3,167 matches
-
83-84; Ury Benador, în Encycl. jud., XIV, 426; Popa, Dicț. lit. (1977), 79-80; Lăzărescu, Romanul, 182-186; Mirodan, Dicționar, I, 139-147; Dimisianu, Subiecte, 81-83; Dicț. scriit. rom., I, 258-260; Z. Ornea, Proza lui Ury Benador, RL, 1998, 25; H. Zalis, Sondarea abisului, RL, 1999, 35; Hrimiuc-Toporaș, Atelier, 237-253; N. Breban, Ury Benador-poetul, VR, 1999, 12; Ury Benador, DCS, 26-27; Dicț. analitic, II, 107-108, IV, 171-173; Dimisianu, Lumea, 521-528; Popa, Ist. lit., I, 1039-1040. G.H.-T.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285695_a_287024]
-
tăcere ori e posibilul însuși al tăcerii 11. Astfel încât fundarea discursivă în ordinea semnificațiilor ce articulează lumea poemului este pusă în suspensie. Decreația subiectivității și exfundarea limbajului nu mai (re)dau cuvântul poetului, ci - prin exfolierea ce pune cuvântul în abis - dezidentifică subiectul însuși. Reducție în urma căreia singura experiență posibilă este cea a unei imagini numenale, inevidente, care - după Heidegger - nu se dă decât "acolo unde cuvântul se frânge"12. Infrarealul e un limb clar-obscur, tărâmul posibilelor stratificate, concurente, divergente. Un
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
funcția inaugurală nu mai aparține limbajului ci primordiilor ce guvernează o lume fără de cuvinte, acolo unde nu mai există decât contopire, tăcere elocventă, revelatoare nu a lucrurilor-fenomene, ci a esenței lor. Esență manifestabilă doar în amurgul limbajului, căci "punerea în abis a cuvântului în acel fără-de-fund al tăcerii"19 nu numai că eclipsează subiectivitatea (pretenția unui subiect fondator), dar - tocmai prin ex-fondarea oricărui fondat - desfundă posibilitatea întâlnirii cu altul inaugural, cu natura unui increat inaparent, cu adevărat refondator: nimicul și tăcerea
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Abia amurgul - declinul luminii - face să apară pe ecranul evacuat peisajul lăuntric al unei noi imagini, cufundată însă în inaparentul perspectivei diurne. Din nou, ceea ce scapă privirii exterioare se dă vederii interioare, iatacul lăuntric, a cărui imagine e pusă în abis, închisă în adâncul viziunii. Și atunci tot ceea ce se reflectă în sticla paharului nu mai e lumea a cărei lumină trece prin fereastră pentru a se opri în oglinda care îi întoarce imaginea, ci parcursul oblic, imaginea secundă răsfrântă în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Nu o indistincție ori o confuzie de planuri ne întâmpină, nu amestecul tulbure al lui și... și, în care toate se cufundă pierzându-și identitatea și realitatea. E vorba de o intimă întrepătrundere, de o identificare în adânc, pusă în abis, în ascunsul ce înfășoară întregul posibil; înălțarea de aici e putința slăvirii, a unui poate ce desfășoară claritatea, seninătatea, pacea 6: Dar poate suntem chiar norii ușori suiți în slavă,/ Clari, fără legături, cum sunt bulele de aer într-o
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
semne/ cele văzute"39. Și atunci ce se dă vederii este imaginea care în sine nu e începutul, dar în care - cu care - totul începe să se vadă, chip al sufletului profilat pe chipul altui cer, pe fundalul pus în abis, al luminii nevăzute, precum "pleoapele sub pleoape ca un cer/ într-altul"40. Înseamnă că ceea ce apare "ușor/ peste ape/ ca la-nceput" e semnul de prezență al unei absențe, imaginea văzută de la distanță, posibilă doar în și ca distanță
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
piardă caratele propriei personalități"22. Imaginea e doar filtrul, ecranul transparent pe care se proiectează chipul invizibilului, nu un intermediar sensibil și vizibil, căci nu ea dă ceva de văzut, ci deschide drumul spre model, creează perspectiva unei puneri în abis în care vederea se adâncește pierzându-se, se lasă dăruită de semnul cu care este marcată 23. A vedea în icoană ceea ce se dă pe față străbătând imaginea pentru a ieși la supra-față înseamnă "a te solidariza cu începutul, a
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
e totul, pururi neajuns": "Drumul îndărăt", " Calea Focului spre cenușile mume./ Drumul înapoi"52. Nevăzutul este departele dinapoia vederii, calea întoarsă în originar, resorbită în izvorul din care tot văzutul începe să ființeze. "Totul curge-ntr-acolo": "Curge muntele și abisul, steaua curge către/ Stingerea sa, curge amurgul și viforul,/ Curg ploile spre semințele lor: norul/ Curge spre neființă, vine marea spre țărm"53. Vederea trebuie să se întoarcă spre sine, să coboare în adâncul nevederii pentru a putea lua totul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
privilegiu:/ "Nepăsător stam dinaintea Timpului, la fel/ cu nenăscuții (Cu adevărat fără vreun ajutor,/ dibuiai cărările îngerilor?), Cel-pururi-de-față/ mă făcea părtaș la înțelepciunea sa; astfel/ puteam prealesne întrezări Firul cu plumb, cel/ dinaintea zidirii, spre a pricepe întocmirea/ văzduhului, temeiurile abisului. Cu ochii/ nedespărțiți de icoana desăvârșirii, eram un/ izbuc adăstând termenul propriei însuflețiri;/ învăpăieri, entuziasme se stârneau din nimic;/ într-un singur înțeles țineam reunite toate/ noimele"". Ceea ce se vede aici transpare prin ochii altuia posibil, prin vederea matutinală a
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Firului cu plumb dă cu adevărat măsura zidirii. Căci creația e prin excelență verticalitate, postulație dinamică, plăsmuire dreaptă. Aici imaginile se aliniază în funcție de unicul reper care le "magnetizează": icoana desăvârșirii, Imaginea fără imagine în care înaltul și adâncul, văzduhul și abisul își corespund 58. Este calea spiritului drept, a ochiului neabătut care nu are altă perspectivă decât cea deschisă în el de imaginea însuflețirii. În sufletul gol, nimic de văzut care să fie al sufletului; sufletul nu e prezent în imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
măsoară, în extensiune, prin gradul de alteritate pe care-o manifestă între lucrurile somate să ia loc în spațiul ei ideal" (ibidem, p. 88). 29 Orfeu și tentația realului, ed. cit., p. 14. 30 Aici, "pretinsul Grund este Abgrund. Dar abisul pe care îl descoperim astfel nu e ca atare lipsă de fond, el e tâșnire a unei Hoheit", avânt nemărginit, apariție a unei înălțimi care susține totul (cf. Maurice Merleau-Ponty, Le Visible et l'Invisible, Gallimard, Paris, 1964, p. 303
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
scris a fost să-mi scape,/ imaginea ta în tremurătoarele ape/ căzu" (Neființei, vol. Pe-o gură de rai, în op. cit., p. 131). 10 "Și tot privind/ această lume fenomenală,/ începe orbirea./ Acum nu-mi rămâne decât/ un exercițiu în abis,/ o cale întoarsă,/ un drum răsucit, răsucit./ În mine însumi să încerc/ a mă strecura,/ a mă insinua în gol,/ un vierme răsucit, răsucit" (Aproape Novembre, vol. Vineri, 1971, în op. cit., p. 308). 11 "Luminișul agonic" (Laude), "lumina tărâmului Necunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care-l arată făcându-l în timp să fie/ și alta neagră care-l ascunde sub nevăzutul din veșnicie" (Natura, vol. Gnoza, Editura T, Iași, 2005, în Friedrich Michael, op. cit., p. 87). 85 "Vibrația inimii/ disparent diafane" (Identitate acvatică, vol. Abis, Editura Junimea, Iași, 2011, în op. cit., p. 275). 86 Vol. Ziua de dinainte, Editura Paralela 45, Pitești, 2012, p. 135. 87 "O mișcare finală văzută prin clipele sfărâmicioase -/ materie, obiecte, inerție, elan, oameni, umanitate,/ sunt doar semne pe o coală
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
a Geniului rău. La cea de-a două ajunge în finalul Meditației I-a, unde, pentru a-și duce la capăt îndoiala, va pune sub semnul falsității întregul univers, declanșînd astfel în sufletul cititorului autentic o stare de balans deasupra abisului. ) Geniul Rău este expresia autoînșelării de care Descartes are nevoie pentru a-și face rațiunea imparțială, așezînd-o astfel ”pe drumul drept care o poate conduce la cunoașterea adevărului”.) El poate semnifica totodată faptul că marele obstacol în calea adevărului este obișnuința
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
aceea că toți oamenii conferă obiectivitate și consistență unei posibile aberații. Prima tentație căreia i-am putea ceda acum ar fi aceea că toate ipotezele din Meditația I-a, dar îndeosebi ultimele două, apropie cartesianismul de filosofia contemporană, de filosofia abisului, în care combinații de genul: tristețe-tragic; angoasă-frică sunt frecvente. Angoasa este frica fără obiect, nudă, iar tragicul e tristețe în sine. Doar ele fac posibilă străpungerea imediatului și intrarea în transcendență. La aceste stări se ajunge raționînd dar, odată atinse
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
vedere însă, putem considera un dublu aspect al evidenței. Fiind inexplicabilă din cauza imediatității sale, ea poate fi un motiv de încurcătură. Tărâm de umbră și de lumină al cărui relief va apărea unora ca “pămînt stabil” iar altora ca un abis înfricoșător în fața căruia rațiunea umană este cuprinsă de amețeală. Descartes însă evită să cadă în capcana scepticismului. După ce avea să stabilească evidența cogito-ului, el știe, ca un bun geometru, că nimic nu va asigura adevărul acestei evidențe,dacă nu există
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
subiectivității cartesiene, pe de o parte eul ca substanță și pe de altă parte “le vrai homme” ), omul adevărat, “omul întreg” ), care nu este o substanță chiar dacă este un întreg ce are o unitate reală. Între cele două se deschide abisul de nedepășit al distincției reale dintre suflet și corp. Trebuie să răspundem întrebării “în ce pol se află într-adevăr subiectivitatea cartesiană” și să dedublăm astfel subiectul cartesian? Și dacă acceptăm să considerăm subiectivitatea cartesiană ca imagine a trecerii, în
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
București, 1982; ed. Craiova, 1998; Stendhal - scriitură și cunoaștere, București, 1985; Punctul central, București, 1986; Picătura de ploaie, București, 1987; Mâna care scrie. Spre o poetică a hazardului, București, 1994; Vocile, București, 1998; Uimire și poiesis, Craiova, 1999; Punere în abis, București, 2000; Cvadratura cercului, București, 2001; Capcana-Le Piège, ed. bilingvă, București, 2002; Centrul de aur, București, 2003. Ediții: Dan Laurențiu, Călătoria mea ca erou și martir al timpului, București, 1999. Traduceri: Madame de Staël, Scrieri alese, introd. trad., București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288067_a_289396]
-
Liiceanu, Ed. Huma‑ nitas, București 19962 , 92. 10 Cf. K. Rosenkranz, O estetică a urâtului, Ed. Meridiane, București 1984, 33. CaP. i. arTa CreșTină: imaginea și iCoana 20 Minciuna și vacuitatea sensului însă ne aruncă în prăpastia tăcerii și în abisul mortuar al nimicului, deoarece adevărul este tot ceea ce avem ca să putem rezista negativului. Așadar: „adevărul este pus în operă”. În operă se înfăptu‑ iește „deschiderea ființării întru ființa ei: survenirea adevărului”11. Nu toate operele de artă sunt la fel de importante
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
lea2. În perioada 1501‑1504, după reîntoarcerea sa la Florența, Michelangelo sculptează magnifica statuie David (care are o înălțime de 5 m și 17 cm). Ero‑ ul Vechiului Testament este prezentat nud, tânăr și suplu, musculos și vioi, privind în abis, de parcă l‑ar cântări din ochi pe dușmanul său Goliat, pe care încă nu 1‑a întâlnit. Intensitatea arzătoare a expresiei faciale a lui David este o trăsătură caracteristică multor figuri realizate de Michelangelo, asemenea personalității sale. David, cea mai
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
personaje construite anume pentru a ocupa rolul decriptor în roman, se regăsește în toate categoriile discursului epic, de la naivitatea (procedurală în roman a) observației primelor personaje raisonneur(s), întoarsă spre alteritatea "obiectivă", pînă la fatala indecizie a "hermeneuților" clipei, ai abisului conștiinței sau ai actului revelator, pentru care lumea se exprimă în și doar pentru că o dată cu propriul eu. Sondaje în materia universală a posibilităților de a cunoaște, romanele înscriu o contribuție etern teoretică, însă nu apodictică, la fixarea varietății epistemice a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ca fiind una în sine, despărțită total de Unul, de identitatea cu sine a ființei. Pentru a o înțelege astfel, ar trebui mai întâi gândit ceea ce nu se poate gândi, anume sciziunea absolută a ființei în ea însăși, hăul sau abisul ei ca ceva dat pentru totdeauna astfel"445. Pe de altă parte, punctul de vedere metafizic asupra alterității dezvăluie o alteritate absolută care este transcendența însăși, Dumnezeu în ipostaza de creator 446. La nivel absolut, această alteritate deschide calea către
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
unor slogane precum neamestecul în treburile interne, independență, relații echitabile reciproc avantajoase Așa a adus însă țara într-o prăpastie economică din care n-o vor putea scoate câteva generații de acum încolo. Oare Ceaușescu să fi adus România în abisul falimentului economic numai prin totala sa nepricepere și cu aportul unor colaboratori incapabili? Oare posibilitățile sale de înțelegere să fie atât de reduse încât să nu poată pricepe unele noțiuni de bază economice, fapt reflectat de incapacitatea sa din activitatea
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
de fotbalist. Păunescu aștepta de mult pacea cu mai vechiul său profesor de lichelism și acum s-a hotărât să atace: Și uite, puteai cu-o-mpăcare normală/ Să fii patriarhul întregului scris/ Dar zilnic te roade un fel de abis/ Și nu știu ce fel de lingăi te înșală. Propunerea e clară, dar nu se știe de nu cumva Barbu îl va trece pe lista lingăilor săi tocmai pe Corneliu Vadim Tudor, ceea ce ar însemna o jignire. Dacă totuși groparul va veni
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
după venirea la putere a partidului Likud în 1977. Totuși nici genocid, nici Holocaust nu sunt încă termeni rezervați exclusiv pentru ceea ce li s-a întâmplat evreilor. Shoah, da. Iar acest cuvânt, fără îndoială, îi aruncă pe evrei într-un abis de solitudine, izolându-i de nenorocirile pur și simplu umane. Acest exclusivism îi detașează de lume, deci de ceea ce, timp de secole, a fost patria evreului din diasporă. Henri Meschonnic scria recent: "Cuvântul Shoah, cu majuscula care-l esențializează, conține
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]