2,641 matches
-
vitale” — sînt opuse „Idealului” mortificant, autorul supunînd unei critici virulente utopia revoluționară a socialismului: „Ce ar fi lumea fără birul durerii? Un conglomerat amorf, nesusceptibil de progres. Societatea perfectă, în care nu mai e nimic de realizat, este faza de agonie. De aceea, socialismul netezește terenul pentru muribunzii și imbecilii viitorului”. Într-un text intitulat „Supoziții“, Ernest Poldi relativizează percepția „realității” imediate din perspectiva unui vizitator venit dintr-o altă dimensiune: „Locuită de mii de taine, firea pare un basm nesfîrșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
m-a privit cu ură. - Ce-i cu tine pe-aici, soldat al lui Hristos, martir al credinței? Te afli cam departe de patria ta. Nu a reușit să-și ascundă surprinderea. Am adăugat: - Aici n-o să ai parte de agonia pe care-o dorești, ci de prietenie. I-am făcut un semn servitorului să pună lângă el haina, pâinea, ceva carne și o cană de vin. Drept care și-a smuls mânios sforile de pe el și a început să mă blesteme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de pin și mare. Longobarzii n-aveau deloc chef să-și facă din el propria reședință din pricina climei umede și nesănătoase, regat al țânțarilor pe timp de vară și al mlaștinilor înghețate, iarna. Era, una peste alta, un oraș în agonie, incapabil să se decidă pentru viață sau pentru moarte. Casa ducală, odinioară pretoriu roman, acum aflată la dispoziția funcționarilor regali și ducali, ne-a găzduit, adăpostindu-ne și caii. Ne-au adus la masă fructe stricate și vin apos mirosind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ne aflam, a înălțat arătătorul spre cer și mi-a spus: - Viața lui Rotari. Inima mi s-a cutremurat. Camaradul meu a rânjit a batjocură, dar eu știam că el nu amenință de pomană, nici măcar în acel moment de iminentă agonie. I-am ordonat longobardului: - Supraveghează-l pe băiat, eu trebuie să vorbesc cu acest om. Ne-am întors în grotă, Andras înainte, și eu după el, împingându-l cu scramasaxul prin tunică. Pe micul altar am văzut, pregătite să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
spună că un rege nu e rege adevărat dacă nu bate monedă și este obligat să o folosească pe cea a propriului dușman. Au fost ani de trudă necruțătoare. Trăiam pe rămășițele unui imperiu mort, în timp ce luptam împotriva unuia în agonie la Bizanț, și trebuia să ținem cont de două noi imperii care tocmai se formau. Cel al urmașilor lui Mahomed era încă departe; celălalt, al papei, îl aveam în propria casă, dând din coate să-și facă loc. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Camilla are astăzi un prieten la prânz, iar eu am o schimbare În program, spuse Maja. Trebuie să contramandăm. — Să contramandăm? Întrebă ca un ecou Zero, dezamăgit. De câte zile nu o mai văzuse? Șapte? Nouă? Unsprezece. Unsprezece zile de agonie. De altfel, de ce ar fi trebuit să-l vadă? Maja Își avea viața ei. Un soț, o fiică, munca, relațiile sociale, plăcerile, datoriile. Ce reprezenta el În viața aceea? O paranteză. Conversații interminabile despre economie, despre nedreptăți sociale, despre influența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de ne-a scăpat totul și s-a pierdut dincolo de dorință, dincolo de orice părere de rău - cum de au dispărut toate acestea? Cum se Întâmplă lucrurile astea? Ceasul din fața pupitrului operatoarelor indica 11.17. Mai avea Încă trei ore de agonie. Și nu mai putea să aștepte. Trebuia să știe. Îi ceru vecinei sale să preia apelurile de la biroul ei, iar fata se miră, căci, forțate să-ți câștige clienții, operatoarele nu-și făceau favoruri. Din această cauză, acolo Înăuntru nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dacă mai stau lângă el și cine știe de unde găsise puterea de să-i spună că s-a sfârșit, Antonio. În momentul acela el dăduse drumul brațului ei și o fixase cu o privire de nedescris, o privire muribundă, de agonie, și când, În cele din urmă, un taxi se oprise pentru a o lua, ea se Întorsese și Antonio era acolo nemișcat sub obeliscul alb, un al doilea obelisc de piatră, de parc-ar fi fost mort, și continua s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu era convins că ar mai fi putut trage și a doua oară. E crunt să știi cât de greu este să mori. Oamenii care-i veghează pe bolnavi În spitale nu Își dau seama cât de lungă poate fi agonia unui om rănit de o armă de foc. Un polițist știe. Odată, când Încă era pe mașina de patrulă, i se Întâmplase după un jaf. Paznicul de la bancă fusese lovit În abdomen și zăcea Într-o baltă de sânge pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Pampu, ci și de clipele pe care le-a trăit alături de Zugrav, holbându-se la zidul care prindea viață, și mai simte încă oboseala din capul pieptului lui Anton și lacrimile de neoprit care curgeau din colțul ochilor Făniței ori agonia care l-a doborât pe când era Barbu Cocoșaru, mort în fața picturii lui Ioniță Zugravu, după ce se apucase să povestească despre cum privea Pampu când privea cerul și era vesel. Și în timp ce se înălța din cadavrul Cocoșatului, pe buzele lui Ioniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
aline suferința, a ceva care să-i confirme prezența unui coșmar înnebunitor și nu a unei realități crude. Lumea ei euforică a fost distrusă instantaneu, la fel ca și inima ei transformată în pulbere, arsă cu răutate din temelii în ciuda agoniei care nu voia să creadă adevărul. Privea cu ochi sticloși, împăienjeniți de plânși de fantasme întunecate, mângâia fără să vrea urma de pași întipărită pe veci în nisipul fin, altădată izvor tămăduitor al iubirii. Un colț al gurii i-a
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
politicos, dar ochii lui așteptau răspunsul la o întrebare pe care eu n-o înțelesesem cu totul. Îmi bubiau urechile. Aș fi vrut să fug și în același timp aș fi vrut să nu se mai termine acel moment de agonie și confuzie și dorință care venise peste mine. N-am zis nimic. Și el era descumpănit. A tușit în palmă, a aruncat o privire prin ușa care dădea în camera unde era Așnan și s-a uitat iar la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Am dormit până târziu în acea zi și de-abia după ce am mâncat mi-a spus condițiile puse de tatăl meu. M-am răcit și mi s-a întors stomacul pe dos. Cu ochii minții, mi-am văzut iubitul în agonie, am văzut cum cuțitul a tăiat prea adânc, am văzut rana plină de puroi și pe Shalem murind în brațele mele. Am izbucnit în plâns ca un copil. Shalem a făcut însă lumină. - E un fleac, a zis el. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ar fi aruncat generații de acum înainte. Dacă aș fi fost acolo să văd, i-aș fi râs în față când animalele pentru sacrificiu îi fugeau de pe altar și chiar și câinii îl părăsiseră. Nu merita nimic mai blând decât agonia de a ști că fiul său Iosif ar fi fost devorat de animale sălbatice. Dacă Ruben m-ar fi găsit la porțile Salemului, aș fi fost acolo ca să-i fac Rahelei înmormântarea pe care ar fi meritat-o. Rahela a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Rahelei înmormântarea pe care ar fi meritat-o. Rahela a murit pe drum, pe drumul pe care Iacob fugise ca să scape de mâinia din în vale, de răzbunarea oamenilor pentru distrugerea lui Hamor și pacea Salemului. Rahela a murit în agonie, dând naștere ultimului fiu al lui Iacob. „Fiul suferinței”, îl numise ea pe băiețelul care o costase un râu de sânge negru. Dar numele pe care Rahela îl alesese pentru fiul ei suna prea mult a acuzație, așa că Iacob a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
șoaptă plină de îngrijorare: - Nu e nici un chirurg în casă, fata mea. Re-nefer mi-a explicat. - O să trimitem după unul, dar... Vorbele veneau de foarte departe. Tot ce voiam era să mă eliberez de acel bolovan, să se termine cu agonia, să dorm sau chiar să mor. Corpul meu striga să împing, dar când umbra din colț a dat din cap că da, am refuzat să mă supun. - O s-o faci tu, i-am spus lui Meryt. Ia un cuțit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
grasă ca să mai dansez pentru prinți, și-și lovea cu palma pielea de sub brațele slabe, care nu tremura și izbucnea într-un râs molipsitor. Meryt putea face pe oricine să râdă. Chiar și femeile care erau în travaliu își uitau agonia și râdeau la glumele ei. Când era mic, Re-mose o numea „Prietena lui Ma”, chiar înainte ca eu să realizez că ea chiar îmi era prietenă și o adevărată binecuvântare. Știam tot ce era de știut despre Meryt, pentru că ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mă ierți pe mine pentru ghinionul de-a fi fost sora lor. Iartă-mă pentru că nu ți-am vorbit niciodată despre tatăl tău. Așa a hotărât bunica ta, pentru că ea a crezut că doar păstrarea secretului te poate scuti de agonia care te sfâșie acum. Ea știa că trecutul îți poate amenința viitorul și trebuie să continuăm să te protejăm de accidentele nașterii tale chiar și acum. Povestea adevărată a părinților tăi nu e cunoscută decât de tine, de mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fericită. Bruno o revedea apoi pe bunica În ziua sosirii lor În Marsilia, așezată pe un cufăr În mijlocul bucătăriei pardosite cu gresie. Între dale fojgăiau gândaci. Probabil atunci s-a tulburat mintea bunicii. În răstimp de câteva săptămâni, se succedaseră agonia soțului, plecarea precipitată din Algeria, mutarea, după multă căutare, În apartamentul din Marsilia. Era un cartier murdar din partea de nord-est a orașului. Până atunci, bunica nu pusese piciorul În Franța. Iar fiică-sa o abandonase, nu venise la Înmormântarea tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
distrugă codul genetic al celulelor vecine, să secrete toxine. Specialiștii care l-au consultat se contraziceau În destule privințe, afară de una, esențială: avea să moară curând. Cancerul lui nu era operabil, continua să producă metastaze, ineluctabil. Cei mai mulți doctori recomandau o agonie calmă și, cu ajutorul unor medicamente, scutită până la capăt de suferințe fizice; În fapt, până acum nu simțea decât o mare oboseală generală. Cu toate astea, nu accepta verdictul; nici nu-și putuse imagina o acceptare. Pentru occidentalul contemporan, chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Încă aproape de natură. Totuși, te uluia cu ce naturalețe voioasă, instinctivă, Înfigeau În broaște vârful compasului sau penița; cerneala violetă se răspândea sub pielea bietului animal, care murea Încetul cu Încetul, prin sufocare. Băieții se strângeau În cerc, Îi urmăreau agonia cu ochi strălucitori. O altă distracție favorită era să taie cu foarfecele cornițele melcilor. Întreaga sensibilitate a melcului se concentrează În aceste cornițe, care se termină cu niște ochi micuți. Lipsit de ele, melcul nu mai e decât o grămăjoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
lovit cineva În moalele capului. În pragul ușii, cu un teanc de reviste vechi În mînă, se află Jack Harper. Ochii lui ne cîntăresc fără grabă, Întîi expresia mînioasă a lui Connor, mîna lui În sutienul meu, chipul meu În agonie. Domnule Harper, Începe Connor să se bîlbîie. Îmi pare foarte, foarte rău. Dar vă asigur că nu... că nu am... Își drege glasul. Nu am cuvinte să vă spun cît sînt de jenat... cît sîntem de jenați amîndoi... — SÎnt convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
e produsul de care te ocupi tu. Îmi stă inima și ridic capul. Shit. De două ori shit. Credeam că Paul n-o să afle niciodată de chestia asta. Nick Îmi aruncă o privire ucigătoare, și Îmi iau o față În agonie. — Păi, Începe el fără grabă, trăgînd de timp. Da, Paul. Panther Bar e produsul meu. Dar, Întîmplarea face ca... O, Doamne. Nu pot să-l las s-o Încaseze pentru mine. — Paul, spun cu glas tremurător, cu mîna pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Nu poți să-mi spui ? Lissy se holbează la mine uluită. Vrei să-mi spui că, după tot ce s-a Întîmplat, nu-mi spui despre ce e vorba ? — Lissy, crede-mă, chiar nu pot. Îmi iau o față În agonie. E... complicat. Doamne, parcă sînt Jack. — Bine atunci, face Lissy ușor Înciudată. Bănuiesc că n-am să mor dacă nu știu. Și zi... v-ați Împăcat ? — Nu știu, zic, Îmbujorîndu-mă. Poate. — Lissy ! A fost de vis ! LÎngă ea tocmai au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
dată violent de perete și apare Lissy, cu ochii scoși din orbite. Ce naiba s-a Întîmplat aici ? Întreabă. Tocmai l-am văzut pe Jack ieșind ca o vijelie. Părea absolut devastat ! — TÎmpita asta a adus un ziarist aici ! zic În agonie, arătînd spre Jemima. Un nenorocit de ziarist de scandal. Și Jack ne-a găsit ascunși aici, iar acum crede... Dumnezeu știe ce crede... — Vacă proastă ce ești ! Lissy Îi trage o palmă zdravănă Jemimei. Ce-a fost În capul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]