2,007 matches
-
predominența vânturilor. Incendiile erau favorizate de construcția caselor din lemn, acoperite cu paie sau șindrilă. Astfel de case mai existau și prin anii ’30 ai sec. XX. În sprijinul celor afirmate mai sus (a incendiilor), bătrânii povesteau despre existența până la colectivizare din anii 1960 a unui canal (iaz de moară), din care se lua apă pentru stingerea incendiilor.Imaginea acelui canal a rămas în amintire sub formă de „văiugă", în care creșteau tufe de papură și iarbă înaltă , iar pe fund
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
o roată mare de lemn învârtită de apă. Moara amplasata pe acest iaz, devenit dupa mutarea satului „văiugă", se afla in zona zăvoaielor, a fânețelor, apa folosindu-se si la stingerea incendiilor. Acest canal a fost acoperit cu pământ după colectivizare, încât astăzi nu i se mai văd urmele. Așa cum a fost prezentat anterior, casele erau construite din lemn de brad, adus din pădurea seculară din vecinătatea satului (a cărei existență a dispărut de mult), erau acoperite cu paie sau șindrilă
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
agricole, arestări, etc.), administrația a fost schimbată, biserica greco-catolică transformată în biserică ortodoxă. După anul 1950 a fost trecută cca. o treime din populatie în clasa chiaburilor ( pentru o scurtă perioadă de timp ) și înfințarea întovărășirilor agricole, o treaptă spre colectivizarea agriculturii și în Livadia. Toate cele prezentate anterior au produs în rândul localnicilor o atmosferă de teama și frica, ca și-n restul țării. După colectivizarea din anul 1961 oamenii ne mai având surse de trai din agricultura au fost
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
chiaburilor ( pentru o scurtă perioadă de timp ) și înfințarea întovărășirilor agricole, o treaptă spre colectivizarea agriculturii și în Livadia. Toate cele prezentate anterior au produs în rândul localnicilor o atmosferă de teama și frica, ca și-n restul țării. După colectivizarea din anul 1961 oamenii ne mai având surse de trai din agricultura au fost obligați, în special cei cu vârsta până la 40-50 de ani, să intre în serviciu la stat, majoritatea au ales să lucreze în cadrul C.F.R.- lui. Ce s-
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
cu acest scop matrimonial și cu un pronunțat specific local din acea parte a Ardealului era Târgul de Fete de pe Muntele Găina, din Munții Apuseni, care avea loc în a III a duminică din luna iulie. Începând cu anii post colectivizare (60 -70) aceste nedei s-au transformat complet, rămânând numai chefuri în cadrul familiilor, sătenii aducându-și șefii de la serviciu, iar partea de serbare câmpenească la iarbă verde a dispărut. În continuare prezentăm alte obiceiuri din acei ani care pe parcursul timpului
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
mâncăruri de „soi", prăjituri, plăcinte și țuică) - ospățul recoltei. În lunile iulie-august se lucra mult la culesul fânului, nutrețul pentru vite în timpul iernii. Satul Livadia în trecut avea caracter predominant de creștere a vitelor, ocupație care a dispărut complet după colectivizarea forțată, din anii comunismului și urcatul vitelor la deal sau la munte. Urmau muncile de toamnă: strângerea prunelor și făcutul țuicii, momente de asemenea de bucurie. Culesul porumbului la începutul toamnei, cu „deoșatul" lui în curte, se face și în
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
de toamnă: strângerea prunelor și făcutul țuicii, momente de asemenea de bucurie. Culesul porumbului la începutul toamnei, cu „deoșatul" lui în curte, se face și în prezent după evenimentele din anul 1989 când au fost retrocedate proprietățile luate abuziv la colectivizare. În serile lungi de iarnă aveau loc șezători ale tinerilor care erau itinerante în diferite gospodării. Cele două posturi (de Crăciun și de Paște) se țineau riguros, nu se consuma decât varză,cartofi și fasole, iar mâncare de dulce: brânză
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
moderne" cu folosință în diferite părții ale țării: • Alina, Gabi, Doina, Eli, Neli, Simona, etc. • Daniel, Gabriel, Silviu, Dan, Sorin, s-a păstrat Neluțu, Marius. Astfel că deceniile de la mijlocul sec. XX, au adus odată cu instaurarea regimului comunist și a colectivizării schimbarea completă a vechiului sat (ardelenesc) în ceea ce privește vorbirea, îmbrăcămintea, obiceiuri, ocupații și mai ales mentalitatea. Desigur că toate aceste modificări (transformări) se produc normal în evoluția societății umane, nu numai în aceste zone ci peste tot în lume. Este transformarea
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
la canal, fuga/evadarea din mediul sătesc pentru a se transforma în orășeni, valurile de activiști trimiși de la orașe, pe capul oamenilor, de a se înscrie în gospodăria colectivă ( G.A.C. ), la început în „întovărășiri" ( o jumătate de colectivă ). După colectivizarea în masă din anul 1961 oamenii au rămas fără nimic, deoarece li s-a luat nu numai pământul ci și animalele și utilajele agricole, iar pentru munca lor la G.A.C. nu primeau suficient încât să supraviețuiască, iar acest lucru
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
a părinților noștri. Cu îndepărtarea în timp de anul 1989, se uită tot mai mult relele acelor vremuri, atmosfera de teamă, suspiciunea reciprocă, grija de a nu vorbi „ce nu trebuie". Sigur că teroarea din anii 1947-1960 a dispărut, iar colectivizarea din anul 1961, făcută forțat, împotriva voinței părinților și bunicilor generațiilor actuale, este cauza acestor transformări profunde. Simțul de proprietate („din sânge") însă s-a păstrat, dovadă graba și rapiditatea preluării terenurilor agricole după legea din 1991, preluări haotice, cu
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
gospodăriilor au maxim 1-2 vaci și viței, boi nu mai sunt, iar oi numai la unele gospodării (puține) au între 10-20 de capete. În schimb foarte multe gospodării și-au cumpărat 1-2 cai, și s-au refăcut căruțele dispărute după colectivizare. Tot mai mulți săteni din Livadia S-au înmulțit „crâșmele" în ambele sate, au apărut chioșcuri de vânzare a pâinii. Sătenii deși au grâu și-l pot măcina la morile electrice (cele vechi din sat cu ciutură pe apă au
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
pentru agricultori la județ, de agent agricol, agent veterinar și a fost 50 de ani cantor la biserica din sat: greco-catolică până în anul 1948 și ortodoxă în continuare până la deces. Pentru priceperea lui în cele administrative în anul 1961, după colectivizare, a fost numit contabil la C.A.P.-ului, slujbă de care s-a achitat cu multă conștițiozitate timp de un an. Prima inițiere în probleme administrative a făcut-o în limba maghiară scris și vorbit, la cancelaria notarială ungurească în
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
acea românească după Marea Unire. Școala de cantor a făcut-o la Lugoj pe lângă episcopia greco-catolică unde a găsit date scrise din istoria satului Livadia. Între anii 1926-1928 a fost primar al comunei Livadia.În deceniile 20-30 ( și chiar până la colectivizare ) la el veneau țăranii ca să le întocmească acte testamentare, mergea cu ei la notariatul din Petroșani unde era Cadastru și le căuta în Cartea Funciară, deoarece cunoștea datele topografice și fiind vorbitor de limba maghiară putea traduce din foaia cadastrală
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
Cadastru și le căuta în Cartea Funciară, deoarece cunoștea datele topografice și fiind vorbitor de limba maghiară putea traduce din foaia cadastrală în românește. Apoi era un foarte bun orator manifestat la adunările cu sătenii (atât înainte cât și după colectivizare), nu lua nimeni cuvântul înaintea lui, el știind să sintetizeze problemele vieții satului și ale oamenilor lui. Din acest motiv subsemnatul, fiul lui, am avut probleme în anii dinaitea colectivizării, fiind chemat de mai multe ori la Partid unde ,tovarășii
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
manifestat la adunările cu sătenii (atât înainte cât și după colectivizare), nu lua nimeni cuvântul înaintea lui, el știind să sintetizeze problemele vieții satului și ale oamenilor lui. Din acest motiv subsemnatul, fiul lui, am avut probleme în anii dinaitea colectivizării, fiind chemat de mai multe ori la Partid unde ,tovarășii” mă lămureau să-l conving pe tata să se înscrie în colectivă, deoarece sătenii așteptau ca tatăl meu să ia primul o atitudine. Am găsit în actele tatălui meu foarte
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
percepeau activitatea grupului ca fiind de natură criminală. Tipul de rezistența opusă de acest grup a fost, la început, unul de propagandă. Bodiu organiza "adunări cu țăranii", în casele unora dintre participanți, unde le vorbea despre pericolul sovietizării și al colectivizării forțate. Aceste acțiuni au fost considerate de autorități ca "banditism terorist". O altă metodă, considerată de autorități drept "teroristă", era intimidarea cadrelor de conducere prin intermediul unor scrisori, în care Filimon Bodiu, folosind expresii care, după părea lui, trebuiau să sune
Filimon Bodiu () [Corola-website/Science/300834_a_302163]
-
model, struguri și pivnițerie, fabrică de coniac, etc.), evreii colonizați, Școala de vieri (1870), Corporația industrială formată din bresle, încetarea privilegiului nobililor, etc. Furtunile istorice din secolul XX (cele 2 războaie mondiale, modificarea granițelor, colonizările, reforma agrară din 1945 și colectivizarea împreună cu regimul comunist precum și tranzacția care a durat până în 1989) au slăbit capacitatea de încărcare social-economică a așezării. Din cele mai vechi timpuri Diosigul a fost renumit pentru cultivarea viței de vie. O mare contribuție la renumele comunității noastre o
Diosig, Bihor () [Corola-website/Science/300853_a_302182]
-
și-au cumpărat pământuri în pustea lui Ciordaș au plecat din sat să facă rost de bani și s-au angajat că sondori prin Valea Prahovei sau alte munci de salahori prin Beiuș. Această acțiune se poate remarcă și după colectivizare, cănd tot mai mulți oameni s-au angajat la minele de la Băită sau la sonde. (Frentiu Titus) -1944, sept, în locul numit “La Topila “, sunt găsiți asasinați patru soldați români, care sunt înmormântați creștinește, pe cheltuiala satului, în cimitirul sătesc (memoria
Sânmartin de Beiuș, Bihor () [Corola-website/Science/300864_a_302193]
-
funcționat numai cu numele. Satul Sânmartin a fost ultima localitate din fostul raion Beiuș, care a fost colectivizata pentru că oamenii s-au opus și era unul dintre cele mai înstărite din zona în raport cu numărul de case din sat. (Frentiu Titus) - Colectivizarea s-a făcut într-o singură iarnă, 1961/1962 , pentru că la 1 mai 1962 peste 11.000 de țărani au defilat la București pentru binele în care au intrat. Eu ( Frentiu Titus, n.a.) eram student în București și i-a
Sânmartin de Beiuș, Bihor () [Corola-website/Science/300864_a_302193]
-
boi, 6 perechi de cai, adică 36 de familii aveau atelaj de lucru, restul aveau bivoli că atelaj și vaci roșii cu care își făceau treburile gospodărești, deși nu era nicio gospodărie să nu-și poată lucra pământul. - 1964, după colectivizare, se încearcă desființarea Zoampei, o vale din pământul sătesc, prin nivelare cu buldozerele. - 1965, în timpul arăturilor adânci de toamnă, “la Piatră”, tractoarele scot la suprafață o parte dint-o cruce de fier,( Piț, activist de partid în zonă, povestește unor prieteni
Sânmartin de Beiuș, Bihor () [Corola-website/Science/300864_a_302193]
-
după război locuitorii cumpără pământ în satele vecine extinzându-se pe toate locurile prielnice agriculturii pana aproape de Dej. Perioada comunista a dus la părăsirea satului de către o buna parte a populației creându-se un excedent de forța de munca prin colectivizare. Dacă nu ar fi existat migrația sat-oraș și Banat populația Căianului Mic ar fi astăzi de 10.000 de locuitori. Astăzi circa 600 de persoane din populația activă sunt plecate la munca în alte țări, aceasta reprezentând un alt mod
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
de al II-lea Război mondial, Șieuț dă o mare jertfă de sânge, numărând 35 de tineri soldați căzuți pe câmpurile de luptă, pentru eliberarea și întregirea neamului. Odată cu ocuparea sovietică apar în Șieuț primele celule comuniste care au forțat colectivizarea în anul 1962, doar în satul Șieuț, celelelte sate rămânând necolectivizate. Revoluția din 1989 spulberă comunismul, făcând loc altei orânduiri, în care locuitorii au trecut legal la repunerea lor în dreptul de proprietate. Satul dispune de alimentare cu apă, este electrificat
Șieuț, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300894_a_302223]
-
și grupări de gospodării care cădeau sub curba de nivel de la cota 98,20 m (ex. Livenii Vechi și Livenii Noi). O alta cauză a scăderii nivelului de trai a populației și totodată a scăderii numărului de locuitori a fost colectivizarea agriculturii cu toate consecințele negative ce au decurs din aceasta. Totuși, și în aceasta perioadă destul de grea oamenii prin munca lor au reușit să-și ridice o școala nouă, o gradiniță spațioasă, un magazin al fostei cooperației de consum cu
Liveni, Botoșani () [Corola-website/Science/300915_a_302244]
-
acțiunea de înscriere în gospodăriile agricole colective (G.A.C.), cei care refuzau trebuiau să suporte un adevărat război declanșat de autoritățile comuniste. Bătăile, schingiuirile, deportările și închisoarea au constituit principalele metode ale așa numitului " proces de transformare socialistă a agriculturii. Colectivizarea s-a încheiat după 13 ani de ofensivă asupra satelor românești. În toamna anului 1949 țăranii din satul Iurești au "hotărât" să-și unească "averile" și eforturile constituind prima cooperativă agricolă de producție, în anul 1950 a urmat ce-a
Comuna Todireni, Botoșani () [Corola-website/Science/300927_a_302256]
-
După cumpărarea moșiei de către țărani, în termen de cca 3 luni aceștia au darâmat-o și au tăiat totul vânzând materialele de construcție și tot ce au putut și folosind pământul. Aceștia au devenit astfel chiaburi însă au pierdut totul la colectivizare că și ceilalți. La vremea scrierii monografiei, 1950, în satul Crihalma erau 213 case, toate din cărămidă, acoperite cu țigla, fiecare cu 2-3 încăperi și o tinda ( antreu) , cu podea de scândura, cu pivniță total sau parțial sub casă și
Crihalma, Brașov () [Corola-website/Science/300938_a_302267]