3,948 matches
-
împreună și separat. Nicio creație literară nu e fecioară, niciun sens nu se naște singur. Cu alte cuvinte, putem afirma că orice scriere este o rescriere, orice text reia ceva, cumva, scriitorul fiind un fel de intermediar, de traducător, în accepțiunea lui Proust: ... îmi dădeam seama că acea carte esențială, singura carte adevă rată, un mare scriitor nu trebuie s-o inventeze pentru că există deja în fiecare dintre noi, ci s-o traducă. Datoria și sarcina unui scriitor sunt cele ale
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
acești "salonarzi" ai gîndirii, atît de îndepărtați de pătimirile esențiale ale lui Fondane. Existențialismul francez e teoretic, nicicînd capabil de a se detașa în întregime de supremația, sau cel puțin de o autonomie a rațiunii, căci Ființa (în diferitele sale accepțiuni) trebuie să se împace cu finitudinea sa și cu necesitatea lumii, în vreme ce vocea lui Fondane striga dreptul ființei la infinitatea posibilului. Evreu, român, francez, șestovian, cititor asiduu al Bibliei, obsedat de contradicția dintre trăire și gîndire, fremătător și chinuit, pasional
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în Piața Universității, în 1989, strigau, cu neașteptată înțelepciune : Vom muri și vom fi liberi" ?... Dragostea fin de siècle "Romanul, micuțule, e locul unde găsești dragoste...", îi răspunde o bibliotecară copilului Albert Thibaudet. Dincolo de confuzia la care poate conduce dubla accepțiune a termenului 'romanesc', problema rămîne de actualitate. Iar peisajul atît de mișcător, de contradictoriu și de suprapopulat al literelor franceze cedează cu greu în fața unei evidențe desuete, precum cea generată de involuntara confruntare de acum un deceniu și mai bine
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
8, atât o definiție teoretică, cât și una istorică. Impunând o veritabilă conștiință a pluralității, practic postmodernismul a redeschis și redimensionat problema periodizării, a modalității în care mai pot fi construite discursurile despre spațiu, timp, istorie și schimbare. Dintre multiplele accepțiuni care i s-au dat termenului perioadă istorico-culturală, paradigmă, stil, metodă, epocă unii critici ai fenomenului consideră că poate cea mai importantă dintre ele este aceea a postmodernismului văzut drept epocă, deoarece această abordare deschide, la rândul său, o problemă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
postmodernismul nu este primul care a descoperit incontestabila absență a trecutului"12, acest trecut, precum și istoria în sine sunt receptate foarte diferit ("marea narațiune teleologico-marxistă", "experiențele formatoare ale subiectului psihoanalitic" etc.) și foarte puține abordări au de-a face cu accepțiunea academică, de școală asupra istoriei. Accentuând ideea că ruptura proclamată de către postmodernism este conectată la tipul de conștiință istorică occidentală și nu reprezintă "o condiție universală", Arnold concluzionează: "atunci când considerăm "istoria" în sensul său larg, popular, public [...] postmodernismul are probabil
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ele se vor concentra pe identificarea unor linii de demarcație dintre subiectul cercetat și altele conexe. Prin urmare, cartografierea sub semnul căreia stă această primă secțiune trece din domeniul temporalității periodizatoare către cel al ideilor identificatoare pentru postmodernism. Într-o accepțiune sintetică, postmodernismul poate fi privit fie ca o istorie a unui concept provocator, fie ca o experiență culturală a unei idei, fie ca o orientare nouă în numeroase discipline, cum ar fi literatura, filosofia, arta. Astfel, un detractor al postmodernismului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
social-economice care poate chiar l-au făcut cu putință. În acest sens, în linii mari, postmodernitatea, caracterizată de societatea actuală de consum, de economia de piață, de globalizare, de tehnologiile informaționale asigură o bază a existenței și dezvoltării postmodernismului, în accepțiunea sa de formă a culturii contemporane, regăsită în artă, arhitectură, literatură, filosofie etc. În general, postmodernitatea este dezbătută în relația sa cu modernitatea 97; dacă aceasta din urmă trimite la epoca modernă, postmodernitatea pare a fi și ea o epocă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
consecință logică, ce susține că într-un anumit înțeles, postmodernismul derivă sau rezultă din modernism mai mult decât ar fi o perioadă care îi succede. În această înțelegere, postmodernismul împărtășește mai multe caracteristici cu modernismul, decât diferențe majore. În alte accepțiuni, "discursul lui post este câteodată conectat cu un apocaliptic sens al rupturii, al morții vechiului și al apariției noului"145, fiind legat de schimbări revoluționare, paradigmatice din diverse domenii. În acest sens, s-a dezvoltat o întreagă "retorică a negației
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dinamice ale unui domeniu conceptual. Aceste accente, atât de diverse, pot spune multe lucruri despre relația modern postmodern, în funcție de posibilele poziționări discursive ale lor. O relaționare interesantă a celor doi termeni se poate observa dacă îi considerăm uniți metonimic în accepțiunea dată acestui din urmă concept de către Fontanier, pentru care metonimia asigură "indicarea unui obiect prin numele altui obiect, complet diferit, dar de care el însuși depinde în ceea ce privește existența sau modalitatea de a fi"151. În acest context, între modernism și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
său, ci dechiderea către sensurile care pot apărea în prezent, dar fără voința de a le ascunde originea sau finalitatea lor205. Apropierile semantice de alte concepte culturale importante conturează imaginea unui fenomen aflat încă în mișcare, în constituire și sedimentare; accepțiunile care s-au desprins din aceste delimitări pot alcătui o imagine prin disociere, importantă prin dorința ei de clarificare teoretică, dar, bineînțeles, viciată de opțiunile metodologice ale fiecărui interpret în parte (în ceea ce privește discutarea postmodernismului în raport cu avangarda, s-au observat și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
la concluzia că este de preferat realizarea unei distincții între cele două concepte, dar ele trebuie văzute mai degrabă ca două fațete complementare ale unui același obiect de studiu, decât ca entități complet separate și distincte. La rândul său, în accepțiune obișnuită, discursul trimite la un ansamblu de cuvinte sau propoziții, verbale sau scrise; la un expozeu didactic pe marginea unui subiect; la o acțiune oratorică, cu scopul de a persuada auditoriul el este "limbaj-în-act" și vizează trei abordări posibile: discursul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
scrise), fie cu un ansamblu de texte (cazul comunicării verbale)260. Dacă demarcăm conceptele, discursul devine "o secvență de enunțuri lingvistice guvernată de reguli transfrastice de concatenare. Activitatea discursivă este producerea al cărei produs este textul"261 (s. a.), în care accepțiune textul ar reprezenta un "înscris" al unui discurs, partea sa "materială", fixată pe un suport. Astfel, textului i-ar corespunde spațiul grafic al comunicării scrise, în timp ce discursului îi sunt asociate ambele tipuri de comunicări: scrisă și vorbită. Rămâne de văzut
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se vor dezvolta trei direcții generale de cercetare: lingvistica, economia politică și psihanaliza. Având în vedere că începuturile teoriei se regăsesc și în structuralism și semiotică, Julia Kristeva și Roland Barthes vor investiga și aceste domenii. Conceptul de semn, în accepțiunea sa saussuriană, va suporta numeroase critici și reevaluări; cercetări mai recente acordă prioritate semnificantului, tocmai pentru a susține conceperea textului ca producere (în acest context, Jacques Derrida și Jacques Lacan vor fi des invocați). De asemenea, termeni ca scriitura și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
discursive, decât din consistența ideilor conținute"330 (s. a.). Înțelegerea postmodernismului ca un mănunchi ne-centrat de practici discursive aflate în mișcare intertextuală și nu ca un sistem rigid de idei, căruia trebuie să-i subscrie autorii, pare a fi o accepțiune mult mai profitabilă, pentru că "postmodernismul este o stare de spirit a culturii contemporane, și el nu poate fi redus nici la teoretizările din lucrarea lui Jean-François Lyotard și nici la oricare alt autor, ci se regăsește într-o anumită tonalitate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cărei dezvoltare a contribuit din plin, subiectul se regăsește în postura lui ego consumans, condus nu doar de procesul de satisfacere a nevoilor, ci și de strategia dorinței. De altfel, chiar din Sistemul obiectelor, Baudrillard dorește să se distanțeze de accepțiunea curentă dată consumului, văzut ca o modalitate pasivă de însușire a bunurilor și serviciilor, opusă modalității active caracteristice producției și să instituie o viziune socio-culturală asupra acestui fenomen. În primul rând, pentru Baudrillard consumul este o relație și tocmai această
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
producției simbolice: "luxul autentic impune disprețul total față de bogății și sumbra indiferență a celui care refuză să muncească"374. Rolul obiectului, al publicității, al timpului relevă structura consumului și relevanța sa pentru societatea modernă, conturând locul desfășurării acestuia: cotidianul. În accepțiunea dată de Baudrillard consumului, ca instanță care înlocuiește producția și se instituie într-un mod de a fi, o modalitate de a fixa identitatea și prestigiul în societatea contemporană, consumul este într-adevăr localizat cel mai bine în cotidian, care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sine un echivoc; Lefebvre pare a-i acorda doar valența de reflecție despre cotidian, excluzând-o într-o anumită măsură pe aceea de filosofie care aparține cotidianului și este conținută în el378. La fel ca Lefebvre, Baudrillard va reține o accepțiune a cotidianului ca produs al diferitelor activități, de cele mai multe ori fragmentare, și ca loc rezidual, care poate astfel să scape într-o anumită măsură logicii producției: "cotidianul este, din perspectiva obiectivă a totalității, sărac și rezidual, dar, pe de altă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
viziunea sa, cultura noastră este în curs de a extermina iluzia sub toate formele sale, iar puterea ei a trecut în lucruri, în tehnologie și alte tipuri de tehnică, ceea ce semnifică, de altfel, că utopia a murit. Într-o anumită accepțiune, realul s-a pierdut în profitul virtualului, dar pierderea cea mai gravă este aceea a iluziei în forma sa radicală. Nu mai este vorba despre iluzia sfârșitului, ci de sfârșitul iluziei, acea iluzie vitală de care vorbea Nietzsche, acea magie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
bază, acum Baudrillard consideră că mai degrabă putem vorbi despre diseminare și de un fel de forță "antigravitațională" în cadrul producerii discursive. De asemenea, aceste tipuri de afirmații, alături de textul Oublier Foucault, au pus fundamentele criticii sale asupra puterii văzută în accepțiune clasică, dar aplicată condițiilor actuale. Alături de centralitate, dispare și instanța puterii, sursa ei nu mai poate fi identificată cu exactitate, fiind de o asemenea manieră diseminată în societate, încât reperarea în termeni de emițători sau poli a devenit imposibilă. Hiperrealitatea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de putința cumulării, aducând în prim plan dezordinea și dezarticularea. Din punct de vedere etimologic, se-ducere se opune verbului pro-ducere: se-ducere deține sensul de "a îndepărta", "a sustrage", "a lua deoparte", "a trage la sine", pe când pro-ducere are accepțiunea de "a scoate la lumină", "a face vizibil", "a face să apară". Producția este strâns legată de putere, vizibil și dorință; ea are "mania" evidenței, a conceptului și a cifrei, voind să transforme totul în raporturi de forță, deoarece, din
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
seducția vrea să depășească supremația dorinței pe care filosoful francez o consideră a fi o "ipoteză superfluă" pentru că nu reușește să încorporeze sfidarea, jocul, ritualul, artificiul, prin urmare nu este la fel de "rafinată" ca jocul seducției. Dacă este înțeleasă într-o accepțiune slabă, ca seducție a puterii, a publicității, atunci seducția poate fi apropiată strategiilor dorinței. Într-o altă concepție însă, și pe aceasta mizează autorul în discuție, seducția depășește planul natural sau pe cel al relațiilor sociale: "singurul lucru de opus
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
regăsit de L. Bellenger la două nivele: persuasiunea retorică, care vizează un faire croire și persuasiunea pragmatică, ce are drept scop un faire faire. De asemenea, acest autor este interesat și de posibila legătură dintre influențare și persuadare; dacă, preluând accepțiunea lui Cialdini conform căreia influențarea înseamnă "a determina oamenii să spună "da" fără să gândească", aceasta presupune o acțiune lentă și continuă în special asupra comportamentului și a actelor (a cumpăra, a vota etc.), precum și prezența manipulării, persuadarea se rezumă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
clare. Mai mult decât atât, "seducția este mai falsă decât falsul pentru că se folosește de semne, care sunt niște aparențe, pentru a le face să-și piardă sensul ea abuzează de semne și de oameni"549. Dacă și în această accepțiune seducția pare a se încadra printre conotațiile minciunii din planul cultural sau estetic, totuși există cel puțin o diferență. Dacă în planul discursivității obișnuite adevărul și falsul se află în "competiție", câștigul discursiv al unuia excluzându-l automat pe al
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
etc.), dar este și mult mai cuprinzătoare, incluzând virtual orice mișcare și aproape orice personalitate de oarecare importanță în cultura occidentală din prima jumătate a secolului XX" (Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității, pp. 140-141); Dacă luăm termenul avangardă în accepțiunea sa europeană, putem demonstra că Hassan numește "postmodernism" ceva ce este, în cea mai mare măsură, o extindere și o diversificare a avangardei ulterioare celui de-al doilea război mondial" (ibidem, p. 143, [s. a.]). 199 "Dar vine un moment în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
transnaționalei, ea trebuie privită ca fiind un sistem integrat ce derulează afaceri la scală internațională, sistem ce deține (total sau parțial), controlează și gestionează active creatoare de valoare și generatoare de venituri, și care sunt amplasate În diferite țări. Spre deosebire de accepțiunea formală a transnaționalei - care pune accent pe raporturile ierarhice din interiorul grupului accepțiunea după substanță a transnaționalei pune accentul pe relațiile funcționale dintre componentele grupului. Drept urmare, dacă În primul caz ceea ce contează este transnaționala ca societatemamă, În cel de al
INVESTIŢII INTERNAŢIONALE by ANATOLIE CARAGANCIU () [Corola-publishinghouse/Science/1243_a_2691]