3,537 matches
-
vine prin puritatea Fecioarei Maria, către care trebuie permanent să aspiri. Acest punct de vedere deplasează arhetipal motivul mântuirii de la cel al Tatălui la cel al Mamei, imaginea fecioarei divine: pentru Dante, Beatrice, pentru Faust, Margareta. Dante Își Încheie periplul contemplând, „iubirea care mișcă sori și stele”, iar În cazul lui Faust, „eternul feminin ne-nalță-n tării”. Semnificația restaurării psihomorale Dincolo de aspectele pragmatice pe care le propune orice fel de tehnică de terapie psihomorală, trebuie să vedem și să Înțelegem
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
interzise (1991), B. pare a intra într-o nouă vârstă lirică, în care formula poetică din cărțile anterioare se consolidează și se rafinează în mod evident. Cele două cicluri, Mănușa de gheață și Nostalgii secrete, dezvăluie un poet ce „își contemplă neputințele și căderile” cu amară luciditate, într-o lume derutată de angoase și frică, unde ființa și-a pierdut de mult puritatea originară. Șansa de salvare nu poate veni decât tot dinspre cuvânt și poezie. Volumul aduce un spor vizibil
BACIUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285526_a_286855]
-
de apărare și cale spre nemurire. Odată cu Infernul discutabil (1966), lirica lui A. dobândește semnele din ce în ce mai evidente ale unei neliniști existențiale fundamentale: evenimentele și lucrurile, binevoitoare până atunci, își dezvăluie o altă față, întunecată și fioroasă, pe care poetul o contemplă cu mirare și spaimă. Unul dintre simbolurile esențiale este seceta, ca în acest tablou antisămănătorist: „Pregătesc femeile mâncarea de amiază; / o fierb cu plămânii și o-năcresc cu sudoare. / Zeama de cartofi cu zăr de oaie, / o bucă de porc
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
Iisus și-a purtat crucea. O dată depășită însă, suferința supraomenească a vămilor pustiei lasă locul bucuriei mistice a împlinirii absolute: „De ce te iubesc într-atâta! De ce nu mai / Am pace decât în preajma ta! Fața mea / E numai os și lumină contemplându-ți / Necuprinsurile. De ce n-ai fi-n mine însumi / Clădit cu ce-aș tânji după tine? / Cu cât sunt mai singur cu-atât ți-aud / Mai limpezi poruncile și-alerg smintit / Să le împlinesc. M-am uscat ca pielea / Întinsă
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
Înapoi până la casă prin mlaștina dintre cedri. Puteam să fur mașina părinților Obiectului. Puteam să merg spre nord, prin Peninsula din Nord, până În Canada, unde se gândise să fugă și Capitolul Unsprezece, ca să scape de Încorporare. În timp ce-mi contemplam viața de fugar, am aruncat o privire peste marginea patului ca să văd ce face Jerome. Stătea Întins pe spate, cu ochii Închiși. Și zâmbea. Zâmbea? Cum zâmbea? În batjocură? Nu. Șocat? Greșit din nou. Atunci cum? Zâmbea satisfăcut. Pe buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
frunzele și se Întreba unde dormeam și dacă eram În siguranță. Sedativele nu-i Învingeau panica, ci doar o deplasau. Sub influența lor, Tessie se retrăgea mai adânc În ea Însăși, pe un fel de platformă de unde putea să-și contemple spaimele. Teama o Însoțea mai puțin În acele perioade. Pastilele Îi uscau gura. O făceau să se simtă de parcă ar fi avut capul Înfășurat În vată, iar la periferia câmpului vizual vedea stele verzi. Ar fi trebuit să ia doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
revăzut stocul de armament. Nu era chiar satisfăcut de acesta. A continuat să reconsidere diferite probleme. După ce a fost mulțumit de ce a văzut, s-a retras în bibliotecă, unde era pustiu, și l-am lăsat cu gândurile și Sfetnicii săi, contemplând măreția naturii și a vieții care se întindea dincolo de geamul acoperit cu tabla neagră de scris. Capitolul 22 TEG Era în jur de ora șapte seara și soarele începuse să se împace cu gândul c-o să apună în curând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
-l. — Ce gen de femeie? — O femeie foarte bine, de vreo cincizeci de ani. — Au părut că sunt Înțeleși? — Nu. L-a luat de braț și s-au Îndreptat spre hotelul Ambasador. Cel căruia Maigret, cu o oră Înainte, Îi contemplase holul și lustra de cristal. — Pe urmă? Nimic. Bărbatul a luat cheia de la recepționerul care i-a urat noapte bună. — L-ai văzut bine? Destul de bine. După părerea mea, e mai În vârstă decât soția lui. Probabil că se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
încruntă. — Vreți să vă împărțiți între voi averea lui Libo... Fără să vrea, strâmbă ușor din colțul gurii. — Mă rog..., ce-o mai fi rămas din ea... Lui Fulcinius vorbele par să i se fi oprit în gât. Augustus îl contemplă cu tristețe. Nu pentru bani uneltesc pierzania lui Libo. În spatele acestei intrigi murdare, ce riscă să-i împroaște pe toți cu noroi, este Livia, de asta nu se mai îndoiește. Livia, cu ura ei bolnăvicioasă față de toți cei pe care
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să i se vadă venele și să i se numere oasele, ci își umple mem brele cu un sânge potolit și sănătos, se acoperă cu mușchi și ocrotește nervii cu o anumită roșeață plăcută vederii. Face o pauză și-și contemplă pentru o clipă cu satisfacție auditorii înmărmuriți. Conchide pompos: — Numai atunci putem vorbi de frumusețe. — Păcat că nu te-ai făcut doctor, scuipă scârbit Labienus. — Sau codoș, întărește Sallustius. Un glas necunoscut îl împiedică pe Titus Livius să răspundă. — Și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fructul acestei legături 219 rușinoase, părăsit de bunicul său în pădure, unde îl alăptează o capră. Nu așa i-ar fi plăcut să-și împodobească locuința. Dar Gallus, cu gustul lui îndoielnic, n-a vrut în ruptul capului să-i contemple pe Nemuritori maiestuoși ca în temple. A preferat să-i vadă în mijlocul aventurilor lor galante, să îi micșoreze la o scară aproape umană. Probabil că așa îi înțelege și-i simte mai aproape. Cum totuși scopul lui nemărturisit este să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Se apleacă iscoditor asupra lui Libo: — E vorba de moștenirea lui Otacilius, nu? Printre sughițuri și suspine, acesta încuviințează. — Într-un asemenea caz, legea e de partea lui, spune avocatul. Scribonius geme sfâșietor, imagine vie a deznădejdii. Asinius Gallus îi contemplă un timp mina necăjită, apoi se în toarce la locul său murmurând încet, ca pentru sine: — Legiuitorul a vrut să-i apere pe copiii acestor oameni care, fiind în continuare sclavi în fața legii, nu pot contracta o uniune recunoscută ca
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
spectatori. Însă porticul nenumerotat dinspre nord, între arcada a treizeci și opta și a treizeci și noua, pe unde intră îm pă ratul și pe unde poți ieși spre pulvinar, este ascuns vederii de masa compactă a celor cinci sute de gladiatori. Contemplă în schimb loja de la cealaltă extremitate a axei mici, spre sud, unde cu sigu ranță au luat loc prefectul Romei și cei lalți magistrați. Pufăie ostenit. — Să sperăm că nu vor fi probleme, murmură în surdină. Se întunecă imediat la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pretoriene și cele urbane. Se foiește panicat. De la ce a pornit totul...? Femeia de lângă el observă mișcarea și întreabă somnoroasă: — S-a întâmplat ceva? — Nimic, domina, murmură pierdut, printre picăturile de su doare ce-i țâșnesc din toți porii. O contemplă în tăcere, cu sufletul opărit. Domina, așa îi spune și el, la fel ca toți ceilalți membri ai fa miliei, de la copii până la servitori. Nu scumpa mea, ci domina. Nu i-a șoptit niciodată un nume de alint. Nu i-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
picioarele în pantofii din piele roșie, în timp ce băiatul se chinuie să tragă de limba de la spate ca să-i intre și călcâiele. Trece apoi cu îndemânare curelușele negre prin iglițe și le înnoadă zdravăn. — Prinde-le și cu lunula, cere stăpânul. Contemplă critic fibula de fildeș în formă de semilună din dreptul gleznei. Un pic mai jos, se impacientează, n-o să se vadă pe sub togă. Draperia care maschează una dintre uși se mișcă în mod vizibil. Cine e? întreabă enervat. — Eu, stăpâne
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
analfabet. Dar este adeptul unei discipline severe și al unei munci asidue, de dimineața până la prânz, și apoi alte câteva ceasuri bune până se înnoptează. Altminteri, s a zis cu vigoarea morală a învățământului. Deschide larg ușa batantă. Din prag, contemplă opărit specta colul ce i se oferă. Puppus, ultimul lor născut, gol-goluț sub o pânză roșie, stă în leagănul lui balansoar și se ciondănește cu o femeie în vârstă, care caută să-i ia dulciurile din poală. — Leao! Leao! se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Germanicus, care izbește înciudat cu piciorul într-o grămadă de jucării: — Ce legătură au capodoperele astea ale industriei decadenței cu învățatul? Se apleacă și culege de jos ceva sfărâmat. Își dă seama că este totuși o literă de fildeș. O contemplă un timp, mușcându-și nervos buzele, după care o lasă să cadă la loc pe podea. — Eu știu că vechea educație, simplă și rustică, nu mai corespunde secolului nostru, dar cea pe care le-o dați voi copiilor mei este
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
târziu, la bătrânețe, când va avea timp berechet să-și povestească memoriile... Se întrerupe brusc și arată cu mâna întinsă către Câmpul lui Marte: — Măiculiță! se jeluiește, cum o să ajungem noi prin mulțimea asta până la Ara Pacis? Încruntat, Tiberius Nero contemplă la rândul său fosta mlaștină din preajma Tibrului transformată de Augustus și Marcus Agrippa într-o promenadă monumentală. Pe pajiștea verde care se întinde de-a lungul fluviului nu mai e loc să arunci un ac. Câmpia este ticsită. În depărtare
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
parte, înnegurat la chip, cum îi e felul. Se liniștește. Totuși, cum Tiberius nu dă semne că ar intenționa să revină la loc, începe să se furișeze cu pași mărunți încercând să i se alăture. În acest timp, Tiberius Nero contemplă dus pe gânduri o sce nă zugrăvită pe latura dinspre el. Se uită cu atenție la Marte, zeul războiului, tatăl gemenilor Romulus și Remus, și reflectează din nou că pacea este inseparabilă de succesul în război. O potrivire cu tâlc
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe jos și să aștepte să moară, exact atunci a văzut o mică floare de mușchi de o frumusețe extraordinară. „Deși planta aceea“, ne spune el, „nu era mai mare decât un deget de-al meu, nu puteam să-i contemplu rădăcinile delicate, frunzele și capsulele fără să simt o profundă admirație. Ar putea aceea Ființă care a plantat, a udat și a adus la perfecțiune, În ținutul acesta uitat de lume, un lucru care pare așa de lipsit de importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și pe alții să și-o țipe. Rezultate altruiste pornesc dintr-un temperament frământat de el, în el. Copiii țipă, sar după o minge care alunecă repede în toate ungherele, sfărâmând frunzele galbene. Culcat într-un colț, privesc și scriu. Contemplu cu hârtia înainte, ca un pictor cu paleta. De ce în jurul meu nu se strânge lume? Care din ei ar fi în stare, din joacă, să mă privească și să facă reflexia: uite unul care scrie uitîndu-se la noi... Pe deasupra, mesteacănii
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de psihologie, complexul racinian al autorului funcționând însă din plin. O psihologie din tradiția doamnei de La Fayette și a lui Benjamin Constant, adică a unei literaturi cu solidă osatură raționalistă, pe măsura raționalismului lui Anton Holban. Chinurile în care se contemplă Naratorul au poate și ceva din mazochismul kierkegaardian; dar printr-o cumplită dezordine a sensibilității triumfă estetic un spirit rațiocinant. De unde, reducția epică la două personaje esențiale - celelalte, adiacente, nu deranjează unitatea duală. În simplitatea lui complicată, durerosul monolog din
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
noul tip de conștiință europeană. Doar că modernii vin cu o altă înțelegere în această privință. Francis Bacon, de pildă, în „Prefața“ la Instauratio Magna (1620), consideră că labirintul reprezintă însăși structura - sau arhitectura, edificiul - acestei lumi. Celui care îl contemplă îi apare cu destule căi ambigue, . Așadar, la întrebarea cum arată universul nostru, modernii timpurii aveau un răspuns: arată în felul unui labirint, cu multe căi indecise, asemănări aparente, spirale și noduri complicate. Iar un asemenea univers nu poate fi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cum este lumea reprezintă misticul, ci faptul că ea există“ (§ 6.44). Un asemenea „fapt“ nu se poate spune: nu se determină ca atare, nu se calculează și nu se descrie. Ci este recunoscut altfel, așa cum se întâmplă când mintea contemplă ceva sau se minunează în fața celor văzute. „Contemplarea lumii sub specie aeterni este contemplarea ei ca întreg - un întreg limitat. Sentimentul lumii ca întreg limitat este misticul“ (§ 6.45). Vorbind aici de privirea contemplativă, ne dăm seama că în joc
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cu o întrebare de felul: „după ce criterii se împart și se adună cele enumerate acolo?“ nu ar fi deloc satisfăcut. O astfel de întrebare l-ar scoate afară din târgul divin descris mai sus. Nu ar mai putea să-i contemple frumusețea neasemuită. Probabil că nu ar trebui pusă o astfel de întrebare, este vorba totuși de un emporiu inepuizabil și binecuvântat. Din astfel de motive, nu aș crede, urmându-l pe Michel Foucault, că enumerarea din paginile lui Borges descrie
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]