3,029 matches
-
din sus, din părți, fulgii vorbelor se scorojesc Într-o funingine albă așezându-se În golul astral Fierb formele neîncleiate În cuptoarele-nghețate ale timpului Orice respirație miroase a catran și a smoală. Ninsori negre se prăvălesc dinspre jgheaburi metafizice Albind interiorul vid al lucrului și dându-i ființă Se-ncaieră ideile să intre-n porii materiei Sudoarea acră-a singurătății alungând-o departe Cu bubuituri se despică hruba-nchisă a eului meu. 15.10.1960 Păsări de pradă spânzură noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
apele Înfuriate bat din când În când pentru a avertiza că aici Oltul devine aproape un mare fluviu, s-au aciuat acei țigani blonzi ce se ocupă cu prelucrarea lemnului moale, de prin jurul apelor. Li se mai spune lingurari; sunt albi, destul de albi și aproape sedentari, dacă aceste bordeie săpate În malul Grădiștii pot fi considerate locuințe. Au cai micuți și măgari de a căror orchestră ne amuzăm de câte ori mergem să ne scăldăm la Olt. Nu sunt violenți, dimpotrivă, de pe fețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
vorbește, se gesticulează, dar nu mă atinge nici un sunet, parcă aș fi izolat de o materie invizibilă; mă aflu imers În oceanul de aer, fără să simt spațiul; doar timpul fâșâie În timpan; țiuie cu o viteză teribilă, mi se albesc perii din mustață și-i văd cum Își schimbă nuanța, mi se pare că nu sunt eu acesta, că altcineva se află În carapacea corpului meu și o folosește cu Învoiala mea; eu stau undeva Într-un spațiu imponderabil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fuselajul unui avion de luptă japonez cu un singur motor, doborît poate În timp ce Încercase să aterizeze pe pista de iarbă. Aripile, elicea și secțiunea cozii fuseseră smulse, dar cabina pilotului rămăsese intactă, iar metalul ruginit al scaunului și manetele erau albite de ploaie. Prin obloanele deschise ale radiatorului, Jim putea vedea cilindrii motorului care purtaseră avionul și pilotul acestuia prin cer. Metalul, cîndva lustruit, era acum aspru ca o piatră ponce maronie, ca și corpul ruginit al navelor U, adăpostite În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
o vale Îngustă, ascunsă Între tufe uriașe de urzici. În aerul serii se ridicară nori de praf alb-cenușiu cînd camioanele militare din fața lor Își lăsară pe pămînt Încărcătura de piatră și pietriș. Soldați Înarmați și polițiști de la aviație, cu uniformele albite de praf, păzeau valea cu puștile În mînă. Urmăriți de santinelele japoneze, sute de soldați chinezi capturați, cu tunici zdrențuite, cărau țiglele și pietrele de pavaj din locul de descărcare și puneau bazele unei piste de beton. Deși era seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Lunghua rămînea intactă. Printr-un efort eroic, inginerii japonezi continuau să astupe craterele după fiecare raid, de parcă s-ar fi așteptat ca o flotilă de salvare să sosească din Insulele de Acasă. Albul pistei Îl emoționa pe Jim, suprafața ei albită de soare amestecată cu oasele calcinate ale chinezilor morți și, poate, chiar cu propriile sale oase Într-o moarte care ar fi putut avea loc. Aștepta nerăbdător ultimul act de rezistență al japonezilor. Acest amestec de credințe, teama de ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
carnea uleioasă. Carnea vie nu era menită să hrănească morții. Aceasta era o hrană care Îi va devora pe cei care Încercau să o mănînce. Jim scuipă ultima firimitură În iarba de lîngă japonez. Aplecîndu-se peste cadavru, Îi atinse buzele albite cu degetul arătător, gata să-i strecoare Îmbucătura de șuncă În gură. Dinții neregulați se Închiseră În jurul degetului lui, tăindu-i pielița unghiei. Jim scăpă cutia de carne, care se rostogoli prin iarbă În canal. Își smulse mîna, avînd impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
iar la examen i-a căzut din Arany Janos și a reușit primul pe liceu. De fiecare dată când mergi la el În vizită Îți povestește viața lui de când era copil și jucau călușul de sărbători În satul lui de lângă Albești, unde tatăl lui fusese preot. Pe urmă a fost elev și student și a fost pe front ca tânăr medic și a căzut prizonier și a avut tifos și un italian l-a Învățat să bea praf de oase arse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
seamă omul de lângă el, cu rană mare la pântec - Îi pune pe rană pâinea pe care o mestecă Întâi În gură și-l leagă cu o zdreanță - și nu-i mai curge sânge nici un pic și fața i s-a albit și bolborosește Întruna o poveste cu o fată pe care a iubit-o el când era tânăr, că el nu-i Însurat, n-are cine să plângă după el, poate doar copilul, că el n-are copil, că el știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ei să facă „lucrul potrivit“. Când și-a luat În fine inima-n dinți să-i spună vestea cum că nu numai că urma să se căsătorească cu un actor, dar cu un actor care era evreu, Bridget s-a albit la față și a trebuit să se țină de spătarul scaunului ca să nu se prăbușească. Apoi, cu fața În tavan, Își făcu cruce de trei ori și se rugă de Tatăl s-o ia În ceruri atunci. Lunile dinainte nunții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
o rochie portocalie și mișcându-și numai umerii și capul ca o liceană la primul bal. Soții lor nu le băgau în seamă, stăteau deoparte, prinși până peste cap într-una din formidabilele lor discuții politice. Giuliano, lunganul cu părul albit înainte de vreme din cauza Liviei, era aplecat peste Rodolfo, bărbatul lui Adele, strălucitul avocat care în timpul liber juca într-o trupă de amatori și care în vara ce avea să vină va fi divorțat de săraca Adele, închizându-i cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ea bate la mașină într-un colț ferit al salonului. Trebuie să se grăbească, zice, pentru că a rămas în urmă cu lucrul. Nu mai are poftă de băi în mare și de soare. Va lăsa ca pielea ei să se albească o dată cu venirea iernii. Nu s-a îmbrăcat, este încă în capot. În partea de jos mătasea cade pe podea descoperindu-i picioarele. Am pus discul cu Patetica lui Ceaikovski. Notele invadează ca o furtună de cristale salonul în care intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
În zori, Kentu a intrat cu tine în brațe, caldă de somn și roșie după baia abia făcută. Erai îmbrăcată cu o salopetă nouă, albă cu broderie roz, și fețișoara îți părea mai destinsă. Chipul mamei tale, în schimb, se albise și acum prin piele apărea un fond gălbui. Era aplecată deasupra ta și tu o priveai cu ochii tăi voalați, îi supravegheai sânul ca un animal înfometat. — Plec. Ridică puțin capul. Stau în picioare la capătul patului, îmi țin cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Când se dezmetici din uimirea care Îl cuprinsese, reuși să recunoască fulgii mici de zăpadă. Fiindcă peste Ierusalim Începuse să cadă o ninsoare ușoară. Cu toate că se topea și dispărea chiar În clipa În care atingea pământul. N-avea puterea să albească orașul cenușiu. Fima se Întoarse acasă și se apucă să caute În coșul de hârtii de sub birou factura la telefon pe care o mototolise și o aruncase ieri sau alaltăieri. Nu găsi factura, dar scoase din coș un ghemotoc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
să nu-mi fie așa de ușor. După ce am mai luat o doză de medicamente, mi-am schimbat hainele pentru cină, făcând eforturi neobișnuite cu machiajul în scopul de a ascunde un nas care se umflase și obrajii care erau albi ca varul și începuseră să se cojească. Ed mă îmbrățișă, mângâindu-mă pe păr cu drag, iar eu am uitat din nou de Mark. Încă ținându-ne de mână (mă voi plictisi vreodată? imposibil), am coborât agale, vorbind în noul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
cu capul buclat de viking din Nordfriesland, care mai târziu - asta ar fi o poveste în sine - a fost răpit și dus la Paris. Noul meu profesor va fi avut vreo cincizeci și cinci de ani, dar, cu barba lui albită de timpuriu arăta mai bătrân și, cu demnitatea lui concentrată, semăna un pic cu Dumnezeu Tatăl, chiar dacă nu era cunsocut pentru severitate biblică, ci mai degrabă pentru o relație laxă, tolerantă cu elevii lui, care-l percepeau mai puțin ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în care n-am mai făcut decât să frământ cu toate degetele lut de olărit în sculpturi, toate cele trei „lettera“ s-au simțit părăsite. S-au umplut de praf până când ,mai întâi scriind cu pensula pe foi de lut albit prin ardere, apoi scriind de mână într-un volum dolofan cu pagini netipărite, mi-au venit în minte istorii de sfârșit de lume acordate pe o atmosferă de despărțire, care, în rânduri înguste, au ajuns mai târziu pe hârtie sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu zgomotele aglomerate ale retinei; Mi-e dor de ochii tăi răvășiți peste nesiguranța ferestrelor albe unde hoinăresc nebună să pot prinde în palme toată sălbăticia luminii... Mi-e dor de brațul tău omorât în distanțe de nori și vânturi albite de dragoste; Mi-e dor de o simplă formulă a unui vis din toată teama de a nu ucide-n iubire toată simplitatea apropierii de un lăsat al zorilor pe un țărm de lacrimi... Mi-e dor de un poem
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
noapte epuizată de fumul aburind al întunericului copleșit de reproșurile invizibile ale pesimismului în care te înveleai cu secundele spânzurate în palmele corzilor de dragoste. O noapte dulce peste trupuri de oase, peste suflete înmugurite peste țărâna inocentă a trecutului albit de perfecțiunea unei lumânări înlăcrimate de înșelăciune. Și eu atunci muream odată cu terminarea unei idei preconcepute de tămâioasa aberație a prezentului. În dărâmarea colosului am murit înainte de a vedea ce albă era noaptea înecată în pietrele mărilor... LACRIMI ARSE DE
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
a lăsat penumbra să sărute prăbușirea adâncurilor, el ce m-a lăsat să caut zădărnicia iubirilor în durerile mute ale stelelor. Ca un dezastru s au perindat toate prin cuvintele ce mă adormeau în pătulul înzăpezit al visului, iar timpul albit de această iarnă m-a pedepsit pentru iubirea ce a încălzit negura tăcerilor din ultima înfrângere a sufletului. Viața va continua cu o cicatrice a visului, unde nostalgia prăbușită în noapte va avea trupul obosit de atâta iubire de lume
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Prin pletele de nori sunt sufletele stinse . La mesele tăcerii aprindeți astă seară Corola de luceferi și stelele de vise. CLIPE DE PLOI SÂNGERÂNDE Prin zile mi se petrec cuvinte Și mi-e tristă durerea de soare, Mi-e chipul albit de sensuri jignite Pe un pământ sfințit cu lacrimi amare. Și n-am să pot să vă spun cum exist Printre monștri anihilați în prostime. Voi ați venit prin materii de vieți Să-mi lăsați în schimb un vis de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Peste umărul meu planetar. Mi-e foame, mi-e sete și-n dorul de tine M aș transforma în Eden cu trupuri în van. Până noaptea m-aș nunti în dorințe Spre cerul meu flămând de univers. Mi-e viața albită de sensuri, Mi-e mantia albită de vers. Și nu mai pot să țip să mă auzi Cum în cutremure mă zbat pentru esență. În suflet mi-e focul aprins Și-n singurătăți mi-e țipătul demență. Eu te privesc
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
foame, mi-e sete și-n dorul de tine M aș transforma în Eden cu trupuri în van. Până noaptea m-aș nunti în dorințe Spre cerul meu flămând de univers. Mi-e viața albită de sensuri, Mi-e mantia albită de vers. Și nu mai pot să țip să mă auzi Cum în cutremure mă zbat pentru esență. În suflet mi-e focul aprins Și-n singurătăți mi-e țipătul demență. Eu te privesc și ascult O simplă poveste de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
s-a deschis, iar în cadru a apărut mama, cu tata în spatele ei. Amândoi erau în ținutele de noapte. Mama era îmbrăcată în cămașa ei cea roz cu modele, iar prin breton avea prinse vreo câteva bigudiuri portocalii. Amândoi erau albi la față și păreau șocați. Ca și cum ceva groaznic s-ar fi întâmplat. Ceea ce chiar se întâmplase, dacă așa vreți să considerați mica mea indiscreție cu Adam. —Claire! a zis mama. Slavă Domnului c-ai venit! — Ce e? am sărit eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
i-ar fi fost ștearsă de pe fața pământului într-un atac cu macete. Nici eu nu arătam mai bine. Tensiunea era îngrozitoare. Vino în sufragerie, i-am spus preluând controlul. Altfel am fi putut să rămânem în hol toată ziua, albi la față, nenorociți și paralizați de nervi. N-o să fim deranjați și avem și masa în caz că trebuie să desfășurăm documente sau alte chestii de genul ăsta. El a dat din cap cu o expresie serioasă și a luat-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]