2,531 matches
-
de dimineață. Priveau de departe alvița. Liftele o întindeau pe tarabe după ce-și legau șorțurile. Întâi îi vedea Iani. - Țineți-vă, bre, că vin bandiții! striga el celorlalți în gura mare. Hahalerele abia se târau. Le era lene și căscau. Se întindea Sandu, Gheorghe își troznea degetele, Paraschiv fluiera cu voie bună lângă Stăpân. 228 Simigiii ieșiseră cu lopețile de copt covrigii la spate. - Îi rupem! zicea unul. Nu le mai merge! Hoții nu se sinchiseau. Țineau mâinile în buzunare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fuste în altițe și floricele. Gheorghe puse ochii pe cizmele ardelencelor. Astea aveau figuri sănătoase și huiduma se dădea în vânt după ele. Le apuca pe la spate de cozi. Fetele țipau speriate și-l băgau în neamul mă-si. Paraschiv căsca ochii la bărci, cu privirile sub fustele ălor de se legănau. Întâi i-a dus Bozoncea la o cârciumă și-au cerut pui fripți, au băut câteva kilograme de vin și mai cu inima plină au ieșit și ei să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
picioarele lui zăriră un lighean acoperit. Gheorghe înțelese. Aduseseră cărbuni să-i ardă la tălpi. Cel nou se ridică și-l întrebă pe sergent: 239 - Ăștia sînt? - Ăștia. Umbra i se lungise peste cercevelele întunecate ale ferestrelor. Șeful ridică pleoapele, căscă, se întinse din toate oasele și râse încet: - Să vedem, tot n-o să spuneți? Oamenii legii se așezară în fata lor. Sergentul și cel de j^e ladă astupau lampa. În mijloc aștepta comisarul, cu mâinile în buzunare. El vorbi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vârâră unghiile în despicătura de lemn. N-a scos un cuvânt. I-au făcut degetele zob. Curgea sângele din buricele lor rupte. Se aprindeau pe dinăuntru. Până în șira spinării îl durea. Parcă-i îndesaseră o vergea de foc prin limbă. Căscă ochii mari și nu mai văzu decât o pată cenușie. Se sfârșea. Lumina lămpii pierise. Numai o gălbeneală urâtă u juca sub pleoape. Presării i-au udat pe amândoi cu apă. Când s-au dezmeticit, o răceală li se prelingea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de parcă-și aducea aminte c-o mai întrebase anul trecut tot așa, dar ea uitase. • Deschidea poarta, pășea biiinișor în țărâna ogrăzii și auzea cocoșii Marghioalei dând țipăt. Să fi fost la amiază când se întorceau muncitorii de la treburi și căscau ucenicii frizerului, pe scaune, afară, perpelindu-se în focul primăverii. Umbra babei, cât jumate curte. - Te lungiși, Chirițo! spunea Marghioala în dodii, ca și când ar fi lăsat-o să înțeleagă că din pricina vremii se întindea, că trăgea moartea de ea, vorbe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tu ești răul care se boltește deasupra lumii, că nu poți fi cu tine fără să fii împotriva ta! Peșterile ascunse sânt mai puțin înfiorătoare decât golul pe care ți-l deschizi de câte ori îți ochești subteran ființa. Ce nimic se cască în sâmburele tău, de teama te apără de neîndurarea ta? Mai poți tu rămâne cu tine? De ce arborii mai zăresc spre cer și nu-și întorc frunzele ca să-ți ascundă întristarea și să-ți îngroape teama? Va descifra cineva cândva
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fi vroit să doarmă, să viseze dar gerul îi îngheța pleoapele și-i painjinea ochii. Surtucul lui pe lângă acestea era mai mult urzeală decât bătătură, ros pe margini, fudul la coate, de râdea pare că și vântul în urma lui. Oamenii căscau ironic gura când îl vedeau... Și-n asemene momente, în lungile și friguroasele nopți de iarnă, crede cineva cumcă el, redus până la culmea mizeriei, devenea trist? Așa era elementul său. O lume întreagă de închipuiri umoristice îi umpleau creierii, care
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe umere, o căciulă de oaie-n cap, lancea de-a umere și ieșii afară din casă. Afară era rece, însă o lună frumoasă plutea în câmpia cea albastră a aerului. În casa cea vecină, unde se-ntîmplase lupta, ușa era căscată cu desăvârșire, în mijlocul casei, la pământ, ardea un foc mare ce-l aprinsese soldații, pe când ei înșii ședeau trântiți pe fân, cu puștele puse alături, cu lulele aprinse-n gură; la foc fierbea o oală mare, iar ei, vorbind din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mea? Frumos, hai?... frumos băiat... chipos m-a făcut mama... roșu colo... hehehe! și-i place baiatul frumos și roșu fetei celei albe... așa-i că-i place?... {EminescuOpVII 208} Cu astea se apropie de fată, a cărei buze se căscase de spaimă și care tremura ca varga... El vrea să pună mâna pe ea... dar ea cade în genunchi... Dezolată și frumoasă, ea îndrepta ochii ei mari, ce-ar fi putut mișca o inimă de aramă... - Te rog, zise ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
într-alt fel, dar o vioară samănă cu alta. Astăzi mă simt dispus să fac filozofie și bine că te-am găsit, nepoate, pentru că mie-mi pari un om neofenziv și care se miră, și mirarea este mama înțelepciunei. Eu căscam gura. Bătrânul se uită la mine și-ncepe să râdă. - Spune-mi nepoate - dacă poți - un lucru imposibil și o idee imposibilă. - Un lucru imposibil e ca eu să fi șters ciubotele lui Beethoven, care-a murit înainte de atâția ani
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și plăcută, acea căldură voluptuoasă în mijlocul unei ierne senine, acea limpezime a cugetării, acea lipsă de pasiune și de simțământ pe care inimi estreme în afectele lor o doresc atât de des. Prin minte nu-i trecea nimic, ar fi căscat de urât dacă acel urât nu ar fi fost atât de plăcut. Era un urât iernatec, plin de poezie, care nu se naște decât iarna, în casa încălzită, când afară e frig și ninsoare, când înăuntru îți reamintești ceea ce ai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i așteaptă pe cei doi nu este însă o „metafizică a sexului” (J. Evola) eliberată de poverile angoasei. În locul vieții transcendentale a celuilalt, corpul obiectiv întâlnește suprafața unei epiderme anonime. În locul alterității, corpul fiecăruia trăiește tautologia dorinței nesaturate. Timpul se cască de acum înainte ca orizont al repetiției. Angoasa este diminuată, dar atotprezentă tocmai prin deschiderea acestui orizont. Întrucât angoasa corespunde unei conștiințe graduale a propriei diferențieri sexuale, seducția poate apărea exploatând asimetria distribuției acestei tonalități. Pe de o parte, are
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de psihanaliză în sfera conștientului și, respectiv, a inconștientului). Viața care atinge trupul înainte de formarea conștiinței și structurarea categorială a acesteia nu are memoria aditivă a temporalității: din perspectiva ei, între punctualitatea unui „ieri” și cea a unui „astăzi” se cască, după expresia lui Meister Eckhart, un abis de mii de ani. Pe de altă parte, Viața nu mai subîntinde univoc, precum în filozofia greacă, specia „animală” și pe cea „umană”. Criteriul diferențierii între viața animală și cea umană nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
interpersonală au un rol major. Paraverbalul reprezintă modul concret în care „curge” vorbirea noastră. De foarte multe ori însă, insuccesul unei prezentări este determinat tocmai de acest aspect: constatăm că un vorbitor, cum este cadrul didactic, îi face peelevi să caște din cauza monotoniei discursului, altul strigă prea tare acoperind întreaga recepție a mesajelor din clasă. Iar clasa, ceilalți elevi, în calitate de auditoriu, nu pot să înțeleagă nimic din ceea ce dorește să transmită cadrul didactic, fie depun eforturi substanțiale pentru pătrunderea mesajului din
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
și la mălaiul înmuiat Câteodată. Stăteam cu cârpa udă-n jurul gâtului, Parcă eram lord, cum am văzut mai târziu că se purtau englezii Țepeni și cu bărbia-n sus din cauza gulerului cu dantele. „Te lăsară?” „Nu mă lăsară.” „Atunci cască gura mare, Vezi să n-o-nchizi.” „I-o țin eu căscată cu lingura” (Sărea Ionică, galanton). „Nu că parcă mă lăsară”. „Hai că n-am timp de tine”. „Mai bine s-o chemă pe țața Anica să-mi descânte
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Parcă eram lord, cum am văzut mai târziu că se purtau englezii Țepeni și cu bărbia-n sus din cauza gulerului cu dantele. „Te lăsară?” „Nu mă lăsară.” „Atunci cască gura mare, Vezi să n-o-nchizi.” „I-o țin eu căscată cu lingura” (Sărea Ionică, galanton). „Nu că parcă mă lăsară”. „Hai că n-am timp de tine”. „Mai bine s-o chemă pe țața Anica să-mi descânte” (Micul lord) Altundeva este descrisă amănunțit lupta celor mai viteji dintre băieți
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
se spăimîntă, Cugetul de crimă pe unde se-ntinde Tot desfigurează, ca trăsnet Încinde; Foc negru și roșu lumina se preface, Plumb e ușurința și cerul se desface; Cad rebelii-n spațiu și vîjÎie căzînd, Haos, abis mare-i așteaptă căscînd. Pică și se schimbă pe cît trec din cer: Capete de angeli, de demoni picioare, Aripă cerească una se mai vede, Alta infernală la vale-nnegrește, Monstru la alți capul În abis precede Talpele, lumină În cer mai lucește. Neagră
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ce nu-i dădea pace, moleșindu-l. Și-ar fi dorit să renunțe la vizita aceea: nu avea chef să vorbească și nici să asculte pe cineva. Și-ar fi dorit să se lase pradă tăcerii abisale ce i se căscase în tot trupul, înstrăinându-l de sine însuși. Dar regele fusese generos cu el, îl ocrotise și îl apărase, iar a renunța ar fi fost un gest de ingratitudine. Ca și cum l-ar fi întrerupt cu cinci minute înainte, Ludovic 2
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
că nu dă vreo atenție specială grupului respectiv. La început a fost un moment de ezitare, apoi izbucniră în râs și, bătându-l pe spate, îl luară cu ei. Sosiseră pe coasta de la Perniciaro, o vale îngustă, îngrozitoare, ce se căsca ca un soi de râpă imediat după ultimele case ale satului, pe latura opusă locului în care se afla locuința lui Tommaso. Se numea Perniciaro fiindcă, așa cum spuneau bătrânii, acolo odinioară își făceau cuibul stoluri de potârnichi cu care ani
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
miez, putea fi orice, statuie ori pom. Petrache știa și, ca de obicei, îi dădu binețe, apoi, tot ca de obicei, se duse în ungherul dinspre răsărit și se cățără cu îndemânare pe ieșiturile din perete. Sub zidurile cetății se căsca o prăpastie al cărei afund zăcea înecat încă în cețuri. În schimb, cerul era limpede ca un geam lipsit de abureală. În ceruri nu respira nimeni. Apoi, dintr-odată, marginile se rupseră și se putură privi, omul, de-o parte
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
corpurile. Ca un val care abia dacă îți ajunge până la tălpi. De aceea trupurile noastre nu aveau umbră. Era o lume fără umbre, noi înșine eram propriile umbre. Trupurile creșteau și descreșteau în locul umbrelor noastre. Încheieturile ne trosneau, fălcile se căscau, obrajii se scobeau, alungindu-se. Altă dată, creștetele se turteau, oasele apăsau la încheieturi, tălpile se lățeau, ca la melci, scurtându-ne. Imaginează-ți un veșnic pat al lui Procust pentru măsura căruia eram mereu, într-un fel sau altul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
celui de-al treilea. Respiră lung și rar, de parcă ar vrea să împingă aerul în cotloanele cele mai ascunse ale trupului și, de acolo, să-l sufle cu forță în afară. Nările se strâng până se lipesc și apoi se cască, precum branhiile unei viețuitoare de apă. Apoi, brusc, respirația se întețește, ca și cum trupul ar fi început să alerge, aerul dă năvală printre buzele întredeschise, băr batul respiră, icnind, de parcă fiecare respirație e un pumn care-l izbește în măruntaie. Globii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cum, nu înțelegem, spunea Confucius. El e în afara puterii noastre, spunea Lao Zi. Cosmina privi chipul învinețit al bolnavului, cu tâmplele strânse în bandaje. Sub pleoapele închise, pupilele păreau nemișcate. Comă. Ca și cum ai merge pe o frânghie și dedesubt se cască abisul. Dacă privești în jos, spre abis, te va privi, la rândul lui, și atunci ești pierdut. Cosmina își termină de desenat dragonul, scrise dedesubt „gând“, apoi, căutând zadar nic o tresărire pe chipul bolnavului, completă : „gândul morții“. „Zgomotele trasează
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
plângea în somn fără istov, până ce lacrimile îi spălară pomezile de pe obraji, iar alunița desenată cu migală se prefăcu într-o buburuză și-și luă zborul de pe umărul ei. Pârnaie se simțea cu desăvârșire liber. Lacătele căzuseră și gratiile se căscaseră, lăsând luna să intre, nestingherită, în odaie. Cum nu-și aducea aminte de visele lui, nu știa nici măcar că visează, dimineața se întorcea la șovăielile și spaimele amestecate, neaflând niciodată cum e să fii, cu adevărat, liber. Chisăliță vorbea lumii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-și vadă de drum către casă, cu șevaletul strâns pe umeri. Se opri să ia, la bodegă, un lichior de anason și atunci scoase desenele la lumina lămpii de pe masă și le privi pe îndelete. Dar cu ochii tot mai căscați de uimire, împingând cu scaunul îndărăt, de parcă ar fi vrut să se îndepărteze de chipurile acelea pe care jucau flăcările curbate de sticla lămpii. Iar această surpriză, amestecată cu spaimă, nu era din pricina faptului că își pierduse puterea de a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]