KorAP: Find »[drukola/base=albastru & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...67 68 69 ...1035 >

25,860 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

exiști atunci când nu ești aici. De fapt și eu credeam cam la fel. Acum stăteam întins lângă ea și-i țineam în brațe picioarele, frumoasele ei picioare de Acropolis, după cum le spuneam eu, care se vedeau doar puțin prin ciorapii albaștri. Le-am sărutat și mi-am întors privirea către ea. Coada groasă îi cobora acum printre sâni iar cele câteva șuvițe rebele care scăpaseră erau ascunse sever în spatele urechilor. Capul ei avea o formă minunată: da, categoric, Alexander nu trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
două. Lângă peretele cu fereastra erau înșirate bidoane cu lut, iar la capătul lui o suită de modele de ghips: busturi, trupuri fără cap în mișcare, capete așezate pe piedestaluri din lemn nelustruit. După gustul lui Alexander pardoseala din plăci albastre de ceramică, ce imitau gresia olandeză, era acoperită cu stuf uscat și paie. Alexander traversă camera și începu să dea la o parte cu grijă fâșiile de pânză care acopereau unul dintre obiectele înalte. Încet, încet ieși la iveală un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
să-l vezi? — Nu în mod special. — Hai, dragule, nu mai fi urâcios, spuse Antonia. Nu peste mult timp va trebui să luăm niște hotărâri cu privire la mobilier. Tocmai am măsurat împreună cu Rosemary perdelele, cele de pe palier și cele din camera albastră se potrivesc perfect, n-au nevoie de modificări. — Ce noroc pe capul meu! — Chiar dacă tu nu vrei să-l vezi, eu vreau, spuse Rosemary. Antonia mi-a dat cheia și mă duc chiar acum acolo. Ești sigur că nu vrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
care mă tulbura. Era înaltă, avea un aer grecesc. Stătea în picioare la capătul canapelei, sprijinindu-se cu o mână de biroul lui Palmer. Palmer ședea pe canapea, cu fața spre ușă. El purta o jachetă tricotată largă, o cămașă albastră și o eșarfă violet. Arăta curat, îngrijit, vioi, tânăr, puțin extravagant. În lumina strălucitoare a dimineții am văzut ochii lor ațintiți asupra mea cu îngrijorare, ochii Antoniei mari, castanii și blânzi, ochii lui Palmer albaștri, limpezi și reci. În spatele lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
jachetă tricotată largă, o cămașă albastră și o eșarfă violet. Arăta curat, îngrijit, vioi, tânăr, puțin extravagant. În lumina strălucitoare a dimineții am văzut ochii lor ațintiți asupra mea cu îngrijorare, ochii Antoniei mari, castanii și blânzi, ochii lui Palmer albaștri, limpezi și reci. În spatele lor se vedeau pe perete locurile, acum goale, ale stampelor japoneze. Mi-am dat seama imediat că se întâmplase ceva neobișnuit. Nu m-au salutat, n-au zâmbit, m-au privit pur și simplu lung trădând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Georgie și lacrimile începură să-i curgă șiroaie. — Of, Doamne! am exclamat. Am lăsat paharul și m-am apropiat de ea. Georgie stătea țeapănă, cu mâinile pe masă iar eu am cuprins-o în brațe. Lacrimile îi picurau pe tricoul albastru. — Știi foarte bine că te iubesc, prostuțo! am spus. Te rog să judeci rațional și să mă ajuți. Îmi dau seama că nu mă fac deloc înțeles. Faptul că ăștia doi au aflat mă pune într-o situație îngrozitoare. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mână sprijinită în șold cu închietura răsucită spre spate, o femeie între două vârste, elegantă, obosită, neliniștită, aflată atunci în acea stare de agitație atât de bine cunoscută și de dragă mie. Georgie, purtând fusta ei cafenie ponosită, un pulover albastru și ciorapi negri, arăta ca un copil. În mod deliberat și sfidător nu își schimbase cu nimic înfățișarea. Părul împletit era răsucit fără nici un pic de grijă și prins, cam caraghios, pe vârful capului. Era foarte palidă, iar paloarea accentua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
frângea. Se auzi soneria. M-am dus la ușă. Înfășurați în paltoane groase pentru a se proteja de gerul umed a cărui adiere parfumată pătrunse prin ușa deschisă, cei doi stăteau unul lângă altul, amândoi înalți, aproape de nedistins în noaptea albastră. Haideți înăuntru, ticăloșilor! am spus. Au intrat fără să spună nimic și i-am ajutat să-și scoată hainele. Alexander avea un zâmbet înghețat care era probabil copia propriului meu zâmbet. Am intrat în salon înaintea lor și, în dreptul căminului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
care seamănă vag cu Georgie; așa cum zăcea, complet nemișcată, cu gura căscată, respirând regulat dar părând lipsită de viață, mi-a amintit de o figură de ceară. Era întinsă pe o parte, cu o mână deasupra capului. Purta o cămașă albastră și pantaloni negri. Pe acestea le recunoșteam. Era desculță. I-am privit labele picioarelor. Și pe acestea le recunoșteam. Le-am atins. Erau reci, și ele parcă de ceară, și i le-am acoperit cu o pernă. I-am privit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

după care mecanicul Își coborâ privirea, iar tramvaiul se Îndepărtă În noaptea cea fără vreo adiere de vânt. Când am ajuns la următoarea trecere, am sărit de pe bicicletă, am tras-o lângă bordură și am legat-o lângă perete. Crama Albastră e la câteva sute de metri mai Încolo pe una dintre străzile lăturalnice, În spatele unei sinagogi, nefiind deloc genul de local unde omul se duce pe două roți. Ca de obicei, Konrad stătea pe butucul de tocat de la intrare. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Întins o mână mare cât pentru doi. — Knisch, nu te-am văzut de un secol! Fruntea Îi lucea În lumina becului de deasupra ușii. Niște molii executau un dans sălbatic În lumina goală. — Ce se Întâmplă pe-aici? La Crama Albastră rareori se Întâmplă ceva și dacă, ocazional, se Întâmplă totuși ceva, niciodată nu e de bine. —Rigoberto cântă. Gertie și Ludmila Își arată sânii. Dar Îi știi deja sigur. — Anton e aici? I-am ignorat aluziile. Konrad se uită peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
sau un diplomat. Îi șopti ceva În urechea Însoțitoarei sale, care Îi răspunse cu un râs afectat dar fermecător. — Doamnă, domnule. Bună seara. Plimbându-și țigara dintr-un colț al gurii În altul, Konrad miji ochii curios. — Acesta este Crama Albastră? Vocea bărbatului era așa de răgușită Încât te dureau urechile când Îl ascultai. Și mai grav, vorbea cu un accent franțuzesc. Konrad se uită la el de parcă n-ar fi Înțeles nici o boabă. Văzând că nu primește răspunsul așteptat, nou-venitul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
alta, apoi Începu să fluiere melodios. Iritată, femeia numită Dominique făcu stânga-mprejur și plecă cu Însoțitorul ei care părea dintr-odată dezumflat. Am coborât pe scări și un timp am rămas in cadrul ușii. Totul era scăldat În lumină albastră, de culoarea unui cocteil. Marele Rigoberto tocmai Își termina numărul cu un pumn strâns dramatic la piept: N-au găsit nimic În casă, ah, Doamne, nimeni nu-i văzu cealaltă față. Cugetară deci: „De ce n-am lua ale muncii poame

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
e din Africa de Sud-Vest, nimeni nu știe sigur. Nici măcar ea. Molly zâmbi și atunci am observat că nu a avut timp să treacă pe la dentist. Într-o seară de decembrie, anul trecut, poliția a făcut o razie În Crama Albastră. În haosul iscat cineva i-a dat un pumn și i-a scos dintele din față - aparent un semn de afecțiune În comparație cu ce făcuse Konrad când a rezolvat balamucul și a invitat-o pe persoana responsabilă În curte. Oricum, Molly

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Dintr-odată, unul dintre ei se ridică atât de hotărât, Încât scaunul se răsturnă. Scormoni după ceva În buzunare și dacă prietenul lui nu-i punea o mână pe braț, seara putea să sfârșească așa cum se sfârșea uneori la Crama Albastră. — Trebuia să-i Învăț minte, se scuză Anton, punându-și berea jos. Sunt ca Maier, adăugă, ștergându-și mâinile pe pantaloni. Sunt interesați doar să corecteze. Nu prea-mi era clar ce treabă avea fostul nostru profesor de atletică cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
subsuori. Unghiile lui arătau ca niște felii negre de semilună. Halal Înger păzitor. Pe la trei dimineața Konrad coborî scările. Între timp, am răsucit și Învârtit paragraful 168 de atâtea ori, Încât Începu să arate ca o pereche de cătușe. Crama Albastră era aproape goală. Rigoberto plecase; cei doi cu care Anton se certase, de asemenea. În colț Molly continua să-și Întrețină partenerul, care Își rătăci o mână bronzată sub bluza ei vaporoasă. Helmut goli scrumierele Într-o găleată, Gertie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
cinci Am făcut tot ce-am putut: Else urma să mă acopere și Anton Îmi promisese și el că o să treacă pe la apartament. Celelalte investigații despre trecutul Dorei vor trebui să mai aștepte până mâine. După ce am plecat de la Crama Albastră, am pornit spre casă pe bicicletă prin noapte, Într-o poziție nu tocmai dreaptă. Copacii păreau niște umbre alungite, Întinate, pe un fundal de cer din ce În ce mai străveziu, iar străzile, pustii. Claxonul bicicletei mele tremura când treceam peste pietrele cubice, clănțănea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
fiu de măcelar, ca tip și structură. Acestea din urmă m-au făcut să mă gândesc la Greta Harassowitz, mai ales că tatăl ei chiar era măcelar. Greta era frumoasa cartierului, cu cosițe galbene ca grâul și ochi atât de albaștri și albi, ca porțelanul de Prusia. În clasa a treia deja se Îngrijea să Își netezească rochița pe abdomen - dar nu ca să arate tot timpul Îngrijită. Noi, băieții obișnuiam să ne dăm coate și să urmărim din cap ritmul În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
deschidă cartea de Înregistrări ca să-mi noteze vizita. Apropo de vizita mea... Dacă n-aș fi fost acolo cu adevărat, aș fi Înclinat să cred că am visat totul. Motivul este unul simplu dar jenant: băusem cam mult la Crama Albastră. Și, fiindcă mă durea capul destul de tare, amintirile mele nu erau tocmai demne de Încredere. Dar putea fi vorba și de gândurile negre, stârnite de vorbele inspectorului Wickert. În orice caz, trebuie să apelez la imaginația mea pentru a recrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Ieri am fost bolnav. Am Încercat să-mi imaginez ce s-o fi Întâmplat. Karp În convulsii? Karp cu spume la colțul gurii? Karp, palid și fără viață, zăcând culcat pe spate, Într-un pat? Însă după noaptea de la Crama Albastră, imaginația mea era limitată, așa că am rămas fără proiecții imaginare destul de repede. Dar haideți să discutăm treburi mai importante, nu vreți? Observați Întunericul de aici? Gazda mea se referise la penumbra care-i umplea biroul. La fel, și noi suntem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
În foaier și jaluzele, trase, colega mea Îmi reaminti că nu mai aveam program a doua zi. Am dat din cap absent; tocmai descoperisem că că aveam pană la roata din spate. Iritat, am hotărât să iau tramvaiul până la Crama Albastră. Acolo am petrecut câteva ore cu Ludmila, care mi-a Împrumutat bani să plătesc două luni de chirie. Dar Anton n-a mai apărut, așa că, atunci când Rigoberto Își pregătea ultimul act, i-am lăsat un mesaj cu Helmut și am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
un obiect de decor asemănător, drept răsplată. — De la Harrasowitz - măcelarul cu cinci fiice, mai știi? Probabil că acel cal nu valora cinci tălpi din cea mai fină piele ungurească. Dar tata nu putea să refuze pe nimeni. Scoase o panglică albastră. Arată ca alea se leagă În jurul Încheieturii bebelușilor. De ce dracu’ să ascunzi așa ceva? Putea la fel de bine să stea undeva la vedere, nu? — Și apoi ai plecat? Am evitat să răspund. Anton dădu din cap aprobator. — Nu mai erau cine știe ce secrete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
ciudat că plecase imediat după vizita mea? Îl speriasem cumva cu ceva ce i-am spus? Sau poate că el era cel care nu-mi spusese tot adevărul despre Dora. M-am blestemat În gând pentru berile băute la Crama Albastră. Dacă nu m-ar fi durut capul Într-un hal fără de hal, eram sigur că mi-aș fi dat seama dacă ceva nu era În regulă. Iritat, am ridicat privirea și am observat că Röser discuta cu vizitatorul care răsfoia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
cu destinații alese de-a lungul malului apei - locuri exotice cu nume ca Trelleborg, Malmö sau Stockholm. Dacă e să-l credem pe „biologul sufletelor“ despre care am citit În ziar acum câteva zile, așteptându-l pe Anton la Crama Albastră, topografia capitalei suedeze corespunde cu cea a creierului uman. Nu știu cum a ajuns la o astfel de concluzie Îndrăzneață. Dar dacă efectuam un test similar pe orașul În care locuiam, am meditat În timp ce tramvaiul Își continua drumul spre nord și cerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Așa că am plecat. Puteam să verific camera și altă dată. Când Anton a pășit pe stradă, doi bărbați tocmai ieșeau dintr-un gang adiacent. — Klaus și Harro, știi. Trebuie să fi părut confuz. Nu-ți amintești? Vinerea trecută, la Crama Albastră... — A, te referi la băieții de care te-ai legat? — Nu, de fapt, aveam niște afaceri de rezolvat. Anton se Încruntă. De obicei Își fac veacul prin nord. Acolo e zona lor de influență. Dar În ultima vreme gașca lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]