14,396 matches
-
nebuni. Ăsta e planul, nu? Vânzătoarea se întoarse cu o eșarfă albă. Mama lui Ellis și-o aranjă în jurul gâtului, o aruncă peste umăr cu un gest extravagant. — Ei bine, domnule Istețescovici, n-ai să mă duci pe mine la azil. Să-ți intre bine asta în cap, chiar acum, spuse ea și se întoarse spre vânzătoare. O iau. Zâmbind în continuare. Frații se întâlniră în aceeași seară. Jeff, care era chipeș și avea relații la toate restaurantele din oraș, făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Uită-te ce dotări are. — Sunt falși. — Așa-ți place ție să strici totul. — Și are operație la nas. — E frumoasă. — E paranoică, spuse Ellis. Nu știi asta. — Vorbesc despre mama, zise Ellis. Crede că vrem să o ducem la azil. — Și s-ar putea să fim nevoiți să o facem, spuse Aaron. Iar asta va fi foarte scump. Dar, dacă o facem, va fi din cauza acelei companii de genetică. Știți că publicul nu are nici o simpatie față de aceste companii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
la școală. — Cum merg lucrurile acasă? zise Aaron. — Du-te dracului. Hai să rămânem la subiect, spuse Aaron. Poate că mama o ia razna sau poate nu. Dar vom avea nevoie de o grămadă de bani, dacă o ducem la azil. Nu sunt sigur că ne putem permite. — Și atunci, ce propui? — Vreau să aflu mai multe despre BioGen și despre spray-ul acela pe care ni l-au trimis. Mult mai multe. — Se pare că te pregătești deja pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
că, cel puțin uneori, există o metodă de a împiedica să se întâmple asemenea calamități. Se ridică în două labe, agitându-și coada cu forță, ca și cum ar fi rotit o biciușcă, și, pentru prima dată de când venise aici să ceară azil, Găsit lătră. Cipriano Algor conduse încet furgoneta spre dudul negru și se opri la mică distanță de cușcă. Credea c-a înțeles ce vrea Găsit. Deschise ușa de pe partea opusă, și, înainte să apuce să-l ivite la plimbare, câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
isprava mea și nerăbdător să mă arunc în primul val ca să mă spăl de sânge și să simt mirosul mării, am alunecat, am căzut din nou și m-am trezit. M-am trezit în patul meu, în camera mea, la azilul de bătrâni despre care vreau să vorbesc. Lăsasem fereastra deschisă când mă culcasem și de-afară, de pe țărm, vuietul mării se auzea foarte clar în liniștea dimineții. Am tras pătura peste mine, încercând să adorm din nou. Dar îmi fugise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
alb. Când un doctor îmi da o rețetă, o băgam în buzunar, prefăcându-mă că voi înghiți ce mi se recomanda să înghit. Cu atât mai mult n-avea rost s-o înfrunt pe Moașa; ea se ocupa de administrația azilului și de mult timp nu-mi mai îngăduiam să mă arăt isteț cu cei de care depindeam într-un fel. Am ieșit pe țărm, am făcut o baie în mare, care m-a înviorat de-a binelea, după care m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în mare, sau, poate, am uneori senzația că în evenimentele trăite există aluviuni din vise numai fiindcă nu sunt sigur câtă autenticitate există în întâmplările care m-au împins pe acel țărm, unde am cioplit morminte de marmură pentru bătrânii azilului, și de-acolo în acest pod așteptând să vină furtuna, să-mi joc ultimul rol, de pilot de furtună. Sunt momente când mă îndoiesc de unele lucruri, că am făcut Școala de Belle Arte, că am fost însurat, că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de înțeles celui care i-a întrebat că din punctul lor de vedere discuția e încheiată. Așa făceau și cu noi, cu mine și cu Dinu, când mergeam să vânăm cerbi în mlaștină. Ori poate s-ar mira auzind de azil. „Ce azil? Un azil de bătrâni? Nu, n-a existat niciodată prin părțile noastre așa ceva”, ar zice, poate. „Bine, bine, dar cenușa?” mă pomenesc șoptind. La care ei ar adăuga plictisiți: „Au ars niște bălării”. „Și cerbii?” „Care cerbi?” „Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
celui care i-a întrebat că din punctul lor de vedere discuția e încheiată. Așa făceau și cu noi, cu mine și cu Dinu, când mergeam să vânăm cerbi în mlaștină. Ori poate s-ar mira auzind de azil. „Ce azil? Un azil de bătrâni? Nu, n-a existat niciodată prin părțile noastre așa ceva”, ar zice, poate. „Bine, bine, dar cenușa?” mă pomenesc șoptind. La care ei ar adăuga plictisiți: „Au ars niște bălării”. „Și cerbii?” „Care cerbi?” „Un sculptor pretinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
i-a întrebat că din punctul lor de vedere discuția e încheiată. Așa făceau și cu noi, cu mine și cu Dinu, când mergeam să vânăm cerbi în mlaștină. Ori poate s-ar mira auzind de azil. „Ce azil? Un azil de bătrâni? Nu, n-a existat niciodată prin părțile noastre așa ceva”, ar zice, poate. „Bine, bine, dar cenușa?” mă pomenesc șoptind. La care ei ar adăuga plictisiți: „Au ars niște bălării”. „Și cerbii?” „Care cerbi?” „Un sculptor pretinde că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
temporară în funcție de preferințe, însă în oricare dintre aceste imperii eram singurul stăpân. Nu mă mai contesta nimeni. Adevărata mea copilărie s-a petrecut, poate, sub soarele deșertului și al junglei, pregătindu-mă, fără să știu, pentru sala cu oglinzi de la azil. Tata venea uneori să-mi facă morală. Mă învinuia că-mi pierdeam timpul și mă amenința că mătură „gunoaiele” de pe pereți; adică imperiile mele. Atunci îmi arătam colții: „Îndrăznește”. Știa la ce mă refer. Suferea de migrene teribile și era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai mult, pe când valoarea ta îi pune în stare de alarmă, socotind-o o ofensă personală. Din ziua aceea am făcut tot ce mi se cerea, arborând o modestie care s-a lipit de mine și cu greu, abia la azil, am reușit să scap de ea. Îmi ascundeam orice calitate și îmi plângeam în gura mare defectele. Și ce simplu au mers apoi toate! Doctorii se emoționau și roșeau de plăcere de câte ori le arătam profundul meu respect și marea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
li se adăuga ulcerul, prea dependent de medici ca să-i pot iubi. Când apelam la ei, o făceam cu un resentiment aproape, de parcă ei erau vinovați că le ceream ajutorul. De Dinu însă mă simțeam atras. Era psihiatru - deși la azil nu lucra în specialitate, trata bătrânii pentru toate, reumatism, dezinterie, gută, boli de circulație sau dureri de șale - iar problemele legate de domeniul său mă interesau mai mult decât altele. În plus, sau mai ales, Dinu era omul ideal ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
E adevărat, zicea el, țărmul e cam pustiu. Nu există nimic în jur. Doar un cătun de pescari, dincolo de o baltă pe care trebuie s-o treceți cu barca. Și chiar acei pescari sunt cam ciudați. Nu vin niciodată la azil. Își petrec timpul pe mare, pescuind, sau în fața cafenelei din mijlocul cătunului unde stau ceasuri întregi cu câte o ceașcă de aramă dinainte, plină cu un fel de lichid negru, cafea spun ei. Uneori fără să schimbe o vorbă de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fără să schimbe o vorbă de când vin până când se scoală să plece. Din respect, poate, pentru șeful lor, unul botezat Profetul, un pescar uriaș și mut, cu limba smulsă. E o poveste din tinerețe. Se pare că pescarii sunt ostili azilului, dar nimeni nu pricepe de ce. S-ar putea să fie tot o întâmplare veche, pe care ceilalți au uitat-o, numai ei o țin minte și, în numele ei, rumegă gânduri de răzbunare. Câteodată, mai merg în cătun doctori sau inși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aveau să-l tragă de limbă pe Dinu să afle amănunte despre cum s-a desfășurat vânătoarea și n-aveam nici un chef să se uite la mine cu simpatie ironică. Preferam să fiu socotit o canalie decât un neajutorat. Prin azil circulau fel de fel de povești despre tăcerea bizară a pescarilor, despre văduvele din cătun care își alungau singurătatea cum puteau, dar vânătorile de cerbi incendiau pur și simplu imaginația unora ca Mopsul și Dominic. „Pe toți dracii, ofta Mopsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un ticălos autentic, cu sufletul destul de bine tăbăcit încât să n-am nici o strângere de inimă, dar nici nu vroiam să se spună că eram slab de înger. Așa ceva mi-ar fi putut compromite șansele de a mă impune în azil. Trebuia, prin urmare, să arăt că am nervi de oțel sau de bivol, ca să nu se discute despre mine în vârful buzelor, ci cu teamă și admirație: „Îl vezi pe ăsta? Am auzit că nici nu clipește când omoară cerbii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o să-ți arăt că maimuțele sunt duioase pe lângă mine. Îți închipui că mă sperie puțin sânge amestecat cu noroi? Cu stomacul meu sensibil nu prea fac față când îmi e greață, dar nici o grijă, am luat înainte de a pleca de la azil un antivomitiv. Nu sunt idiot să-mi vărs mațele ca să mă fac de râs. N-o să mă las privit cu îngăduință să știu că trag cu ochii închiși, astupându-mi nasul cu cealaltă mână ca să nu mai simt duhoarea noroiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
făceau somnul de după-amiază pentru ca noaptea, când se întorceau bărbații lor, să fie proaspete. Apoi mi-am amintit. Doctorul Aristide, un individ nesuferit, cu o mutră de porc parfumat și încrezut, care se considera irezistibil ca bărbat, se lăudase prin azil că părăsise o văduvă pentru care l-ar fi invidiat mulți bărbați. Și într-o zi îi spusesem lui Dinu, mai mult din antipatie împotriva lui Aristide pe care aș fi vrut să-l prind cu minciuna, că doream s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
singură oglindă, după ce m-am văzut în mii de imagini, într-o sală căptușită peste tot cu oglinzi. Dealtfel, mi-e de ajuns să privesc în dezordinea vieții mele ca să aflu tot ce mă interesează. În seara dinaintea plecării la azil, m-am dus în două locuri. Mai întâi, pe platoul unde fusese instalat circul ale cărui animale sălbatice visasem să le eliberez. Terenul era gol. Circul plecase de mult. Pe locul arenei creștea iarbă. M-am înduioșat amintindu-mi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Stătuse cu mine la spital în aceeași cameră, ultima oară, și-mi luase adresa atunci. M-am uitat la ei amuzat. Era un tip de modă veche, foarte ceremonios în gesturi și în vorbe. Venise să-mi spună despre un azil de bătrâni, aflat, zicea el, undeva pe un țărm cu admirabile stânci de marmură, întrebându-mă dacă n-aveam chef să merg acolo. Firește, nu în calitate de pensionar al azilului. „Vai, domnule sculptor, credeți că-mi arde de glumă? se scuzase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în gesturi și în vorbe. Venise să-mi spună despre un azil de bătrâni, aflat, zicea el, undeva pe un țărm cu admirabile stânci de marmură, întrebându-mă dacă n-aveam chef să merg acolo. Firește, nu în calitate de pensionar al azilului. „Vai, domnule sculptor, credeți că-mi arde de glumă? se scuzase el pentru posibila neînțelegere. Dumneavoastră sunteți încă tânăr. Dar administratorul e un om umblat, a vânturat lumea și are o slăbiciune pentru artă. Și, cum ar vrea să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
moartea n-am reușit niciodată să mă comport cum mă comportasem cu tata în copilărie; ea m-a paralizat, m-a înfricoșat, m-a redus la tăcere. Nu-mi mai rămânea decât să rup într-un fel cu trecutul, iar azilul despre care mi se vorbise mi se părea din ce în ce mai potrivit pentru asta, mai ales că marmura din atelierul bătrânei era pe sfârșite. Poate că fără o noapte anume nu m-aș fi hotărât totuși să plec. Și, Doamne, câte s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mai întâi să recunoască singur că e bolnav. Apoi să acționeze împotriva suferinței. Și, în sfârșit, să meargă până la capătul tratamentului. Mă arătasem credincios acestor condiții, eram mulțumit de mine. Am avut o tresărire numai când am ajuns la clădirea azilului. O clădire destul de comună, cu un singur etaj, aproape pătrată, care avea însă, dacă te uitai mai bine, ceva de mânăstire sau de fortăreață în ciuda albului strident, zgomotos, al zidurilor; sau poate din pricina lui. Nici o podoabă în arhitectură. Ziduri drepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
afla ghereta portarului, din fața căreia pornea un coridor întunecos. O femeie tânără, înaltă, strânsă într-un halat alb, a trecut pe lângă mine, lăsând în urmă o dâră de parfum - țin minte asta fiindcă Laura avea parfumuri fine, curioase într-un azil - dar n-am apucat să-i văd fața. Câțiva bătrâni se plimbau sau stăteau pe trepte la soare. Toți îmbrăcați în halate vișinii, uzate, decolorate de prea mult spălat. Un câine, pripășit probabil, jigărit ca vai de el, alb și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]