2,111 matches
-
ogoi, însă ploaia o ținu în șir, curgea de sus ca niște ațe fără de sfârșit, norii să-i atingi cu mâna alergau în lungul Prutului. Mă scol, mă închin și ies să văd Prutețul care era la doi pași de colibă, nici o schimbare, peste tot, șuietul și cernerea dreaptă a ploii. Curăț cu sapa șanțul care înconjura coliba ca să nu vină apa peste culcușul dinlăuntru. În scurgerea îndesată a ploii, aerul era călduț, vederea nu mergea departe, toată lumea vegetală-și îndoise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
-i atingi cu mâna alergau în lungul Prutului. Mă scol, mă închin și ies să văd Prutețul care era la doi pași de colibă, nici o schimbare, peste tot, șuietul și cernerea dreaptă a ploii. Curăț cu sapa șanțul care înconjura coliba ca să nu vină apa peste culcușul dinlăuntru. În scurgerea îndesată a ploii, aerul era călduț, vederea nu mergea departe, toată lumea vegetală-și îndoise spatele și capul spre pământ. Hrana la amiază a fost cu economie pentru că nu aveam unde aprinde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
mai aveam, ziua a trecut așteptând și în noaptea următoare am dormit puțin și cu vise grele. În dimineața următoare, flămând, am luat hotărârea de a pleca spre Huși, am strâns grămadă într-un sac toate câte le aveam în colibă, apoi am mai așteptat poate s-ar auzi venind căruța cu moșneagul, dar, să fi fost pe la vremea amiezii, îmi pun un țol pe mine și apuc drumul spre dreapta, trec podețul peste Pruteț și intru în valea Prutului joasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
în valea Prutului joasă și netedă ca o masă, loc pe care se aflau grădinării și ogoare cu harbuji. Mergeam la niște cunoscuți și rude ale moșului să le cer sfat și hrană. Găsesc doi băietani, aproape flăcăi, stând în colibă și așteptând sfârșitul lumii. Mergând, am observat că haturile erau pline cu apă, intrând din drum între harbuzării mi s-a părut că apa ar veni de undeva și le spun dârlăilor că e așa și așa și mi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
le spun dârlăilor că e așa și așa și mi se pare, dar ei m-au luat în răspăr cu vorba. Le arăt hotărârea mea și ei râd de mine. Văzându-i tari și fără frică, rămân lângă ei în colibă, dar mâncare nu mi-au dat pentru că nu mai aveau nici ei. Într-o vreme, ploaia se mai liniști, însă de undeva, de peste tot, ajungea la auzul nostru un fel de geamăt, un foșnet care era pe lângă noi și mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
mergând peste tot vinișoare de apă, furișându-se pe după mușuroaie, pe după buruieni, au privit la drum și au văzut că apa umblă și pe drum, apoi au înțeles că se revarsă Prutul. Puținul ce-l aveau l-au lăsat în colibă, și-au aruncat câte un sac pe cap și toți trei am părăsit acea întindere de ape mișcătoare. Când ajungem la Pruteț, podețul din bârne era aproape acoperit, nu a trecut mult și a dispărut sub apă. Am intrat toți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
au aruncat câte un sac pe cap și toți trei am părăsit acea întindere de ape mișcătoare. Când ajungem la Pruteț, podețul din bârne era aproape acoperit, nu a trecut mult și a dispărut sub apă. Am intrat toți în coliba mea, băietanii au curățat locul de paiele umede, au lărgit șanțul de protecție dimprejurul colibei și au adus din poala unei căpițe mai din fund fân uscat și apoi lumea mi s-a părut a fi din nou mai frumoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
ape mișcătoare. Când ajungem la Pruteț, podețul din bârne era aproape acoperit, nu a trecut mult și a dispărut sub apă. Am intrat toți în coliba mea, băietanii au curățat locul de paiele umede, au lărgit șanțul de protecție dimprejurul colibei și au adus din poala unei căpițe mai din fund fân uscat și apoi lumea mi s-a părut a fi din nou mai frumoasă. Au văzut că am pușcă și s-au bucurat, au întrebat dacă am și tutun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
după-amiază, am luat drumul spre Huși pășind cu fereală peste tot și pipăind cu bețele adâncimea apelor. Dacă nu am fi plecat în ziua aceea, puhoaiele ne-ar fi închis acolo pentru două-trei săptămâni pe ghebul mai înalt unde era coliba. Drum greu până am ieșit din zona inundată, peste tot, drumuri, ogoare, poteci, marile șanțuri de scurgere, întindere de apă oțelie. Când am ajuns la Lunca Banului și de pe un dâmb mai ridicat am privit întreaga vale, cât putea cuprinde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
Interesant apoi din punct de vedere antropogeografic este și faptul că între Câlcea și Stănilești, afară de sătuceanul Săratu și târgul Drânceni înființat la 1862, nici o așezare omenească mare nu se află în luncă. În schimb locuințele izolate, ca: bordeele și colibele grădinarilor hușeni, odăile de la vii, casele de pădurari, ocoalele de vite și stânele oilor aduse la vărat în luncă, populează din plin albia majoră a Prutului în această regiune. Notă: Material preluat din „Revista Științifică <<V. Adamachi>>”, Iași, vol. XXIX
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
adesea din imigranți de dată recentă, formați "la grămadă" și fără nici un fel de cunoștințe tehnice. În sfîrșit, tot ei sînt cei care populează universul sordid al periferiilor urbane (la Paris, Lyon, Milano, Birmingham, Manchester, Hamburg etc.), unde trăiesc în "colibe" construite în grabă în mijlocul zonelor industriale înnegrite de fum. Din rîndul acestor muncitori calificați ai industriei "raționalizate", tinerele partide comuniste (cel italian pînă în 1924-1925, cel german pînă în 1933, apoi francez, belgian, austrian, ceh) își vor recruta membrii cei
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
zăpezii. Noi, fiind statornici, colaboram foarte bine cu un fiu al părinților, Vasile a lui Archip a lui Gheorghe. Acesta în fiecare primăvară aduna oile de la majoritatea sătenilor, la stâna lui din Horaiț. Era o așezare de vară, ca o colibă mare, făcută din scânduri de brad și acoperită cu draniță (șindrilă). Înăuntru erau pirostrii (un cerc de fier, sprijinit pe trei picioare, pe care se pun căldarea, ceaunul sau oala la foc, crăcană). Mai erau niște polițe, o masă, câteva
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
găzduit cu avraamica lui iubire de străini niște mireni, care deși s-au simțit bine, după aceea din păcate, s-au smintit, crezând că monahii o duc bine. Atunci bătrânul Ioasaf a considerat că este bine să-i ducă pe la colibele din Kapsala, ca să se folosească În alt mod, de vreme ce nu aveau gânduri bune. După ce au cercetat câțiva pustnici, care i-au uimit pe mireni, i-a dus și la sihăstria Bătrânului Trifon. Când l-au văzut pe bătrânel În acea
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
păsări care Îl Împresurau. Unele stăteau pe umerii lui, iar altele pe fesul lui. Vizitatorii s-au minunat și au plecat folosiți duhovnicește, slăvind pe Dumnezeu. Odată am rătăcit prin Kapsala și luând-o pe o cărare am ieșit În fața colibei Bătrânului Trifon. Aceasta era o baracă Învelită de jur Împrejur cu table vechi, bătute În cuie, și acoperită tot cu tablă veche pe care erau puse câteva pietre ca să nu i-o ridice vântul. Deodată l-am văzut pe Bătrân
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
m-a lovit, mi-a răspuns. Atunci m-am gândit să-l Întreb dacă nu cumva are vreo cameră În plus În care să stau atunci când ar fi primit să-l Îngrijesc. Părinte, ai vreo altă cameră? Bre, cameră? Toată coliba este o dărăpănătură. După aceea, când am intrat Înăuntru, ce să văd? Coliba era aproape În Întregime dărâmată și intra apă În ea prin toate părțile, numai un colț era puțin mai uscat, unde avea niște paturi zdrențuite. Locul unde
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
dacă nu cumva are vreo cameră În plus În care să stau atunci când ar fi primit să-l Îngrijesc. Părinte, ai vreo altă cameră? Bre, cameră? Toată coliba este o dărăpănătură. După aceea, când am intrat Înăuntru, ce să văd? Coliba era aproape În Întregime dărâmată și intra apă În ea prin toate părțile, numai un colț era puțin mai uscat, unde avea niște paturi zdrențuite. Locul unde stătea semăna mai mult cu un cuib de vulturi iar nu cu o
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
iar pe mine, un vierme atât de mare, nu mă poate Îngriji? Mi-a spus și părintele Xenofont: „Hai să te Îngrijesc”. Iar eu i-am spus: „Bre, sunt cărămidă să mă iei de aici și să mă pui În coliba ta?” (se referise la faptul că nu este nesimțitor). Aici este starețul meu, Mihail, care cu rugăciunea sa a făcut dintr-un cotor o căpățână mare de varză! Și părintele Xenofont vrea să mă Îngrijească? Este adevărat că n-am
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
un alt pustnic la această vârstă, nouăzeci și trei de ani, să aibă o atât de mare râvnă și să trăiască În atâta sărăcie cu noblețe duhovnicească. Peste puțin timp am aflat că Bătrânul Trifon adormise. Am mers Îndată la coliba lui și l-am văzut acoperit acolo, În colțul lui, În cuibul lui, nu cu păturile lui zdrențuite, ci cu puțin pământ, cu care se acoperă și mai marii lumii, cei care mai Înainte se acopereau cu pături de mătase
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
În față pe cântărețul bisericii, bătrânul cu vocea cea mai frumoasă din ținut. Din buzele uscate ieșea un hârâit răgușit, aproape neomenesc. De la el aflase că toți copiii, de la pruncii de câteva zile până la cei mărișori, fuseseră Închiși Într-o colibă căreia Îi dăduseră foc. — Au bătut ușa În cuie și au tras cu săgeți aprinse În acoperișul de paie. și râdeau, blestemații... Eu eram În pădure să aduc lemne. Am auzit caii și urletele lor de fiare și m-am
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Ca și cum ar fi fost de la sine Înțeles, călugărul cutreiera satele, strângând morții În carele cu care se ducea gunoiul pe câmp, organizând echipe cu cei Încă sănătoși, pe care Îi punea să sape gropi adânci pentru cadavre și să ardă colibele unde fuseseră bolnavi. El le amin tea de păcatele lor grele și multe, cerându-le să se pocăiască până nu era prea târziu. Îi silea pe toți să fiarbă apa Înainte de a o bea și, cu de la sine putere, Îi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ce să creadă. Dar faptele erau fapte, dansul morții Își găsise sfârșitul, așa că cei rămași În viață Începură să-l privească cu respect și chiar cu teamă pe omul care părea să aibă puteri neomenești. Astfel că Îi clădiră o colibă, chiar lângă bisericuță, pe locul ales de el. I-ar fi făcut și o casă de lemn arătoasă, dar sfântul - așa Începură să-l numească - se Împotrivi, spunând că pentru păcatele lui și o vizuină de fiară era prea bună
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lui loveau ca trăsnetul. Spre mirarea tuturor, Bertold ridică din umeri și se aruncă În șa, călărind spre bisericuță cu o suită puțin numeroasă. Ce și-au spus cei doi bărbați nu se va ști niciodată. Ducele a stat În coliba de pământ câteva ceasuri bune și a ieșit de acolo tulburat. Nu a apucat să mai vină și altă dată, deoarece la puțină vreme după aceea a murit. În schimb, feciorii lui se mai abăteau din când În când din
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Înalt, mai Înalt decât Conrad. Din toată făptura lui murdară respira o forță uriașă, contrastând cu expresia oarecum copilăroasă și naivă de pe fața cu trăsături neregulate și plină de zbârcituri. Cu un semn, gazda Își pofti musafirul să iasă din colibă și, după ce făcură doi pași, se opri sub un alun cu ramuri până la pământ, atât de stufos Încât părea o scorbură. Nu ne aude nimeni? șopti Conrad. Nu, mărite stăpâne, suntem singuri. Poruncește, știu că n-ai venit degeaba la
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
apăru În fața ușii. Johannes Îi șopti ceva la ureche și bărbatul se Închină cu smerenie În fața nobilului stăpân, poftindu-i pe Înalții domni să intre. Conrad și minis terialii pășiră Înăuntru, iar ceata slujitorilor se adăposti Într-un șopron de lângă colibă. Se făcuse foarte frig, și după atâtea ceasuri, oamenii Înghețaseră bocnă. Înăuntru era cald și mirosea puternic a fum. Se vedea că gazda se străduise din răsputeri să facă curat. Laița era așter nută cu fân proaspăt și Conrad se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
vin fiert. După ce-au băut toată bărdaca de vin pe care mi-o adusese o rudă de-a mea de la Marckolsheim, s-au sfătuit Între ei ce să facă cu mine, dacă să mă spânzure și să dea foc colibei. Dar unul din ei, cel mai falnic, un cavaler Înalt cu părul ca spicul de grâu și ochi albaștri și reci, i-a certat: „Proștilor, vreți să se știe că ați trecut pe aici? De ce nu trageți și clopotul cel
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]