7,296 matches
-
mai mult decât atât Însă. În fine, grupa a treia se constituie dintre aleși, cei cărora Înzestrarea nativă le dă dreptul să privească de sus obiectul de studiu, să-l domine și să-l controleze. Ei văd ceea ce alții se chinuie să descopere: contextul, conturul, dimensiunea, dinamica... Le pot scăpa nuanțe, dar le este evident sensul. Dacă mai au și o sensibilitate aparte, un simț deosebit al strategiei, al desfășurărilor largi, al marilor deveniri - cazul dumneavoastră - ,atunci cel mai bun lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de optimism pe care Încercam să le conserv cu orice preț. Cu prețul Încăpățânării disperate chiar. În același timp, nu Înțelegeam de ce Eveline nu recurgea la soluția simplă și sigură a Înregistrării glasului lui Wagner pe reportofonul cu care mă chinuiam amarnic și pe care ajunsesem să-l urăsc pătimaș. - O fi simplă, dar sigură nu e deloc soluția ta, mi-a replicat Eva. În primul rând că reportofonul este prea mic ca să dispună de fidelitatea necesară. Pentru redarea unui sunet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Încurcând borcanele, după care glisase la fel de neașteptat Într-un expozeu schizofrenic despre comunism, fără nici o legătură cu nimic anterior sau cu ceva privitor la aventura lui pe coclaurile Centrului. De data asta, plonjase În delir sadea, oricât de mult se chinuise să păstreze o oarecare logică a discursului. Dar cel mai tare mă Îngrijorase oprirea bruscă a șirului de cuvinte și faptul că Adam Adam rămăsese dintr-odată nemișcat, exact În poziția de Întrerupere: cu gura Întredeschisă, ca și când În clipa următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
aproape, și poarta a Început să alunece silențios spre dreapta. Am avut impresia că durează o eternitate până când s-a retras cu totul. Lucrul ăsta a avut și o parte bună: am avut timp să-mi Înving ezitarea care mă chinuia - să pășesc Înăuntru sau să fac eroic cale-ntoarsă? Venisem hotărât să intru, așa e, dar acum, când faptul devenea posibil, era puțin altceva. Mi-am luat inima În dinți, și animat de fatalist-mobilizatorul „fie ce-o fi”, am trecut dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Era mereu cu gândul la întâlnirea de a doua zi. Va veni sau nu Cosette? Se plimba frământat, cu pași mari, prin camera somptuoasă, sub privirile compătimitoare ale eunucului de serviciu, așezat lângă ușă, pe-un scăunel. Nu te mai chinui atâta, frate - spunea din când în când eunucul, încercând să-l liniștească. Toate sunt la fel, ascultă-mă pe mine. Dar Broanteș nu-l auzea. Noaptea dormi greu, zvârcolindu-se și visând că era când Dante, când mitropolitul Dosoftei. Bâiguia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să moară, o s-o-ngroape creștinește, cu prohod, cu tot tipicul. După o vreme, cam pe la miezul nopții, tot legând și dezlegând plosca, bătrânului îi veni să cânte. începu să murmure în barbă unul din cântecele dragi. Pe când se chinuia să-și aducă aminte un vers, auzi că și oamenii lui, în spate, lălăiau încet, legănați de cai. Atunci bătrânul porni să cânte tare, iar cazacii îl întovărășiră, în canon, umplând întinderea stepei de-o melodie divină. Mai merseră vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu care să întemeieze o familie. L-au binecuvântat, i-au dăruit o cămilă, o armă și o capră și i-au eliberat de sclavie pe el și pe toți urmașii lui, asigurându-l că gri-gri-ul, spiritul necurat care-i chinuiește până la moarte pe sclavii fugiți, nu-l va urmări niciodată. Moartea bătrânului și plecarea lui Rachid lăsară un gol în micuța comunitate; și Laila era adânc întristată, cu toate că fusese de acord și înțelesese că uriașul avea dreptul la propria lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
au primit de la același bărbat. Pe obrazul drept un amestec confuz de alcool și cloroform - Anna - uite-o s-a așezat pe jos sprijinită de bibliotecă, toată În negru, nefardată, cu paharul de vodcă alături. Dar cel mai rău Îl chinuiește pe domnul D. apăsarea din creștetul capului ca o călcătură de gheață pe care i-a lăsat-o mîngîierea lui Niki Bârsan. Domnul Algazi și-a tras taburetul lîngă Wanda. Barba lui aspră, căruntă, se atinge de lobul delicat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
coșmarul s-a spulberat ca trupul de cărbune al unei mumii pe care o scoți la lumina zilei. Studenta de la germană a rîs ca de o farsă izbutită, cîtă metempsihoză și cîtă memorie atavică atribuise ea acelui coșmar care a chinuit-o toată adolescența - dar nimeni nu știe dacă predilecția ei pentru romanul negru, pentru filmele de groază, deghizările nocturne, Întîlniri În cavouri, fascinația pe care o exercitau asupra ei femeile de stradă, cupeurile Închise, plușul grena, nu erau reminiscențe din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vata, vă rog. Ceea ce vedeți aici nu e altceva decât inima. Care pompează. Funcționează. Trimite sânge în creierul animalului adormit. Dați-mi altă vată. Acum o extirpăm. Asta a fost tot. Vă mulțumesc frumos. Tocmai desenam o cioară și mă chinuiam cu ochii ei, care deveniseră albi, atât de albi, încât mi-am adus aminte de Eberhart, de movilele de nisip și de cei doi lei de pe malul lacului care priveau pe deasupra țiglelor caselor de peste drum, mai bine zis, tocmai renunțasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
muri. N-am vrut să aduc vorba despre sora Augusta. Și iată că, așa neprihănită și cu fața ordonată cum era, tot a reușit să-și răspândească sămânța, oricât de firavă va fi fost ea. Tocmai desenam cioara și mă chinuiam cu ochii ei, care ieșiseră albi, când a venit după mine directorul în persoană. M-a dus de braț în biroul lui și mi-a vorbit așa: — În țara noastră începe o eră nouă și, ca urmare, în viața ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
scurt, un zâmbet ce ascundea amuzamentul. — Mereu presupunem că ceilalți suferă din cauza unor probleme asemănătoare cu ale noastre, nu-i așa? a spus ea. Gândul că Lee este dezamăgită în dragoste îmi era la fel de străin ca și imaginea feței ei chinuită de emoții necontrolate. Am presupus că viața ei amoroasă merge ca unsă, cu mici scârțâituri din când în când. Lucrurile... nu merg? am întrebat, neștiind cum să formulez. —Ei bine... A ridicat din umeri, gest care îmi era tare familiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de dracu’, ai început să pierzi Împărăția umbrelor! - Cum aș putea să mă salvez? Există vreo gaură prin care să mă strecor până acolo? - He-he-he, a făcut Satan, încât pielea mi s-a zbârcit pe mațe. Pune-te pe treabă, chinuiește-l, fă-l să fiarbă de îndoieli. Fă-l să întâlnească alte femei. Pune-te pe treabă, halt! M-am pus în poziție de drepți, bâlbâind: - Dar cum o să fie pentru mine la ziua judecății? - Prostii! Nu va avea loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
un gest de dispreț. - Marș! Străduiește-te mult, pentru a atinge umbrele unghiilor mele! Într-o clipă am înțeles că existau ierarhii ale întunericului. Și după asta am fost dezamăgit, mi-a pierit pur și simplu cheful de a-l chinui pe Zaharel. Am căzut într-o stare letargică la gândul că eram nedemn chiar de zestrea bogată în umbre a bunicului meu. Într-un vis l-am întâlnit chiar pe bunicul, care fusese un mare spirit chinuitor. Spunea: - Ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cu pumnul de trei ori în piept. A fost ca și cum ar fi întors o cheie care-și deschidea neașteptat inima pentru mine. Am profitat de ocazie și am luat loc acolo unde eram invitat, promițând că nu-l voi mai chinui niciodată, cu toate că totul e posibil în lumea asta rotitoare. Zaharel și cu mine am devenit cu timpul ca doi alchimiști care se străduiesc să stoarcă aur din materiile cele mai impure. Când soarele se lasă așteptat la Stockholm, el mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nu, de un lucru totuși Bogdan era sigur, și anume de disprețul său pentru faptul că oamenii descifraseră cumplita aritmetică a morții. Dar ce disprețuia încă și mai mult era neputința lor de a o învinge. Atunci de ce se mai chinuiseră? La ce bun? Tot gândindu-se astfel, Bogdan se pierdea, se pierdea în hățișul unor gânduri cu care își dădea seama că mai bine nu ar fi avut niciodată de a face... nu cumva nu era totul decât o desfășurare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
convins, nu luaseră nicicând calea acelui loc. Spun „mi s-a întâmplat să mă pomenesc” pentru că este maniera în care pot descrie cel mai bine felul absolut de neînțeles în care mă nimerisem în fața acelei clădiri. Mintea mea, năucă, se chinuia din răsputeri să pătrundă misterul unei pauze a existenței despre care nu aveam nici cel mai mic amănunt, astfel că nu-mi puteam da seama nicicum de unde începuse, cât durase sau pur și simplu de ce nefastă natură puteau fi acțiunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pisică. M-am cutremurat de spaimă, atât de mare era asemănarea. În partea cealaltă a sălii însă, cea opusă locului unde stăteam, erau chipuri atât de ciudate, încât îmi puseră experiența și imaginația la grea încercare. Oricât m-aș fi chinuit, nu puteam să le găsesc corespondența în nimic din ceea ce ne înconjoară pe această lume. Puteau fi foarte bine chipuri de pantofi, vecee, cărți, câini, uși, dar la fel de bine și de oameni. Ciudat lucru. - Mda... făcu Euripide trist, privind spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
e greu să nu-ți fie milă de cineva atât de suferind, ci pentru că trebuie să-mi ispășesc pedeapsa până la capăt. Mă aflu aici, în starea asta, în templul Domnului, cel puțin așa mi s-a spus, iar acum mă chinui în zadar să găsesc o ieșire din încăperea ce deodată-mi pare blestemată și, dacă n-aș fi aproape convins că e un vis, m-aș chinui să alerg, să găsesc o ieșire, să scap din locul acesta străin mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în templul Domnului, cel puțin așa mi s-a spus, iar acum mă chinui în zadar să găsesc o ieșire din încăperea ce deodată-mi pare blestemată și, dacă n-aș fi aproape convins că e un vis, m-aș chinui să alerg, să găsesc o ieșire, să scap din locul acesta străin mie, în care simt că îmi voi pierde viața. Fă o minune, Dumnezeule, și scapă-mă din locul acesta al pierzaniei! Numai că ceea ce trăiesc și văd nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o facă atât de repede? Atât de mult să fi dormit? Atât de adânc să-mi fost somnul, încât să nu-mi fi dat seama de netrebnicia lui șireată, cu care a înghițit miliardele de clipe scurse?... În timp ce eu mă chinui inutil cu astfel de întrebări, lumina pe care am întrezărit-o izbucnind în negura cosmică de-afară pare să crească în intensitate pe minut ce trece, nu-mi explic cum, inundând avanpostul morții în care mă aflu întemnițat, bucurându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
jigniri suportate, ce trebuie povestite iarăși și iarăși, dar de care trebuie să te desparți cât se poate de repede, dacă nu chiar pe loc. Căci, deși pleacă pentru totdeauna, acel om lasă în urma lui imaginea durerii care te va chinui mult timp, ba chiar îți va răpi și somnul la bătrânețe. Afară încă ningea, văzduhul era uscat și rece. Vântul clătina felinarele și copacii de pe bulevard care-și împleteau umbrele ca niște cozi. Zinocika trecuse demult colțul, n-o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
când m-a depășit, îndreptându-se spre casa aflată în spatele meu, am înțeles că zâmbetul nu-mi era adresat mie, dar nici cuiva anume, ci propriilor ei gânduri. Ajunsă în spatele meu, vocea Soniei puțin spartă, vocea pe care m-am chinuit să mi-o amintesc întreaga dimineață, spuse comisionarului care-i deschidea ușa: Vă rog trimiteți florile imediat, căci s-ar putea ca domnul respectiv să plece și mi-ar părea foarte rău. Vă mulțumesc, spuse ea și plecă. În drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sfârșit - și acest lucru este esențial, asemenea povestiri despre faptele mele bune (e straniu, dar așa simțeam eu) nu ar fi favorizat deloc acea apropiere spirituală de Sonia care era adevărata cauză care mă îndemna la sinceritate. Toate acestea mă chinuiau. Și nu pentru că m-aș fi consacrat singurătății spirituale cu care, chipurile, m-aș fi obișnuit prea mult pentru a-i mai simți și povara, Mă făcea să sufăr sărăcia temei în discuție prin care m-aș fi apropiat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nu mă prezenta părinților săi pentru că îi era jenă cu mine, pe când eu nu l-aș fi prezentat mamei mele pentru că îmi era jenă cu mama în fața lui Stein. Și de fiecare dată când mă întorceam acasă de la Stein, mă chinuia umilința amară a săracului a cărui superioritate spirituală e prea mare pentru a admite că e invidios și prea slabă pentru a rămâne indiferent. E straniu că lucrurile cele mai detestabile au o anume forță de atracție. Un om ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]