2,430 matches
-
cete de viteji care îi răpuneau. Nimeni nu risca să rămână în urmă. Erau hărțuiți din toate părțile. Voinici călare apăreau și dispăreau, ca niște năluci, din pâlcurile de pădure. Îndoiala se adâncea cu fiecare zi petrecută în aceste pământuri blestemate. Știau că nu aveau decât să lupte pe viață și pe moarte. Înfrângerea le aducea un sfârșit groaznic. Înfipți în țepe aveau să zacă, în chinuri, poate chiar și zile, până să-și dea duhul. Deja, aveau hojma vedenii cu
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
1996; Barber Benjamin, Fear's Empire: War, Terrorism and Democracy, W.W. Norton, New York, 2003; Barbour Jan G., Cînd știința întîlnește religia, Curtea veche, București, 2006; Barnett Thomas P. M., The Pentagon's new map, Putnam, New York, 2004; Bataille Georges, Partea blestemată, Institutul European Iași, 1994; Baumol William J. (coord), Capitalismul bun, capitalismul rău și economia dezvoltării, Polirom, Iași, 2009; Bebear C., Maniere P., Ils vont tuer le capitalisme, Plon Paris, 2003; Beckner Steven K., Back from the brink: The Greenspan zears
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
și Teucros în cazul lui Aiax, Antigona refuză moartea înjositoare, batjocorirea trupului neînsuflețit al fratelui ei, lăsat să putrezească neîngropat din porunca lui Creon, Antigona care se trage totuși, așa cum îi reamintește Ismena chiar la începutul tragediei, dintr-un neam blestemat să piară de moarte violentă (de esemplu, automutilarea lui Oedip ori sinuciderea Iocastei). Gata să se sacrifice pentru a fi pe placul morților ei îndrăgiți, pentru a respecta ceremonialul funebru al înmormântării lui Polinice, Antigona i se împotrivește lui Creon
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vorbește precum fantoma bătrânului Hamlet, iar Talbot, aidoma tânărului prinț al Danemarcei, își ține făgăduiala să-l răzbune: în actul al doilea, el se îngrijește ca rămășițele pământești ale bătrânului conte să fie depuse în piața din Orléans, în centrul blestematului oraș francez recucerit. Talbot îi pregătește astfel vajnicului erou un mormânt ciudat, ce pare mai degrabă inversul și, totodată, subminarea unui loc de veci fondator. Un mormânt al cărui epitaf nu va fi destinat perpetuării memoriei unui model eroic, ci
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de împlinit. Acumularea de bunuri corupe o civilizație în care oamenii doresc luxul, ceea ce e superfluu, dincolo de necesar. Atunci când vor mai mult decât e normal și aspiră la satisfacerea unor dorințe nenaturale și nenecesare, ei pun în mișcare un mecanism blestemat: suferința, durerea, necazul. Regăsirea căii înțelepciunii indexate în funcție de lecțiile date de natură presupune o trecere prin învățăturile lui Epicur. Înainte de a muri - o evidență tragică -, să trăim în acord cu ceea ce ne învață natura: hedonismul. Un hedonism tragic, iată o
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Firea pătimașă a lui Achille îl va împiedica să vină în întâmpinarea acestei chemări spre rațiune, astfel că războiul va continua să secere vieții omenești și să distrugă valori materiale și spirituale: „Nu mai vorbi de învoială-ntre noi amândoi, blestemate. Cum între oameni și lei nu-i chip legătură să fie, Nici nu se-mpacă vr-odată cu inima lupii și mieii, Ci dușmănie pe veci îi desparte pe unii de alții; Tocmai așa între mine și tine nu-ncape-nfrățire
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
așa ceva. - Poate că n-ai avut ocazia. Privirea lui Markovic era neobișnuit de răutăcioasă. - Și dumneata ai comis mârșăvii, domnule fotograf. Ai grijă. Aparatul dumitale a fost de multe ori un complice pasiv. Ori activ. Amintește-ți de fluturele dumitale blestemat. Amintește-ți de ce-s eu aici. - Diferența e că eu mi-am comis mârșăviile singur. Camera foto și cu mine. Punct. - E o Înfumurare să spui așa ceva. - Adevărat? - Ai avut noroc. - Nu - Faulques a ridicat un deget. A fost deliberat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
consistență. O rețea precisă, pe care stăteau fiece tușă trasă cu pensula, fiece moment din memoria lui, fiece unghi al existenței. Copilul amintea de trăsăturile soldatului-călău care Îi supraveghea pe fugari. Mama căzută se repeta, rând cu rând, până la infinit. Blestemat fie rodul pântecelui tău. Carmen Elsken avea dreptate. Răutatea ca peisaj. Cine numea toate acestea Oroare cu majusculă - prea multă literatură pe această temă - nu făcea decât să intelectualizeze simplitatea evidenței. - De ce mi-ai vorbit În port? Faulques și-a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
sînt cunoscuți drept Cain și Abel. Ialdabaot inaugurează unirea (synousia) conjugală (gamos) Într-un fel destul de deprimant, sădind În Adam o concupiscență care Îl Împinge la reproducere (spora), destinată a perpetua spiritul contrafăcut, respectiv zestrea genetică rea a părinților. Arta blestemată a Împerecherii Îi face pe Adam și Eva să-l zămislească pe Seth, care va fi totuși binecuvîntat de Spirit, Împreună cu Întreaga-i „rasă neclintită”. Tocmai sprijinul leal pe care rasa umană Îl primește de sus Îl nemulțumește pe disprețuitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de prea multe posibilități de alegere: fie că o resping În virtutea imposibilității morții lui Cristos, fie că o acceptă sub pretextul că are o funcție comemorativă, simbolică. Paulicienii susțin că „nu trebuie să fie venerată această bucată de lemn, unealtă blestemată”, căci adevărata cruce este Cristos Însuși 37. Au acceptat totuși să se Închine crucii, păstrînd o reservatio mentalis 38, Însă nu i-au atribuit nici o funcțiune pozitivă, deoarece nu recunoșteau rolul mîntuitor al morții lui Cristos. Nu este clar din
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nu este superioară Demiurgului, Diavolul, pentru că Diavolul este și el un Înger. Contrar gnosticismului și maniheismului, Însă din alte motive decît În marcionism, bogomilismul este pesimist. Îngerul inocent a fost păcălit de cel viclean și nu poate evada din condiția blestemată a rasei sale decît renunțînd la concupiscență și la celelalte lucrări ale Arhontelui, adică la credințele și la practicile răilor creștini - „romanii”. NOTE 1. Cea mai bună ediție a scrierii Interrogatio, Însoțită de o traducere În franceză și de un
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Pentru el, Münzer este un teocrat revoluționar, ca și Profeții Vechiului Testament. El urmărește să instaureze Legea lui Dumnezeu pe pămînt, prin violență și subversiune. Dimpotrivă, Luther este un marcionit moderat, ușurat să lase În seama statului laic acea latură blestemată a existenței care cade sub incidența Legii și să-și dedice toate forțele edificării unei interiorități creștine. Dintre cei doi, Münzer ar fi mai perspicace, Întrucît el prevede că, saturat de mierea rugăciunii și a harului, sufletul (interioritatea, subiectivitatea) va
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
2); cruntă(2); dură(2); fericită(2); ghinion (2); incertitudine(2); inevitabil (2); linie(2); nedreaptă(2); pecetluită(2); rău(2); singur(2); țel(2); tristețe(2); aia e; aleasă; altă; amenințătoare; Ana; anevoioasă; aspră; asumare; așteptări; atracție; bea; bine; blestemată; bol; botez; bunătate; cap; capac; carmă; chin; creaturi; credință; cruzime; cum ți-idat de Dumnezeu; dat; datină; decizii; delăsare; divin; dominare; dreaptă; drumul vieții; durere; e scris; familie ideală; fericire; a fost viață; frig; fugă; greu; harta vieții; idee; ignorantă; implacabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
viață (2); povară(2); prieten de viață (2); responsabilitate (2); sex(2); siguranță (2); suflet pereche(2); vecie(2); acasă; ajuta; alături; alesul inimii; aliat; amabil; antic, antichitate; apărare; aproape; aproapele; armonie; așteptare; atențiune; bani; bărbăție; bătaie de cap; binevoitor; blestemat; bou; bucuros; calm; calvar; capul; ceas; cel iubit; certuri; chin; cicălitor; ciorapi; cîndva; coarne; companie; companion; completare; concept; concubinaj; consoartă; credincios; credință; cununie; de treabă; destin; deștept; devotament; dobitoc; dorință; drag; drăgăstos; dușman; egoist; emoție; exemplar; finanțator; fraier; fudul; Game
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
La naiba” a devenit o prescurtare pentru blestemele în formă completă care încalcă tabuurile - „Dumnezeu să te trimită în iad” ar fi blestemul în forma completă. Așadar, atunci când un client îi cere unui chelner într-un western „încă un pahar blestemat”, el se poziționează în afara moralei, ca o persoană mânioasă sau demoralizată care nu ezită să agite pumnul în direcția Divinului atunci când comandă ceva de băut. Înjurăturile și blestemele sunt sinonime cu bravada. Când încălcarea unui tabu în utilizarea numelui divinității
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
-l caută pe numărul trei; se pare că i-a dat de urmă... Am avut astfel ocazia să recitesc ultimele câteva pagini și am fost tentată să le șterg. Unde-i managementul culinar în amănuntele sordide legate de acea lună blestemată în care am slugărit la italian și la trattoria lui? Ce sens au aceste confesiuni, care mă pun într-o lumină nu tocmai grozavă? Totuși, nu le șterg. Acestea sunt dovezile de care aveați nevoie ca să înțelegeți că aventura mea
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
al Barcienilor” (idem). Ceea ce încearcă să instituie Cioran este, recuperator, o morfologie a marginii, cu avantajele ei ascunse, cu voluptățile ei secrete. Demonul, care înseamnă „hărțuiala «postulatelor contradictorii»”, îl face să considere legitimă cealaltă ipoteză, a unui loc de baștină blestemat. Iată: „Singurul merit pe care mi-l recunosc e că am înțeles foarte de timpuriu că trebuie cu orice preț să părăsesc spațiul mioritic. Pământ blestemat. E drept că Parisul începe să-i semene. Universul a devenit de nelocuit” (15
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
postulatelor contradictorii»”, îl face să considere legitimă cealaltă ipoteză, a unui loc de baștină blestemat. Iată: „Singurul merit pe care mi-l recunosc e că am înțeles foarte de timpuriu că trebuie cu orice preț să părăsesc spațiul mioritic. Pământ blestemat. E drept că Parisul începe să-i semene. Universul a devenit de nelocuit” (15 septembrie 1977 Ă 531). De fapt, putem deduce că Cioran nu poate trăi decât într-un loc de nelocuit, într-un pământ blestemat, într-un spațiu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
spațiul mioritic. Pământ blestemat. E drept că Parisul începe să-i semene. Universul a devenit de nelocuit” (15 septembrie 1977 Ă 531). De fapt, putem deduce că Cioran nu poate trăi decât într-un loc de nelocuit, într-un pământ blestemat, într-un spațiu al negativității. E încercarea, adică proba, prin care dă sens vidului. Nu spusese el că, până la urmă, „neantul provincial începe să fie un paradis” (1 aprilie 1971 Ă 494)? Așadar, Parisul, loc de tortură. Din toate acestea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
la Paris, lui Cioran nu-i rămâne decât să trăiască cu nostalgia locurilor părăsite, a elementarului, să întreprindă o critică fără iluzii, să proiecteze spații recuperatoare, cu sentimentul că, venind la Paris, s-a mutat în miezul aparențelor. „Parisul ăsta blestemat” (9 iunie 1967) îl copleșește. „Un oraș în care totul e un coșmar. Deja ziua nu mai poți circula pe jos. Eu mă plimb numai seara târziu, deseori după miezul nopții. E infernul poleit” (13 martie 1971 Ă 158). „Oraș
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că se simte uneori locuit de Dumnezeu. Cum se întâmplă și în cazul evreilor, binecuvântarea nu exclude blestemul. Iată: „Să fii locuit de Dumnezeu Ă antipodul blestemului. Și totuși, evreii au reușit acest paradox de a fi deopotrivă binecuvântați și blestemați” (I, 291). Cât îl privește pe Cioran, el mărturisește că ar putea eventual să aibă „raporturi adevărate cu Ființa; cu ființele însă niciodată” (I, 15). Or, aceste raporturi înseamnă deopotrivă binecuvântare și blestem. Totuși, sunt momente în care Cioran înțelege
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fetele, / Să se mire țara toată / Ce noroc are o fată. "97 În balade, în schimb, pământul-personaj nu poate găzdui trupul unui om fără odihnă, aflat sub puterea blestemului: "când popa toaca toca, / Ea se da și blestema: / Constantine, Constantine, / Blestemat să fii de mine, / Blestemat de maică-ta, / C-ai dat-o pe soră-ta / Pe hotar-nstrăinate, / N-oi vedea-o pân` la moarte. /Pământu` nu te primească / Și țărna nu te voiască!.../ Ea amar l-o blestemat / Și blestemu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Pământu o tremurat, / El o plâns și o oftat: / " Duce-m-aș și-s îngropat, / Aș sta ici și-s blestemat...""98 Echilibrul existențial se realizează prin harul pământului care are puterea și datoria de a drămui destinul: "Fii, pământe, blestemat, / Că feciorii mi-ai luat / Și singură m-ai lăsat. / Să sfârșească n-o apucat, / Pământu s-o tremurat / Și-n două s-o despicat / Și de vie-o îngropat, / Că prea mult o blestemat."99 Alegoria "pământului păcătos" este
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a drămui destinul: "Fii, pământe, blestemat, / Că feciorii mi-ai luat / Și singură m-ai lăsat. / Să sfârșească n-o apucat, / Pământu s-o tremurat / Și-n două s-o despicat / Și de vie-o îngropat, / Că prea mult o blestemat."99 Alegoria "pământului păcătos" este dezvoltată în cântecele de înstrăinare în care sunt prezentate durerile războiului. Paralelismul semantic conturează hiperbolic ritualul de trecere, pământul supunându-se blestemului, izbăvind, astfel, sufletele celor petrecuți: " Tu, pământe păcătos, / Tare-ai fost nesățios, / C-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ca pasărea minune lângă sat și lângă dealuri: Tot lângă dealuri sufletu-mi e plin/ Tot lângă ape inima-mi suspină,/ Tot lângă nori mi-e gândul în rotire/ chemat în fire, alungat în fire,/ și căutat și plâns și blestemat/ învins și învingând, reînviat/ ca pasărea minune din vechime/ știut de toți și neștiut de nime." Alexandru Andrițoiu " În țara moților se face ziuă", E. S. P. L. A., 1953; "Cartea de lângă inimă", "Poezii",1959; "File de cronică", 1962; "Constelația lirei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]