1,837 matches
-
A avut cursa pană, încearcă cineva să explice. Portarii strîng din umeri, semn că ei nu au ce face, asta le este datoria. În jurul meu încep vociferările, capitol la care, de fiecare dată, asist cu interes. Scot din buzunar o bucățică de hîrtie, o mestec îndelung între dinți, strîngînd-o cu furie, pînă o înmoi bine, apoi o aduc pe vîrful limbii și-o scuip direct pe stîlpul porții, de care se lipește. Ceasul de pe ghereta portarilor arată șapte și patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
inginerul Brăduț. Stăm cu fundul pe scaune și citim lucrările altora, mormăie Graur. În tăcerea așternută, inginerul Luchian, un bărbat la vreo patruzeci și cinci de ani, de statură mijlocie, cu părul frumos brumat, a scos din buzunarul hainei o bucățică de piele de căprioară și-și șterge îndelung ochelarii. Mă leagă de el amintirea serii cînd a ieșit de la premiera piesei mele. A venit spre mine și mi-a întins mîna: Nu știu dacă mă cunoașteți, mi-a zis, lucrez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
venit și ți-am spus: Nu mi-l pune pe ăsta pe cap, că-i nepregătit, neinteresat e prost!" Ții minte ce mi-ai răspuns? E prost, dar e prostul nostru, murmur eu, împingînd cu vîrful ghetei spre canal o bucățică din declarația Tamarei. Exact! exclamă Vlad. Așa mi-ai spus, Brîndușa. Ai încheiat discuția cu răspunsul ăsta și m-ai poftit să ies. Asta nu se uită! îi strigă Vlad apăsat, săltîndu-și sacul, prinzîndu-l mai bine sub braț, îndreptîndu-se spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Vlad face un semn furios cu mîna stîngă, își saltă sub brațul drept sacul și pleacă mai departe, alături de Brîndușa, care, după cîțiva pași, încearcă din nou să-l oprească. La picioarele mele, lîngă gura de scurgere, mai este o bucățică de hîrtie. Cu vîrful ghetei o desfac, recunosc scrisul mărunt și frumos al Tamarei, îmi amintesc de capul ei brumat, ca un arbust cu flori albe, și mă înfior; mă înfior la gîndul că hîrtia asta ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
venite cu frontul, care-și ziceau Ana Bezdomnîi, fără casă adică. Multe dintre Anele astea mă plăteau în natură... îmi dă bătrînul un cot, rîzînd înfundat, apoi iese în fugă și se întoarce cu o cutiuță lungă, din celuloid; umezește bucățica de burete așternută în cutiuță, pune crenguța de magnolie peste buretele umed, apoi potrivește încet capacul, uitîndu-se atent dacă nu cumva apasă pe floare. Împachetează cutiuța într-o hîrtie albă și mi-o dă: Să-ți poarte noroc, Mihai! Mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
patului, sînt pline de noroi: noroi pe cizme, noroi pe pantalonii lăsați peste cizmulițe. Un radiocasetofon rusesc transmite o muzică nocturnă. O bibliotecă din cîteva corpuri pline cu cărți, o măsuță și o masă de bucătărie la capătul canapelei, dincolo de bucățica de perete care vrea să însemne, în mintea proiectanților, despărțitură între cameră și locul unde se poate pregăti mîncarea. Oricum, chiar și-n acest spațiu de confort cinci, mai mult poate decît în vastele apartamente pe unde m-au purtat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
teatru, invitația pentru vernisajul expoziției prietenului meu Cetină și cîteva scrisori băgate de poștaș pe sub ușă. Arunc mănușile pe masă, peste cărțile de lîngă perete, îmi dezbrac haina de velur cu tot cu haina de la costum și le agăț în cuierul de pe bucățica de perete de lîngă ușă, îmi desfac nodul cravatei, apoi îmi deschei cămașa la gît. Observ cutia de celofan în buzunarul din dos al hainei de velur, o iau, scot din ea crenguța de magnolie, mă umplu de fericire privind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
al autoarei, dar las plăcerea asta pe altădată... "Cine era oare femeia în pardesiul acela deschis, care s-a oprit pe scări în fața mea?!", mă fulgeră un gînd. Ajung în mijlocul cămăruței și mă uit pe raftul amenajat de mine dincolo de bucățica de perete, acolo unde ar trebui să fie bucătăria. Caut cu privirea ceva de mîncare, văd punga cu biscuiți și mă simt deja sătul: un ceai de mentă și biscuiți, nimic mai potrivit pentru stomacul meu acum! Dar nu mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
București. Era plictisit, dar nu pesimist; avusese ca dejun zeama de la o cutie de conserve, făcută supă. I-am servit aici brânză cu pâine, țuică de la Slat[ina], un măr și cafea turcească adevărată și i-am dat și o bucățică de brânză acasă. El mi-a spus să-ți comunic că e bine din toate punctele de vedere să trăești în cerc pur francez, că, în afară de [cele cu] Greg și Georges, să nu admiți alte convorbiri decât cele uzuale, să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
poți veni; eu - complet singură în viață, pentru totdeauna, sin gură în fața oricărei încercări, în fața morții. Mama 79/1948 Marți, 21 septembrie [1948] [...] 9) Ca să pot păstra scrisorile tale la îndemână, ai vrea să-mi scrii lucrurile confidențiale pe o bucățică de hârtie pe care să mă pot hotărî s-o ard, după citire, dar știi, fără nici un cuvânt de dragoste, fără nimic, fără nimic intim, cu un ton absolut sec, absolut... oficial? Altfel, indiferent de riscul la care m-aș
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o impresie de prospețime provincială, fermecătoare. Aura fără cusur, într-adevăr o actriță de prim rang, Elvira și ea firească, mișcându-se în voie. Totul foarte bine condus; Mony Ghelerter semnase regia. [...] M. 30/1950 Joi dimineață, 16 februarie [1950] Bucățica asta de hârtie, doar pentru noi două. Lumea din afară nu mai există; eu însămi nu trăiesc decât pentru clipa asta care e a Ta. Toate funcțiunile vitale sunt între rupte și se pun în mișcare, când o fac, doar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mie nu-mi trebuie. — Dar sigur are o valoare sentimentală... vreau să zic, e o amintire care... — Amintirile mele sunt aici. Își dă una ușor cu palma în cap. Nu acolo. Scanează cu privirea melanjul de haine, apoi culege o bucățică de os prinsă pe un șnur de piele. — Ăsta da, ăsta înseamnă ceva. — Ăsta? zic, încercând să-mi iau un aer entuziast. Păi, e... — L-am primit de la un șef de trib Masai acum foarte mulți ani. Plecaserăm în zori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fistic și trufă mocca. Poftă bună! Uau. Ambele felii au un blat foarte fin, cu trei umpluri diferite, în culori pastel. Nici nu știu de unde să încep! OK... hai să încep cu trufa mocca. În clipa în care bag o bucățică de tort în gură, mă ia cu leșin. Ei, da, ăsta da tort de nuntă! Noi de ce n-avem așa ceva în Anglia? Iau câteva înghițituri de șampanie și ronțăi crinul de zahăr, care e extrem de delicios și are o vagă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mi-au spus că poate semăn cu Elizabeth Hurley, pentru că au o sosie foarte reușită pentru ea. Ce să zic! Și totuși. Nu se știe niciodată. O să le trimit o poză, pentru orice eventualitate. Poate o să se dovedească că sunt bucățică ruptă din vecina lor, sau din cine știe cine. Nu-mi plac galbenul și portocaliul. Vocea lui Amy Forrester continuă, pe același ton plicticos de moarte. Și, când spun să arate elegant, nu vreau să spun să arate prea elegant. Să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în culoarea bronzului și bej. Arăți senzațional. — Pe bune? Sunt OK? Ești un vis, spune Danny ferm. Îmi ajustează trena, se dă un pic înapoi pentru a mă vedea mai bine, apoi scoate repede o foarfecă și taie expert o bucățică de panglică. — Gata? zice Robyn. Cred că da, spun, cu o senzație de rău de la stomac. Ușile duble sunt date în lături și aud foșnetul făcut de patru sute de persoane care se întorc în scaun. Orchestra filarmonică începe să cânte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
român și un evreu s-au luat la Întrecere : „care are sfinți mai mulți”, acela poate să-i smulgă celuilalt câteva fire de păr. În final, românul a câștigat această „dispută teologică” și, „când a pus mâna În barba jidanului, bucățică de perciun n-a mai rămas !” <endnote id="(639, p. 94)"/>. Adevărata victorie a creștinului nu se considera a fi simpla zgâlțâire a bărbii unui evreu Înspăimântat, ci tunderea bărbii și tăierea perciunilor săi rituali. „Distanța culturală” era astfel anulată
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
pentru că mai aveam ceva cu mine, vreu să zic pe cineva. Mulțumesc pe această cale pentru apariția frumoasă din Ateneu și te rog mai trimite-mi o dată gologanii că acum sînt aici și pot să-i primesc. Mai precis, pentru bucățica aceea de „Temă” au fost returnați din lipsă de andrisant. Acum andrisantul este aici. Mulțămesc. După această rugăminte mai am una. Sora mea, Steluța TurcuVornicu, vrea să încerce un examen la Institutul unde cu onoare vă țineți lecțiile. Fiind destul de
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
progresului? Nu știu. Înclin să cred că intuiția, respectul pentru natură, sunt atât de adânc parte din ființa noastră, încât, cu toate descoperirile incredibile ale științei, care nu pot decât să mă facă mândră că sunt om, am pierdut o bucățică esențială din existența noastră umană. Oare să fie posibil să îmbinăm tehnologia avansată cu intuiția și spiritul avansat? Alfonso, vreau să învăț de la tine. Te rog , pot să fiu de față când îți vezi pacienții? Alfonso zâmbește gânditor. „Sigur, doar
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
ayahuasca, șamanii trebuie să țină o dietă specială pentru a-și purifica energiile. Odată ajunși, Alfonso aranjează un bolovan mare în fața casei, pune bucățile de Yage pe iarbă, caută un alt bolovan mai mititel cu care începe să lovească o bucățică de Yage, începând în același timp să fluiere melodios. Termină de zdrobit prima bucățică, îmi dă mie bolovanul ciocan și îmi spune să continui să pisez și să cânt în același timp. Încep ceea ce, de fapt, este o muncă destul de
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
ajunși, Alfonso aranjează un bolovan mare în fața casei, pune bucățile de Yage pe iarbă, caută un alt bolovan mai mititel cu care începe să lovească o bucățică de Yage, începând în același timp să fluiere melodios. Termină de zdrobit prima bucățică, îmi dă mie bolovanul ciocan și îmi spune să continui să pisez și să cânt în același timp. Încep ceea ce, de fapt, este o muncă destul de obositoare, timp în care Alfonso pleacă să facă un foc mare pentru oala de
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
se pare o situație mai bună decât cea de azi. Ca femeie știu cât de dureros este să pierzi inima cuiva iubit, cu atât mai mult îmi imaginez când sunt și copiii amestecați și știu cum noi, femeile, pierdem o bucățică din sufletul nostru odată cu bărbatul iubit și știu cât de greu ne este să dăm drumul la acea bucățică din suflet... După o vreme mă trezesc din „transa vindecatoare”, o văd pe Eliza cu lacrimile șiroaie pe obraji și pe
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
inima cuiva iubit, cu atât mai mult îmi imaginez când sunt și copiii amestecați și știu cum noi, femeile, pierdem o bucățică din sufletul nostru odată cu bărbatul iubit și știu cât de greu ne este să dăm drumul la acea bucățică din suflet... După o vreme mă trezesc din „transa vindecatoare”, o văd pe Eliza cu lacrimile șiroaie pe obraji și pe Alfonso cu mama lui privind împietriți spre pământ. Simt nevoia să îndulcesc pe cât posibil măcar finalul: Eliza, tu ești
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
orice ar mai fi în cameră cu mine o fi avut timp să se lămurească că sunt complet inofensivă. Mult timp nu reușesc să adorm, îmi trec prin cap tot felul de idei, mă gândesc să le scriu pe o bucățică de hârtie dar nu îndrăznesc să mă mișc prea mult, de teamă să nu deranjez pe nimeni. Un armadillo nu poate trăi în captivitate Sunt întrebată cum am dormit. Mărturisesc că am prins răsăritul soarelui, dar nu sunt sigură dacă
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
Friptura mea, deși mare, nici poveste să hrănească atâtea creaturi și, deși iubesc animalele, parcă tot pe mine mă consider mai importantă. În plus, nu-mi amintesc să fi sunat gongul invitând pe toată lumea la masă și dacă arunc o bucățică la adunare parcă văd că iese cu măcel. Îmi culeg resemnată farfuria și paharul și mă retrag să mănânc în casă, păzită de priviri nerăbdătoare și ocazionale bufnituri în ușă. Oricum, nu cred ca nandu să mănânce carne, cred că
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
a lăsat noaptea Victoria, însoțită de mama ei Profira Nașcu, au venit la alde Gheorghiu să vadă cum o duce copilașul ei, Nicușor. Acesta dormea în brațele lui Maria, noua lui „mamă”, având în gură o așa zisă „țoașcă”, o bucățică de pânză în care era strânsă o bucățică de pâine muiată în lapte îndulcit. Mama dreaptă, Victoria, luă copilul în brațe și fugi cu el afară , fără ca măcar să-și ia rămas bun, iar Profira lui Nașcu a încercat să explice
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]