1,881 matches
-
dar în acest fel, aceasta din urmă, paradoxal, devine o "critică" (adică a "filosofie", care are limite clare, căci ea nu poate fi decât o "disciplină" a rațiunii pure). Heidegger, de asemenea, construiește, pe temeiul diferenței ontologice, relevantă într-o analitică existențială a Dasein-ului, modelul unei reconstrucții a umanului numit de autorul însuși "ontologie fundamentală". Este suficient însă acest simplu raționament, chiar însoțit de observațiile de mai sus, pentru a înțelege funcția constitutivă a analiticii și dialecticii pentru discursul de tip
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
temeiul diferenței ontologice, relevantă într-o analitică existențială a Dasein-ului, modelul unei reconstrucții a umanului numit de autorul însuși "ontologie fundamentală". Este suficient însă acest simplu raționament, chiar însoțit de observațiile de mai sus, pentru a înțelege funcția constitutivă a analiticii și dialecticii pentru discursul de tip filosofic? În tot cazul, pentru a stabili unele sensuri "finale" ale analiticii și dialecticii, se cuvine să fie reiterate și câteva dintre precondițiile lor istoric-filosofice. În felul acesta, orizontul de operare al reducției dictaturii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însuși "ontologie fundamentală". Este suficient însă acest simplu raționament, chiar însoțit de observațiile de mai sus, pentru a înțelege funcția constitutivă a analiticii și dialecticii pentru discursul de tip filosofic? În tot cazul, pentru a stabili unele sensuri "finale" ale analiticii și dialecticii, se cuvine să fie reiterate și câteva dintre precondițiile lor istoric-filosofice. În felul acesta, orizontul de operare al reducției dictaturii judicativului va fi mai clar stabilit. Logica trebuie să aibă o utilitate, socotea Aristotel; de aceea ea este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
discursului filosofic, are nevoie de anumit model regulativ după care să fie ea însăși constituită. Acest model este, așa cum ne-a arătat descrierea natural-istorică din capitolele primei secțiuni a lucrării, judicativului constitutiv; dar el "modelează" nu direct, ci prin mijlocirea analiticii și dialecticii. Și așa trebuie să se întâmple cu toate celelalte compartimente ale filosofiei, constituite judicativ în funcție de "obiectul" discursului, pornind, totuși, de la ceea-ce-este, de la "obiectul" disciplinei filosofice originare, ontologia. Analitica și dialectica, modele de discurs și corpusuri normative pentru orice
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativului constitutiv; dar el "modelează" nu direct, ci prin mijlocirea analiticii și dialecticii. Și așa trebuie să se întâmple cu toate celelalte compartimente ale filosofiei, constituite judicativ în funcție de "obiectul" discursului, pornind, totuși, de la ceea-ce-este, de la "obiectul" disciplinei filosofice originare, ontologia. Analitica și dialectica, modele de discurs și corpusuri normative pentru orice demers filosofic, sunt, în structura disciplinelor filosofice, și "orizonturi teoretice" în care se pun câteva probleme ce vor fi consacrate în istoria filosofiei: problema existenței, a cunoașterii și adevărului, a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
etc. Cu atât mai mult putem gândi și înțelege această precondiționare judicativă exercitată de aceste două modele de discurs, corpusuri normative, orizonturi teoretice, cu cât o găsim și o recunoaștem în cazul ontologiei, adică al disciplinei filosofice originare. Faptul că analitica și dialectica au ajuns la un moment dat să domine spațiul întregii discursivități constituie o dovadă a destinului judicativ al gândirii filosofice, o probă a "lucrării" judicativului chiar și în momente ale gândirii anterioare dominației sale recunoscute. Judicativul constitutiv, odată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
formal; filosofia și știința, aspectul "obiectual", interpretativ; iar ideologia, aspectul său ultim, condiția sa împlinită, sinteza celorlalte două, adică absolutul său. Ideologia, prin urmare, reprezintă forma desăvârșită a dictaturii judicativului, adevărul său. Ea s-a constituit pe baze exclusiv judicative, analitica susținându-i structura formală, ea însăși constituită după o "logică" a supremației unei "părți" dintr-un întreg, dialectica "umplându-i" această structură cu aplicații (interpretări), prin care ea se apropie de "stilul" demersului filosofic.196 Neîndoielnic, idealul dictaturii judicativului încarnată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu ideea de "putere legitimă" a unei părți dintr-un întreg; dar nici în filosofie, în măsura în care valabilitatea oricărui gând și a oricărei reconstrucții este condiționată de intrarea acestora în forma judecății și a acreditărilor judicative "formale", reglate și constituite de analitică și dialectică. Dar în toate aceste cazuri este vorba despre adevărul limitat la corespondența dintre judecată și fapt, dintre conținutul judecății și faptele socotite "reale" la care ea se referă. Corespondența este natura însăși a adevărului în limitele judicativului constitutiv
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de o idee a lui Aristotel, comentată, de altfel, într-un context anterior: ideea despre gândirea care se gândește pe sine. Aceasta ne-a apărut ca un element constitutiv al judicativului. Mai mult, ca un generator de probleme pe care analitica și dialectica și le vor însuși. Toate acele probleme, precum și cele câteva enumerate puțin mai sus, țin de un fel de principiu prin care își face prezența "gândirea care se gândește pe sine" în orizontul discursului (de fapt, oriunde se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
legat, în orizontul precizat, de formele logice (concepte, judecăți de orice fel, tipuri de raționamente etc.) sau de alte elemente constitutive ale discursului, cum ar fi conținuturile sensibile și noetice, adevărul etc., ci de probleme, interogații, chestionări. Filosofia însăși, prin analitică și dialectică, și-a însușit acest principiu, l-a înlăuntrizat, prezentându-se pe sine ca un domeniu mai degrabă aporetic decât apofantic, mai degrabă "nedumerit" decât propriu-zis hotărât enunțiativ. Așadar, nuanța aporetică a filosofiei a oricărui tip de discurs, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la altul al "gândirii care se gândește pe sine", așa cum îi găsim și la Eleați). Kant, de asemenea, a recontextualizat logic gândirea-care-se-gândește- pe-sine, prin felul în care a concentrat-o în semantica termenului "eu gândesc" (apercepția originară) și prin analitica fenomenului de constituire a cunoștinței veritabile, prin schematismul temporal al imaginației, prin diferența dintre lucrul-în-sine și fenomen etc. Spre deosebire de Aristotel, care se folosește direct și formal în mod radical de ideea despre gândirea care se gândește pe sine, Kant nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
spiritul fiind, în ultimă instanță, gândirea care se gândește doar pe sine. La Hegel putem recunoaște aspecte ale unei "metafizici a cunoașterii" de tip aristotelic, așa cum la Husserl, în Erfahrung und Urteil / Experiență și judecată, putem recunoaște o "rescriere" a Analiticii secunde, în partea sa care se ocupă de constituirea cunoștinței și, în acest context, de experiență. Aparent pe alte fundamente decât cele fenomenologice, ideea lui Frege despre judecată ca un "mediu" nesaturat și cea a lui Wittgenstein despre medierea pe
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale "gândirii care se gândește pe sine" din perspectiva formală a timpului, adică a judicativului constitutiv; faptul originar al trecerii acestei gândiri în registrul formalului este reprezentat de "formula" S P, "multiplicată" însă pentru a constitui cele două modele normative, analitica și dialectica. Dar este gândirea-care-se-gândește-pe-sine logos-ul însuși? Pe de o parte, este, desigur; este însă numai logos-ul formal, survenit, cum știm, prin "interpretarea" strict formală a însuși logos-ului; ea este, altfel spus, timpul; și este, totodată, și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judecății", care ține de subiectul care judecă utilizând structura S P: "eu leg". Acesta introdus de Heidegger într-un comentariu la Kant poate fi așezat în analogie, în vederea înțelegerii sale, cu kantianul "eu gândesc" (însuși "eu leg" este semnificativ în analitica transcendentală kantiană, cum am văzut deja), deși în cazul acestuia din urmă (eu gândesc) este vorba despre mult mai mult decât în cazul lui "eu leg", luat în înțeles heideggerian, fiindcă și acest "formal" din urmă este dependent de apercepția
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
structurii formale S P, compensația despre care aminteam mai sus. Această creștere de intensitate în timporizarea predicatului este reprezentată de operația de căutare a predicatului potrivit unui subiect, fapt semnalat ca atare de către Aristotel. E drept, el era interesat, în Analitice, de modalitățile în care poate fi găsit "termenul mediu" dintre doi termeni stabiliți deja, anume subiectul și predicatul concluziei unui silogism. Aici este vorba despre o căutare a predicatului, iar această căutare fiind vorba despre o mișcare a gândului este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cum știm, Husserl socotea că elementele din structura judecății care nu sunt "obiectele" constituite ca subiect și predicat (verbul, cuantorii, alte determinări ale termenilor) corespund, obiectual, unei intuiții speciale, numită de el "intuiție categorială". Heidegger, de asemenea, angaja o veritabilă "analitică existențială" pentru a lămuri poziția lui "este", care nu trebuie asociată doar funcției de copulă, ci și statutului său propriu-zis existențial, legat de "destinul ființei". Dar ce operații mai angajează judecata, atâta vreme cât ea se arată, în primă instanță, drept "formă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al timpului subiectivitatea transcendentală, susținea, de asemenea, că doar ființării conștiente îi poate fi propriu timpul. Husserl, de asemenea, punea structura retențial-protențială a timpului, operațională în cazul oricărei constituiri obiectuale, pe seama fluxului conștiinței, al timpului imanent originar. Iar Heidegger, în analitica sa existențială, afirma răspicat că temporalitatea reprezintă constituția fundamentală, de ființă, a Dasein-ului și condiția de posibilitate pentru orice relaționare a acestuia cu cele aflate în "lume", cu cele supuse fenomenului de intratemporalitate; Dasein-ul deține o poziție privilegită în orizontul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
general, predicatului. În această mișcare de recondiționare temporală a subiectului și predicatului se află ca atare și condiția de posibilitate a saltului de la judecată la dictatura judicativului. Și, în consecință, redescoperim și condițiile de posibilitate ale celor două discipline judicative, analitica și dialectica, modulate (ontologic, cosmologic, antropologic, epistemologic etc.) în funcție de temele filosofice sau de altă natură deschise în orizontul dictaturii judicativului. Pentru a parcurge și această ultimă parte a primului moment al reducției, trebuie să pornim tot de la Aristotel. Acesta socotește
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și funcția de subiect într-o judecată. Individualul nu poate fi decât subiect; universalul nu poate fi decât predicat; ambii termeni individualul și universalul sunt consacrați în "ramurile" filosofiei și, desigur, în primul rând, în disciplinele instituționale ale dictaturii judicativului, analitica și dialectica. Înainte de a opera reducția în sensul "lucrării" timpului pentru recondiționarea (reconstituirea) elementelor aspectului formal al judecății (și al judicativului), se cuvine a face o trimitere către contexte aristotelice referitoare la individual și universal, fără a privi această operație
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sursa unei veritabile instituții judicativi, adică a unui corpus de norme care pun în forma proprie orice gând, rostire, făptuire. În privința gândirii, rostirii și făptuirii filosofice, sunt constituite cele două instituții despre care am vorbit încă de la începutul aceste lucrări: analitica și dialectica. Dar tot din perspectivă filosofică au apărut ca fiind după normativitatea judicativă și semantica (privitoare la forma "noțiune" a gândirii și rostirii, dar, de fapt, la subiect ca "poziție" logică) și metafizica post-ontologică (privitoare la ființă, la individualul-universal
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ne-a devenit mai clară această absență: ea nu indică, de fapt, o absență ca atare, ci o neîmplinire: în judicativul regulativ, cele trei operații părtinirea, ordonarea și autorizarea sunt, de fapt, la un nivel pre-operațional. (Ceea ce înseamnă, cumva, că analitica nu trece de condiția semanticii, iar dialectica, de cea a metafizicii post-ontologice.) În privința diferenței anunțate, luând în seamă ceea ce tocmai a fost stabilit, nu ne putem gândi, așadar, decât la felul în care judicativul intervine în părtinirea, ordonarea și autorizarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constitutiv, de adevărul corespunzător acestuia etc.), preeminența gândirii față de obiectul ei nu poate fi anulată, chiar dacă este relaxată într-o măsură considerabilă, cum se întâmplă în fenomenologia constitutivă husserliană, unde "sintezele", pasive sau active, sunt originare, cum se întâmplă în analitica existențială heideggeriană, unde pozițiile de "subiect" și "obiect" nu mai semnifică funcții discursive importante, cum se întâmplă, de asemenea, în fenomenologia merleaupontiană, unde "chiasmul" (care nu are nici o legătură cu distincția dintre subiect și obiect) reprezintă originaritatea oricărui fapt "subiectiv
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
2001); quod.lib.umich.edu/cgi/p/pod/dod. Flonta, Mircea, Adevăruri necesare?, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975. Florian, Mircea, Logica lui Aristotel, în vol. Aristotel, Organon I, Editura Științifică, București, 1957. Florian, Mircea, "Introducere" la Aristotel, Organon II. Analitica primă, ed. rom. cit. Florian, Mircea, "Indice terminologic al Organonului", în Aristotel, Organon, IV, ed. rom. cit. Frege, Gottlob, (1) "On sense and reference", în A. W. Moore (Ed.), Meaning and reference, Oxford University Press, 1993. Frege, Gottlob, Scrieri logico-filosofice
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și filosofice ale acestei forme a gândirii, apoi sunt realizate trei aplicații prin care sunt scoase în evidență sensuri judicative și non-judicative ale unor reconstucții filosofice: este vorba despre filosofia și logica lui Aristotel, proiectul critic al lui Kant și analitica existențială a lui Heidegger. Istoria filosofiei și istoria logicii au problematizat continuu judecata și au stabilit limite formale ale acesteia, deși tocmai judecata a structurat metodologiile filosofice, în felul acesta constituindu-se fenomenul numit în lucrare "judicativ constitutiv" sau "dictatură
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lui Heidegger. Istoria filosofiei și istoria logicii au problematizat continuu judecata și au stabilit limite formale ale acesteia, deși tocmai judecata a structurat metodologiile filosofice, în felul acesta constituindu-se fenomenul numit în lucrare "judicativ constitutiv" sau "dictatură a judicativului". Analitica și dialectica, disciplinele "formale" ale filosofiei, sunt veritabile "instituții" ale dictaturii judicativului. Ele stabilesc regulile preluării și prelucrării oricărei teme filosofice, deschiderea orizonturilor de tematizare, calea prin care devin semnificative anumite demersuri, înseși soluțiile problemelor puse sau formele de adâncire
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]