5,625 matches
-
zilele. M-a rănit, adeseori, lectura tâmpă, rea a cărților mele. Am suferit atunci pentru cărțile mele. Am suferit din acea neștiință a coborârii în text. Nu-mi fusese încă îngăduită intrarea în text. Nu mi se arătase încă drumul coborârii, cufundării, înaintării. Nu primisem Luminarea. Coborând, acum, toate acestea îmi sunt parcă străine. Pot sta, ca în astfel de clipe, în fața vitrinei, privindu-mi ultima carte. O carte între alte cărți. Un semn între alte semne. O ieșire din textul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un țipăt poate, ca o fulgerare, dar trecătoare, amăgitoare. Scrierea ei nu a făcut, aceasta prea bine o știu, decât să-mi mai curețe puțin drumul meu spre text, întru text. E ca și cum îmi măturam cu târn de vorbe calea coborârii mele în text. Un Kerim al cuvintelor, însă fără vreo mahmudea ascunsă, fără vreun Balcic îngropat în amintire, fără dorul nopților încinse și al goanei prin câmpia arsă spre cine știe ce nălucă de cadână. . Nu gândeam să cobor astăzi pe Bulevard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ademenitoare. Nu pot spune ce-a fost. Poate doar, gândesc acum, treceam prin astfel de crize spre a-mi descoperi, mai apoi, bucuria revenirii. Stăteam nedumerit lângă fereastra odăiței în care era toboganul, privind acea poșetă, cufundat, iarăși, în toropeala coborârii. Vedeam parcă, cu un sentiment al realului materializat, cum se pogorau peste mine dimineața în care am cumpărat poșeta pentru Vichi (aprobarea mi-o dăduse chiar tovarășa Negrițoiu de la raionul de partid), după-amiaza când i-am dus-o (locuia într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Până și tristețea care se pogoară acum în această pagină o simt ca o boare dinspre text. O tristețe mai grea decât pot duce cuvintele. O tristețe indiferentă ca rătăcirea frunzelor, poate. Fără timp, fără duh, fără corp. Tristețe a coborârii, poate, dacă ai simți-o. Dar nu simți cum cobori. Simți doar cum hălci de text se tot adună, se ordonează și se reordonează continuu, într-un multiform și policrom, încă diform, alt text. Gioarse de text se împreună, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ce voiam. Târziu de tot am înțeles că nu de o anume teoretizare a mecanismului producerii textului de către cenzură este vorba, ci de însăși modificarea textului Lumii în ansamblul lui, pe lungi perioade de timp. Istoria este text, nu viață. Coborârea mă învață întruna aceasta, primindu-mă pe calea Luminării. Viața se scurge doar, într-o continuă coborâre. Indiferentă, statornică, după ritmuri greu de perceput. Evidentă-i doar indiferența ei în fața oricărei variante de text, cum ar fi și acela produs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de către cenzură este vorba, ci de însăși modificarea textului Lumii în ansamblul lui, pe lungi perioade de timp. Istoria este text, nu viață. Coborârea mă învață întruna aceasta, primindu-mă pe calea Luminării. Viața se scurge doar, într-o continuă coborâre. Indiferentă, statornică, după ritmuri greu de perceput. Evidentă-i doar indiferența ei în fața oricărei variante de text, cum ar fi și acela produs de cenzură. Indiferentă la faptul că astfel de texte ucid, mutilează, mint, părând chiar a ciobi marele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să construiască un altul. Schiloade, false, ciuntite. Textul Lumii se construiește el însuși, cu acea putere de nepătruns cu care Dumnezeirea îl ordonează, zidindu-l și pierzându-l întruna. Vichi și cu Trombă, acum, când îi duc după mine în coborârea mea, nu mai înseamnă nici măcar privirea pe care, adeseori, o mai arunc sus, spre o fereastră de pe Bulevard, deasupra unui cinematograf, „București“ sau oricare altul. Locuia acolo cineva, cândva. Și tot cândva, de la acea fereastră, în târziu de noapte, priveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
toi și, neluat de nimeni în seamă, se va cuibări în ungherul din spatele bibliotecii, între calorifer și măsuța cu o imensă vază de porțelan, chinezească. Nici cel care mă narează nu știe că el, de fapt, mi-a și pregătit coborârea. Nici femeia anilor tineri nu-și poate închipui că și ea mă urmează în coborâre, neștiută, furată doar de acea încremenire de timp greu care și-a pornit prăbușirea. Nu știe că mă va căuta, poate, nu știu că poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
calorifer și măsuța cu o imensă vază de porțelan, chinezească. Nici cel care mă narează nu știe că el, de fapt, mi-a și pregătit coborârea. Nici femeia anilor tineri nu-și poate închipui că și ea mă urmează în coborâre, neștiută, furată doar de acea încremenire de timp greu care și-a pornit prăbușirea. Nu știe că mă va căuta, poate, nu știu că poate o voi căuta, nu știm că viețile noastre vor curge poate câtva timp împreună, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
decât ceea ce doar tu singur descoperi, doar tu singur trăiești, doar tu singur iei din această Lume. Povara ta de minune și lumină din această Lume. Nici acum nu sunt pregătit. Doar că acum mă las dus în voia acestei coborâri. Luminarea care va să vină îmi duce parcă drumul. Îmi călăuzește pașii prin risipa zilelor de demult și îmi ordonează textul trăit de mine cândva, dar scris de un altul acum. Văd acum și momentul în care m-am despărțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Nimeni nu mă mai recunoaște acu’. Ce țară, dom’le... M-au bătut comuniștii, m-au pisat să mă omoare și ăia cu revoluția de libertate. Și-acu’...“ Mă aștept să vin dinspre „Gambrinus“, să trec pe lângă mine, uitat în coborâre. Scriu, așteptând. Aș fi vrut, cândva, să alcătuiesc un fel de album al figurilor bizare întâlnite pe Bulevard. O lume a oamenilor necăjiți, bolnavi, părăsiți de viață, fantome ale unui timp fără dimensiuni. Gândul mi-a încolțit într-o dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spun. Lasă să ningă...“. O lăsam să mormăie. Mă gândeam sau, mai bine spus vedeam, așa, ca o povară inutilă, cum într-o dimineață de demult, într-un alt timp parcă, într-o altă viață, probabil, dimineață oarecare acum, în coborâre, urcasem Bulevardul, tot pe-acolo, cu Ester la braț. Râdeam sub fulgii care în mod sigur numai pentru noi cădeau. Nepăsători și buimaci urcam pe Bulevard spre niciunde, de parcă și pe noi ne adusese chiar atunci cine știe ce rotocol de fulguire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
feliile de tort în farfurioare, albastre parcă. ...Am intrat la Karanphilou și am început să scriu din nou povestea de demult a prietenului meu. Credeam că o rescriu. Nu simțeam decât cum textul se revărsa peste mine, înghițindu-mă. Începuse coborârea. O simțeam, fără să o pot încă numi. Venea doar spre mine, molcomă, unduitoare, cu boare de gheață și amețitoare dogori, ademenitoarea, învăluitoarea, plina de liniștite spaime, minunata suflare a Morții. Acolo, la Karanphilou, am simțit, fizic, nu doar ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Imaginea naratorului privindu-se din afară este o fantomă bântuind romanul înainte și înapoi. De altfel, scena recurentă a ezitării din pragul cârciumii este mereu (cu excepția primei relatări) filmată oarecum din spatele protagonistului. Luminarea lui Simion, naratorul, nu este altceva decât coborârea în infernul textual al propriei vieți. Iubirile sale, în special cea cu Ester (un alt centru al textului), sunt ratări pe drumul către Luminare. Există ceva în afara voinței, un drum care necesită la fel de multă abnegație precum o viață „normală“ o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vă scape nici o ocazie, așa-i? Părinte, ce fiară sînteți! — Haidem, vă Însoțesc pînă la ieșire. Ne-a călăuzit prin grădină pînă la grilajul de lănci și se opri la o distanță prudentă de ieșire, contemplînd strada ce șerpuia În coborîre spre lumea reală, ca și cînd s-ar fi temut să nu se evapore dacă mai Înainta vreo cîțiva pași. M-am Întrebat cînd ieșise oare ultima dată părintele Fernando din incinta colegiului San Gabriel. Mi-a părut foarte rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-mi dau seama, mi-am amintit chipul mamei mele, pe care Îl pierdusem cu atîția ani În urmă, ca și cum un decupaj rătăcit ar fi alunecat dintre paginile unei cărți. Lumina ei a fost singurul lucru care m-a Însoțit În coborîrea mea. 27 NOIEMBRIE 1955 — POST-MORTEM Camera unde mă aflam era albă, plăsmuită din pînze și draperii țesute din aburi și din soare strălucitor. De la fereastră se zărea o mare albastră, nesfîrșită. Într-o zi, cineva avea să Încerce să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
urât. Înțelegem astfel că adevărata natură a urâtului și grotescului se dezvăluie numai prin confruntarea cu opusul lor. În timp ce sublimul ne înalță către o lume supranaturală și fermecătoare, “ingredientele” grotescului, ridicol distorsionate, oribile și monstruoase, parcurg traseul invers, cel al coborârii spre domeniul nocturnal, abisal și neliniștitor al inumanului. Hugo evidențiază contrastul dintre spiritul pur și “la bête humaine”, pentru a caracteriza tensiunea dintre sublim și grotesc și, implicit, pentru a sugera faptul că grotescul provoacă invadarea lumii familiare de către forțe
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
În intervalul treizeci-treizeci și cinci de ani, dar n-aș fi fost câtuși de puțin surprinsă dacă avea cu zece ani mai mult sau mai puțin. Dar cel mai impresionant a fost că a salutat fiecare persoană pe nume la coborârea din avion. Elisa, Leo, Davide și cu mine am călătorit până În oraș cu domnul Avigdor - care a insistat cu destulă Încăpățânare să-i spunem Kamal - În timp ce ceilalți s-au urcat În limuzinele din spatele nostru. Ne-a dat tot programul weekendului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
omenească aruncată într-un hău fără fund! Uriașa armată de ucigași îngrozită de neînduplecata noastră voință de a nu ne lepăda de crezul nostru, era în slujba satanei. Ei inventau zi de zi noi metode de chin, noi trepte de coborâre în iad..., distrugând în noi ultimile picături de rezistență. Dar nici o tânguire, nici o retractare! Hăitașii de ieri sunt acum cioburi și lut otrăvit. Colții lor nu mai rânjesc și nu mai pot mușca din carnea noastră. Însă astăzi, noi „poterași
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
din vagoanele pe care le reprezentați! Mai avem o oră până ce pleacă trenul nostru. Fiecare individ să-și ia apă pentru două zile. Pe traseu nu coboară nimeni. Sunteți repartizați în vagoane după specialitatea militară pe care o aveți, încât coborârea la gara de destinație va fi în grup. Dacă apare vreo problemă, îmi raportați! Acum, fiecare la locul lui! Întors în vagon, Dumitru a strigat: ― Atenție! Domnul locotenent a ordonat ca fiecare să-și ia apă pentru două zile. În
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Ștefănel asculta sfaturile lui Shan Bao ca și cum și-ar fi amintit lucruri pe care le văzuse, Împreună cu lucruri pe care nu le văzuse, dar le visase poate. Dar, era sigur, cu luptătorii Alani se Întâlnise, pentru cîteva clipe doar, la coborârea din Caucaz. Călugării nu se treziseră Încă, dar nici mult timp nu mai era până la ora când kata-urile de dimineață aveau să alunge stafiile nopții, deschizând calea de lumină și meditație spre o nouă zi. Ștefănel Încercă să aștepte ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ordinul de atac. Se dezlănțuiseră o dată În ziua aceea și măturaseră Întreaga avangardă a spahiilor. Dar acum urma adevărata Înfruntare. * - Se ridică ceața! strigă Mahomed, punând mâna streașină la ochi. Soarele se ivea deasupra pădurii, parcă mai strălucitor decât Înainte de coborârea ceții. Sultanul Își dădu seama, ușor tulburat, că oamenii lui aveau de urcat spre o pădure necunoscută, cu soarele În față. Erau Încălcate două reguli de bază ale războiului. Dar, oricum, nu mai avea importanță. Războiul era câștigat. Acum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
blestem. Vârful ei luci umed În lumina roșiatică a soarelui care cobora peste păduri. Săgeată otrăvită... gândi căpitanul, paralizat. Secundele deveniră largi, ca niște catedrale. Săgeata traversă Încet văzduhul, coborând spre pieptul lui Ștefan. Oană văzu saltul lui Ștefănel și coborârea precisă a săgeții. Văzu cum fiul său și voievodul se prăbușesc În iarbă. Văzu cum ienicerii se opresc, așteptând. Dacă voievodul cădea, erau Învingători. Dacă nu, atunci Marele Maestru murise, iar războiul continua. Apărătorii la cinci sute de pași, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mira de atmosfera, joasă de azi a interiorului Rim. Totuși avea convingerea lucrurilor relative. Știa ce târziu se aplicase la scenă platforma mobilă care era o lege curentă a vieței sociale. Nivelul, așa zis fix, al Rimilor avea urcări și coborâri firești, după ponderile și valorile în funcție. - Dar pe Mika-Le o cunoști? întrebă pe Rim. Gâtul lui Rim păru a se lungi de mirare. Numele bizar îi era străin pesemne. - Pe Mika-Le, fata cea mică a doamnei Lenora Plallipa . . . cea
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
câteva etaje, asemănătoare căminurilor de familiști. Infuzie de Cannabis. De la nippy, care înseamnă sprinten. Confortabil, tihnit. Joc de cuvinte rezultând într-o poreclă. Poxridden înseamnă „cu fața ciupită de vărsat de vânt“, iar Half mast este un termen care desemnează coborârea drapelului național pe jumătate, în semn de doliu; coborârea pavilionului în bernă. Hurie, fecioară deosebit de frumoasă promisă de Mahomed credincioșilor în paradis. O persoană care nu se include în nici un grup, un neadaptat. Oxford University Cave Club, Oxford University Rugby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]