4,763 matches
-
el lângă tatăl său. Un semnal al Apărătorilor Întrerupse discuția dintre cei doi. - Trupe de cavalerie, la galop, dinspre nord-vest! spuse Giuliano. - Vlad Dracula... murmură Angelo. E pe urmele lui Mihaloglu. În scurt timp, sute de făclii se iviră pe crestele munților. Un grup de aproximativ cincizeci de călăreți coborâră valea plină de cadavre și, la vederea mantiilor albe cu semnul scutului și spadei, cerură să-l Întâlnească pe comandant. Doar zece dintre ei fură lăsați să ajungă În fața lui Angelo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
numit Dracula... - Cine sunt acești oameni? Întrebă Vlad, arătând spre Cuceritori. Prizonieri? - Nu. Prieteni, ca și tine. Vlad se Încruntă și dădu un ordin unuia din cavalerii care Îl Însoțeau. Cavalerul Întoarse calul și porni spre armata care aștepta pe creste. - Astfel de prieteni nu sunt pe placul meu, mârâi Vlad. De aceea am să te scutesc de prezența lor. Am câteva sute de țepe gata pregătite. Războinicii Bordjighin simțiră că se vorbea despre ei și Își priviră stăpânul. Amir făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
construise deja strategia ieșirii din cleștele lui Vlad, prin lansare de săgeți și apoi prin șarjă directă, la iatagan. Prima săgeată avea să-l ucidă pe Vlad. Ceilalți Însoțitori aveau să moară În următoarele trei secunde. Până la sosirea armatei de pe creste, mongolii aveau timp să dispară. Dar nu singuri. Zece dintre ei se postaseră, parcă Întâmplător, În jurul căpitanului Oană. - Ajunge! spuse Angelo, pe un ton mai ridicat. Știu cine ești, știi cine sunt. Am ucis patru mii de ieniceri și achingii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dacă e nevoie. Dacă ai Întrebări, pune-mi-le. Dacă nu, continuă-ți drumul. Dar ascultă cuvintele mele, Vlad, fiul Dragonului! Într-o bună zi, cruzimea ta te va pierde! E alegerea ta dacă acea zi este chiar azi! De pe crestele munților, cavaleria transilvană porni spre Apărători. Vlad tăcea, rumegând cuvintele lui Angelo. Apoi păru a lua o hotărâre, parcă Împotriva voinței lui. Tramise un nou ordin cavalerului din dreapta lui, care porni În Întâmpinarea trupelor. Avansarea oștirii se opri. - Nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
până În munții Carpați. De acolo vă va prelua un corp de vânători domnești ai lui Ștefan. - Și mongolii? - Mongolii sunt liberi să vă Însoțească până unde vor dori. Am recunoscut chipul lui Amir Baian, iar iscoadele mele au văzut, de pe creastă, lupta dintre el și Ogodai. Îi cinstesc curajul și mă bucur să-l Întâlnesc. Cât despre cruzime, commandante, s-ar putea să exagerezi. O bună parte din istorie e, totuși, teatru. - Ai dat porunci de ofensivă Împotriva Apărătorilor. - Am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
trebuie respectat. E o datorie de onoare. Căpitanul Pietro smuci frâul, dar rămase pe loc. Totul era nou. Inimaginabil, imposibil. Erau Înfrânți. Erau totalmente Înfrânți. Fără șansa unei noi bătălii. Voievodul avea dreptate. Moldova nu mai exista. Imperiul Otoman atinsese crestele munților Carpați. - Bine, măria ta... supuse Pietro, șovăielnic, ca și cum n-ar fi știut dacă el rostise acele cuvinte sau ele veniseră de undeva, fără ca nimeni să le fi gândit. Vom trece Carpații În Transilvania. Te vom lăsa singur, daca asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În această clipă, viața mea mă privește doar pe mine. - Înțeleg, măria ta... Pietro Înclină fruntea și duse pumnul În dreptul inimii. Ceilalți Apărători făcură același gest, În secunda următoare. La un semn al căpitanului, Întoarseră caii și porniră, Încet, spre crestele munților. Nici unul din ei nu se Întoarse. Ștefan Îi privi dispărând printre trunchiurile brazilor pănă când liniștea se Înstăpâni asupra pădurii. Ascultă vuietul abia auzit al celor mai drepți arbori ai pământului. Respiră aerul curat, mirosind a rășină și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
bătătorit. Erau doar poteci făcute de animalele pădurii În căutare de apă proaspătă. Șuvoaiele pârâului se Învolburau mai jos, bolborosind printre bolovani. Pe ambele maluri se ridicau brazi bătrâni, scorojiți, trăitori ai vremurilor de demult. Mai sus se ridicau alte creste, umbrite de alte păduri de brad. Era un fel de muzică În toată acea Înfățișare a naturii, o Învolburare armonioasă de vârfuri, o sălbăticie care nu ascundea nici o amenințare, o sălbăticie aspră, dar și molcomă. În asemenea locuri, gândi voievodul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Fraților... spuse Pietro, iată cu ce mi-am frământat mintea de când l-am lăsat singur pe măria sa. Vă cer să mă ascultați și să mă sfătuiți. Luptătorii Își apropiară caii și așteptară. Un vultur plană larg pe deasupra pădurii, dispărând dincolo de crestele munților. - Știe cineva ceva de căpitanul Oană? - Nu, căpitane... spuseră câțiva luptători aflați chiar În fața lui Pietro. - Apărătorii s-au Întors de la malul Nistrului, dar fără Oană și fără Erina. Asta poate Însemna un singur lucru. S-au dus amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de oamenii pădurii. Dar era un loc sigur. Voievodul se opri la marginea poienii, așteptând. În spatele lui, oastea de plăieși, țărani și răzeși se opri și ea. Se adunaseră, până acum, peste opt mii de oameni. Veniseră pe jos, peste crestele munților, din ținuturile Vrancei, Neamțului, Dornelor, Hotinului, și din câmpiile Sorocăi și Orheiului. Fierarii satelor de munte se apucaseră de făurit săbii, iar tâmplarii, săgeți. Armele se adunau mai jos de Mălini, pe valea Moldovei. În alt loc ascuns, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
concentrate a Semilunei. Nu În acel secol. Trebuia o alianță a Întregii Europe. Sau intervenția unui nebun. Își aminti de al doilea mesaj, venit dinspre Apus. Armata Transilvaniei a intrat sub comanda lui Vlad Dracula. E În marș forțat peste crestele Carpaților. Vlad a ordonat avansarea cavaleriei zi și noapte, fără nici un popas, până la primul contact cu oastea lui Mahomed. Pedestrimea transilvană mărșăluiește și ea fără oprire. Urmează mesaj al lui Vlad către măria sa Ștefan, oriunde ar fi el. Ștefan văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
unor munți dincolo de care nu se mai zărea nimic. Ștefănel tremura, străbătut de forța pe care el Însuși o declanșa. La lumina unui fulger care străbătu cerul dintr-un capăt În altul, Alexandru văzu siluetele unor corăbii Încercând să urce creasta Înaltă a unui val. Apoi nu mai văzu nimic. Noaptea coborî asupra mării. Vântul se dezlănțui sălbatic, asemeni unui animal lăsat liber după un lung prizonierat. Era o eliberare a elementelor, o revanșă asupra liniștii, asupra luminii, asupra oamenilor. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
întredeschisă vorbea cu Lina. Nu-i auzi nici glasul, nici vorbele. Lina gâfâia tare. Figura tânără și ștrengărească a lui Lică era asprită și contractată. Era aprins la față și, cu bucla căzută peste ochi, părea un cocoș necăjit cu creasta vânătă. Fu numai o clipă. Dete pe spate freza, cu mâna subțire cu inel lat de aur cu rubin falș, și cu buzele strânse pentru fluier, cu ochii pe subt gene, sări peste cele cinci trepte pe urma celor două
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Dumnezeu pentru asta. În jumătate de oră, praful s-a transformat în noroi. Cu tot cortul lui, Forrester e ud până la piele. Se urcă pe un dâmb să se uite în jur. Numai deșert, brăzdat în spirală de văi și creste, ca buricul degetelor. Nu se vede nici un adăpost. Vântul îi smucește tupi-ul și trăsnetele se bifurcă, împărțind cerul în segmente, iar pe el îl izbește gândul că, probabil, a făcut o greșeală. Lumea lui roșiatic-maronie până atunci a devenit cenușie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
al nababului a decretat că poate fi atras un tigru. Șeful vânătorii, el însuși o fostă slugă, cu o mustață care se extinde extravagant în sus, pe fiecare obraz, le arată calea. O albie de râu secată trece pe sub o creastă, la o cotitură se mai găsește încă apă rezonabil de proaspătă. În apropiere, într-un semicerc, au fost postați machan-ii de lemn în copaci. Platformele mari și robuste sunt montate pe crengile de jos, unde se află scaune și paturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
alea de taxe. Dacă vor să plecăm de aici, zice Jonathan, n-ar trebui s-o facem? Toți îl privesc ca pe un nebun. — Lăsați prostiile, le spune Marchant și uitați-vă acolo. Din toate gurile peșterilor de-a lungul crestei, sute de Fotse încep să-și scoată caprele, de parcă, la fel ca strămoșii lor, s-au născut din peretele stâncii. Pagină separată Albii se uitau la Daou și vedeau un Fotse prăpădit, așezat pe un scaun de lemn sculptat. Cicatricele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
așteptarea soțului? — E Wang Chien, Majestatea Voastră. — Ai vrea să-mi reciți poezia? Nuharoo se ridică și începe: Acolo unde își așteaptă soțul Râul curge necurmat. Nicicând nu-și întoarce privirea Și-n stană-i preschimbată. Zi după zi peste creastă Vântul și ploaia se-ntoarnă. De-ar reveni călătorul Această piatră și-ar spune dorul. Marea Împărăteasă își ridică brațul drept și își șterge ochii cu mâneca. Se întoarce spre împăratul Hsien Feng și îl întreabă: Ce părere ai, copilul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
fără dinți se deschid grav. Părul le este atât de rar, încât par chele. N-am mai văzut nicicând femei cu o înfățișare atât de gravă. Au spinările cocoșate, iar membrele lor îmi amintesc de copacii strâmbi și noduroși de pe crestele munților. Nici urmă din frumusețea trecută nu a râmas pe aceste chipuri. Nu mi-o pot închipui pe nici una dintre ele ca fiind obiectul pasiunii unui împărat. Femeile își ridică spre cer brațele subțiri ca niște bețe. Mâini în formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
dealului Panoramei e locul de unde se vede cel mai bine tainica, liniștita și eleganta capitală imperială, Peking. Dealul este de fapt o movilă artificială ridicată ca obstacol pentru coborârea în Orașul Interzis a spiritelor nocive și nefavorabile din nord. De pe creasta sa, orașul arată ca o pădure magică înțesată cu copaci și tufe cu flori, mai verde chiar decât zonele de țară. Prin frunziș se ițesc strălucind plăcile vechi, din ceramică galbenă ca aurul, precum și acoperișurile smălțuite ale templelor, gheretelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în fiecare seară de eunuci: lucrează până la epuizare. Noapte după noapte, îl aud cum plânge de disperare. În grădină a fost adus un cocoș frumos, ca să-l trezească în zori. Hsien Feng preferă cântatul păsării în locul soneriei ceasurilor. Cocoșul are creasta mare și roșie, penajul negru și o coadă cu pene de un verde ca smaraldul. Are înfățișarea unui bătăuș, cu ochi răi și ciocul ca un cârlig, iar ghearele-i sunt la fel de mari ca ale unui vultur. Strigătul lui îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
moale, nehotărît dacă să se ferească din cale au ba. Cu labe vinete ca niște pătlăgele, un pensionar chel în papuci cetea gazeta în portiță. Secondat de pisoi, pictorul curăța copacii. Cotcodăcind exagerat, în portiță mă întîmpină un cocoșel cu creasta roșie. - Îndrăznește, strigă Goilav lăsînd din mînă peria de sîrmă. Scărpina la mustăți motanul care, plin de sfială, își crăpase ochii galbeni. Fața cu negi a pictorului îmi păru acum mai omenească. La rîndul său mă cîntări binevoitor. - Semeni cu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
unde fusese expediat Octav nu erau departe, căci țiganii se înființară numaidecît. Unul umflă burduful la acordeon în timp ce vicele se destinse. - Ce ne cînți tu, albăstruiule? - Halunelu’, să trăiți! - Lasă, bă, „Alunelu”, tu să-mi cînți mie „Cocoșel cu două creste”. - Cîntecu’ dumneavoastră, se bucură țiganul cu gura albă. Vioristul făcu semn din arcuș și, dintr-o dată, amîndoi țiganii începură. Chemîndu-l din nou pe Niță, vicele mă arătă cu degetul. Îi trase capul lîngă gură și, cu glas tare, zise în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
oamenii rîd bucuroși. Urmat de adjunct, directorul-secretar urcă pe dig. Cupa excavatorului care vîjîie prin aer răstoarnă lîngă ei o movilă întreagă. - Ho, nebunule! strigă adjunctul, o să ne îngropi. Surd, în cabină excavatoristul rînjește asudat. Directorul se plimbă preocupat pe creasta digului. Deodată se aude un pocnet sec iar mugetul fiarei începe să agonizeze. Uitîndu se la excavator, adjunctul se întreabă îngrijorat: - Ce dracu’ i-a făcut nebunul? Între timp, intrigați de încetarea lucrului, sătenii se ivesc pe creastă. - Hai, tov
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
preocupat pe creasta digului. Deodată se aude un pocnet sec iar mugetul fiarei începe să agonizeze. Uitîndu se la excavator, adjunctul se întreabă îngrijorat: - Ce dracu’ i-a făcut nebunul? Între timp, intrigați de încetarea lucrului, sătenii se ivesc pe creastă. - Hai, tov Pandele, să vedem ce e. Directorul nu răspunde. Adjunctul consideră că trebuie să adaoge: - Las’, nea Pandele, mă duc eu. Părîndu-i-se că aude din direcția secretarului o bolboroseală, se uită atent la el. Într-o clipă ochii îi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
colcăind de târâtoare. Din când În când, trăgeau cu coada ochiului la trupul Balaurului răspândit pe cele două maluri povârnite. În mișcare, solzii cât țiglele de pe casă scoteau zgomote de scândurici uscate lovite Între ele. Și, dintr-odată, Valea sparse creasta dinspre Dunăre și se deschise larg, către Baltă. Ieșiră alergând din văgăuna Întunericului și a spurcăciunilor și mai goniră o vreme pe dealul năpădit de buruieni mărunte, cu vârfurile păscute de turmele de oi și capre. Pe fața spână a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]