2,720 matches
-
e picior de cocor pe-aici? Daniel rămase cu gura căscată la eșecul comun al ecologiștilor de a ridica această problemă în timpul dezbaterii. Poate niște săli de conferință? Barbara reflectă. —E posibil. De ce nu? Apoi, cu o viteză care o ameți pe Karin, adăugă: Ei, mă bucur că te-am văzut, draga mea! Și mă bucur de cunoștință, Daniel. Daniel dădu din cap, moale. Vă țin pumnii la chestia asta! Barbara se retrase cu un zâmbet strâmb și un gest de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
a fost singurul motiv... Eu n-am fost decât... Își înfășură umerii în pătura de lână și-i întoarse spatele, bâjbâind pe întuneric după telefon. —Mark? Ești bine? Știu ce mi s-a întâmplat în timpul operației. —Spune-mi. Era încă amețită de somn. —Am murit. Mi-am dat duhul pe masa de operație și nici un doctor nu s-a prins. Vocea ieși din ea subțire, rugătoare. —Mark? — Asta lămurește o grămadă de chestii care n-aveau nici un sens. De ce totul părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
după un secol și jumătate de eroziune. Merg kilometri întregi în tăcere. El așteaptă ca ea să spună ceea ce ar putea oricând s-o silească să spună. Dar acum și el și-a încălcat jurământul și nu merită nimic. Când amețesc, opresc să mănânce ceva într-un oraș numit Broken Bow. — Încă un oraș fantomă, spune ea. Majoritatea orașelor din zona asta și-au atins apogeul acum o sută de ani. Locul ăsta se golește. Se întoarce la sălbăticie. De unde știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
atunci când alăptezi, plăcerile astea trebuie să mai aștepte, atunci mai bine să citească, să citească toate cărțile deodată, să vadă toate filmele în același timp, să navigheze prin tot internetul, să termine textul început în computer, alegerile o copleșesc, e amețită ca un prizonier proaspăt eliberat care nu știe cum să facă față libertății, în cele din urmă pare că se hotărăște, se îndreaptă tremurând către măsuța cu laptopul, îl aprinde, și, în clipa aceea, glăsciorul tău răsună din dormitor, te-
Cântec de leagăn. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Adina Rosetti () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1779]
-
-l închidă pe Ioan în temniță. Sosind ziua sa de naștere, Irod a făcut ospăț mare. La acesta, fiica Irodiadei, Salomeea, a dansat și a plăcut lui Irod și celor ce erau cu el la mese. Acesta i-a făgăduit, amețit de băutură, că-i va da orice îi va cere, până chiar la jumătate din împărăția sa. Irodiada și-a sfătuit fiica să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod s-a tulburat auzind aceasta, dar ca să nu se facă de
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
a copiilor. Fața sa mică, roșie, greoaie, este umflată de furie Înăbușită și de disperare: pe măsură ce larma nesfîrșită a glasurilor se Întețește, izbucnește În hohote de rîs dement, Își smulge violent banderola gulerului care parcă-l Înăbușă și se repede amețit și orbit ca un om chinuit de dureri de dinți. Iar ei continuă să apeleze la el cu speranța nezdruncinată și Încrederea copiilor creduli că un singur cuvînt din partea comandantului lor infailibil va rezolva totul: unul Îi spune că și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
copii“ - i-am zis. Mi-a dat dreptate, firește, și-a zis: „Da, ai dreptate“. Și-nchipuie-ți tu că femeia asta-și făcea de cap cu el chiar sub ochii nevesti-sii, și se gătea și se-aranja ca să-l amețească, și nu făcea altceva decît să-l aștepte pe el, iar Lydia trăgea să moară În camera de sus și-și scuipa plămînii la fiecare suflare și știa tot ce se-ntîmplă. A mărturisit chiar el, mi-a spus cum l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și vrea să i-o arăți.“ „N-am nici o chitanță, vreau să-mi dea cămășile“ - zice. „Cum să n-ai chitanță?“ - am zis. „Ce-ai făcut cu ea? Doar n-oi fi pierdut-o.“ „N-am avut nici o chitanță“ - zice amețit de băutură, Înțelegi. „Ba da, sigur că are“ - zice Luke - „țin minte că i-am dat-o. Ce-ai făcut cu chitanța de la spălătorie pe care ți-am dat-o?“ - zice. „Unde-ai pus-o? Hai, spune!“ - zice și-ncepe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
grămadă de lucruri, fără să scoți un cuvânt. Pe coada mea că e mai ușor cu torsul, cu mersul și cu privirea, decât cu vorbele! Cel puțin pentru mine. Vorbele sunt păpușile oamenilor mari, cu ele se joacă ei până amețesc și amețesc și vorbele. Dar dacă vrei să spui într-adevăr ceva, nu trebuie neapărat să vorbești. Spui multe fără să te chinui să-ți alegi cuvintele. Vorbitul fără vorbe sau „comunicarea nonverbală”, cum îi zice PAM, e mai grozavă
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
lucruri, fără să scoți un cuvânt. Pe coada mea că e mai ușor cu torsul, cu mersul și cu privirea, decât cu vorbele! Cel puțin pentru mine. Vorbele sunt păpușile oamenilor mari, cu ele se joacă ei până amețesc și amețesc și vorbele. Dar dacă vrei să spui într-adevăr ceva, nu trebuie neapărat să vorbești. Spui multe fără să te chinui să-ți alegi cuvintele. Vorbitul fără vorbe sau „comunicarea nonverbală”, cum îi zice PAM, e mai grozavă și decât
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
când, mă învelesc cu ea. În rest - îmi scapă. Am luat apoi în grijă trei farfurii de-ale mele, pe care le plimb, pe rând, câte una, nu pe toate deodată, pe gresia din bucătărie. Una, cea cu apă, mă amețește. Apa ei se clatină așa de tare când o mișc că mereu îmi vine să pun o labă hotărâtă pe marginea farfuriei, ca să se potolească, dar am constatat că, de câte ori fac asta, apa se varsă pe jos sau pe mine
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
înțeles: Prințul a folosit Culoarea Culorilor pe mine și, ah, ah, ah, m-a făcut vizibil. Cine ești tu? - m-a luat imediat la rost Ana. Sunt umbra ta - am mieunat eu. ─ Te-au trimis zmeii să mă spionezi? Am amețit de frică să nu mă facă stană de piatră și am îngăimat: Sunt reporter. ─ Reporter sunt eu - a rostit apăsat Ana. Îmi venea să plâng dar pisicile nu plâng, așa că am miorlăit mai departe, cu disperare: Eu sunt reporter de
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
a aruncat mingea, el a prins- o, s-au jucat puțin, apoi s-au dus să-i întâmpine pe ceilalți, care soseau și ei dar cam gâfâiau de urcuș. Acum eu am rămas puțin singur și chiar dacă mai sunt încă amețit de emoție, voi continua să transmit... dintr-un adevărat rai al culorilor. Îmi vine să mai trec o dată pe sub curcubeu. Doamne, ce aproape e! Și cât de strălucitor! Iar aici pe pământ, în jurul meu, curg râuri de culori... Îmi
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
verde și albastră. Un cadran luminos. Poate strălucirea unei țigări. Pe urmă, m-am gîndit la spațiul uriaș de sub burta avionului, la cum pîntecele acesta își caută calea prin aerul rarefiat, fără suport, neatîrnat de nimic, și am început să amețesc. M-am gîndit la distanța dintre acei oameni și ținta lor și la ceea ce aluneca pe sub ei între timp: bărăganul și pădurile, fermele cu acoperișurile lor abrupte, grupurile de case adunate laolaltă împotriva frigului în sate, orașele cu fabricile lor
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
Cineva a dispus un releu care a distrus matricea distorsorului pentru baza cea mai apropiată. S-a întâmplat atunci când ai leșinat, iar matricea nu fusese folosită decât o dată. Cuvintele tehnice sunau bizar în gura ei, dar semnificația rămânea aceeași. Fiind amețit după trezire, nu prevăzuse decât în parte consecințele spuselor ei. Nu pentru că nu ar fi priceput. Dar spiritul său se axase pe ideea conexă - destul de puțin importantă - că aceasta explică de ce distrugătorul nu răspunsese la nici un apel pe videofon atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
se mai oprească. Dar mușchii începură să-l doară după ce traversă cămăruța. Făcu un prim popas la ușă. Făcu un al doilea popas, mai lung, la capătul micului coridor. Atunci când ajunse în mijlocul sălii, după douăzeci de minute, era ostenit și amețit. Determinase deja singurul loc din Templu unde putea să-și ascundă corpul greoi. Dar începea să se întrebe dacă mai avea destulă vlagă să ajungă acolo. Urcă până la "sicriu". De acolo, observă constituția învelișului, și nu plăcile transparente din preajma celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
De ce nu putem și noi doi... Cuvintele îi fură retezate de un curent ca de gheață care mătură dintr-odată podeaua, aducînd cu sine o putoare sărată de ierburi putrezinde. Lanark simți că se află pe buza unei prăpăstii cumplite. Ameți și se ghemui pe poadea, fiindu-i teamă să-și miște picioarele și înspăimîntat că se va prăbuși. Rămase chircit în întuneric mult, mult timp. în cele din urmă văzu lumina din hol strălucind prin cadrul ușii. Apăru o figură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
parte zăpada cu mîneca hainei, apoi îngenunche și-și lovi fruntea de trei ori, strigînd din adîncul sufletului: „Dă-mi voie să ies! Dă-mi voie să ies! Dă-mi voie să ies!“ După o vreme se ridică în picioare, amețit de lovituri, dar, fără să ia în seamă hainele îmbibate de apă și trupul care îl durea. Se simțea ciudat de vioi. Unele din obeliscurile de pe colină radiau o lumină gălbuie, scăldînd baza altora și trasînd conturul cîtorva, așa că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
închise nasturii rochiei. — Scoală-te! spuse ea brutal. El se ridică încet și începu să se îmbrace. Gura îi atîrna la fel de prostește. O dată sau de două ori se opri și privi cu asprime podeaua, dar ea-l grăbi. Simți că amețește, și o rugă: — Permite-mi să stau jos puțin. — Nu-mi pot permite să risc, o auzi spunînd cu o voce mai blîndă. — Nu-i ce crezi. Nu-i contagioasă și nici infectată. Scoase trei lire din buzunarul din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în formă de torpedo. încearcă una, sînt noi. înghite una, și peste o clipă, o căldură plăcută i se răspîndește prin trup. Se uită la ea cu dragoste. — Să nu iei mai mult de patru pe zi, pot să te-amețească. Mergem la Mallaig, vrei să te ducem pînă acolo? El pășește într-o frîntură desprinsă din America. Scaunele par tapițate cu piele moale de bizon, în atmosferă sînt cinci grade peste căldura pielii, undeva cîntă o mică orchestră. Motorul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și o împinse cu atenție, dorind să atingă ușor marginea, dar greutatea crescu odată cu înclinarea și trebui să folosească mai multă forță decît se aștepta, iar șocul contactului îl scăldă într-un brusc Dang sonor. Pe jumătate asurzit, pe jumătate amețit de sunet, rîse tare, dădu drumul limbii și o împinse la margine cu ambele mîini, se ghemui cînd aceasta se balansă și se ridică din nou. Detonarea loviturilor deveni inaudibilă. Simți doar un mare clopot zumzăitor care reverbera în podul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o boare de vînt. „Este... este... este...“ zicea. „Este... dacă... este...“. își dădea seama că jumătate din stele vedeau cealaltă jumătate și schiță un zîmbet, nefăcînd diferența dintre sus și jos sau nepăsîndu-i care dintre ele erau, de fapt. Apoi, amețit de infinit, nu adormi, ci păru că plutește și intră în el. Data următoare se trezi într-un azuriu palid și rece. Era deasupra unei cîmpii cu nori ca de zăpadă, cu o umbră albastră în formă de pasăre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
e de înțeles. La naiba cu luările de poziție, treapta de sus o apuci! Toate pariurile sînt aranjate, previziunile anulate, oricine are mingea! Totu-i aranjat, se merge ca pe gheață... ce se întîmplă cu vocabularul meu? Trabucul ăsta m-amețește. Bine c-am observat: la naiba, stinge-l, fii calm, bea-ți paharul... Știu de ce se numește curcubeu alb. E limpede ca apa, și pe limbă, totuși, simți toată culorile din paleta unui artist care desenează un păun înu sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Se aplecase atît de tare peste el, că își dădu seama că va crăpa sau se va prăbuși. Deveni greu din nou, apoi ușor, și de data asta doar capul se ridică și reveni cu un zgomot îndesat, care-l ameți întrucîtva. Cînd văzu din nou obeliscul, arăta perfect vertical, iar focul strălucitor din vîrf era puternic. — Spune-mi, ce se întîmplă, zise Rima. Stătea ghemuită pe pămînt, cu mîinile peste ochi. Toți stăteau pe pămînt cu excepția lui Alexander, care stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
juca strâns. ― Presupun ― zise el ― că n-ai uitat de existența detectorului de minciuni. Gosseyn îl privi fix ca o pasăre fascinată de un șarpe. Domnea tăcerea, dar în capul lui Gosseyn răsuna un ciudat duduit de tobă. Simți că amețește. Privirea i se voală. Dar el continuă să rămână așezat cu un aer impasibil. ― Ar fi interesant ― continuă inexorabil Prescott ― să vedem dacă a existat cu adevărat și un alt corp. ― Da ― zise Gosseyn, cu voce obosită ― Da ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]