55,062 matches
-
marcantă - sfidare copilărească la Mihai Ghițulescu (Iată pentru ce am luat o palmă de la mama care, la o propoziție de tipul , s-a trezit în nas cu un .), însă dramă existențială pentru Vasile Păvăluță, plătind cu lungi ani de închisoare credința întru Domnul. Se petrece totuși un fapt demn de luat în considerație - de multe ori textele par a fi variante ale aceluiași model, reluat cu obstinație și amplificat sau dramatizat; explicația este poate relatarea unei experiențe similare, dar asta nu
"Las' că vin americanii!" by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/17018_a_18343]
-
într-o apologie a paradoxului, considerat principial o terapie eficientă a "obstruării" intelectuale. Pornind de la premisa că adevărul cognitiv e inaccesibil rațiunii, Pessoa consideră opinia de orice fel, intelectuală, literară, religioasă drept singurul mod decent de expresie, certitudinea înțepenită și credința fiind căi de închidere a sensibilității și inteligenței. Pentru Pessoa, contradicția e o terapeutică a eliberării. Fragmentele se referă la realitățile politice contemporane poetului, la instaurarea dictaturii lui Oliveira Salazar îîn 1932, la aberația bolșevică, persecuția Masoneriei în Portugalia sau
Terapia eliberării by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/17019_a_18344]
-
părul uman poate continua să crească, un centimetru pe lună, chiar și după moarte, ceea ce ar justifica lesne lungimea pletelor crescute în cîteva sute de ani. Dar același miracol e asimilat de martorul stupefiat, ziaristul Marquez, unui fond privat de credințe și legende: povestea aflată în copilărie despre o micuță marchiză cu plete nesfîrșit de lungi, care murise din pricina unei mușcături a unui cîine turbat, devenind un fel de sfîntă a locului datorită minunilor făptuite în scurta ei viață. Miraculosul incert
Demonii vremii noastre by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17010_a_18335]
-
miza povestirii să pară secundară. Dar povestea în sine are, citită cu atenție și dezvrăjire, dacă așa ceva e posibil, o coerență dătătoare de adînci și importante semnificații. Dragostea nu este, de fapt, demonul, în acest roman, chiar dacă pe parcursul său stăruie credința/teama că ar fi, așa cum fetița nu e de fapt bolnavă de turbare, deși cei din jurul ei cred/se tem că ar fi. Demonii sînt mulți și fără chip, iar ei sălășluiesc în fiecare dintre personaje. La unul se cheamă
Demonii vremii noastre by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17010_a_18335]
-
vom găsi o interdicție pozitivă din partea lui Dumnezeu, valabilă doar pentru Israel, de a nu fi reprezentat. Nu este o interdicție biblică, ci una filosofică, un fel de constituție în alianța pe care Dumnezeu o face cu poporul său; iar credința va trece prin ureche, prin auz: "Ascultă Israel" - e faimosul cuvânt - ..., "ascultă Israel ceea ce grăiește Domnul Dumnezeul tău..."; ei bine, aceasta nu pătrunde prin imagine. Există acolo o intimitate între Dumnezeul lui Israel și Israel, care interzice reprezentarea. V-ați
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
alta și anume de a sugera o primă și sumară reevaluare a acestui veritabil roman epistolar. Trebuie admis din capul locului că un număr atît de mare de scrisori inedite nu poate lăsa neschimbată imaginea consacrată a relației dintre corespondenți. Credința aproape generală era că, mai harnicei, epistolar, Veronica Micle, Eminescu i-a răspuns cu parcimonie. Raportul era, înaintea descoperirii recente, de 48 la 18 în favoarea Veronicăi Micle, nepunînd la socoteală faptul că 5 din cele 18 scrisori ale lui Eminescu
Eminescu inedit! by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17014_a_18339]
-
a se înscrie în conștiință ca un izvor al unei istorii neîntîmplate. Al unei istorii blocate în potențial. Un izvor paradoxal al idealului activ, irigînd o realitate pasivă, decăzută. Un fenomen cu atît mai semnificativ cu cît exprima putința unei credințe autentice, a unei fidelități patetice în fața vacuității morale, a disponibilității truculente a libertinilor postideologici. Cu atît mai important cu cît opunea unui contingent corupt tabloul unei utopii absolute, mîntuitoare. Două au fost mijloacele prin care libertinii democraturii au acționat împotriva
Piața Universității în cheie polemică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17016_a_18341]
-
provoacă această treptată și inexorabilă apropiere de clipa finală a despărțirii. Matiora este de fapt personajul central, iar la agonia ei sînt spectatori disperați și neputincioși toți locuitorii satului. Fiecare trăiește tensionata așteptare a finalului în felul său, unii au credința că o pot lua de la capăt altundeva și prin urmare evadează din acest spațiu îndoliat devenit sufocant, alții acceptă aproape senini să moară împreună cu el. Cele mai interesante sînt personajele care ezită să aleagă pentru că își dau seama că nu
O rugăciune laică by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17028_a_18353]
-
venele lustruite ca lungi liane/ care se agață înfricoșate de zidurile oarbe./ toamna își făcea numărul intra prin/ cîrciumi cu arlechinul bețiv la braț.// șahiști metafizici dădeau mat unor iluzii/ după fiecare catastrofă fericirea e mult/ mai concretă în subsolurile credinței/ numai dumnezeu încape în picioare./ foșnetul trupului trece în cuvinte dă alarma" (Exilul și frica). Sau: " Toamna de acum. de sub pupile ies zeii/ și pleacă pleoapele noastre aripi fiindu-le/ pînă departe. e un spectacol de ochi/ lichefiați pe ferestrele
Poeți ai "Școlii nemțene" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17052_a_18377]
-
greșeli (și greșeli existau). Apoi, am fost în România, m-am apropiat mai mult de cultura, de limba, de literatura, de arta ei, de arta populară, de oameni, de orașe etc. Însă totul a început de la această curiozitate, de la această credință a mea, care e poate adevărată, poate nu, că o persoană se ivește din ceva, din locuri anume, din acel humus cu siguranță bogat, dacă omul e bogat. Cred că un Robinson închis în insula lui, rămas dintotdeauna pe insula
O convorbire cu Serge Fauchereau by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/17029_a_18354]
-
importanța momentului; am reținut sensul comemorării pe care artiștii de azi o oficiază în zona comuniunii familiare cu marea muzică. Așa s-au petrecut lucrurile în cazul momentului Bach-Enescu, susținut de violoncelistul Marin Cazacu. A fost un veritabil act de credință în marile adevăruri ale muzicii. I-au stat alături pianista Steluța Radu și tânărul violoncelist Răzvan Suma. "Andante religioso", pentru două violoncele și pian este o emanație a spiritului latin de sorginte franceză, atitudine creatoare ce desemnează anii de tinerețe
Marile spirite se întâlnesc cu George Enescu by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17061_a_18386]
-
pedepsiți: loviți, atîrnați de o ștangă, li se răstoarnă găleți de apă peste ei și sunt obligați apoi să curețe cît mai repede mizeria. Spectatorul vede și aude totul: hainele ude și respirația gîfîită, transpirația, frica și speranța, disperarea și credința. La o asemenea distanță e greu de mințit, dar este ușor de exagerat. Dacă acțiunile devin un simplu exercițiu de virtuozitate, de jogging scenic, mimarea suferinței se transformă în contrariul ei. Dacă suferința este percepută ca o realitate a timpului
Fidelitate by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/17094_a_18419]
-
cifrul nevăzutelor. Devreme ce întreaga creație a ieșit din mâinile Creatorului, El și-a lăsat amprentele în lumea din jurul nostru. Sfântul Francisc are binecunoscutul Imn al Fratelui Soare, sau lauda creaturilor, a elementelor, dar și a omului păstrător al demnității credinței și frumuseții, pentru că descoperă Iubirea infinită din care și prin care există lumea. Simțurile exultă descifrând binele și înțelepciunea, nu bucurându-se în sine, în "infinitul rău", baudelairian, depășind, deci, senzualitatea propriu-zisă, patima pentru "fructele terestre", întrezărind dincolo de lacrimi, ca
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
scrupulul grav se destinde în ludic, fără ca percepția densității fondului să dispară. "Enormitățile" sînt de rigoare spre a risipi blazarea, dar ele însele degajă o tristețe subtilă a saturației: "Evident, ne jucăm ca de obicei, cu astfel de dialoguri, crezînd, credința noastră disponibilă și naivă pînă dincolo de limitele bunului-simț, că astfel nu vom ajunge niciodată în apele sterpe ale marasmului. Ce să-i răspund ca să nu greșesc, așa cum greșesc de cele mai multe ori cînd găsesc de cuviință că trebuie să fiu prezumțios
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
puști (autorul însuși!) pe care-l inițiază în tainele supraviețuirii în demnitate, la vreme de stupidă restriște. Originala ecranizare polemică a piesei scrisă de Ioan Paul II Frate al Dumnezeului nostru (Polonia, 1997) enunță interogații legate de o veche dilemă - credința în Artă sau în Dumnezeu, dar și privind descoperirea vocației: creația cu trufie demiurgică ori caritatea și umilința conform preceptelor Sfîntului Francisc de Assisi. Susținînd și la București ceea ce a declarat peste tot în lume unde a colindat cu filmele
Doamne, nouă redă-ne... by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17078_a_18403]
-
trăiește viața însăși, numai că la o intensitate nebănuită vreodată. E viața la puterea infinit."; " Viața mea crește dintr-o imensă și adâncă oboseală; urcă la cer anapoda, împleticindu-se la fiecare secundă, cu aripile pleoștite, ca o pasăre beată. Credința, cărțile, iubirea nu fac decât să-i îngreuieze urcușul, să-i împăienjenească mai tare ochii. Uneori simt inima smucindu-se în sus cu putere - ar vrea să se smulgă, sărmana, și să scape o dată pentru totdeauna din această mlaștină fără
România, mon amour by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17086_a_18411]
-
la fericire. Patriotismul său seamănă cu înțelepciunea copacului, care, atașat definitiv de un anumit loc de pe planetă, se străduiește să-l valorifice la maximum, în loc să-l conteste fără rost. N. Steinhardt își iubește țara, așa cum își iubește firea, soarta sau credința. Nu întâmplător, povestește pe larg, într-o scrisoare, ce mulțumit este Constantin Noica, la 60 de ani, că are 60 de ani: "Dinu a împlinit acum câteva zile 60 de ani. Ne-a spus, lui Vlad și mie, că, departe
Expeditor: N. STEINHARDT by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17104_a_18429]
-
artist de factură spiritualistă, în general, și unul religios în particular. Nefiind doar o convenție grafică sau o modalitate obișnuită de comunicare, nonfigurativismul său este, în consecință, o formă subtilă de meditație filozofică, de angajare morală și de afirmare a credinței. în mod absolut, artistul glosează pe tema (spirituală și nu livrescă) a sacralității textului, a identificării transcendenței cu semnul grafic, în timp ce din perspectiva geografiei culturale el ar putea fi plasat la intersecția civilizației hebraice cu lumea imaginii arabe și cu
Transparențele picturii decorative by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17095_a_18420]
-
și nici nu beneficiază exclusiv ( NUMAI) de naționalitatea română: ei nu-s "dintre noi"! Rezultatul: rămînem tot mai singuri, în țară, în lume, înaintăm spre Europa tot mai greu, iar vorbele, îndemnurile - chiar ale Anei Blandiana - rostite, cu speranță, din credința sinceră în adevăr - nici acestea nu pot modifica sistemul nostru de gîndire. Elitele - cît sînt active și utile - par a nu avea ce căuta printre noi. Le vom recunoaște și recupera post-mortem! Pînă atunci, rămînă acolo unde sînt ("doar nu
"Destrucția elitelor" by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/17103_a_18428]
-
prea mari mofturi. Erau obișnuiți cu această meserie înainte de venirea comunismului." Cuvinte scrise nu de Virgil Ierunca sau de Paul Goma sau de Gheorghe Grigurcu, ci de Ion Cristoiu! Însă o altă teză a d-sale ne contrariază. Profesia de credință a poetului partinic sună ritos: "toată viața mea n-am avut decît o singură concepție, aceea de comunist, cînd am început să gîndesc politic". Într-adevăr cea mai mare parte a vieții sale, M. Beniuc a servit aparatul comunist cu
O struțo-cămilă ideologică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17139_a_18464]
-
felul său, fiecare după nevoile sale, observând aspectele utilitare, cele de trebuință zilnică, sau pe cele pe care le descoperi cu îndelungă râvnă, cu aplecare fără de sfârșit, prilej cu care poți, eventual, descoperi valori de întremare spirituală - de întremare întru credință - dintre cele mai prețioase. Căci Bach, cum știm, este izvorul; este sensul cuvântului german preluat de nume și transferat în timp asupra operei. Didactică și artistică, pragmatică și poetică, lumească și ecleziastică, fascinantă și livrescă, actualitatea lui Bach poate fi
BACH al nostru cel de toate zilele by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17112_a_18437]
-
figură, să simulez, să pot supraviețui". Așa încît răsturnarea dictaturii a corespuns pentru dl Marino unui simțămînt de specifică ușuare: Am putut deci, după '89, să îmi afirm neaderența la literatură". Inevitabil, gîndul ni se îndreaptă spre profesiile slujite fără credință, precum în cazul unui sacerdot ateu. Cum a fost cu putință o activitate de asemenea proporții fără o lăuntrică aderență la obiectul său, care, dincolo de "ideile literare", este, orice s-ar zice, "literatura", chiar așa bagatelizată, persiflată, pusă între ghilimele
Adrian Marino între lumini și umbre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15783_a_17108]
-
femeie care face risipă de parfum și de bijuterii. La prima vedere obiectul-carte lasă o impresie de nesățioasă vanitate. Dar poezia? "Scriu cu litere kilometrice cu versuri kilometrice cu sentimente și idei kilometrice" - iată o mărturisire, o posibilă profesiune de credință. Un poet al cantității, al multului, terorizat de teama de a nu fi spus niciodată destul. Poezia lui Nicolae Țone se înscrie pe linia dicteului suprarealist debordant pe care adesea dorința de a epata îl trădează făcîndu-l să cadă într-
La început a fost poetul by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/15816_a_17141]
-
adiere de vânt, fără ca vreo tresărire, cântec de pasăre, bâzâit de insectă să-i dea viață. Vrăjite sunt deci parcul și casa pentru ciclonul ce răstoarnă o lume: trece peste ele fără să le atingă! Izolate prin toropeala și prin credința oarbă a celor două femei fără apărare, înzidite aici, în inviolabila lor ascunzătoare. Cum s-ar îndoi ele de această inviolabilitate când armatele rusești care devorează și distrug tot pe unde trec, respectă ceea ce le aparține lor! Se întâmplă ca
Memoriile Mariei Cantacuzino Enescu by Elena Bulai () [Corola-journal/Journalistic/15802_a_17127]
-
gheme de lăcuste să-și instaleze tabăra pe proprietatea lor, ca în acest moment, dar nu se ating de nimic, nici de copaci, nici de turme, nici de recoltele de la Miclăușeni, ținute la respect, desigur, de acel zid invizibil de credință și necunoaștere a lucrurilor rele, care se ridică în jurul celor două persoane. Dincolo de aceasta, nici o notă ocultă la Miclăușeni. Ești drept, ești bun. Oameni de bine care trăiesc aici, mor aici ca buni creștini, dar fără nici o pretenție, în limitele
Memoriile Mariei Cantacuzino Enescu by Elena Bulai () [Corola-journal/Journalistic/15802_a_17127]