2,296 matches
-
de Aur, Ioan Damaschinul, Vasile cel Mare, Grigore de Nyssa, Grigore de Nazianz etc. În secolul al V-lea, Bisericile popoarelor armean, asirian, copt și alte câteva Biserici locale n-au primit deciziile dogmatice cu privire la natura lui Christos - (definită în Conciliul din Efes (431) și cel din Calcedon (451) - și au rămas legate de nestorianism sau de monofizism, dând naștere acelor comunități creștine cunoscute astăzi cu numele de „Bisericii antice”: Integrarea între creștinism și puterea imperială se întrerupe în Occident odată cu
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
cu refuzul de a recunoaște autoritatea (până atunci incontestabilă) a papei. Pusă în fața unei crize atât de grave, Biserica Catolică a reacționat, în cele din urmă, cu mișcarea cunoscută, mai apoi, cu numele de „Contrareformă” și, mai ales, cu opera Conciliului din Trento (1545-1563); un rol foarte mare (decisiv - după părerea unor istorici) l-a avut în această reacție Societatea lui Isus (Iezuiții), fondată de Sfântul Ignațiu din Loyola, în 1534. Odată cu căderea Constantinopolului sub dominație otomană (1453), stindardul creștinismului ortodox
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
conținut al Bibliei ca fiind singura autoritate în materie de credință și consideră predicarea evangheliei esențială pentru fiecare creștin. În sânul romano-catolicismului a apărut o nouă confesiune: "Vechii Catolici" (Uniunea Catolicilor de la Utrecht), care refuză dogma infailibilității papei, definită la Conciliul Vatican I în 1870. În timp ce pretutindeni în jur se înmulțesc semnalele de reînnoire („trezire creștinească”) spiritul reînnoirii începe să miște și confesiunile tradiționale: mișcarea biblică, reînnoirea liturgică, atenția față de problemele sociale etc. În secolul al XIX-lea creștinismul a trebuit
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
ține la interpretarea tradițională a învățăturilor creștine, alături de o teologie liberală, gata să aplice principiile științifice (diversele metode ale criticismului) și să tragă concluzii pe baza acestui efort. Biserica Romei n-a putut continua să ignore rezultatele acestor evoluții și Conciliul Vatican II (1962-1965) reprezintă un moment istoric, cu această ocazie, catolicismul acceptând că Biblia suportă interpretări în lumina fiecărei epoci, confirmând astfel decizia mai veche de acceptare limitată a studiului științific al Bibliei (criticismul). Acceptarea ideii de "libertate religioasă" este
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
de acceptare limitată a studiului științific al Bibliei (criticismul). Acceptarea ideii de "libertate religioasă" este o altă decizie care punea creștinismul catolic în acord cu practicile moderne. Tradiționaliștii catolici condamnă însă evoluția pe care Biserica Romei a luat-o odată cu Conciliul Vatican II, ei preferând, mai degrabă, deciziile primului Conciliu (1869-1870), la care au fost condamnate curentele sau ideologiile moderne ale raționalismului, liberalismului și materialismului. În Rusia, după Marea Revoluție din octombrie 1917, regimul comunist a dezlănțuit o persecuție cruntă împotriva
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
Acceptarea ideii de "libertate religioasă" este o altă decizie care punea creștinismul catolic în acord cu practicile moderne. Tradiționaliștii catolici condamnă însă evoluția pe care Biserica Romei a luat-o odată cu Conciliul Vatican II, ei preferând, mai degrabă, deciziile primului Conciliu (1869-1870), la care au fost condamnate curentele sau ideologiile moderne ale raționalismului, liberalismului și materialismului. În Rusia, după Marea Revoluție din octombrie 1917, regimul comunist a dezlănțuit o persecuție cruntă împotriva creștinismului (n-a fost scutită - ba, dimpotrivă - nici chiar
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
de 31 de ani (1958) a primit catedra de dogmatică și teologie fundamentală la Institutul Superior de Filosofie și Teologie din Freising. Până în anul 1977 a predat și la universitățile din Bonn, Münster, Tübingen și Regensburg. A luat parte la Conciliul Vatican II (1962-1965) în calitate de consilier al arhiepiscopului de Köln, cardinalul Joseph Frings. În martie 1977 a fost numit de papa Paul al VI-lea în scaunul arhiepiscopal de München și Freising, iar două luni mai târziu a fost ridicat la
Papa Benedict al XVI-lea () [Corola-website/Science/298425_a_299754]
-
a Patriarhiei de Constantinopol, patriarhul constantinopolitan numind mitropolitul din fruntea Bisericii Rusiei Kievene. Mitropolia s-a mutat din Kiev la Suzdal și mai apoi la Vladimir, apoi, în 1326, la Moscova, după devastarea Kievului în timpul năvălirilor tătare. În 1439, la Conciliul de la Florența, la o întâlnire a conducătorilor bisericilor ortodoxă și catolică, s-a căzut de acord asupra condițiilor reunificării celor două ramuri ale creștinismului. Ortodocșii ruși, însă, nu au fost de acord cu concesiile făcute catolicilor și Mitropolitul Isidor a
Biserica Ortodoxă Rusă () [Corola-website/Science/298497_a_299826]
-
în timpul retragerii. Cea mai notabilă acțiune a ei a fost restaurarea venerației ortodoxe asupra icoanelor (imagini cu Iisus Hristos sau cu sfinți). După ce l-a ales pe Tarasios, un susținător al ei, ca patriarh în 784, ea a convocat doua concilii bisericești. Primul, din 789, din Constantinopol, a fost întrerupt de opoziția militarilor. Al doilea conciliu, ținut la Niceea în 787, a reinstituit venerația icoanelor și a reunit Biserica Orientală cu cea Occidentală. Chiar dacă unirea bisericilor a îmbunătățit relația cu Papalitatea
Irina Ateniana () [Corola-website/Science/307020_a_308349]
-
imagini cu Iisus Hristos sau cu sfinți). După ce l-a ales pe Tarasios, un susținător al ei, ca patriarh în 784, ea a convocat doua concilii bisericești. Primul, din 789, din Constantinopol, a fost întrerupt de opoziția militarilor. Al doilea conciliu, ținut la Niceea în 787, a reinstituit venerația icoanelor și a reunit Biserica Orientală cu cea Occidentală. Chiar dacă unirea bisericilor a îmbunătățit relația cu Papalitatea, ea nu a prevenit izbucnirea războiului cu francii, care în 788 au cucerit Istria și
Irina Ateniana () [Corola-website/Science/307020_a_308349]
-
restaurate de mecenați (terme publice, teatru etc). Odată cu propagarea creștinismului și aidoma celor mai multe cetăți africane, "Sufetula" devine, cel mai târziu în secolul III d.C., sediul unei episcopii. Numele mai multor episcopi ai orașului ne sunt cunoscuți prin procesele verbale ale conciliilor care s-au reunit în mai multe situri africane, unul dintre cele mai cunoscute fiind cel convocat de împăratul Honorius în anul 411 pentru a condamna donatismul. În timpul ocupației vandale (439-533), regiunea face parte din domeniul regal, fără ca apartenența ei
Sbeitla () [Corola-website/Science/308559_a_309888]
-
numit Ioan, și anume prezbiterul Ioan, învățătorul lui Papias, episcop de Hierapolis. Eusebiu din Cezareea a căzut mai târziu de acord cu Dionisie. Deoarece persoana autorului era una din considerentele necesare pentru canonizarea cărții, mai mulți Părinți ai Bisericii și Conciliul de la Laodicea au respins autoritatea Apocalipsei. Viziunea tradițională susține că Apostolul Ioan, despre care se susține că ar fi scris Evanghelia după Ioan și epistolele lui Ioan, era exilat în Patmos în arhipelagul egeu în timpul domniei lui Domițian și că
Apocalipsa lui Ioan () [Corola-website/Science/308601_a_309930]
-
o carte cu un caracter pe de o parte introspectiv în sonete (utilizează metoda exercițiilor spirituale pe care le învățase de la iezuiți), iar pe de alta evlavios în poemele dedicate unor sfinți, sau inspirate din iconografia sacră și recomandate de Conciliul de la Trento. Pe Lope de Vega l-a surprins pe atunci revoluția estetică provocată de „"Singurătățile"” lui Luis de Góngora, iar, deși a intensificat tensiunea estetică a versurilor sale și a introdus bimembrația la sfârșitul strofelor, Lope s-a distanțat
Lope de Vega () [Corola-website/Science/307955_a_309284]
-
este un termen puțin forțat, deoarece la Conciliul Tridentin (1545-1543), Biserica nu a creat un Rit, ci doar a uniformizat Liturghia Romană în întreaga Biserică de rit roman, lăsându-se neatinse riturile care erau mai vechi de două secole: Colognez, Ambrozian, Mozarab etc. Deși în secolul XII, franciscanii
Ritul tridentin () [Corola-website/Science/308100_a_309429]
-
stilul de celebrare din timpul Papei Grigore cel Mare. Liturghia tradițională Romană a fost în uzul Bisericii până în anul 1962, când Papa Ioan al XXIII-lea a tipărit ultimul Missal după venerabilul rit al Romei, trecându-se apoi prin decretele Conciliului Vatican II la niște liturghii hibrid în 1965, ca, mai apoi, în 1969 Liturghia Romană încetând să mai existe, să fie înlocuită cu o variantă reformată de factură protestant-lutherană, celebrată în vernacular (limba poporului). În majoritatea țărilor, limbajul folosit în
Ritul tridentin () [Corola-website/Science/308100_a_309429]
-
existe, să fie înlocuită cu o variantă reformată de factură protestant-lutherană, celebrată în vernacular (limba poporului). În majoritatea țărilor, limbajul folosit în celebrarea Liturghiei a fost latina, exceptând Dalmația, unde s-a primit un indult pentru folosirea limbii slavone. După Conciliul Vatican II (1962-1965) și până la abolirea Liturghiei Romane în 1969, încet-încet s-a făcut trecerea la limba populară: mai întâi în 1962 prin Misalul lui Ioan XXIII care a permis citirea lecturilor și a evangheliei în limba vorbită, apoi în
Ritul tridentin () [Corola-website/Science/308100_a_309429]
-
la limba populară: mai întâi în 1962 prin Misalul lui Ioan XXIII care a permis citirea lecturilor și a evangheliei în limba vorbită, apoi în 1965 când mare parte a liturghiei a fost tradusă și modificată împreună cu Gradualul Roman. În timpul Conciliului Tridentin, tradițiile liturgice erau păstrate în missalele locale, care variau considerabil, uniformizarea fiind astfel o nevoie imperativă în întregul Occident Creștin. De asemenea, standardizarea era absolut necesară pentru a împiedica introducerea în cult a unor idei protestante. Sfântul Pius V
Ritul tridentin () [Corola-website/Science/308100_a_309429]
-
papei Pius al IX-lea, la 11 aprilie 1869, când a fost numit și consilier intim de stat. La 9 noiembrie 1869 a plecat la Roma, fiind însoțit de secretarul mitropolitan dr. Victor Mihali de Apșa, pentru a participa la Conciliul (Sinodul) ecumenic Vatican I. A rămas la Roma până în 30 iunie 1870. Cu acest prilej mitropolitul Ioan Vancea a fost cel care a săvârșit prima liturghie greco-catolică în limba română în Catedrala Sfântul Petru, în fața corpului episcopal din lumea întreagă
Ioan Vancea () [Corola-website/Science/308116_a_309445]
-
din lumea întreagă, la data de 28 ianuarie 1870. I-a avut diaconi pe canonicul Ioan Sabo și pe Victor Mihaly de Apșa. A fost elogiat de către înalții prelați participanți pentru erudiția, precum și pentru perfecta cunoaștere a limbii latine. În cadrul conciliului a apărat autonomia, ritul și limba liturgică română. A obținut dezmembrarea parohiilor române unite de la Sighetu Marmației și Slatina de la episcopia ruteană greco-catolică a Muncaciului (în ucraineană Мукачeве, pronunțat [mukaceve]), și anexarea lor la episcopia română unită a Gherlei. În
Ioan Vancea () [Corola-website/Science/308116_a_309445]
-
a apărat autonomia, ritul și limba liturgică română. A obținut dezmembrarea parohiilor române unite de la Sighetu Marmației și Slatina de la episcopia ruteană greco-catolică a Muncaciului (în ucraineană Мукачeве, pronunțat [mukaceve]), și anexarea lor la episcopia română unită a Gherlei. În conciliu a luptat mult pentru autonomia Bisericii Române Unite și guvernarea ei în baza legislației canonice. A fost sprijinit în acest scop de Iosif Pop Silaghi, episcop greco-catolic de Oradea, care a participat și el la Conciliul Vatican I. În scopul
Ioan Vancea () [Corola-website/Science/308116_a_309445]
-
unită a Gherlei. În conciliu a luptat mult pentru autonomia Bisericii Române Unite și guvernarea ei în baza legislației canonice. A fost sprijinit în acest scop de Iosif Pop Silaghi, episcop greco-catolic de Oradea, care a participat și el la Conciliul Vatican I. În scopul îndrumării eficiente a vieții spirituale, precum și în scopul progresului Bisericii, mitropolitul Ioan Vancea a folosit căile vizitațiilor canonice și sinoadelor arhidiecezane și provinciale. Astfel, în sinoadele provinciale din anii 1872 și 1882 de la Blaj, au fost
Ioan Vancea () [Corola-website/Science/308116_a_309445]
-
Dumnezeu (Dumnezeu Fiul din Sfântă Treime) și în Maica Domnului - mama după trup al Domnului Iisus Hristos, ca fiind fecioara înainte, în timpul și după nașterea Lui. Conceptul primar al creștinismului este exprimat în Crezul elaborat de-a lungul celor șapte Concilii Generale ale întregii Biserici Creștine care sunt cunoscute sub numele de Concilii Ecumenice. Ele acoperă perioada dintre 325 și 757 d. Hr., iar deciziile lor reprezintă temelia învățăturii creștine acceptate de ramurile răsăriteana și apuseana a Bisericii Creștine. Deciziile acestor
Credință religioasă () [Corola-website/Science/308199_a_309528]
-
trup al Domnului Iisus Hristos, ca fiind fecioara înainte, în timpul și după nașterea Lui. Conceptul primar al creștinismului este exprimat în Crezul elaborat de-a lungul celor șapte Concilii Generale ale întregii Biserici Creștine care sunt cunoscute sub numele de Concilii Ecumenice. Ele acoperă perioada dintre 325 și 757 d. Hr., iar deciziile lor reprezintă temelia învățăturii creștine acceptate de ramurile răsăriteana și apuseana a Bisericii Creștine. Deciziile acestor Concilii Ecumenice au fost luate sub călăuzirea Duhului Sfânt, așa cum le-a
Credință religioasă () [Corola-website/Science/308199_a_309528]
-
Generale ale întregii Biserici Creștine care sunt cunoscute sub numele de Concilii Ecumenice. Ele acoperă perioada dintre 325 și 757 d. Hr., iar deciziile lor reprezintă temelia învățăturii creștine acceptate de ramurile răsăriteana și apuseana a Bisericii Creștine. Deciziile acestor Concilii Ecumenice au fost luate sub călăuzirea Duhului Sfânt, așa cum le-a promis Iisus Hristos apostolilor Lui. Creștinismul se identifică prin credință și prin obiectul acestei credințe. Credință creștinilor nu este una pasivă, ci se manifestă printr-o viața activă dusă
Credință religioasă () [Corola-website/Science/308199_a_309528]
-
cu el. Doctrina nestorianismului, susținută de Nestorie, l-a adus într-un conflict cu Chiril, patriarhul Alexandriei. În anul 431, Nestorie i-a cerut împăratului să convoace un nou sinod, în care, spera el că nestorianismul își va dovedi ortodoxia. Conciliul a fost ținut la Efes, în Asia Mică, iar decizia conciliului a fost anatemizarea nestorianismului, considerat erezie. Nestorie s-a retras într-o mănăstire, unde și-a petrecut ultimii ani ai vieți, iar bisericile ce îi susțineau doctrina s-au
Nestorianism () [Corola-website/Science/307658_a_308987]