1,924 matches
-
coboară-n larma poftelor plurale ademenind răspunsuri și adună săruturi silnice și-atingeri goale pe somnul cald cu tihna lui cea brună eu nu te cred că netezești lumina sau că-mi dezmierzi suflarea ori risipa și încă sorb din asfințit rugina cu ochii-n care mi-am ascuns aripa privind complice beznele curate strunindu-ți glezna mă-nșelai cuminte și carnea verde-a clipelor furate lua gustul drept al dreptelor cuvinte Căutări prin vara arsă de cuvinte 85 Oglinda Pe
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
căutare, Dorești să fie leagăn, iubirii ce iți port? Pe chipul tău cel palid, nu văd decât uitare! Cum poți iubi, nălucă, când sufletul ți-e mort? Ești fără de-nceputuri, și fără de sfârșit, Răsari o clipă-n suflet, dispari în asfințit, Te știu de-o veșnicie și totuși nu te știu, Ești nemurirea însăși, eu nici măcar nu-s viu. Căci căutându-ți drumul prin Căile Lactee, Mi-e viața în repaus, dar te iubesc, femeie. în rare apariții, vei știi că
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
zori livid într-o secundă, ca un inamic. Nu așteptam sărutul tău de foc nici palma versului care-a ucis speranța unui fluture în joc cu rima bisturiului precis. Din flori de gheață, aripi de cocori și palme frământând un asfințit ai strecurat cucută în licori, când ai tăiat trecutul sub cuțit. Prin labirintul unui timp avid mai rătăcește încă glasul cald, deși secundele-mi zâmbesc perfid, eu caut totuși ploaia de smarald. îngerii goi Când roua cade peste noi, Se-
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
toamna despărțirii noastre nu-ți mai sunt iubire tu n-ai să-mi mai fii îngerii ne-au prevestit dezastre Aprilie, ultima ninsoare Iubirea mea sunt vișinii în floaresărută-mă sub albul nesfârșit. îi scutură Aprilie, ninsoare... stârnește vântul seara-n asfințit. Doar greierii se-aud în depărtare pe două voci în cri-cri, amețit. Iubirea mea, sunt vișinii în floare sărută-mă sub albul nesfârșit. Iți amintesti? aproape întâmplare prezența ta, a mea... cât ne-am iubit! Ningea cu flori de vișin
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
în care mă trezesc ascunsă între stele... Veniți în lumea noastră de veghetori divini! E lumea n care gându-i curat și fără spini. O lume ideală pictată doar în vise, Din cerurile-albastre-n ferestrele deschise... Pentru tine, femeie! Presari în asfințituri, un răsărit anume Pe care numai tu-l așterni cu legământ La căpătâiul vieții, al toamnei fără nume Când ireal mai naște o taină pe pământ... Când ploaia se-ntețește și norii stau să cadă întunecând albastrul din ochii tăi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
de ciute și-n dorul de cuvinte brute cu zâmbet jind, pe buzele răsfrânte. Noaptea și-ascunde fața în pământ și roua îmi adoarme pe mormânt. Sălaș de așteptări Scrijelesc pe scoarța ruginită, începuturi; am așteptat să mă alinți cu asfințituri, agonizând petalele căzute pe buze de-anotimpuri. în umbre de pași, la margine de-nchipuire, m-a plouat cu privirea ta și de prea multă ploaie mi s-a topit prin vene lutul. La nesfârșit am plăsmuit în cerul gurii
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ce-și prelungește zborul pe pământ. Prin fereastra abruptă a vântului infinit un fluture alb bate din palme pentru steaua care-și cheamă razele spre alte apusuri. Azi, îmi strig îngerii aproape și demonii mi-i prigonesc în șoapte. Lumina asfințitului La poalele asfințitului am zidit altar timpului cerșindu-i lumină întru hotar de vindecare. în tihnă, mi am mușcat ferestrele la colțuri să simt seva miruirii curgând peste candela ochilor mei niciodată aprinși. Am sfâșiat tablouri cu pasta încă umedă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
zborul pe pământ. Prin fereastra abruptă a vântului infinit un fluture alb bate din palme pentru steaua care-și cheamă razele spre alte apusuri. Azi, îmi strig îngerii aproape și demonii mi-i prigonesc în șoapte. Lumina asfințitului La poalele asfințitului am zidit altar timpului cerșindu-i lumină întru hotar de vindecare. în tihnă, mi am mușcat ferestrele la colțuri să simt seva miruirii curgând peste candela ochilor mei niciodată aprinși. Am sfâșiat tablouri cu pasta încă umedă de teamă să
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
în pântecul-dojană. Și-am rătăcit pe căi ascunse mimând renașteri asfințite din candelabre prăfuite. Și, la final, doar la final, ochilor mei li s-a permis să afle de ce nu și-au primit lumina de la nceput: ... mi-era păstrată pentru asfințit. NICOLAE STANCU Născut în Iași la 04 -12 -1948 Am lucrat la R.A.Locuința Iași în cadrul Primăriei Iași. Din 1992 sunt administrator la S.C.Quasar S.R.L.Iași. în debut am publicat în România liberă, revista Ecouri Literare și multe alte
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Ne-a dezlegat de legăminte! Rămasă-i inima sihastră, îngenuncheată-n rugăminte. Poem fără nume Pământul a primit în dar, Din lacrimile dimineții, Din dragostea fără hotar, Nemărginirea frumuseții. Un chihlimbar de răsărit, Parfum rătăcitor de floare Pierzându-se în asfințit, Mister al spumelor de mare. Un suflet risipit în nori, în cenușiul din furtună, Răscumpărat de mii de flori Când stele-n suflet se adună. Un diamant scânteietor Brăzdat de umbră și lumină, Răzbate-n timp, nemuritor, în dans sălbatic
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
vâslele se mișcau în armonie. Nu-i scăpa nimic, arăta înspre orizont și înspre copaci, înspre păsări în zbor, înspre oamenii care arau pământul, flori sălbatice, o bucată de papirus care arăta ca un câmp de cupru în soarele la asfințit. Când am văzut o turmă de hipopotami, bucuria lui a fost egalată doar de cea a copiilor lui Iosif, care s-au bulucit lângă el ca să vadă împreună cum copiii zeiței Taweret stropeau și mugeau în trestii. În a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
omor. Ce vroia de la mine? Să-i cer iertare că o respinsesem? Îi zâmbeam însă, ori treceam mai departe ca să-i arăt, măcar astfel, că nu gustam gluma ei. Așteptam cu groază venirea serii. Cum începea să coboare soarele spre asfințit, intram în panică. Știam ce mă aștepta. Aveam plumb topit în picioare, în mâini, în pleoape, dar pe măsură ce marea se înnegrea, panica punea stăpânire pe mine. Uneori mă retrăgeam în cameră devreme. Renunțam și la masă, înghițeam în grabă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
după el, din curiozitate, până ce am auzit un lătrat de câine undeva în față. Atunci n-am mai avut curaj să merg mai departe. Am cotit și am ieșit pe marginea bălții, unde lumina scăzută a soarelui ce cobora spre asfințit aurea pata neagră a ierburilor arse și trestiile. Cine s-ar fi gândit că o asemenea zi se va sfârși rău? În clipa aceea parcă totul conspira să-mi dea senzația fericirii. Peste două ceasuri, la azil, am aflat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
jos că acești robi au putut scăpa cu viață. Numai deznădejdea le-a dat curaj să vină aici. într-o zi, după ce turnul era clădit și luntrea așezată în vârful lui, Auta se plimbă cu Nefert la marginea pădurii. Priveau asfințitul soarelui, când auziră de după tulpina unui cedru două glasuri vorbind în limba țării Assur. Unul era de femeie. - Cum te cheamă? întrebă glasul femeii. Bărbatul, vorbind și el destul de subțire, se simțea că nu știe limba țării Assur. Rosti cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
introduci inițialele mele în coada celui de-al treilea și celui de-al o sută nouăzeci și al treilea diftong din textul perfect, după ce l-oi găsi, inițiale repetate cu glasul șoptit, în fiece seară, timp de șapte zile, la asfințit?..." 93 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI cel mai dihai zgomot din lume, mai ales când, după socotințele capetelor lor înfierbîntate, pe deasupra lor traversa convoiul prezidențial... Oprește deci, tot așa, pe la un ceas pustiu din noapte, Cârmaciul, convoiul, pe când se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prin pridvoare, Colo aud râzând cu veselie, Dincolo suspinând vreun om ce moare. Și-astfel Sultanul singur cercetează Orașul lui, pe când în somn visează, Durerea toat-, adîncu-ntreg al vieții Va s-o pătrunz-a minții sale rază. Giafer Vizirul l-asfințitul serii I-arată ale vieții vii mizerii. Nu de războaie, chin și crudă moarte - De-adîncul gol al inimei te sperii. Deci într-o seară-ajung mergând departe Pe uliți strâmte și prin pieți deșarte, Sub zidul unei case vechi și negre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
e veți întreba, Nebună și infamă: Nici voiu să știu cărarea sa Și nici chiar cum o chiamă. Ea sufletul mi-au mistuit C-o stranie părere Din viața mea, necontenit Prilej pentru durere. {EminescuOpIV 448} SĂ FIE SARA-N ASFINȚIT Să fie sara-n asfințit Și noaptea să înceapă; Răsae luna liniștit Și tremurând din apă; Și să împrăștie scântei Cărărilor din crânguri; În ploaia florilor de tei Să stăm în umbră singuri. Și capul meu de grije plin De
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
infamă: Nici voiu să știu cărarea sa Și nici chiar cum o chiamă. Ea sufletul mi-au mistuit C-o stranie părere Din viața mea, necontenit Prilej pentru durere. {EminescuOpIV 448} SĂ FIE SARA-N ASFINȚIT Să fie sara-n asfințit Și noaptea să înceapă; Răsae luna liniștit Și tremurând din apă; Și să împrăștie scântei Cărărilor din crânguri; În ploaia florilor de tei Să stăm în umbră singuri. Și capul meu de grije plin De brațul tău se culce Sub
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
biscuit dulce cu care Îl ademenea Dorița, aceasta Își plimba gândurile și privirea pe Întinsurile Siretului și pe cele ale copilăriei sale nefericite, Încercând zădarnic să acopere golul lăsat de moartea surorii sale dragi. Soarele se grăbea să coboare spre Asfințit când Va a țipat scurt, apoi a Început să plângă uitându se intens la degețelul plin de sânge. Dorița s-a speriat rău de tot și a acționat perfect, parcă auzind scurtele comenzi ale Mamaiei, a rupt o cârpă din
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
putea concretiza ca durere, dar era apăsător ca lipsa ultimei speranțe. Înțelegea oare, În universul său de copilaș, pierderea primei sale mari iubiri care durase numai douăzeci de luni? CAP. II - A doua mare iubire Pe când Soarele cobora vertiginos spre Asfințit, Dorița copleșită de gânduri, vise și mai ales de scumpa povară din spatele său, povară ce abia se mai putea ținea În șă, și ar fi căzut de câteva ori dacă n-ar fi intervenit mătușă-sa, speriindu-l de fiecare
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
eliberăm de clinicile alea Îngrozitoare de pe dealuri, de oamenii În halate albe care știu ei mai bine ce și cum. Bibi avea nevoie să zboare mai sus de noi, să-și viseze visurile ei amfetaminice, să iasă pe plajă la asfințit și să-i conducă pe toți În noaptea de praf alb. Își coborî privirea și gesticulă către apa mării, cerînd valurilor să fie martore la vorbele sale.) Sanger și Alice Hollinger au făcut din ea o fată În casă. — Polițiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ajungi ori de unde vii. De la un perete la altul, pe străduțele precum niște vene, se zbăteau plase mari de păianjen, iar în ele - tristețea lui Dumnezeu. Omar - împăratul acestor tăceri - stătea ghemuit lângă rezervorul de apă și număra orele până la asfințit. Dar parcă fusese în altă viață. Azi, Omar - cavalerul atâtor neliniști trimise să moară în locuri străine - rămăsese în câmp, adormit, cu fața sub platoșele albite ale norilor... Dintr-odată, în vis, îi țâșni sucul roșu de ash-e anar, care
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
amuțea și o tulburare necunoscută începea să frământe câmpul, liniștea din preajmă, obiectele. Prin benzinărie trecea doar câte un șofer de camionetă, iar garajul era închis. Nu era nici dimineață, nici noapte, ci doar lâncezirea istovitoare a timpului scurt dintre asfințit și căderea nopții. Atunci demonii lumii treceau prin el precum peștii printr-un năvod. Neliniștea devenea ca un zid pe care nu putea să-l străpungă. Nici tablourile nu îi mai păreau altceva decât urma unor ferestre zidite, de nepătruns
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cum trebăluiește. După ce începuse măsurătorile, scriind pe pământ zvastici, sinusoide și semne, toți cei care se opreau la garaj ori intrau în bistrou bănuiau că o luase razna. Angajase mai mulți neghiobi și munceau cot la cot până când, la un asfințit, descărcară iedera. Erau tufe mari, cât un stat de om, de un verde închegat și întunecos. Le înfipse în amalgamul de linii, curbe și zvârcoliri, până ce o inimă albă apăru ca un miez în pâine, în mijlocul labirintului. Chiar acolo, în
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Și el, și Godun au fost luați prin surprindere: era vorba de o linie nouă, pentru trenuri expres, care se îndreptau către mare. Ei le-ar fi văzut doar în treacăt, câte două pe zi, unul dimineața, devreme, altul - la asfințit, dar tot nu puteau să-și închipuie cum asta le-ar schimba viața. Nu mă pot bucura pentru atât, îi spusese Godun. Trenul ăsta va fi precum lama unei patine care zgârie gheața și gata, nimic mai mult! Omar, în
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]