1,979 matches
-
strîmbătură dubitativă. - Ce fel de mesaj? - Un mecanism secret care deschide un pasaj pe faleză. Un mecanism situat În miezul stîncii. Ca semnul ăsta. Și, Însoțind vorba de faptă, Marie apăsă În centrul micului soare săpat În mijlocul altarului. Degetul se afundă. Îi adresă o privire triumfătoare lui Lucas. - Ce mai zici? - Rezultatul mă uimește, zise el amuzîndu-se. RÎsul Îi Încremeni cînd se făcu auzit un ușor declic, ca acela al unui pistol căruia i se trage piedica. Și o vibrație surdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Pericol - Nisipuri mișcătoare. Concentrat asupra țintei sale, Lucas alerga pe nisip cu pași mari cînd acesta Îi dispăru de sub picioare. Intrat fără voia lui În panică, Începu să dea din mîini și din picioare În toate direcțiile și se pomeni afundat pînă la brîu În Învelișul acela parșiv care-l cuprindea Încetul cu Încetul. Pipăi receptorul căștii, tot Înfipt În ureche - viața era uneori simplă ca o convorbire la telefon! - și se făcu livid cînd constată că firul atîrna În gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În ureche - viața era uneori simplă ca o convorbire la telefon! - și se făcu livid cînd constată că firul atîrna În gol. Mobilul eșuase pe nisip la un metru distanță, dar parcă ar fi fost la ani-lumină - iar el se afunda inexorabil În nisiparnița aia cu dimensiuni omenești pe care nimeni nu se va gîndi s-o Întoarcă cu susul În jos. Lucas rămase nemișcat și aruncă o privire spre corpul lungit la cîțiva metri de el, pe care marea Începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Trece cablul În fața ta, prinde-l cu mîna stîngă. Așa, e bine... Tentacula Îl atinse În clipa cînd era gata să reușească, smulgîndu-i o mișcare reflexă incontrolabilă, dar și cîrligul dintre degete. Marie scoase un strigăt Înăbușit văzîndu-l cum se afundă Încă și mai mult. - Acum, Lucas. Te rog. CÎrligul e oblic În dreapta, la douăzeci de centimetri de mîna ta... Prinde-l, Îl Încurajă ea, cu sufletul la gură. Atunci, Încercînd să uite de vietatea scîrboasă care se cățăra pe obrazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ar fi dat timp să se gîndească la sfîrșit. Din dragoste pentru ei, tînăra polițistă era gata să Încalce legea. Cu mîna În mîna tatălui ei care mormăia În bretonă rugăciunea pentru marinari, privi sicriele Îngreunate de lest care se afundau Încet În apele adînci. Bulele de aer plesniră la suprafața apei, apoi se răriră pînă dispărură cu totul. Marea Își reintrase În drepturi. La Întoarcerea la Lands’en, Marie află că logodnicul ei, Christian Bréhat, era În mod oficial dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ei ca s-o Împiedice să răspundă. - Nu. Nu spune nimic. Nu acum. În fața descumpănirii evidente a tinerei femei, decise să-și forțeze avantajul și Îi atinse ușor obrazul cu o sărutare. Nici o reacție. Dar nici respingere. Căpătă curaj, Își afundă capul În scobitura gîtului ei. - Ucigașul n-a fost prins Încă, șopti ea desprinzîndu-se ușor, așa că ai grijă de tine. Christian preferă să creadă că aceasta era o dovadă de tandrețe mai curînd decît un pretext pentru a-l respinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ar fi ales praful de expediția lui. O pățise de atîtea ori. Lupișorii s-ar fi ținut scai de el, implorîndu-l să-i ia la plimbare. Și, pînă la urmă, s-ar fi lăsat convins, preschimbînd planul de a se afunda cît mai departe în pădure cu unul de înconjur al adăpostului la o distanță de cel mult o aruncătură de băț. Nu-i vorbă, lui Lupino îi plăcea să-și petreacă timpul cu ei. Urmași a trei lupoaice puternice, copiii
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
nu apucase să resimtă oboseala. Știa că, odată așezat undeva, cînd își va culca botul pe labe, durerea îi va invada tot corpul. Noroc că adormi aproape instantaneu. Doar mușchii continuară să-i tresalte spasmodic, mult timp după ce Lupino se afundă într-un vis adînc, odihnitor. CAPITOLUL 9 ... și urm\toarele N ici nu și-ar fi imaginat Lupino atunci, în prima seară, că, mai tîrziu, avea să catalogheze istoria cu mistreții ca fiind una dintre cele mai izbutite întîlniri ale
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
că, dacă vei vedea tragedia cu ochii tăi, situația se va îmbunătăți? De ce să-ți faci rău singură? Pentru că nu pot altfel. E ceva ce trebuie să fac. Atunci hai acum. Ne vom întoarce împreună, consimți masculul, înduplecat. Voi, celelalte, afundați-vă în pădure; pînă spre seară vă vom ajunge, adăugă ferm. Comanda lui nu lăsa loc de comentarii. Căprioarele îi urmară indicațiile. ... Și se întoarseră la izvor. Masculul hotărît să-i fie consoartei aproape, căprioara neîndrăznind să spere nimic. Se
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
păru să se ridice În jurul chipului femeii și o Împletire de șerpi șuierători se năpustiră spre Dante, care Încercă să se tragă Înapoi, ridicându-se În capul oaselor și rezemându-se de spătarul patului, ca și când ar fi voit să se afunde În peretele dinapoia lui pentru a scăpa de făptura infernală care venea să Îl persecute. Pleoapele Meduzei, desfigurate de lepră, Începură Încetișor să se ridice, În timp ce un urlet Înfricoșător sfâșia tăcerea, izbindu-i În creieri ca o lovitură de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de piatră și ecarisate ce aduceau cu niște trepte grosolane. Se apropie pentru a estima dacă pe acolo ar fi putut trece cineva. Cu surprindere, descoperi că nu era vorba de resturile tavanului, ci de capătul unei scări care se afunda În Întuneric. Strânse daga În pumn și coborî prima treaptă. Scara abruptă se desfășura În spirală de-a lungul pereților din tuf vulcanic ale unei mari săpături În formă circulară, care tindeau să se restrângă pe măsură ce cobora, o pâlnie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu există dovezi pentru crimele lui. Nu Încă. — Fratele Noffo a cerut să vadă cadavrul. Glasul medicului șef din spatele lui răzbătea atenuat de mască. — Spre a aduce mângâierile creștinei milostenii. Dominicanul rupsese tăcerea. Stătea drept În fața lui Dante, cu capul afundat În glugă și cu mâinile Încrucișate În golul mânecilor. — Și eu te cunosc, messer Alighieri, și mă plec dinaintea funcției dumitale, a Învățăturii și a tăriei credinței dumitale. Faptul că Însăși căpetenia Inchiziției Împarte atâta milostenie e un izvor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
alungă cu un gest, În timp ce căuta zadarnic ceva care să semene cu o lingură. O privire rapidă Îi fu de ajuns ca să vadă că În toată cârciuma nu exista nici urmă de așa ceva. Cu un oftat, se resemnă să-și afunde degetele În farfurie, după ce Își suflecase mâneca vestei. În cele din urmă, izbuti să ia o Înghițitură picurătoare. În fond, nu era atât de rău, În afară de semnele evidente de mucegai. Nu foarte diferit de ceea ce i se pregătea În bucătăriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu ritmul lor obsedant, anunțând intrarea Antiliei. În loc să răspundă, Dante Își Întoarse privirea spre femeie. Era oare dragoste acea senzație de rătăcire pe care o Încerca, acea dorință de a-și contopi propriul trup cu al ei, de a se afunda În ea ca Într-o vâltoare, de a se pierde? Și era el același om care tremurase la simpla trecere a Beatricei? Iar dacă se schimbase, forța iubirii era atât de mare Încât să preschimbe Într-un mod atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În pumni. Dar, la acele cuvinte, se deșteptă. — Și abisurile mărilor sunt biciuite de curente năvalnice, ca torentele de aer care umflă pânzele. Da, cu adevărat, messeri, cele de jos sunt cum sunt cele de sus... eu am văzut. Își afundă la loc privirea În cupă, ca și când ar fi vrut să alunge o amintire chinuitoare. Dante era sigur că În acele cuvinte exista un sens ascuns. Era ca și cum Cerul al Treilea ar fi Început să vorbească În alegorii. — Dar, chiar dacă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
I se păru că aude iarăși cuvintele Pietrei. „Nimeni nu te iubește“... Alungă acea imagine cu un gest de furie. Avea să o pedepsească, odată cu el. Într-un ungher al Încăperii era un cufăr care conținea veșminte de femeie. Își afundă mâinile În valul acela de țesături, ca și când le-ar fi adâncit În părul Antiliei, și din nou parfumul ei Îi pătrunse În nări și Îi puse stăpânire pe gânduri. Fu cuprins de amețeală. Pentru o clipă, i se păru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de recunoscut. Îl putea oare salva de la osândă conștiința faptului că era posedat? Ea Îl privise, la cârciumă. Oare nu cu privirea Își Îngheață prada vasiliscul? Oare mai putea scăpa de ritul acelei preotese infernale cu chipul de aramă? Își afundă față În mănunchiul de veșminte pe care Îl apucase, respirând adânc acea mireasmă. Poate că veșmintele erau Îmbibate cu cine știe ce poțiune magică, Își zise el cu ceea ce-i mai rămăsese din conștiință. Simți cum simțurile pierdeau bătălia cu mirajul. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din nou mâna, de astă dată țintindu-l mai jos, În dreptul inimii. Împlântă pumnalul din răsputeri. Dar celălalt izbutise, smucindu-se amarnic, să se elibereze din strânsoare, și din nou lama rată, deviind dinspre inima spre care se Îndrepta și afundându-se În mușchiul umărului. Simți cum forța adversarului său cedă pe neașteptate, ca și când spiritele vitale l-ar fi abandonat. Ridică Încă o dată mâna, dar ceva Îl apucă de braț, Încercând să Îl oprească. Se Întoarse din instinct, ca să lovească noul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să alerge de-a lungul galeriei. Poarta hotelului era închisă. În timp ce se străduia să deschidă zăvorul, paznicul de noapte se ivi, cu fața obosită, în capul scării, rostind câteva cuvinte în arabă. - Mă întorc îndată, îi spuse Janine, și se afundă în noapte. Ghirlande de stele coborau din cerul negru peste case și palmieri. Alerga de-a lungul drumului scurt, pustiu la acea oră, care ducea la fort. Frigul, nemaiavând a se lupta cu soarele, pusese deplină stăpânire asupra nopții. Aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
bacul se apropie mai mult, omul zări în spatele adăpostului, în partea dindărăt, doi negri înalți, purtând și ei pălării mari de pai și îmbrăcați doar cu niște pantaloni de pânză groasă. Stăteau alături, mânuind din răsputeri niște prăjini, care se afundau încet în fluviu, spre partea dindărăt a plutei, în timp ce negrii, cu aceeași mișcare încetinită, se aplecau deasupra apei, până la limita echilibrului în față, cei trei mulatri, nemișcați, tăcuți, priveau cum se apropie malul, fără să-și ridice ochii către cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
revărsau de-a lungul lianelor, printre bananieri și pandanus. Grămezi de pietre ude însemnau locul de răscruce al cărărilor, pe care umbla la acea oră o mulțime pestriță. Metiși, mulatri, gauchos vorbeau între ei cu o voce scăzută sau se afundau, mergând agale, pe aleile de bambuși până la locul unde pâlcurile de copaci se îndeseau, devenind de nepătruns. Acolo, cu totul pe neașteptate, începea pădurea. D'Arrast îl căuta pe Socrate în mulțime, când se pomeni cu el în spate. - Azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
verde tac și dacă fug alt vârtej o să mă soarbă în culcușul ignifug cu miros de carne macră-n postul ținerii de gât ne simțit de poama acră pe la mâța blândă zât fruntea umedă-n țărână las încet și mă afund umbra mea de semilună s-a făcut de mult rotund vin cocorii să mă pună într-un coș cu murături mai apuc să dau din mână la adio și-n lături sunt o zbatere de pleoapă prin trecutul ei lumesc
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
analfabeți, acolo unde totul sclipește a licoare și toți sunt tot mai singuri și anormali de beți, studiez o eroare despărțind vântul de nori, calculând, câteodată, zero cu zero plus noi, cine mai crede că toate nu-s erori ? ne afundăm metodic cu gândul în noroi... Cântec Timpul acela eram eu, tulburat ca un cer înnorat, doar secundele se mai vedeau uneori despărțite de gândul imaculat, îmi pierdeam glasul pe un ram de măslin, floare de mâine, floare de os, nu
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
întâlnești la fiecare hop din viață Când remușcări tăcute dreptul lor și-l cer. Pune-n văzul lumii umila lui tarabă, Te ademenește cu vorbe ce îți plac Nu-ți privește ochii și nici nu te întreabăîn vraja lui te-afunzi ca luna-n ochi de lac. îți vinde tot ce-n viață tu n-ai putut să ai Galant, îți dă din toate, măcar câte-un pic Nu vrea bani, doar sufletu-n fărâme să i-l dai, Cu el
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
patru frați, zilnic, de mama mea sfântă, Anica și cuviosul Mihalache se face vers, dăruire și binecuvântare, ca fiică pe drumul mântuitor. Versul meu e liniștea dincolo luminătoare a sufletului, dăruit creștinului frate, spre bucurie duhovnicească. Te caut Te-ai afundat în umbrele din noapte ... Te caut rătăcind pe lungi poteci, în luna mută cuibărită-n șoapte Și-obscure stele, palide și reci. Trec pașii tăi pe-alei însângerate De visul tău, devreme asfințit Și în sclipiri de gând îndurerate O
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]