2,120 matches
-
mele, iar ea spre surprinderea mea mi-a spus că știa. Părinții știu tot. Au intuiția lor care nu dă greș. De atunci n-am mai vorbit niciodată. Te stimează, vorbește foarte frumos de tine. În clipele acelea mi-e ciudă. Pe tine. Nu știu exact de ce. Acum ninge. Se Împlinește sub zăpadă grîul. La primăvară va răsări În lumină. Tu ești departe. Poate vei veni la mormintele lor să te Închini. Te aștept. Odată cu primăvara! Ana”. • A doua zi pusei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Norvegia, originar din Rădăuți) și Clay Windham (Texas, SUA). A fost reeditat albumul lui Fani Adumitroaie, Blues Con-Fusion. Deschiderea a fost asigurată de trupele idolul: din Germania, Spania, Italia, Belgia și chiar sucevene PEGAS și KIND OF BURNING Brazilia. In ciuda vârstei înaintate și a stării sale de # Concert memorabil Deep Purple pe scena sănătate, Demis a susținuat un concert de peste două Sălii Polivalente. În deschidere Grimus, cu cele mai ore, iar pe lângă celebrele sale hituri: „My Friend The cunoscute piese
Concerte by Dan CHIRIAC () [Corola-journal/Journalistic/83474_a_84799]
-
pronumelui personal în dativ, care nu este necesară din punct de vedere logic, dar sugerează, pe plan afectiv, interesul cu care vorbitorul participă la acțiune: "Ei, că bine mi te-am căptușit!" ; " Hei, hei! zise Spânul în sine, tremurând de ciudă: - Nu te-am știut eu că-mi ești de aceștia, că de mult îți făcem felul!" ( I. CreangăPovestea lui Harap- Alb). Dativul posesiv constă în utilizarea formei neaccentuate a pronumelui personal în dativ, stând uneori pe lângă un substantiv sau verb
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
părintele meu din pricina Nastasiei Filippovna, n-am să mint. Numai eu am fost de vină. M-a împins păcatul. — Din pricina Nastasiei Filippovna? repetă slugarnic funcționarul, parcă începând să înțeleagă ceva. — Taci, că n-o știi! strigă la el Rogojin cu ciudă. — Ba o știu! răspunse victorios funcționarul. — Știi pe naiba! Parcă puține Nastasii Filippovne sunt! Și ce gânganie obraznică îmi ești! Asta-i, m-am gândit eu că o să mi se bage-n suflet vreun nemernic ca ăsta! continuă el, adresându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că... vrei să zici că... spuse generalul, brusc alarmat. — Nimic. — Ba să mă ierți, ce vrei să faci cu noi? — Păi nu renunț. Poate că nu m-am exprimat cum trebuia... Asta mai lipsea: să renunți! spuse generalul cu o ciudă pe care nici nu încerca să și-o mascheze. Aici, frățioare, problema nu mai e că tu nu refuzi, ci în solicitudinea, în plăcerea, în bucuria cu care vei primi cuvintele ei... Care mai e situația acasă la tine? — Acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se ducă? spuse fiica cea mare, Alexandra. Pe deasupra, e curat copil, vă puteți juca cu el de-a baba-oarba. — Să se joace de-a baba oarba? Cum? — Ah, maman, te rog, nu te mai da în spectacol, o întrerupse cu ciudă Aglaia. Mijlocia, Adelaida, poznașă, nu se putu abține și izbucni în râs. — Cheamă-l, papa, maman ne dă voie, decise Aglaia. Generalul sună și porunci să fie introdus prințul. — Bine, dar să-i legați neapărat un șervețel la gât când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
talent, la mine în birou mi-a făcut o demonstrație, scriind cu slovă veche: „Egumenul Pafnutie și-a pus iscălitura“... Ei, la revedere! — Pafnutie? Egumen? Ia stai, unde-o ștergi și cine mai e și Pafnutie ăsta? strigă generăleasa cu ciudă insistentă și aproape alarmată în urma soțului ei, care dăduse s-o ia la fugă. Da, da, draga mea, a existat în vechime un egumen cu numele ăsta... și, de grăbit, mă grăbesc la conte... trebuia să fiu de mult acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
întâmplând așa? — La urma urmei, astea-s prostii! spuse generăleasa, privind-o cu mânie pe Aglaia. Da, nu-i o chestiune inteligentă, confirmă Alexandra. — Nu-i dați crezare, prințe, i se adresă generăleasa, o face dinadins, dintr-un fel de ciudă, dar nu-i deloc prost educată; să nu vă închipuiți cine știe ce, dacă vă sâcâie. Sunt sigură că au pus vreo năzbâtie la cale, dar v-au îndrăgit deja. Le cunosc figurile. — Și eu le cunosc figurile, spuse prințul, accentuându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că nu lua degeaba leafă de la societatea pe acțiuni. Rămase perplex când prințul îi ceru portretul și îi povesti în ce fel se aflase de portret în salonul generălesei. — E-e-eh! Trebuia să vă dați drumul la gură! strigă el cu ciudă răutăcioasă. Doar nu știți nimic... Idiotul! mormăi el ca pentru sine. — Sunt vinovat, dar am făcut-o fără să vreau; pur și simplu așa a venit vorba. Am zis că Aglaia e aproape la fel de frumoasă ca Nastasia Filippovna. Ganea îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să răspundă. Doar înțeleg că aveți necazuri și tocmai de asta vorbiți urât. Bine, haideți la dumneavoastră acasă. Merg cu plăcere. „Nu, de-acum nu-l pot lăsa să-mi scape, se gândea Ganea în sinea lui, privindu-l cu ciudă pe prinț. Acest șmecher a scos totul de la mine, iar apoi și-a smuls brusc masca... Asta înseamnă ceva. Dar de văzut, vedem noi! Lămurim noi totul, totul! Chiar astăzi!“ Ajunseseră de-acum în dreptul casei lui. VIIItc "VIII" Apartamentul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Alexandrovna tăcu imediat. Prințul rămase pe scaun, lângă ea, iar Varia se trase deoparte; portretul Nastasiei Filippovna era în locul cel mai vizibil, pe măsuța de lucru a Ninei Alexandrovna, chiar în fața ei. Văzându-l, Ganea se încruntă, îl luă cu ciudă și-l aruncă pe masa sa de scris, aflată în celălalt capăt al camerei. — Astăzi, Ganea? întrebă brusc Nina Alexandrovna. — Ce astăzi? tresări Ganea și, subit, se repezi la prinț. A, înțeleg, deci dumneavoastră și aici!... La urma urmei, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
atunci tăcuse, se arătă a fi foarte comică. Se auziră râsete. — Ăsta de unde-a mai apărut? începu Rogojin să râdă. Hai cu mine, moșule, te îmbăt dacă vii! — Asta-i de-acum mârșăvie! strigă Kolea, plângând de rușine și de ciudă. — Chiar nu se află printre voi nici un bărbat în stare s-o dea afară pe nerușinata asta? strigă Varia, tremurând toată de furie. — Mie mi se zice nerușinată! pară Nastasia Filippovna cu veselie disprețuitoare. Iar eu, ca o proastă, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ce-i de capul celor care se cred deștepți? Toți până la cel din urmă sunt cămătari! Ippolit nu condamnă cămătăria, zice că așa trebuie, vorbește de nu știu ce cutremur economic, de fluxuri și refluxuri, lua-le-ar naiba. Mi-e tare ciudă pe el din pricina asta, dar e înrăit. Imaginați-vă, mama lui, căpităneasa adică, primește bani de la general și tot pe el îl împrumută cu dobândă mare și pe termen scurt; mare rușine! Și, știți, mama, adică mama mea, Nina Alexandrovna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
trageți după dumneavoastră și pe prinț, mai ales că e o persoană atât de blândă, spuse răspicat Daria Alexeevna. — Ferdâșcenko, ori povestești, ori taci și nu mai vorbi în numele altuia. Ne faci să ne pierdem răbdarea, spuse tăios și cu ciudă Nastasia Filippovna. — Imediat, Nastasia Filippovna; însă dacă prințul a recunoscut, pentru că eu susțin că e ca și cum prințul ar fi recunoscut, atunci ce-ar zice altcineva (nu dau nici un nume), dacă ar vrea vreodată să spună adevărul? În ce mă privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Alexandrovna, mama Varvarei Ardalionovna. Se mira, se supăra, prietenia cu Varia o punea pe seama capriciilor și a setei de putere pe care o manifestau fiicele ei, care „nici nu mai știu ce să scormonească numai ca să-i facă ei în ciudă“, dar Varvara Ardalionovna continuă totuși să le viziteze atât înainte, cât și după ce se căsătorise. Nu trecu nici o lună de la plecarea prințului și generăleasa Epancina primi o scrisoare de la bătrâna contesă Belokonskaia, care plecase de vreo trei săptămâni la Moscova
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Mare pacoste pe capul meu dacă stai flămând; ce să zic, m-ai speriat!“ S-a supărat, dar nu pentru mult timp: iar s-a apucat să mă hărțuiască. Și m-am mirat atunci de ea, de ce n-are deloc ciudă pe mine? Căci ține minte răul, mult timp ține ură pe cei care au jignit-o. Uite, atunci mi-a trecut prin cap că mă disprețuiește atât de mult, încât nici nu poate fi mult timp supărată pe mine. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
din corn de cerb, cu lama fixă, lungă de vreo trei verșoci și jumătate și potrivit de lată. Văzând că prințul acordă o atenție specială faptului că acest cuțit i-a fost smuls a doua oară din mână, Rogojin, cu ciudă răutăcioasă, îl înșfăcă, îl puse în carte, iar cartea o trânti pe altă masă. — Ce faci cu el, tai foile? întrebă prințul, însă cumva distrat, parcă fiind încă sub presiunea unei puternice îngândurări. — Da, foile... Păi nu-i un cuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
obicei, Varia se salută bucuroasă, în șoaptă, cu domnișoarele. — E adevărat, prințe, am crezut că o să te găsesc la pat, atât de mult exageram din cauza spaimei, și, pentru nimic în lume n-o să mint acum, mi s-a făcut tare ciudă văzându-ți chipul bucuros, dar îți jur că asta n-a ținut decât câteva clipe, până când am izbutit să cuget. Când cuget, fac și spun întotdeauna lucruri mai inteligente; cred că și tu. Și să știi că nici de însănătoșirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
întrebă generăleasa, privindu-i contrariată și înciudată pe toți vorbitorii, însă, văzând-o pe Aglaia pufnind în râs, adăugă mânioasă: prostii! Care „cavaler sărman“? — Parcă e prima dată când băiețandrul ăsta, favoritul tău, schimonosește vorbele altora! îi răspunse Aglaia cu ciudă trufașă. Prin fiecare ieșire nervoasă a Aglaiei (care se mânia foarte des), aproape de fiecare dată, în pofida întregii ei seriozități și a neînduplecării aparente, răzbătea ceva atât de copilăresc, nerăbdător-școlăresc și rău disimulat, încât uneori, privind-o, era imposibil să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
râs surorile, prințul Ș., zâmbi până și prințul Lev Nikolaevici, care roșise și el cine știe de ce. Kolea hohotea și jubila. Aglaia se supără, nu glumă, și se făcu de două ori mai frumoasă. O prindeau foarte bine fâstâceala și ciuda pe propria ei persoană pentru această fâstâceală. — Parcă puține cuvinte ți-a schimonosit, adăugă ea. — M-am bazat pe propria dumitale exclamație! strigă Kolea. Acum o lună frunzăreai Don Quijote și ai exclamat că nimic nu-i mai grozav decât „cavalerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu două sute cincizeci, dar oare nu e totuna... N-nu, nu e totuna..., izbuti să strecoare Gavrila Ardalionovici, afișând un aer de nedumerire naivă. — Nu mă întrerupeți; nu suntem chiar atât de proști cum ne credeți, domnule avocat, exclamă cu ciudă nepotul lui Lebedev. Firește, o sută de ruble nu-s două sute cincizeci, însă e totuna, pentru că important e principiul; aici inițiativa e importantă și dacă lipsesc o sută cincizeci de ruble - asta nu-i decât un amănunt neînsemnat. Important e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să mai adauge ceva, dar nu găsi ce. A ajuns să se simtă penibil, mă așteptam la asta! îi șopti deodată Evgheni Pavlovici prințului la ureche. Nu credeți că ne paște o primejdie? E semnul cel mai sigur că, de ciudă, ar putea trânti ceva atât de excentric, încât, poate, nici Elizaveta Prokofievna n-o să-și păstreze cumpătul. Prințul îl privi întrebător. — Nu vă e teamă de excentricități? adăugă Evgheni Pavlovici. Nici eu, chiar le doresc; la drept vorbind, n-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
adesea fragmentar, idei la care, poate, meditase mult și chinuitor în lungile, anostele ceasuri ale bolii, în pat, în singurătate, în insomnie. — Adio! spuse el brusc, tăios. Credeți că mi-e ușor să vă zic: adio? Ha-ha! râse el cu ciudă de întrebarea sa penibilă și deodată, parcă înrăit de faptul că nu reușește să spună tot ce vrea, zise tare și iritat: Excelență! Am onoarea să vă invit la înmormântarea mea, firește, numai dacă veți considera că merit să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
am spus cu voce tare că ești prost dacă nu vii... altfel nu ți-ar fi scris biletul ăsta nătâng! O scrisoare indecentă! Indecentă pentru o fată distinsă, bine educată, deșteaptă, deșteaptă... Hm! continuă ea. Sunt sigură că îi era ciudă că nu te arăți, numai că nu și-a dat seama că nu-i poți scrie așa unui idiot, care-ți ia cuvintele de bune, cum s-a și întâmplat. De ce tragi cu urechea? strigă ea, dându-și seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de naștere. — Ai spus cuiva că pui șampanie la bătaie și uite-i că au dat fuga, bombăni Rogojin, intrând pe terasă în urma prințului. Chestia asta o știm și noi; n-așteaptă decât să-i fluieri... adăugă el aproape cu ciudă, amintindu-și, desigur, trecutul său apropiat. Toți îl întâmpinară pe prinț cu strigăte și urări, îl înconjurară. Unii erau foarte zgomotoși, alții mult mai rezervați, însă, dat fiind că aflaseră de ziua de naștere, toți se grăbeau să-l felicite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]