3,362 matches
-
de complicate, iar eu sunt chiar așa de grea de cap... Mă răsucesc pe călcâie hotărâtă și pornesc spre pietriș. — Îți datorez o explicație, cel puțin, aud glasul sec al lui Jack În urma mea. — Nu-mi datorezi nimic ! Ridic mândră bărbia. S-a terminat, Jack. Și ar fi cazul ca amândoi să... Au ! Dă-mi drumul ! Jack m-a apucat de braț și acum mă trage, obligându-mă să-l privesc. — Emma, am venit aici cu un singur scop, Emma, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
a te folosi de oamenii simpli. Crezi că poți să divulgi liniștit secretele intime ale cuiva, să-l umilești și să scapi nedepsit ! Ei bine, nu poți ! Face câțiva pași spre el, cu brațele Încrucișate la piept și ridicând mulțumită bărbia. — Dacă vrei să știi, Emma așteaptă de mult șansa de a se răzbuna, și uite că a găsit-o ! Dacă vrei să știi, da, tipul e ziarist. Și a Început să-ți investigheze viața. Și, atunci când Îți vei găsi micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
dat păream să fi intrat într-un spațiu fără nici o așezare pe zeci de kilometri. Vecina de pe bancheta de vis-à-vis, adormită cu capul pe spate, primește de la felinarele de pe traseu, ca pe un upercut, câte un punct alb în plinul bărbiei ei rotunde de copil. N-am mai fost la Mare din adolescență și nici nu-mi-am dat seama, în copilăria mea petrecută într-un oraș de munte, că mă atrăgea. Mă atrăgea cu siguranță drumul în trenuri mizere care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
bufniță - uite, dragă (mama de colo, când a descoperit în camera mea de lucru felicitarea), pe-o față Cristi m-a desenat și pe mine; mi-o arată amuzată pe hârcă, care n-are nimic din trăsăturile mamei, decât eventual bărbia împinsă înainte. Hai, dragă, zău că nici nu seamănă! Ei, m-o fi desenat și el din memorie! Iarna în care mă laud că scriam mai bine era de fapt și sezonul când îmi creșteam inconștient dozele de țigări&alcool
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
fusta de blugi - mai sus e în umbră, dar am avut tot timpul s-o observ în orele trecute ca să-i fac portretul din memorie. E înaltă sub un metru șaptezeci, față cu o conformație rotundă copilăroasă, unghiul drept dintre bărbie și gât anunță o predispoziție pentru gușă, sânii și fundul umplu o circumferință apreciabilă când stă în picioare; sub formele astea rubiconde vin niște picioare surprinzător de lungi, terminate cu degete lungi și ele, foarte bine delimitate, picioare care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
o clipă. - M-ați auzit... Ce, nu vă place de mine? Sau ești și tu poponar ca moș Țârțâc? Cu degetele de la picioare umblă pe la șlițul meu. - Stai cuminte... Hai, fată, potolește-te. - Care fată? râde ea, strângându-se cu bărbia-ntre genunchi, s-ajungă cu botul la urechea și gâtul meu. Ajutându-se de mâinile nevăzute, îmi decapsează blugii, pe urmă cu gura începe să tragă de cămașă, făcându-mă să-mi aduc aminte că de la incendiu nu mai găsisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de se poate fuma o țigară cât stă tramvaiul în stație cu ușile deschise. Am făcut experiența, plecând de la policlinică cu un grup de fete oacheșe. Una, cu fața mică în formă de bec, nu tocmai oacheșă, cu pomeți proeminenți, bărbie ascuțită, buzele subțiri vopsite într-un roșu-corai, față de „femeie a dracului“, cum ar fi spus un fizionomist, tocmai și-aprinsese țigara înainte să se suie și rămăsese în ușa deschisă de la spatele tramvaiului, s-o soarbă cu înghițituri mari ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
puține un profil cu sâni obraznici de fată mare, cum s-ar fi proiectat pe perete, în lumina felinarului din stradă, femeia la care nu mai insistam, ca în copilărie, pe trăsăturile feței, ci, de exemplu, pe unghiul mare dintre bărbie și gât, anunțând gușa, sau pe gurguiul sânului stâng - fiindcă silueta trebuia totdeauna orientată spre stânga, de unde venea scrisul meu. Tu ești obsedat, râde încet Zina, n-ai putea să rămâi la scris? Mâine mă trezesc că o să începi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
albă a lunii, parcă nu m-ar cunoaște, își freacă de trupul meu, dinspre burtă și bazin spre picioare, coapsele fierbinți. Mă prăvălesc peste ea țintuind-o în perete, cu sexul uriaș în ea încep să-i gust pielea dintre bărbie și gât, carotida ei pulsează lângă gura mea umplând-o de mirosul sângelui, ea își eliberează, cabrându-se, mâinile de sub mine și începe să mă hârșie cu unghii de pisică pe spate, pe când undeva sub noi cântă Bob Marley... Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
spate. Rachetele care au scuturat orașul toată noaptea acum s-au îndepărtat. Generalul a primit pentru prima înfățișare în fața judecătorilor cămașă curată, parcă s-ar duce la execuție. E ras neglijent, ras de alții, cu un semn de brici pe bărbie, pe care îl simte fără să-l atingă, ca pe o insectă pe care ar trebui s-o strivească între degetele sale cu urme de pământ la buricele turtite. După ras, primise cămașa al cărei guler îl irită și cafeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
că ar fi burlac... N‑a zis că e burlac! Glasul îmi devine strident de frustrare. A zis că n‑are nimic de spus! Mamă, ți‑au spus vreodată Janice și Martin că nu mă cred? — Nu! Mama își ridică bărbia mândră. N‑ar îndrăzni să‑mi spună una ca asta în față. — Dar știi că asta spun pe la spatele nostru. Ne uităm una la alta și‑i văd încordarea de pe chip, ascunsă în spatele măștii de veselie pe care o abordează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
nu‑mi închipui cum aș arăta eu într‑o rochie ca asta. Muzica se oprește și preotul începe să vorbească. Simt că oamenii de pe partea lui Lucy încă mă mai săgetează cu privirea, dar îmi aranjez pălăria și‑mi ridic bărbia, ignorându‑i. — ...să unim acest bărbat și această femeie în sfânta legătură a căsătoriei, rostește preotul. Care este una dintre cele mai respectabile instituții în care... Observ că domnișoarele de onoare au pantofi foarte drăguți. Oare de unde i‑or avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
nasul pe aici când eu îi făceam nenorocita aia de cafea. Zău, de ce naiba a trebuit să‑i ofer cafea? E numai vina mea. — Ba nu e deloc! O să mă ierți vreodată? — Eu pe tine? Mă uit la ea, cu bărbia tremurând. Suze... eu ar trebui să‑ți cer iertare ție! Ai făcut tot ce‑ai putut ca să mă ții în frâu. Ai încercat să mă previi, dar eu nici măcar nu m‑am obosit să te sun înapoi... Am fost așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
voce demnă, dar înțepătoare, am să‑i spun... — Bex? Suze mă ia de braț și văd că am trecut de casa noastră. — Te simți bine? întreabă Suze în timp ce deschide ușa. Pe cuvântul meu, ce nemernic. Sunt bine, zic, înălțându‑mi bărbia. O să‑i arăt eu lui. Am să‑mi plătesc depășirea de cont. Ai să vezi. O să le arăt eu la toți. — Așa te vreau! zice Suze. Se apleacă și ridică o scrisoare de la ușă. E pentru tine, spune. De la Cafeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
idioata... nenorocita... — E vreo problemă? zice bărbatul de la masa alăturată și, spre oroarea mea, îmi dau seama că am murmurat cu voce tare. — Nu, nu, zic. Mersi. Îmi las jos paharul și ies de la Lorenzo’s, cu capul sus și bărbia rigidă. Pornesc pe stradă și dau colțul, fără să știu încotro. Nu cunosc zona și nu trebuie să ajung nicăieri; așa că pur și simplu merg, hipnotizată de sunetul propriilor pași, gândindu‑mă că trebuie până la urmă să dau de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Ping așteaptă, cu inima bătându-i cu putere. Nu e la fel de emoționată cum credea că va fi. Reflectează la timpul petrecut în închisoare. Ce poate fi mai înspăimântător de-atât? Zâmbește. Domnul Zhang Min observă diferența. Se apleacă înainte, cu bărbia sprijinită în degetul mare, și începe să o privească pe fată. Rămâne în aceeași poziție pe toată durata intepretării lui Lan Ping. Nu spune nimic după aceea. Din felul în care se uită la ea, Lan Ping știe că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
tragi? Își pune o mână pe umărul ei. Ucide-mă cu răceala ta. Cel mai bun iluzionist este acela care poate să-ți explice cum se face trucul și apoi să te facă să crezi că există magie... Își ridică bărbia și se uită la el. Uite care este părerea mea în acest moment - încă mai cred că ești făcut pentru mine! Atunci, spune că n-o să pleci. Dar trebuie. O, cerule, trebuie să te părăsesc. El se încalță și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de dor de ei, însă războiul a ajuns în momentul crucial. Soțul meu își instalează din nou cartierul general în dormitorul nostru. Am tot dormit în grajduri de măgari. Sunt înțepată de țânțari, purici și păduchi. O înțepătură aflată sub bărbie mi se umflă atât de mult, că iese în afară ca o gușă. Pentru a evita raidurile aeriene ale lui Chiang Kai-shek, soțul meu ordonă tupelor să se deplaseze după apusul soarelui. Munca în exces și lipsa de hrană își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Faimosul Pod Rupt e construit din marmură albă și granit, o structură semănând cu o curea subțire, arcuită. Nu mai e nimeni în afară de noi doi. Mao pare absorbit de frumusețea care ne înconjoară. După un răstimp, își ridică în sus bărbia, ca să simtă soarele pe față. Mă năpădesc amintirile. Vremurile din Yenan și de mai înainte. Mi-au dat lacrimile. Nu din cauza dragostei, ci din cauza a ceea ce am îndurat. Felul în care m-am salvat cândva singură. Triumful propriei mele voințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
care îl cunoșteam foarte bine. A fost ca și cum aș fi pătruns din nou în visele mele de odinioară. * Poftim? Îndrăznește cineva să nu-l asculte pe tovarășul președinte Mao? Glasul lui Chun-qiao era plin de uimire. Jiang Ching își rotește bărbia, în timp ce tonul ei devine misterios Am sprijinul total al tovarășului președinte Mao pentru a constraataca. Ea repetă fraza, ca și cum i-ar face plăcere să audă cum sună. Sprijinul total! Chun-qiao expiră și bate din palme. Iată analiza mea asupra situației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
doi aplaudă și pozează pentru fotografii. Romantismul din compozițiile lui Yu mă mișcă. Să fiu cu el e ca într-un vis. Nu este foarte atrăgător ca înfățișare: nu e nici înalt, nici puternic, are o frunte lată și o bărbie prea pătrățoasă. Însă sub sprâncenele dese se află doi ochi strălucitori. Mă inspiră ca un mare artist. Cum amândoi suntem din aceeași provincie, Shan-dong, putem să reflectăm la melodiile din copilăria noastră. Îl invit la ceai în fiecare zi. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
se pornește să plutească fără nici un zgomot în fața ochilor ei. Prizonierii cad, împrăștiați în toate direcțiile. Unii dintre ei se desprind de stâlpii de lemn. Funiile rupte de gloanțe cad în țărână. Lotus aleargă spre Fairlynn. Își leagănă trupul, cu bărbia spre cer. În spatele ei, norii s-au prăbușit la pământ, rostogolindu-se ca niște ghemotoace de bumbac. Șeful plutonului de execuție strigă ultimul ordin. Într-o tăcere deplină, Fairlynn vede cum se fărâmă fața lui Lotus. Sângele împroșcat îi vopsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
sine era cea care o făcea să strălucească, iar jocul ei actoricesc rezervat era cel mare mișca inimile. Simte greutatea genelor ei false. S-a dat cu un strat generos de cremă și pudră. În oglindă, ea repetă scena. Cu bărbia ridicată, își ia o expresie distantă. Răsuflarea morții îi lovește obrajii pe când își rujează buzele pentru ultima oară. După aceea, ia o pătură albă și acoperă oglinda cu ea. Se oprește în fața șifonierului. Trage un sertar și scoate un vas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ochiul publicului. În mâinile celui mai bun operator de imagine și ale celui mai bun editor de film, saliva lui Mao curge fără să se poată face nimic într-un documentar intitulat Întâmpinarea Imeldei Marcos. I s-au lasat pleoapele, bărbia îi atârnă, iar gura și maxilarul nu mai stau la locul lor. Optzeci și doi de ani. Soarele nu are cum să nu apună. Ceea ce mă nemulțumește este că el nu vrea să-și accepte soarta. Refuză să se dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Murmura din vârful buzelor aproape inexistente două-trei cuvinte pe care doar accentul francez le făcea să sune cât de cât agreabil. Și, între două zâmbete, maxilarele lui se loveau ritmic. Semn de mare plictiseală. Contele se străduia să-și țină bărbia înfiptă cu ostentație înainte, fiind convins că astfel își consolida imaginea de om hotărât, combativ și intransigent. Încă nu aflase că ceilalți vedeau în asta doar expresia unui profund dispreț. Și nu erau prea departe de adevăr, deoarece consulul francez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]