3,370 matches
-
vadă pe Mitsuhide scriind așa ceva, într-un asemenea moment și în acel loc și, din atașament față de ceea ce considera el a fi destinul măreț al seniorului său, spuse: Nu luați acum penelul, stăpâne. Otsu e doar la o zvârlitură de băț și, dacă reușim să ajungem acolo, veți fi primit cu bucurie de Seniorul Mitsuharu. Dați-mi voie să vă bandajez rana. Când Shigemoto puse hârtia pe pământ și începu să-și dezlege cordonul, Mitsuhide își scutură mâna, cu o forță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
câțiva vasali de încredere, ocolea, pe la miazănoapte, lacul Biwa, traversând, pe furiș, zona montană de pe granița dintre Omi și Echizen. În timp ce cutreierea satele alpine și podișurile, care încă erau îngropate sub un strat gros de zăpadă, Hideyoshi arăta cu un băț de bambus locurile strategice și dădea ordine din mers: — Ăla nu-i Muntele Tenjin? Construiți și acolo niște bastioane. Și înălțați unele chiar și pe muntele de-acolo. În ziua a șaptea din Luna a Doua, Hideyoshi trimise din Kyoto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de zi. — Pleacă! — Unde se duce, așa, dintr-o dată? Războinicii care-l păzeau pe Hideyoshi îi observară pe pajii care se îndepărtau și o luară la goană după ei. Îl putură vedea pe Hideyoshi mergând vesel în frunte, cu un băț de bambus în mână, de parcă s-ar fi dus la o vânătoare cu șoimi. Aveți de gând să urcați pe munte, stăpâne? Hideyoshi arătă cu bastonul spre jumătatea pantei: — Da. Cam până acolo. După ce urcară cam o treime din înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care continua să viseze, Creatorul îi spune că viața lui se va schimba, că i se dă și numele de Păcală, că are menirea lui în lume, iar când omul nostru se trezește, găsește pe o laviță o traistă, un băț, o pălărie și o pereche de opinci tari, obiecte care-i întregesc portretul sub care-l vom întâlni în desele lui peregrinări prin lume. De aici înainte, eroul nostru va acționa neîncetat pentru îndreptarea unor rele ce se întâmplau oamenilor
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
sănătos și să te ajute Dumnezeu să ajungi la bătrân cât mai repede. Mare bucurie ai să-i faci. Abia și-a sfârșit vorbele și a pornit la drum. Am urmărit-o cu privirea. Mergea anevoie, folosindu-se de un băț. Când a putea să ajungă ea la chilia bătrânului? E o cale atât de lungă!” Îndată după plecarea bătrânei, am început să mă pregătesc de drum... Întâi mi-am pus în desagă cele trebuincioase unui drumeț. Apoi m-am apucat
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
casa lui Iovanes, pe când locul lui Lohan “să hotărăști din dosu”. --Și cine câștigă procesul? --Iovanes, în virtutea dreptului de preemțiune. --Dacă tot ne aflăm în Armenime, hai să vedem ce se întâmplă pe Ulița Cizmăriei - aici la o aruncătură de băț. Chiar de la început, adică la 6 martie 1671 (7179), aflăm că Tofana, soția lui Ștefan lăcătușul - o meserie nouă pe care o întâlnim la armeni - întocmește un zapis în care spune: “Am vândut... o casă cu loc cu tot, la
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
ci mai degrabă palmele... --Nu te oțărî la un biet turc bragagiu, care ți-a vorbit frumos, boierule - a sfârșit vorba, izbucnind într-un râs de zile mari. Ne-am îmbrățișat. În Chervăsărie, care se afla la o aruncătură de băț, era atâta hărmălaie de nu se auzea nici în cer nici în pământ. Strigăte ale cotiugaragiilor și negustorilor, tropote și nechezat de cai, huruit de harabale goale sau pline, galop de cai îndemnați de călăreții de Țarigrad, care abia au
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
încăpăținez să n-o fac, dar o mână nevăzută mă ia de bărbie și o voce tainică mă întreabă: „De ce eșt îndărătnic și nu vrei să privești în urmă? Uite!” Întorc privirea...La o bună bucată de cale, încovoiată, cu bățul în mână bocănind pământul uscat...vine o bătrână...Cine o fi? Îmi frec ochii spre a mi-i limpezi și caut să mă dumiresc. Gâfâind de atâta trudă, cu ochii mijiți, în fața mea se oprește o bătrână, care mă scrutează
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
cazaci și au venit aici, în țară,...Și atuncia găsi și Vasilie Geanalăul vreme și prilej...și...au mărsu la vistiariul domnescu și a țărăi în Ocnă și au făcut mult jacu în banii domnești”. Dar cum Dumnezeu nu bate cu bățul, i s-au întors lui Geanalău toate în rău. Îmi aduc aminte de asta. Am citit ce spune Istratie Dabija vodă la 1 mai 1662 (7170: „...Iară după aceea, deacă bătu Ștefan vodă (Lupu) cu tătarii pre Constantin vodă și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
cu jalea în suflet, sorbind vârtos dintr o sticlă de vodcă pe drumul de întoarcere spre maica Rusia. Sfântul Petru, a împins apoi în birou o arătare mai mult piele și oase, cu o tăgârță agățată într-un vârf de băț. Se tot uita speriat peste umăr, dacă nu cumva este pe cale să-l prindă din urmă creditorii de la bănci și în special cei de FMI. Văzându-l atât de speriat Dumnezeu îl întreabă blând: „Cine ești muritorule și de ce ai
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
de-i sărea cămașa de pe el, și de abia atunci a înțeles românul, că în vecii, vecilor, nu mai este nici o speranță pentru acest popor urgisit, plecând înapoi spre mioriticul plai, cu inima și cu traista și mai goală, în bățul aproape putrezit. Desigur că nu toți românii o duc așa de greu ci doar vreo 98% dintre ei, restul de 2% cică ar duce-o ca-n sânul lui Avraam. Toate discuțiile din anul acesta, s-au învârtit în jurul sacului
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
păpuși. Oarba Femeia ședea ziua întreagă pe prispa casei legănându-și trupul brăzdat de timp și își tot arunca ochii goliți de vedere înspre poartă, semn că aștepta de prea mult timp pe cineva. Mă opream adeseori lângă gardul din bețe de floarea soarelui, ca să îi zăresc chipul de bătrână, înfășurat în hainele-i cernite, lungi până în pământ, și ca să mă mir de fața ei săpată în șanțuri adânci de riduri ce părea un adevărat labirint prin care mă pierdeam în
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
fata cea mică a Lenții? Mă îndepărtez speriată de simțul ei de oarbă și mă cuprinde o milă, aproape o revoltă față de nedreptățile ce li se fac unor oameni. Femeia stăpânea din moși-strămoși magia albă și mergea căutând calea cu bățul ei nelipsit pe la toți cei care îi cereau ajutorul. Descânta de toate: de deochi, de spaimă, de ursită, de blesteme. Când ne îmbolnăveam, mama o chema și pe la noi. Ea își pregătea pe pipăite toate cele necesare într-un ritual
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
măcar un copil, un nepot să-i moștenească o fărâmă de pământ. Mai treceam uneori pe lângă locul unde a sălășluit oarba și mă opream ca în copilărie, privind îndelung, doar doar voi fi zărind-o.... Și parcă o zăream, cu bățul nelipsit care era ca și crescut de mâna ei, cum bate cu palma în sticla oglinzii, rotindu-și haotic privirile golite, întreabând tremurat, dar puternic: -Cine-i?...Cine-i acolo?..I- aș fi răspuns acum: -Sunt eu...cea mică, însă știam
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Călcam cu spor. Toamna cu tot ce are ea mai frumos îmi făcea temenele de peste tot. Nu-mi puteam lua ochii de la frumusețile din jur. Nici n-am băgat de seamă că înaintea mea mergea o femeie. După mers și bățul din mână părea o bătrână. Călca rar și ușor adusă de spate. Pe nesimțite am ajuns aproape de ea. Cred că mi-a auzit pașii, fiindcă și-a întors capul, privindu-mă scurt. Apoi, trăgându-și de seamă, s-a oprit
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
lung. Dar nerenunțând la tema Războiului Stelelor, maică-sa o obligase să intre în concurs pe post de Luke Skywalker. Pentru asta, purtase una dintre cămășile albe ale lui taică-său și pantalonii de pijama, iar în mână ținuse un băț alb. Când jurații au ajuns la ea, Brigit a trebuit să bolborosească „Simțiți forța?“. Cum cei din juriu n-au auzit-o de prima dată, Brigit a trebuit să repete, la care unul dintre jurați a întrebat-o „Ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
așa de populare încât Melinda a plecat supărată nevoie mare, agitându-și poponețul de copil de șase ani. Curva norocoasă! După câteva secunde, Tamara și-a luat și ea tălpășița. Uitându-te după ea te așteptai să i se frângă bețele alea de picioare în orice moment. —Blonda care conduce o blondă, am remarcat eu. Replică la care toată lumea a izbucnit în râs. Cum am mai spus, nu-mi făcusem niciodată iluzii că vreunul dintre ei ar fi Einstein. —Biata Tamara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
excursia pe care am făcut-o la Paris când aveam cincisprezece ani. Cum autocarul a rămas blocat în trafic undeva prin Pigalle, iar măicuțele în grija cărora eram aproape că au făcut apoplexie când au văzut la o aruncătură de băț firmele luminoase care făceau reclamă la barurile cu striptease total. — Știi la ce mă refer, i-am spus lui Luke. Fete, fete și iar fete, toate în pielea goală! Am auzit că există și locuri din astea, mi-a răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cineva care simțea la fel ca mine. Nu-mi venea să cred! N-am mai auzit niciodată așa ce... Cu buzele strânse, Chaquie a dat aprobator din cap de vreo câteva ori în timp ce-și chinuia unghiile cu un băț lung, ca alea de înghețată. Apoi, ca din senin, m-a întrebat: —Ești măritată, Rachel? Nu. Câteva clipe reușisem să nu mă mai gândesc la Luke, dar întrebarea ei m-a adus înapoi în punctul de unde plecasem. Mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
schițat un zâmbet firav. Douăzeci și cinci de ani fericiți împreună, a continuat Chaquie. M-am măritat cum am terminat școala, a adăugat ea în grabă. Am fost o mireasă-școlăriță. M-am străduit din nou să zâmbesc. Apoi, dintr-odată, a aruncat bățul de înghețată cât colo. Nu-mi vine să cred că Durm’t m-a internat aici! a exclamat ea. S-a tras mai aproape de mine și, spre îngrijorarea mea, mi-am dat seama că avea lacrimi în ochi. — Pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
un copilandru de vreo trei-patru ani, a zis el. Trebuie să fi fost luna septembrie, pentru că fânul fusese adunat și stătea pe câmp în căpițe mici, iar în aer plutea mirosul recoltei. Mă jucam la pietrele de hotar, aruncând cu bățul în unul din porci. Am stat și-am ascultat uluită descrierea atât de lirică a lui John Joe. Cine-ar fi crezut că e în stare de-așa ceva? — La un moment dat, mi-a venit în minte să-i fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Am stat și-am ascultat uluită descrierea atât de lirică a lui John Joe. Cine-ar fi crezut că e în stare de-așa ceva? — La un moment dat, mi-a venit în minte să-i fac porcului un brâu din bățul ăla. Și așa am și făcut. Și ce-am mai luat-o pe cocoașă când l-am omorât... Și cine ar fi crezut că bătrânelul ăla fragil era în stare să omoare un porc? —PJ a început să plângă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
din cauza lui Vincent care îl suspecta pe Stalin că trișa când dădea răspunsurile. Vincent se jura că l-a văzut pe Stalin studiind cărțile înainte de începerea jocului. Davy, cartoforul, se ruga de ei să joace pe bani. Sau măcar pe bețe de chibrituri. Certurile lor mi-au adus aminte de familia mea. Cu toate că, sigur, pacienții nu erau la fel de răi. începuse să ningă. Lăsasem perdelele trase ca să putem vedea fulgii de nea plutind prin fața ferestrei. Barry-copilul dansa prin cameră cu niște mișcări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
inspira deloc încredere. Părea foarte tânără. Aș fi zis că n-avea mai mult de treisprezece ani, însă mi-am dat seama că trebuiau să existe niște legi împotriva unei astfel de situații. Gráinne a șontâcăit pe picioarele ca niște bețe, încercând, fără succes, să mă privească în ochi. Nesigură, a pus pe mine un halat, apoi mi-a înfășurat în jurul gâtului o grămadă de prosoape. Părea să aibă mari dificultăți în a se ține dreaptă pe platformele cu care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
voiam să mă cobor la nivelul ei juvenil. — Salut, Lulu! am șoptit. — A, salut, mi-a răspuns ea cu răceală. După care și-a pliat membrele, odihnindu-și fruntea între genunchi, pe covoraș. Pentru o tipă țâfnoasă și rigidă, cu bățul înfipt în fund, Lulu era șocant de flexibilă. — Vă rog să vă așezați într-o poziție confortabilă, în fața covorașului, a spus instructorul. În vreme ce cursanții se întindeau în diverse poziții, Lulu executa toate mișcările fără cusur. Am observat o lucire subtilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]