1,758 matches
-
un grup de bombardament 1. Cel mai mare prieten al nostru, din această unitate, este locotenentul Carp Adrian, sau, cum îi spunem noi, Andrușca. De câte ori aterizăm aici cu răniți, Andrușca, dacă e liber, ne întâmpină cu vorbele lui favorite: Mă, băiete! Ai aterizat elegant!, pentru ca apoi să glumească cu noi și să ne povestească ce a mai văzut în ultimul său zbor deasupra Odessei. 30 Septembrie <1941>: Andrușca n-a venit deloc să ne primească. Când sosim cu ultimul transport, aflăm
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
au întâmplat cele ce urmează, dar se apropia paștele. Anterior, avusesem o discuție serioasă cu mama, de se uitau restul d in casă cu mare atenție la noi, iar mie mi se formase convingerea că mă înălțasem în ochii asistenței. — Băiete, mi-a pus prima întrebare ea, crezi în Doamne-doamne ? — Cred, mamă, cum să nu cred, doar mata știi și lucrul acesta. Nu merg și eu la biserică, să îl văd și să-i aprind lumânările ? — Atunci, ia spune-mi, poamele
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
pe față, ca să-și revină. Un fel de rechemare la viață, la mărturisiri sincere... Șeful, cu o înfățișare dură, care mă înspăimânta în toate, m-a și luat în primire, adresându-mi-se cu un ton foarte ridicat și impunător: —Băiete, bagă-ți mintea în cap, măsoară-ți cuvintele, și fii atent ce și cu cine grăiești, că altfel, o să ai mereu neajunsuri în viață, fii atent cum te pronunți că ai să ajungi să înfunzi pușcăria! Eliberat, ies din birou
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
Evoluția latinei vorbite nu a dus la același rezultat în toate provinciile, astfel încît româna a conservat unele desinențe ale cazurilor oblice, una pentru feminin singular de gentiv-dativ (case, părți), alta pentru vocativ feminin (fetițo !) și alta pentru masculin vocativ (băiete !). Dintre acestea, cea de genitiv-dativ are la bază dativul latin (casae, parti) care s-a întrebuințat cu timpul și la genitiv, vocativul în -e este tot din latină, iar cel în -o a fost atribuit influenței slave vechi. Extinderea redării
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și posed cunoștințe de topografie, m-a chemat într-o zi la el și m-a rugat frumos să-i desenez o hartă a Moldovei, în tuș negru. Când am ajuns să desenez și orașul Huși, mi-a spus: „Măi băiete, ține minte ce-ți spun eu acum, când o să mai ai de desenat o hartă pe care să existe și orașul Huși, să-l desenezi printr un simbol mai mare, mai ușor vizibil”. Desigur, eu i am reținut propunerea, deși
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
Nimic de făcut, trebuie să aștepte seara. Când apune soarele, locotenentul îi încredințează în sfârșit ordonanței o misiune care îl lasă pe om cu gura căscată: "Dar, domnule locotenent, cum să duci călare o oală plină cu borș?." "Descurcă-te, băiete. Du-te la madam Segal și cere-i sfatul", spune locotenentul și, așa cum îl știu eu, îi ordonă să le dea pescarilor dublu de cât or să ceară. În clipa când ordonanța vine cu borșul într-un container, pe care
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
ieșiseră în stradă, alertați de strigătele bunicii, pentru a vedea ce se întâmpla în "familia refugiaților". Din goana mea avântată am fost oprit de niște săteni care mă văzuseră alergând și care, de asemenea, auziseră strigătele disperate ale bunicii. Măi băiete, măi, unde fugi așa? Ce ai? Întoarce-te că, uite, colo, bunica ta a căzut în șanț. Du-te repede la ea. O fi bolnavă...! M-am întors. M-am apropiat de bapțea. Fără batic pe cap, cu părul răvășit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
materiale. Bună ziua, domnule gestionar. Vă rugăm frumos, am venit împreună cu copiii "vădanei" să luăm ușile și cercevelele pentru casa lor. Gestionarul a fost prompt. A scos registrul de evidență și l-a pus în fața lui Mircea. Ia semnează aici, măi, băiete! Da, domnule gestionar. Vă rog să mă urmați! Iată: aveți patru tocuri de geam cu cercevelele aferente și trei tocuri de uși, cu uși cu tot. Asta întrucât voi aveți o casă de tip B: adică două camere, separate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ieșiseră în stradă, alertați de strigătele bunicii, pentru a vedea ce se întâmpla în familia refugiaților. Din goana mea avântată am fost oprit de niște săteni care mă văzuseră alergând și care, de asemenea, auziseră strigătele disperate ale bunicii. Măi băiete, măi, unde fugi așa? Ce ai? Întoarce-te că, uite, colo, bunica ta a căzut în șanț. Du-te repede la ea. O fi bolnavă...! M-am întors. M-am apropiat de bapțea. Fără batic pe cap, cu părul răvășit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
explic, dacă tot mai întrebat de Realizarea Sinelui. - Bine! Spune! - O să-ți răspund începând cu o întrebare: fii sincer, tu chiar crezi că viața aceasta este făcută doar ca să mâncăm, să bem, să ne distrăm și să facem copii? - Măi, băiete, n-aș putea spune că nu mi-e bine! - Doar aceasta crezi că ești tu: burtă de ghiftuit, gâtlej de băut și trup de satisfăcut? - Mai trebuie ceva?! - Ia spune: tu te crezi mașină? - Nu! De ce?! - Păi, într-o mașină
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
de la masă. — Ți-am zis ! se aude țipând Mamutu’, râzând în hohote. Ajung amândoi repede la masa din capăt. — Ia uitați, domnule Răcaru, o frumusețe de băiat și alta nu, și Pribeagu îl trage de obraji pe Cristi. Ia spune, băiete, știi să cânți ? îl ia tare patronul, cu vocea lui răgușită și serioasă. Da, domnule, cu asta doar mă ocup, răspunde Cristi. — Păi, dacă cu asta te ocupi, cum de n-am auzit de tine până acum ? Și el și
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
afară, pe gazonul presărat cu dovlecii aprinși, iar el păru să aprecieze maniera elaborată în care fusese decorată casa. - Mamă, locul ăsta a fost transformat într-un bârlog de groază, omule, murmură el cu admirație. - E o lume de groază, băiete am zis grăbit, consultându-mi ceasul. - Fantomatic, omule, fantomatic. - Spiritele or să geamă toată noaptea, frate, am zis, conducându-l spre motocicleta parcată într-o rână lângă bordură. Știu totul despre întuneric, omule. Sunt în mare formă pentru petrecere, gata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-ți faci griji că nu dorm destul, murmură el. - E treaba mea să-mi fac griji, am zis. Se întoarse de la televizor și îmi aruncă o privire tăioasă. - Pentru cine? - Păi, am zi eu cu o voce blândă. Pentru tine, băiete. Mormăi ceva și se întoarse din nou spre ecranul televizorului. Am auzit ce spusese. Și deși nu voiam să repete cele spuse, nu m-am putut stăpâni. - Ce-ai zis, Rob? Și atunci repetă asta fără dificultate sau rușine. - Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
scap rapid de asta, dar arăta cam ca tine. Mi s-a părut normal să întreb: - Ce vrei să spui? - Păi ca tine, un pic mai tânăr. Mi s-a părut normal să întreb: - Îl chema Clayton? - Nu țin dosare, băiete. În afara mașinii totul era neclar. - Îl chema Clayton? - Tot ce știu e că l-am întâlnit la facultate și avea Mercedesul ăsta mic și alb. Pete tuși. Îmi amintesc mașina. Mi-amintesc gândindu-mă: puștiul e doldora. Mă gândeam că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Un Harrison Ford imposibil de tânăr, în uniforma unui curier de hotel, se agită în incinta barului. Caută un client. Are un mesaj pentru el. James Coburn stă la o masă, făcând ochi dulci ospătărițelor, apoi se întoarce și zice: - Băiete? Harrison Ford se apropie de masa lui James Coburn. - Bob Ellis? întreabă James Coburn. Robert Ellis? Camera 72? M-am întors spre computer și am tastat SAVE. - Nu, domnule, îi răspunde Harrison Ford. Charles Ellis. Camera 607. - Ești sigur? întreabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ezo cu Sîmp’etru umbla pă pămînt p-alea vremuri” (Cerișor - Hunedoara). În contextul ritual, apariția lor este declanșată de momentul de deznădejde al neofitului confruntat cu singurătatea decorului arid, de nicăieri: „Iera Dumnezău cu Sfântu Petre! - Bună seara, mă băiete!- Bună să vă fie inima, moșilor! -Dă ce plînji tu? - Ioite, mă văd și ieu sîngurel p-aici, pîn munțî ăștia, și n-am cum să mă culc și ieu. Mi-e urît! - Mă, dacă-i face ca noi, o
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Mi-am șters delicat sîngele de pe braț. - O să mă las, am spus cu voce tare. Am preparat o soluție de opiu și i-am spus lui Ike să mă lase-n pace cîteva zile. Mi-a zis: - Sper să reușești, băiete. Sper să scapi. Să pic jos și să-nțepenesc dacă te mint. În patruzeci și opt de ore rezervele de morfină din corp mi s-au epuizat. Soluția de opiu abia dacă mi-a tăiat puțin din starea de rău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
importante, și de aceea trec repede la al 20-lea an al vieței mele când îmi sfârșisem învățătura și mă credeam acum om în tot locul. Părintele meu, vroind, se vede, să mă puie la probă, mi-a zis: Măi băiete, de acum nu mai aștepta nimic de la mine. Du-te și-ți fă singur cariera în lume, căci om ești și știi mai multă carte decât am știut eu la vrâsta ta. Aceste vorbe zise cu voace serioasă care nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
minunată, încât nu era chip să pierd drumul. În momentul plecărei, Millu îmi împrumută o manta de abà156 cu glugă, ca să mă apere de ploaie. Luai torba cu prepeliți sub manta, urcai pe Milordachi din-a-dreapta mea în căruță și... înainte, băiete, prin întuneric. Am uitat să spun că vezeteul meu era un jidovaș bicisnic de vro 14 ani, căruia îi plăteam patru lei pentru o zi de vânat. Nu era mult, dar nici el nu știa să facă mare treabă; abiè
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în contra unor profesiuni astăzi onorate în toate țările și în toate straturile sociale. Așa, când l-am rugat să mă trimeată în străinătate pentru a învăța pictura, el a sărit în sus: Cum, vrai să te faci zugrav? Ai înnebunit, băiete? Silit am fost, deci, să îmbrățoșez altă carieră; să lepăd penelul și să ieu condeiul și nu știu zău dacă schimbul a fost în avantajul meu. Cu toate aceste, din când în când, în oarele când n-aveam ce face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
acest incident m-a impresionat așa de tare, că după ce soții Lazu au plecat, eu, confuz de sărutările încă calde ce primisem pe obraz, m-am adresat tatălui meu zicându-i: Tată, am să te rog de ceva. Spune, măi băiete. Cumpără-mi și mie o Lăzoaie! Își poate oricine închipui ce haz a făcut părintele meu de această deșănțată rugăminte, iar eu nici astăzi, că a trecut la mijloc atâta amar de timp, nu am uitat imaginea doamnei Lazu care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
gras, ten deschis și păr blond, fire docilă, cooperantă. Era ceva din parabola „pat și patașon ”. Tot încerca să se urce pe tricicleta sa și-n neputința aceasta repetată îmi ceruse sprijinul : Mariana, nu pot să urc, vino aici! Mă băiete, nu poți pentru că ești gras, nici piciorul nu-l poți ridica, darămite să te așezi în șa! Eu nu sunt gras, sunt Adi, n-am mamă, n-am tată și mă crește o bunică. Frate-meu făcea trimitere la faptul
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
când părinții reveneau de la serviciu și ne recuperau. Eu, extrem de intolerantă, îl ațâțam și mai tare: Ia vezi tu, dacă mai mănânci mult nici prin poarta bunicii nu mai poți trece ! Da eu nu mănânc decât iaurt cu biscuiți. Mă băiete, când mănânci nu te mai oprești, uită te la mine, am atâtea treburi, mă joc toată ziua și nu mănânc iaurt. Într-adevăr, nu prea consumam iaurt, dar ce știam noi atunci și la ce se putea raporta dialogul nostru
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
șteargă din mintea sa episodul acesta străin, absurd, inacceptabil... Tovarășul Cameniță a lăsat o pauză cam de un minut, un minut interminabil, până să-i comunice lui Vlad care e al doilea pas de care depinde soarta lui. -Uite, bă băiete, ce mai ai de făcut: să iei foaia asta și să dai o declarație, să recunoști că maică-ta avea cunoștință de intențiile criminale ale lu frate-tău. Vlad a întins mâna precipitat spre foaia pe care o ținea milițianul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
prefăcându-se că ascultă ce-i zicea Mitică, domnul Aron s-a mișcat de colo-colo ca un leu în cușcă pe platforma din spate a tramvaiului și a ridicat brusc tonul, astfel ca să audă dialogul și babele mai surde. „Exclus, băiete - s-a zborșit domnul Aron la blegul de Mitică -, ultimul meu preț e un milion de dolari. Vrea, bine. Nu vrea, are cine să ne dea banii. Nu vezi că-i scârțar? Umblă cu milioanele de parai cum umblu eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]