2,138 matches
-
În jur, fostul militant nu vroia totuși să „scuipe În ciorba” din care mâncase!... Nici să renunțe la Idealul oricât de depărtat și oricât de manipulabil. Arthur Koestler - comunistul care a revelat printre primii ipocrizia și ororile stalinismului - povestește, În autobiografia sa, cred, o Întâmplare ciudată și grăitoare. În compartimentul trenului spre Londra intrase un aristocrat elegant și distins care, bucuros că nu se afla decât un alt călător, salutase, zâmbind, și Începuse să-și aranjeze bagajul, gata de o cordială
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
aceluiași an autorul părăsește Germania, dominată de rânjetul național-socialismului hitlerist. După „Anschluß”, va părăsi și Austria, trecând, prin Italia, În Elveția. Dictatura grotescă și sângeroasă Îl obligă la supliciul, cumplit pentru un scriitor, al exilului. În schițele sale pentru o Autobiografie afirmase: „Găsesc mai importantă scrierea unei cărți decât guvernarea unui Reich. Chiar și mai grea”... Robert (Edler von) Musil venise la Universitatea din Berlin, În 1903, după ce renunțase la postul de asistent la Școala Tehnică Superioară din Stuttgart, pentru a
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și Rosamunda (nu Janis Bellow). Oricâte asemănări am descoperi Între albumul biografic și distribuția de măști ale romanului nu avem de-a face, se Înțelege, cu o simplă, reductivă translare-transcriere a realității. „Un roman, chiar când este autobiografic, nu este autobiografie. Cititorul este eliberat de jocul corespondențelor. Ficțiunea este subterană, nu terestră. Modelele dispar, simulacrele durează...” În conversațiile cu Ravelstein sau Rosamunda despre Radu Grielescu, Chick oscilează Între autojustificare și autoincriminare. „Ravelstein vroia să știe cu exactitate care era poziția lui
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ceva din eclectismul și „colajul” mental al dadaiștilor. Nu mai este vorba, neapărat, de o insurecție care să scandalizeze, ci de solitudinea care Își caută expresia În farsele cotidianului modern, În alienarea burlescă a insului oarecare, un Bérenger „chaplinizat”... Este autobiografia codificată a străinului și Înstrăinatului. Un copil, de data asta „cosmopolit” și „cosmic”, al lumii Întregi, ascuns În anonimitate la fel ca și În celebritate, Își joacă identitățile succesive și Înlocuitoare, combinație parodică de măști și clișee, surogate și alterități
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
autobiografică este transpusă în ficțiune (prin modificări de nume și situații) și literaturizată (cu vădite concesii făcute comandamentelor propagandistice ale epocii), prin narare obiectivată, la persoana a treia, sub aspectul unui roman „de acțiune” realist-socialist. Eclipsa este o scriere-mărturie, o autobiografie propriu-zisă, construită pe mai multe registre: cel al rememorării anecdotice și al confesiunii, cel al reconstituirii documentare și cel al comentariului de natură istorică și morală. Dacă în Masacrul G. cedase unor constrângeri care alterau parțial filonul mărturiei cu valoare
GALL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287138_a_288467]
-
revăzută de Frédéric Mars). În 1957, apare volumul Noi și neobarbarii (eseuri și articole publicate în „Gazeta literară” și „Contemporanul”). Divorțează de Henriette Yvonne Stahl. Începe să scrie o continuare a Cronicii de familie sub forma unei Colecții de Biografii, Autobiografii și Memorii Contemporane; primele texte apar în „Steaua” din 1958. Un proiect epic vast pe care nu l-a încheiat; multe narațiuni rămân necunoscute. D. se căsătorește, în 1958, cu Irina Fotino (n. Medrea), ilegalistă, originară din Transilvania. Éditions du
DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
în țările socialiste, în vederea unei documentări. Evadează din Berlinul de Est în Berlinul de Vest prin punctul de frontieră Charlie (nu se construise încă zidul Berlinului). În mașină, D. are ascunse manuscrisele sale (îndeosebi note, însemnările din Colecția de Biografii, Autobiografii și Memorii Contemporane). Lasă în țară un copil. Scrie lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cerându-i să-i trimită, pe adresa domnului Gallimard, copilul rămas ostatic. Se adresează Ambasadei Franței din Bonn, dar nu primește răspuns timp de doi ani. Părinții și
DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
și 1978. Distruge versiunea românească a Biografiilor... Timp de zece ani nu scrie nimic, ani întregi nu iese din casă. Prietenul Ernst Teves îl ajută să trăiască. În 1978, începe să redacteze confesiunea Au Dieu inconnu (apărută în 1979), o autobiografie spirituală. Moare, în 1981, prietenul și binefăcătorul său Ernst Teves. D. se convertește la catolicism (1981). Publică Zéro ou Le Point de départ și Comment ne pas l’aimer! - un eseu biografic despre viața lui Iisus, pornind de la Evanghelia lui
DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
de a introduce experiența intelectuală în epică este de luat în seamă. Pius Dabija și Rafael Gheorghiu discută despre artă și ascultă Passacaglia de Bach. Caracterele se nuanțează în funcție de opțiunile lor artistice. În finalul Cronicii..., D. anunță Colecția de Biografii, Autobiografii și Memorii Contemporane, cu sugestia că va continua cronica comediei umane românești prin noi episoade. Este ceea ce, în parte, a realizat printr-o serie de fragmente publicate, parte dintre ele, în revistele vremii (Nexus - 1958; Viața și moartea lui Constantin
DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
noi episoade. Este ceea ce, în parte, a realizat printr-o serie de fragmente publicate, parte dintre ele, în revistele vremii (Nexus - 1958; Viața și moartea lui Constantin Andreica - 1958; Viața și moartea unui om fără acte de identitate - 1958; Din Autobiografia lui Panait Petre - 1959; Memoriile lui Toto Istrati ori Vârsta de aur sau Dulceața vieții - 1959; Memoriile lui Prosper Dobre. Optimist - 1959). Altele au rămas în manuscris. Tipologia și temele de aici reapar în Incognito, Rendez-vous au Jugement Dernier și
DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
Simion, Petru Dumitriu, L, 1992, 1, 2; Eugen Simion, Prozele lui Petru Dumitriu, L, 1992, 11; Alex. Ștefănescu, Înainte și după 23 august 1944, RL, 1992, 18; Vasile Spiridon, „Proprietatea și posesiunea” de Petru Dumitriu, F, 1992, 4; Eugen Simion, Autobiografia spirituală, L, 1992, 19, 20; Cornel Ungureanu, Petru Dumitriu, cu puțin înainte de „Judecata de apoi”, O, 1992, 22; I. Negoițescu, Petru Dumitriu și „libertatea”, JL, 1992, 14; Ovidiu Pecican, Autoportret cu gușteri, ST, 1992, 7; Octavian Soviany, Amurgul stemelor, CNT
DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
este hohotirea interioară, setea nestinsă de vorbe, sorbite pentru ele însele, dintr-o voluptate strict intelectuală. G. CĂLINESCU Nici un model popular nu i-a putut pluti înainte lui Creangă, scriindu-și Amintirile, dar, desigur, nici prototipurile culte ale genului, primele autobiografii și memorii ale Renașterii, înmulțite apoi în toate literaturile europene. Aci, ca și în poveștile și povestirile sale, Creangă execută trecerea de la nivelul popular al literaturii la nivelul ei cult pe o cale pur spontană, prin dezvoltarea organică a unei
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
Expresivitatea lui Creangă, VR, 1964, 12; G. Călinescu, Creangă, scriitor universal, SXX, 1964, 12; [Ion Creangă], ATN, 1964, 5, LCF, 1964, 26, IL, 1964, 11, GL, 1964, 51, TR, 1964, 52, O, 1964, 12 (numere speciale); Adrian Marino, Creangă și autobiografia, ST, 1965, 1; M. Eminescu, I. Creangă. Studii, Timișoara, 1965; Vianu, Studii, 326-334; Cioculescu, Varietăți, 193-202; Munteanu, Atitudini, 84-89; Manolescu, Lecturi, 7-15; Ardeleanu, Însemnări, 253-269; Ciopraga, Portrete, 50-68; Valeriu Ciobanu, Motivul folcloric universal în „Ivan Turbincă” a lui Ion Creangă
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
și timpul”, IL, 1963, 3; Laurențiu Bourceanu, Un volum de versuri, GL, 1963, 25; Haralambie Țugui, „Inima și timpul”, O, 1963, 8; Laurențiu Bourceanu, „Orfeu trece punțile”, IL, 1968, 2; Dumitru Micu, „Apoca[ta]stază”, GL, 1968, 40; C. Trandafir, Autobiografie și ficțiune, VR, 1975, 9; Piru, Poezia, I, 280-282; Lit. rom. cont., I, 268-270; Buculei, Prezențe, 97; Dicț. scriit. rom., II, 436-437; Popa, Ist. lit., II, 593. M.Dț.
GORUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287320_a_288649]
-
asupra orașului, Fălticeni, 1938; Zbuciumul unui suflet nou. Jurnalul unei femei, București, 1938; Învățători folcloriști, București, 1940; Meșteșugul văpsitului cu buruieni, București, 1943; Literatură populară, I-II, îngr. și introd. Iordan Datcu, București, 1977-1985. Ediții: Teodor Vârnav, Istoria vieții mele (Autobiografie din 1845), pref. edit., Râmnicu Sărat, 1893; Nicolae Gane, Novele, pref. edit., București, 1938. Repere bibliografice: Angelo de Gubernatis, Dictionnaire international du monde latin, Roma, 1905, 752; Tudor Pamfile, Artur Gorovei, „Șezătoarea”, „Ion Creangă” (Bârlad), 1912, 3; M. Lupescu, Artur
GOROVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287318_a_288647]
-
nu autobiografic, cele două funcționează diferit, deși cu rezultate vizate comune) ar fi fost Încheiat cu cititorul de un autor În același timp narator și personaj homodiegetic, În virtutea omonimiei (“protocolul nominal”: vezi de pildă cazul lui Marcel Proust). Posibilitatea ca autobiografia să se cupleze cu ficțiunea i s-a părut lui Lejeune contra naturii. Protocolul modal romanesc l-ar exclude pe cel nominal autobiografic. Decizia prohibitivă a lui Lejeune, cartezian În spirit și-n practică, l-a provocat pe Serge Doubrovsky
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nominal autobiografic. Decizia prohibitivă a lui Lejeune, cartezian În spirit și-n practică, l-a provocat pe Serge Doubrovsky, care Începuse deja lucrul la lungul și experimentalistul roman Fils (ce avea să apară În 1977). Romancierul i-a scris poeticianului autobiografiei, sugerîndu-i că În căsuța liberă s-ar putea instala el: “je ne suis pas sûr du statut théorique de mon entreprise, ce n'est pas à moi d'en décider, mais j'ai voulu très profondément remplir cette "case" que
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
astfel autoficțiunile “adevărate, al căror conținut narativ este, dacă pot spune așa, autentic ficțional”, În rîndul lor putînd fi inclusă Divina Comedie sau Don Quijote (accentul cade pe ficțional) și “falsele autoficțiuni”, “care nu sînt ficțiuni decît pentru vamă: altfel spus, autobiografii rușionoase.” Reputatul naratolog se vădește astfel un purist incorijibil care păcătuiește În primul rînd printr-o idee imuabilă despre literatură, aceea care o suprapune fără rest funcțiilor estetică și didactică. Din acest punct de vedere, “falsele autoficțiuni”, cele contemporane, sînt
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
femeie, Încet-Încet, În scroafă (truie). Acest artificiu literar, Întrebuințat pe larg de Kafka, Boris Vian sau Eugen Ionescu (procedeu cu rădăcini și efecte suprarealiste), se numește materializare simbolică (și, În cele din urmă, are ca strămoș fabula). Protocolul nominal specific autobiografiei este respectat. La un moment dat, ca la Ionescu, impresiile devin realitate “obiectivă” (În cadrul diegetic), iar cititorul este Încurajat să creadă că femeia din debutul textului este o scroafă (personificată, desigur). Pe de altă parte, desigur, prin acest salt ficțional
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pe scena socială, iar romanul pe o retorică a persuasiunii, politicoasă odată, tot mai perversă În vremea din urmă cu intenția vădită, azi, de a-și scoate cititorul din țîțÎni. Mi se pare de aceea absurd să separăm fără rest autobiografia - atunci cînd face parte dintr-un patrimoniu literar - de ficțiune. Pentru că, pe măsură ce criza identității sporește printre indivizii unei societăți, e normal ca textele literare apărute s-o ilustreze mai mult sau mai puțin acut printr-o Îndepărtare crescîndă de la reprezentarea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dans le livre, réinvente les protocoles nominal et modal, et se situe en ce sens au carrefour des écritures et des approches littéraires.” Lucrurile sînt mai simple și, aici, Împărtășesc punctul de vedere al Mariei Darrieussecq: autoficțiunea Începe ca o autobiografie și continuă ca un roman la persoana Întîi. Interesant este de ce literatura franceză contemporană, cel puțin, dar și cea autohtonă (iată, Cecilia ștefănescu, pînă la un punct) recurg frecvent la autoficțiuni și la retorica impetuoasă și directă pe care autoficțiunea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
acceptă orice convenție care le-ar mai garanta posibilitatea de a-și pune În paranteză vigilența deconstructivă. Chinul scriitorului de a scrie și credibil și frumos se Întîlnește cu acela al cititorului de a crede și În ce e frumos. Autobiografia apare astăzi textul autentic prin excelență, delestat de pretenții reprezentative “realiste” și moralizatoare a căror autorizare a expirat (unul din motivele pentru care texte ale scriitorilor români ai generațiilor trecute se văd demolate de percepția estetică tînără). Dar constrîngerile formale
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pretenții reprezentative “realiste” și moralizatoare a căror autorizare a expirat (unul din motivele pentru care texte ale scriitorilor români ai generațiilor trecute se văd demolate de percepția estetică tînără). Dar constrîngerile formale, deontologice și nu În ultimul rînd economice ale autobiografiei sînt prea chinuitoare, și-atunci ficționalizarea explicită vine ca o descătușare mult rîvnită În teritoriul imens al literaturii. Are “dreptate” Genette cînd numește autoficțiunea așa cum e practicată ea astăzi “autobiografie rușinoasă”: Într-adevăr, În 2000 nu se mai scrie literatură
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
constrîngerile formale, deontologice și nu În ultimul rînd economice ale autobiografiei sînt prea chinuitoare, și-atunci ficționalizarea explicită vine ca o descătușare mult rîvnită În teritoriul imens al literaturii. Are “dreptate” Genette cînd numește autoficțiunea așa cum e practicată ea astăzi “autobiografie rușinoasă”: Într-adevăr, În 2000 nu se mai scrie literatură pentru exact aceleași motive ca În 1977. Nu mai există decît foarte puține proiecte colective (cum e Noua ficțiune), iar membrii lor rămîn În umbră. Scriitorul recurge la tactici ale
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
stilistice cît și, subliminal, pragmatice) din ce În ce mai brutale, care Încep să lase o anumită literatură În urmă: dacă ne gîndim la ultimul roman al lui Houellebecq ancorat pînă la saturație În istoria contemporană, urmat de altele după același calapod, sau la autobiografia lui Catherine Millet, de o fidelitate fotografică, rezultat al unei selecții programatice - pe care autoarea declară că n-o consideră literatură -, avem imaginea felului cum scriitorii contemporani Înțeleg să reprezinte prin intermediul scrisului - dar și a cea ce publicul așteaptă: “realiterature
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]