarte ușor din tot felu’ de nimicuri fără importanță. O istorie naturală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
instrucție și este adunat așteptând ordinele dumneavoastră! Sunt comandantul plutonului, locotenent Făgurel! Pe loc repaos! - a comandat colonelul. Soldații au executat ca la carte trecerea din poziția cu „arma pentru onor” la cea cu „arma la picior”. Toți ochii erau ațintiți asupra colonelului. Acesta a făcut câțiva pași spre pluton și s-a oprit. În fața ostașilor se afla un bărbat cu chip blajin, mai degrabă un bunic decât un militar de carieră. Că nu era un „milităros” se vedea și din
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
lăturile valului dintotdeauna. Roba de pe umeri ne fusese smulsă de mult, destinul părea să fi fost În felul acesta conștient că urma să prezidăm cenuși. Lumi buimăcite Își cerșeau bruma de dreptate, cîtă mai rămăsese de partea lor, cu ochii ațintiți spre dreptatea răpită sau cea absolută la care se visează de mii de ani. Procese ale mizeriei omenești adîncite de o organizare fără scrupule, suma unui regim ratat chiar de la proclamarea sa, ratat?, sau asta Îi este chiar natura pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mele să facă pregătirile. Nu! exclamă Mucrus. Nici nu se pune problema! Nici o cohortă! Ia doar un manipul. Antonius își înăbuși o izbucnire de mânie, în numele eticii militare pe care o respecta cu strictețe. Dacă pot... Simțea privirile celorlalți tribuni ațintite asupra lui, complet lipsite de invidie: în zilele acelea, să faci aprovizionarea însemna adesea să nu te mai întorci în castru. — Un manipul înseamnă două centurii. Doar o sută șaizeci de oameni. Nu ajung. Nu te vei duce la ieslea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îl împiedicau să ajungă la altar. Încercă să pătrundă cu forța printre ei, dar fu împins înapoi. Se prăbuși iar. Doi oficianți se apropiară să vadă în ce stare era. Putea să continue. Antonius era prăbușit la pământ, cu ochii ațintiți la bărbatul mascat care era gata să-l lovească din nou. După două ore, acoperit de sudoare și amețit de efort, Antonius nu-și mai simțea trupul, doborât de oboseală și de durere. Era când șfichiuit cu biciul, când udat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pentru idealurile vechilor tradiții. Privi în jur. Oamenii tăceau. Le văzu chipurile crispate, luminate de torțe. Printre soldații călare, ale căror siluete se decupau pe cerul înnorat, îl recunoscu pe Antonius și i se păru că simte focul privirii sale ațintite asupra lui. Își dădu repede seama că fratele său era rănit. Strânse sabia cu mai multă putere. Mulțimea aștepta într-o liniște greu de îndurat, în locul în care, la începutul aceluiași an, fusese ucis și decapitat împăratul Galba. Vitellius îngenunche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un pix prerevoluționar de către redactorul de serviciu la telefonul fix cu prefix al cotidianului Expresul Național, Mișu Bobârnatu. Între două atacuri succesive de apoplexie Mișu smulse sticla cu parfum de de import Vesna a dactilografei și o bău dintrodată. Își aținti apoi privirea în ochii speriați ai bătrânei domnișoare și îi mușcă sălbatec sandwichul pregătit pentru pauza de dimineață. Violul gastronomic smulse fecioarei cel mai superb răcnet auzit în redacție în ultimii 100 de ani ai nou înființatului ziar. De pe înălțimea
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
patruzeci de ani mai tîrziu, minerii, care erau evrei. Cum ziceam mai sus. Yoga. Revistă care, În primul și, pare-se, ultimul ei număr, publică extrase dintr-o carte indiană. Bhagavat a spus: „Neclintit, ține nemișcate corpul, capul și gîtul, ațintind privirea spre vîrful nasului”. Sau cum poți deveni sașiu, Într-o lume de chiori. Altă Învățătură: „Atunci cînd gîndirea se oprește, și cînd Își privește Sinele, găsește mulțumirea În Sinele său”. Și vede un fum, o emanație, o pasăre. (Pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
măsuțe, rezemîndu-l de o enormă scoică de mare, Manole își dădu seama că nu făcuse prezentările. - Inginerul Ștefan Condurachi, pronunță el rar, intimidat, încercînd să fie solemn. Locuiește mai mult în străinătate. Doamna Zamfira Darvari... Marina zâmbi absentă, cu privirile ațintite asupra tabloului. Se îndreptă spre el agale, oprindu-se la răstimpuri ca să-l contemple. - E cu adevărat o zeiță, începu Condurachi. Și după câte mi-a povestit Manole, există, în carne și oase. Marina se întoarse și-l privi surprinsă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu e departe. Darie își aprinse țigara și-i privi pe toți trei, pe rând, zâmbind. - Nu se vede nimic, spuse. Unde te uiți, numai lanuri de porumb, numai lanuri... Câinele se oprise la câțiva metri, scâncind sfios, cu ochii ațintiți asupra bucățelelor de zahăr. Zamfira oftă. - Să-i mai spunem de-ale noastre, că poate pe astea le înțelege mai bine. Cât ne-am odihni noi aici, să-l ținem de vorbă, să-i spunem cum o să fie în sat
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]