22,643 matches
-
mai multă nevoie de ajutor el Însuși. — Un doctor. Tânăra Își deschise ochii, uluită, și lumea se limpezi. Ea era cea care zăcea pe coridor și străinul era cel aplecat deasupra ei. — Am leșinat? Întrebă ea. Era foarte frig. Era conștientă de mișcările lente și grele ale trenului. Luminile se scurgeau prin fereastră de-a curmezișul feței doctorului și apoi spre tânărul evreu din spatele acestuia. Myatt. My’at. Râse În sinea ei, cu o satisfacție bruscă. Era ca și cum ar fi transferat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Toto timpul trebuia să facă față faptului că nu oferea plăcere și nu se alegea ea Însăși cu mai mult decât un amar sentiment de insațietate. Acum, când simțea c-o doare capul, cu mirosul de gin În nări, era conștientă de urâțenia ei congestionată, ura bărbații cu o intensitate răutăcioasă și ura și politețurile lor amabile și prefăcute. — Sunteți doctorul Czinner. Ea luă notă cu o furie crescândă de faptul că el nu se deranjă să-și nege identitatea, oferindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
trupuri diforme erau transfigurate, dacă nu În frumusețe, cel puțin În forme grotești, croite c-o batjocoritoare afecțiune. Se ridicau și cădeau, murmurau și visau pe mareea aceea aurie. Nu erau prizonieri, pentru că, la ora revărsatului de zori, nu erau conștienți de prizonieratul lor. Coral Musker se trezi pentru a doua oară. Se ridică imediat și se duse la ușă. Bărbatul moțăia epuizat, genele ridicându-i-se de pe ochi În ritmul trenului. Mintea ei era Încă ciudat de limpede. Părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
aurie ar fi avut o anumită capacitate de pătrundere, astfel Încât ar fi putut Înțelege motive care erau În general ascunse, mișcări care, de regulă, pentru ea n-aveau importanță sau semnificație. Acum, În timp ce-l privea, iar el Începea să fie conștient de prezența ei, văzu cum mâinile lui se deschid Într-un gest care se opri la jumătate. Știu că-i un tic al rasei lui, pe care se străduia să și-l reprime. Ea spuse cu blândețe: — Sunt o scroafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
place muzica? — Cânt la vioară, spuse el, dar nu prea bine. Pentru o clipă i se păru că dincolo de ochii aceia cunoscuți ar fi vibrat o viață ciudată. — Totdeauna mi-a venit să plâng la Sonny Boy, spuse ea. Era conștientă de spațiul care Îi despărțea Înțelegerea de exprimare. Putea simți multe, dar spunea puține și ceea ce spunea era mult prea des ce nu trebuia. Acum zări viața aceea ciudată murind. — Uite, spuse el brusc. Râul a dispărut. Ne-am depărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
va mai Întoarce niciodată din această vacanță. Nici nu știu măcar dacă acela pe care se duce să-l viziteze este cu adevărat unchiul ei. Există tot atâta pește În baltă ca Întotdeauna, se gândi domnișoara Warren, frângând o chiflă, conștientă cu disperare de mâinile ei neîngrijite. Cum ar fi, de exemplu, fata cu evreul. Și Janet era tot atât de săracă În seara aceea, În cinematograf, dar fata asta nu era tot așa de drăguță ca și Janet, așa că era o fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ceva mai mult de trei sferturi de oră. Relatarea concisă era tipărită cu litere mari. Dedesubt, cu litere mai mici, era o relatare mai amănunțită a tentativei. Domnișoara Warren rămase cu ochii pe ziar. Avu un mic frison și era conștientă că i se uscase gura. Își simțea mintea limpede și goală. Dr. Czinner Îi explică: — Au acționat cu trei zile mai devreme. Domnișoara Warren se oțărî la el: — Ce-ați fi putut face dumneavoastră În plus? — Oamenii m-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
umplură de suspiciune. — Asta-i bine, spuse ea. Vom fi Împreună. Putem sta de vorbă. Acum nu mai aveți de ce să vă opuneți unui interviu. Dacă aveți nevoie de bani, biroul nostru din Viena o să vă dea un avans. Era conștientă că el o privea mai Îndeaproape decât până acum. Da, spuse el Încet, poate că putem sta de vorbă. De data aceasta ea era sigură că mințea. Va Încerca să mă ducă de nas, se gândi, dar era greu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să mă ducă de nas, se gândi, dar era greu de Înțeles de ce. Nu avea de ales: trebuia să coboare la Viena sau Budapesta. Ar fi fost riscant să călătorească mai departe. Apoi și-l aminti la procesul Kamnetz, deplin conștient că nici un juriu nu-l va condamna pe acuzat și totuși depunându-și primejdioasa mărturie inutilă, În timp ce Hartep aștepta cu mandatul. E destul de nebun să facă orice, se gândi ea și se Întrebă pentru un moment dacă nu cumva, În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
față s-ar fi zgâit pe fereastră sau o voce s-ar fi făcut auzită la etaj sau un covor ar fi scăpat o șoaptă, aceea ar fi putut fi dr. Czinner, care Încerca să se Întoarcă la o viață conștientă după cinci ani În care stătuse Îngropat, croindu-și drum pe după catedre, expunându-și transparența În fața tablei și a elevilor nedisciplinați, ghemuit În capelă, la o slujbă În care cel viu nu crezuse niciodată, cerându-i lui Dumnezeu, În discordanta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
profesională, presupun. Mă pot Întoarce În compartimentul meu. Dar când ajunse la el, trecu mai departe, cu mâinile la spate și Baedekerul sub braț, absorbit de ideea că anii de fantomă trecuseră. Sunt iarăși viu, se gândi el, pentru că sunt conștient de moarte ca de o viitoare posibilitate, aproape o certitudine, pentru că vor avea grijă să nu le scap din nou, chiar dacă m-aș apăra pe mine și pe ceilalți cu limba unui Înger. Fețe care Îi erau familiare priviră În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
jambierele negre, lustruite, centura de piele, tocul pistolului. Zăpada adâncă Înăbușea zgomotul de pași și Josef nu se putea baza să-l audă când se apropia, dar tic-tacul ceasului Îl făcea să nu uite pericolul. Așteptă la capul scării, ghemuit, conștient În mod neplăcut că se plasase pe un fond alb, până când polițistul veni și se Îndepărtă din nou. Apoi Începu să urce. Trebuia doar să treacă de un etaj neocupat, dar când ajunse la fereastra de sus, asupra lui se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
spuse el, ridicând mâna prevenitor, alarmat de faptul că trezise o dorință atât de stătută. Nici unul din noi nu e o frumusețe, se gândi el, și prezența unei Madone În roz cu alb dădea Întregii situații un aer de blasfemie conștientă. O făcu să se oprească, șoptind precipitat: — Ești sigură că nu e nimeni În apartament? Ea se Împurpură la față, de parcă el i-ar fi făcut un avans grosolan. — Nu, Anton, suntem numai noi. Creierul Începu să-i lucreze iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În timp ce vorbea păru să-și dea seama de ceva. Ridică privirile și Josef Grünlich văzu În ochii ei cum afecțiunea se transformă În dezgust, iar dezgustul În furie. — M-a ademenit, spuse ea Încet. În tot acest interval, Josef rămase conștient de geanta lui, care era pe biroul din spatele lui Herr Kolber, de stiva de cărți și de seiful expus. Totuși neliniștea nu-l paraliză. Mai devreme sau mai târziu, Herr Kolber va descoperi ce-l adusese În apartament și deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
e cel puțin drăguță, În timp ce la o străină nu poți aplica niciodată sensibila măsură a frumuseții. Dar aș fi mut În fața ei, se gândi el, n-aș putea să-i vorbesc cu aceeași ușurință ca lui Coral. Aș fi prea conștient de mâinile mele, de rasa mea. Și, cu o undă de gratitudine, se Întoarse spre Coral: — Ești bună cu mine. Se aplecă peste supă, peste chifle și serviciul de oțet: — Vei fi bună cu mine. Da, spuse ea. În noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de chibrit Încinse. Prea târziu pentru ultima comandă, dr. Czinner apăru În vagonul-restaurant În mijlocul tăcerii, cu genunchii puțin Îndoiți, ca un marinar care se ține bine pe picioare pe-o mare furtunoasă. Un chelner venea În fața lui, dar nu era conștient că e condus. Cuvinte licăreau În mintea lui și deveneau fraze. Spui că sunt un trădător al țării mele, dar nu-mi recunosc țara. Pașii prin pasajul Întunecos, excrementele lângă zidul fără geamuri, fețele Înfometate. Aceștia, se gândi el, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
feminină. N-am chef de ea, se gândi scriitorul, dar când trase storul la loc, simți iarăși imboldul dorinței. Era bine Îmbrăcată, vorbea „ca o doamnă“ și-i citise cărțile cu admirație. Aceste trei elemente Îl cuceriseră. Tot mai era conștient de locul lui de naștere În Balham și de fugarele rămășițe ale accentului cockney din vocea lui. După șase ani de succes progresiv, succes ilustrat de cifrele de vânzări, două mii de exemplare, apoi patru mii, zece mii, douăzeci și cinci de mii, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
sigur cum anume să continue, pentru că mintea-i era Încă plină de fraze grandilocvente, de retorică socialistă. Semnele de exploatare Îl făceau Întotdeauna să devină dur, dar pe moment Îi lipseau cuvintele cu care s-o combată. Acestea existau, era conștient de asta, undeva În obscuritatea minții sale - fraze fosforescente, cuvinte tot atât de amare ca și fumul. — Și? Doamna Peters Începu să-și recapete curajul. — Ce te bagi? Asta le-ntrece pe toate. Întâi o băgăcioasă, apoi altul. Herbert, fă ceva! Dr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
la clasa Întâi ca să voteze Într-un parlament manipulat. Dar se liniști singur, gândindu-se cât de mult ar fi Întârziat din pricina frecventelor schimbări de tren și cum s-ar fi putut Întâmpla să fie reținut la graniță. Rămase totuși conștient de faptul că motivele sale erau amestecate. Acestea au Început să-l Îngrijoreze doar de când aflase de eșec. Toate orgoliile, răutățile și micile sale păcate ar fi fost date uitării În fiorii și altruismul victoriei. Dar acum, că totul depindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lumină verde, trecu În smucituri lente prin fața lor, Josef Grünlich spunea „Sunt președintele Republicii“. Se trezi tocmai când un gentleman În frac se pregătea să-i Înmâneze o cheie aurie, ca să deschidă noul seif bancar al orașului. Se trezi complet conștient de locul unde se afla și amintindu-și perfect visul. Lăsându-și mâinile pe genunchii grăsulii, Începu să râdă. Președintele Republicii! Asta-i bună! Și de ce nu? Știu să Îmbrobodesc lumea când e cazul. Kolber și doctorul, amândoi păcăliți Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și zâmbi, luând-o cu blândețe de lângă tren. În sala de așteptare nu era nimeni, cu excepția doctorului. O sobă așezată În mijlocul Încăperii ardea, iar imaginea ce se vedea prin geamuri era fragmentată de linii Înghețate. Nu putea să nu fie conștientă În fiecare clipă de scrisoarea pe care o avea În palmă. Soldatul o conduse Înăuntru blând și politicos, apoi trase ușa fără s-o Încuie. — Ce vor? Întrebă ea. Nu trebuie să pierd trenul. — Nu fi speriată, spuse el. O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Nu trecu mult până când Coral Începu să se Întrebe care e diferența dintre el și toți ceilalți evrei pe care-i cunoscuse. Nici chiar trupul ei, acum odihnit și vindecat, dar cu liniștea-i profundă pierdută o dată cu durerea, nu era conștient de vreo diferență. Ea repetă „ Sigur că da“, pentru că Îi era rușine de lipsa ei de Încredere, pentru că nu avea sens să Îngaime ceva nedeslușit, pentru că, la urma urmelor, nu pierduse nimic, doar că Întârziase o zi la spectacol. Balta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
profilul ascuțit al maiorului, spre locul unde stătea doctorul Czinner, Îngrămădit În scaunul lui, cu mâinile Împreunate În mănușile gri, de lână. O locomotivă șuieră afară și se deplasă, huruind Încet, pe linia de manevră. Zăpada șoptea la ferestre. Era conștient de tresele lungi de pe haina lui și de gaura din mănușa doctorului Czinner. — Ar fi cu totul neregulamentar, Îi dădea Înainte maiorul Petkovici În timp ce cu o mână bâjbâia absent pe sub masă ca să-și găsească câinele, pe care-l trase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
servindu-vă patria În timpul războiului. Eu nu am medalii, pentru că Îmi iubesc patria mult prea mult. Eu nu lupt pentru teritorii noi, ci pentru o lume nouă. Cuvintele Îi secară. Nu avea un public care să-l Încurajeze și deveni conștient de caracterul artificial al cuvintelor sale, care nu relevau marea dragoste și marea ură ce-l animau. Fețe triste și frumoase, subțiate de foamete, Îmbătrânite Înainte de vreme, resemnate În disperarea lor, Îi apărură brusc În minte. Aceștia ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
deveni brusc nervos și brutal. Bătu cu patul armei la picioarele lui Myatt: — Pleacă! Nu ne trebuie spioni pe-aici. Pleacă de-aici, evreule! Myatt se Îndepărtă cu calmul rasei sale. Era un calm de suprafață de care nu era conștient, ca o trăsătură moștenită. Sub el simți resentimentul cuiva tânăr și conștient de propria-i importanță. Se aplecă spre soldat, cu intenția de a zice În fața inflamată animalului câteva vorbe de să le țină minte, dar se opri la timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]