KorAP: Find »[drukola/base=ceașcă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...67 68 69 ...149 >

3,719 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

fost primăvara, nu-i așa? Iar Führer-ul tot așa, și-a dat foc primăvara. Iar ălălalt mustăcios, georgianul, a crăpat în martie, asta n-am cum uita. Asediul primăverii? Soțul trase teancul de reviste, împinse ochelarii cu ramă aurie lângă ceașcă. Femeia își netezi părul albit, strâns la ceafă. — Da, asediul, cum zici. Agresiunea schimbării. Ceva nesigur, nestăvilit. Să-ți citesc o mică istorie, din revista de azi. Să mai zică cineva că nu avem evenimente... Netezi colțul feței de masă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
scrisorile către autorități, iar cozi. Ascultă. „Faptele, așa cum le vom relata pe scurt, în aceste rânduri, par desprinse dintr-un film despre Ku-Klux-Klan sau despre vânătorile de vrăjitoare. Vânătoarea de vrăjitoare din cartierul...“ Ascultă, nu vrei să asculți? Femeia aranja ceștile, tacâmurile în chiuvetă. Se mișca lent, fără plăcere. Șchiopăta discret pe stângul, se mișca greu, aplecată într-o parte. Dar revenise, se reașeză. Mâinile ei palide și grăsuțe stăteau din nou alături, cuminți, pe fața de masă imaculată. — Deci, au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
societatea noastră multilateral dezvoltată. Dacă veștile sunt serioase, adică rele, primești o cafea super. Super, direct din cazanul lui Allah. Se și rotise prin harababura cotețului, printre cărți, cravate, caiete, sacoșe.a un scamator, pescuise deja din aer termosul și ceașca. Cafeaua, iat-o! O ceașcă mare, verde, plină, pe măsuța metalică dintre cele două scaune. — Numai pentru mine? — Eu am băut o cisternă, pistoanele mele au luat-o deja razna. Soarbe în tihnă, nu te grăbi, pregătește-ți liniștit blestemele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
veștile sunt serioase, adică rele, primești o cafea super. Super, direct din cazanul lui Allah. Se și rotise prin harababura cotețului, printre cărți, cravate, caiete, sacoșe.a un scamator, pescuise deja din aer termosul și ceașca. Cafeaua, iat-o! O ceașcă mare, verde, plină, pe măsuța metalică dintre cele două scaune. — Numai pentru mine? — Eu am băut o cisternă, pistoanele mele au luat-o deja razna. Soarbe în tihnă, nu te grăbi, pregătește-ți liniștit blestemele. Azi sunt al matale, gospodin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Politehnică, acum un secol, cu frate-miu, nu-i așa? Actualmente cetățean argentinian, domiciliat în balamucul numit Buenos Aires. Unul dintre cele mai frumoase din lume, spune amiculnostru Marga. Și el se pricepe, doar lucrează la balamuc! Musafirul rămăsese încovoiat, cu ceașca în mână. Tolea nu-l privea. — Ce vrei, să cer ajutor colegului dumitale argentinian? Să-i cer pomană frățiorului meu? Boss-ul de frate-miu s-a paradit, să știi. Ce să faci... piscina, automobilele, ferma, casa, conturile, vacanțele, toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Își șterse barba subțire cu batista. Încerca să uite oboseala. Încolăci brațele scurte pe burta proeminentă, se lăsă pe spate. Mâinile erau moi, umerii moi, dar scurtele picioare deveniseră de plumb. O dulce amețeală îi învălui relaxarea. Asistenta aduse o ceașcă de ceai rece și un cornet de hârtie plin cu pastile. Doctorul își trecu din nou palma peste barba neagră, își puse ochelarii fumurii. Înghiți pumnul de pastile. Sorbi lent din ceai. — Sunteți obosit. Nu prea vă menajați... — Ei, menajare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
știți. Nu-i internează nimeni la nebuni, cum ar trebui... Devenise furioasă, îi privea pe cei doi ascultători indiferenți, de parcă ar fi fost amestecați, vinovați, îi îngloba, de fapt, într-o mai vastă nemulțumire. Se aplecă, strânse de pe bancă farfurioara, ceașca de ceai, punga în care fuseseră pastilele. Rămase cu ele în poală, nu se mișcă. Se așezase, destinsa, privea norii ușori, violeți și zâmbea. Amurgul, norii gonind pe cerul primăvăratec... dar doctorul părea să nu observe, atent doar la nou-venită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
bine. Capul prelung al unei cățele furioase, gonind pe cerul nopții, cu norii în urma ei, venind de peste tot, acoperind marea nocturnă. Și undeva, cândva, fantoma tatălui ucis, în urmă cu 40 de ani. Mâna tremura pe conturul de smalț al ceștii. Tolea apucase toarta, o ridicase alene, sorbi. Cafeaua rece, ca de obicei, lăsată să zacă în cană, pentru când o fi să fie. Parcă nu era singur, simțea, în jur, prezența lui Marcu Vancea, ucis sau sinucis în urmă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
instantaneu. Singura realitate în care trăia: o nouă zi. Primăvara, iarna, toamna sau vara, totuna. Noaptea rămânea o paranteză uitată, o afazie. Lumina dimineții se așezase, cuminte, pe cuvertura albă a canapelei. Pe canapea, Tolea freca pudra nes pe fundul ceștii de cafea. Încet, încet... Așadar, curând, din nou la locul ispășirii. „N-a venit încă profesorul?“, avea să întrebe ciocănitoarea Gina, dacă Tolea întârzia, cumva, și în această dimineață. Să întârzie, da da, nu avea nici un chef să se grăbească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
locul ispășirii. „N-a venit încă profesorul?“, avea să întrebe ciocănitoarea Gina, dacă Tolea întârzia, cumva, și în această dimineață. Să întârzie, da da, nu avea nici un chef să se grăbească, freca încet încet, foarte încet, pudra neagră pe fundul ceștii. Gina, pregătindu-și registrele, pixurile, pliantele, perna pe scaun, telefonul în față. Gina își bea cafeaua la serviciu, toți își beau cafeaua la serviciu, deși nu există de cumpărat cafea nicăieri. Cum venea, Gina dispărea în spatele ghișeului, revenea cu ceașca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
ceștii. Gina, pregătindu-și registrele, pixurile, pliantele, perna pe scaun, telefonul în față. Gina își bea cafeaua la serviciu, toți își beau cafeaua la serviciu, deși nu există de cumpărat cafea nicăieri. Cum venea, Gina dispărea în spatele ghișeului, revenea cu ceașca umplută într-o mână și cu bluza vernil orange bordo în cealaltă mână, uitând că a rămas doar în sutien. Se apleca peste registru, aranja pixurile și abia într-un târziu trăgea bluza pe umeri. Moment în care și roșea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
cazate aici, în vilă. Și nici nu prea stau acasă. Au rude în oraș și stau mai mult la ele. Îi umpluse cana pe jumătate. Vinul cobora repede în mădulare, căldura plăcută, moleșitoare. Puse sticla pe podea, o acoperise cu ceașca goală. Atinse cotul femeii, îl cuprinse în palmă: hai sus. Nu, nu, amânas. O trase ușor, era în pragul scării, urcaseră. O cameră mică micuță, pat îngust, de școlari, o chiuvetă, fereastră mare, de mansardă, prin care intra luna. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
un veac, anul o mie. Tolea parcă înfulecase, totuși, ceva. Vasile se apleacă, din nou, ridică șervetul, îl scutură, îl desface. Dom’ Dominic se îndreaptă în scaun, șervetul reapare pe genunchi. Undeva, susură muzica. Cade șervetul, se repune șervetul. Dispare ceașca de supă, apare friptura sau parcă n-a fost friptură sau n-a fost grozavă friptura... Apare alt platou, reapare șervetul alb. Tolea tace, nu bea nimic și tace. Parcă n-aude poveștile doctorului, parcă e absent. Chiar când reia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
alert. Sfidarea, sfidarea, professore! Dovada că mai există pentru neputincios, chiar când totul pare strivit, o șansă. Ridic o pietricică mică mică, otrăvită. Poate nimeresc centrul Monstrului. Poate orbesc Ciclopul. Poate îl otrăvesc pe Goliat, cu mica mea floricică. Ridicase ceașca goală, ca pentru un toast. Țigara îi ardea degetele. Și se prăbușise iarăși, prostit, epuizat. Se încâlciseră iarăși umbrele încăperii și gândurile și orele, venise iarăși amurgul. S-ar fi întins pentru câteva clipe pe canapea, nu, pe canapea nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
pletele cărturărești sub briza nopții de primăvară. În urma sa, la un pas, șchiopăta ritmic însoțitorul înpelerină neagră. Imaginea se rupse, instantaneu. Fereastra trepida, tunetul atinse pereții, totul începu să tremure, Tolea sări în lături, spre pragul camerei, pleosc, tava cu cești prăbușită în bucătărie și duuummm, întreg peretele cu cărți dărâmat, într-o secundă, explozie, la un pas, scăpase ca prin miracol, duuummmm, un pas, o secundă, ferestrele zăngăneau și zidurile se clătinau, masa scaunul televizorul. Bătrânul era deja aici, palid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
vesel. Două femei fosforescente. Au intrat râzând, ca într-o lume normală. Și-a scos batista, și-a șters fruntea. Nu se putea abține, se tot întorcea spre masa din spate. Femeia în roșu îi surâse. Mâinile îi tremurau, în ceașcă aburea surogatul de orz numit cafea, ceașca tremura în mâna care tremura. — E penibil, domnule. Nu te mai suci atâta. N-o mai privi. Păi, parcă aș cunoaște-o. Dar nu-i aud glasul, aș vrea să-i aud vocea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
ca într-o lume normală. Și-a scos batista, și-a șters fruntea. Nu se putea abține, se tot întorcea spre masa din spate. Femeia în roșu îi surâse. Mâinile îi tremurau, în ceașcă aburea surogatul de orz numit cafea, ceașca tremura în mâna care tremura. — E penibil, domnule. Nu te mai suci atâta. N-o mai privi. Păi, parcă aș cunoaște-o. Dar nu-i aud glasul, aș vrea să-i aud vocea, poate o recunosc. Vecinul a râs, copilărește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
iarăși și iarăși. Profesorul nu înțelegea ce spune, dar nu se clinti. Doamna Venera făcu un ultim efort, amplifică vocea. — Să-ți arăt opera lui. M-am decis. Să ți-o arăt... Se sprijini de scrinul unde rămăsese tava cu ceștile de cafea. Comise câțiva pași legănați, nesiguri. Se legăna, parcă, amețită, șchiopăta, se clătina, emoție, ce-o fi fost. Se învârti, fără rost, câteva clipe, în jurul fotoliului. — Vino, am să-ți arăt opera lui. Hai, vino. Glasul își recăpătase vibrația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
acasă. Eu am cam terminat. Dacă vreți, putem pleca, putem pleca. — O, nu-ți fă probleme, pot dormi și aici. Văd că te interesează aceste mape, te interesează. Îl privea cu un zâmbet ironic, condescendent. Privi tava cu tartine și ceașca cu ceai de care detectivul nu se atinsese și se retrase. La ora 11 noaptea, profesorul Vancea ieși din cameră, cu geanta pe umăr. — O să luăm un taxi, doamnă. S-a făcut târziu. Vă conduc acasă. Doamna Venera citea o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
dacă vreți, cumva, să plecați acasă... Putem pleca, oricând. Am terminat, de fapt, am terminat. — Nu-ți fă griji, pot dormi și aici. Stai liniștit. Văd că te interesează mapele, te interesează. Un zâmbet protector, parșiv. Privi tava cu tartine, ceașca cu ceai de care musafirul nu se atinsese și se retrase. Tolea ieșise târziu din cameră. Se înclinase, fără măcar să-și privească gazda și se trezi în fața scării. Când să pună piciorul pe prima treaptă, auzi uruitul, lătratul acela gros

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
trecuse, trecuse. Apăsase deja clanța, nu se uita în stânga dreapta înapoi, intrase, da, intrase. În cabinet, un domn solid, în halat alb. Cap de recrut vârstnic, tuns perie. — Ce doriți? Îl caut pe doctorul Marga. Capul cazon se băgă în ceașca de cafea. Buzele sorbiră zgomotos, una, două plescăituri, nouă plescăituri. Ridică, în sfârșit, din nou, privirea. Pe cine spuneți că căutați? Musafirul ezită dacă să-i restituie cacofonia, numără în gând nasturii de pe halatul alb apretat... — Că caut pe cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
pe Sfântul Gerbert din Aurillac. Papa Silvestru. Sau pe Otto. Împăratul Otto al treilea... Boxerul înălță sprâncenele, mirat și nu prea mirat. Era obișnuit cu toate. Așa că, nici mai mult nici mai puțin: surâse. — Imediat. Vine imediat. Arătă spre altă ceașcă de cafea, plină, la celălalt capăt al mesei. Ceașca aburea, adică Sfântul Gerbert Marga aburea și va apare curând din ceașca fermecată, asta voia să spună extravagantul doctor, sătul de extravaganțele pacienților săi. Cafeaua îl aștepta pe cel absent, deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Otto. Împăratul Otto al treilea... Boxerul înălță sprâncenele, mirat și nu prea mirat. Era obișnuit cu toate. Așa că, nici mai mult nici mai puțin: surâse. — Imediat. Vine imediat. Arătă spre altă ceașcă de cafea, plină, la celălalt capăt al mesei. Ceașca aburea, adică Sfântul Gerbert Marga aburea și va apare curând din ceașca fermecată, asta voia să spună extravagantul doctor, sătul de extravaganțele pacienților săi. Cafeaua îl aștepta pe cel absent, deci Papa Bombonel va învia curând. Boxerul comise chiar un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
mirat. Era obișnuit cu toate. Așa că, nici mai mult nici mai puțin: surâse. — Imediat. Vine imediat. Arătă spre altă ceașcă de cafea, plină, la celălalt capăt al mesei. Ceașca aburea, adică Sfântul Gerbert Marga aburea și va apare curând din ceașca fermecată, asta voia să spună extravagantul doctor, sătul de extravaganțele pacienților săi. Cafeaua îl aștepta pe cel absent, deci Papa Bombonel va învia curând. Boxerul comise chiar un vag semn spre scaunul de lângă ușă, o fi, n-o fi, te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
gata să plece, când apăru Marga. Vesel, rotund, fluturând, agitat, poalele halatului. O față palidă, însă, umbrită de barba rară, care prelungea favoriții, ca un fel de bandaj negru al fălcilor. Intrase furtunos, nu vedea pe nimeni. Se așeză, apucă ceașca, sorbi, o puse la loc. — Vezi că te așteaptă cineva, mormăi tenorul, din spatele ziarului pe care îl citea. — Arăți ca poetul romantic, atacă Tolea. Ca decembriștii, în preajma arestării, ca Bălcescu la Palermo... ca Pușkin înaintea duelului. Marga roti ochelarii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]