1,871 matches
-
lor patron, au atacat încă o dată orașul. Pe 8 aprilie, armata lui Alexius al V-lea s-a opus cu vitejie cruciaților, ceea ce nu i-a descurajat pe ultimii. Grecii au aruncat proiectile de mari dimensiuni asupra mașinilor de asalt cruciate, distrugând multe dintre acestea. Vremea rea a fost un factor care a obstrucționat mult acțiunile cruciaților. Vântul care bătea cu putere dinspre țărm a împiedicat cele mai multe corăbii să se apropie sufiecient de mult de zidurile orașului pentru a lansa un
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
conducerea lui Theodor Lascaris (o rudă a lui Alexius al III-lea), Imperiul Trebizondei și Despotatul Epirului. Niciun cruciat de frunte nu a mai ajuns în Țara Sfântă, iar instabilul Imperiu Latin a sleit cea mai mare parte a energiilor cruciate europene. Moștenirea celei de-a patra cruciade a fost una amară, a trădării de către latini a coreligionarilor bizantini. Evenimentele din 1204 au făcut ca schisma dintre vestul catolic și estul ortodox să fie completă și ireversibilă. Papa Inocențiu al III
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
(1217-1221) a fost o încercare de recucerire a Ierusalimului și a restului Țării Sfinte prin cucerirea mai întâi a regatului Egiptean ayyubid. Papa Honorius al III-lea a organizat armatele cruciate conduse de Leopold al VI-lea al Austriei și András al II-lea al Ungariei și o incursiune militară care a lăsat până în cele din urmă Orașului Sfânt în mâinile musulmanilor. Mai târziu, în 1218, o armată germană condusă de
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
-l mai înfrunte și în anii care aveau să mai vină). În 1216, Papa Inocențiu a murit, fiind succedat de Honorius al III-lea, care a reușit să-l oprească pe împăratul german să participe la cruciadă încredințand conducerea oastei cruciate lui Leopold al VI-lea al Austriei și lui András al II-lea al Ungariei. La chemarea papei Honorius al III-lea, glasurile de răspuns au fost puține. Dintre principi, singura figură mai marcantă a fost Leopold al VI-lea
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
de cetăți, socotind mai avantajos să se facă presiuni diplomatice, legatul papal, mânios de a fi contrazis, l-a alungat din oraș. El nădăjduia că însuși împăratul Frederic al II-lea al Germaniei se va pune în fruntea unei armate cruciate și va veni în ajutorul celor din Egipt, dar, presat de desfășurarea evenimentelor, legatul papal și-a adunat toate forțele și a pornit spre Cairo, o greșeală politică ireparabilă, mai ales că Al-Kamil, pentru a evita pustiirea orașelor și satelor
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
deosebit de gravă, aproape fără ieșire, de aceea văzând că toate încercările de a opri inamicul au fost epiuzate, Al Kamil a recurs la o ultimă stratagemă, dictată de situația disperată în care se afla. După ce s-a asigurat că armata cruciată pornise iar la drum, a dispus ruperea digurilor. Nilul a inundat regiunea cu atâta violență, încât întreaga armată, oameni și cai, cuprinși de ape până mai sus de genunchi,au fost imobilizați, prinși într-o capcană din care nu puteau
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
cucerit orașul, după o tentativă eșuată de evadare a târgoveților. Deși se știa că în Béziers nu erau mai mult de 500 de cathari, toată populația a fost măcelărită. După cum afirmă scriitorul cistercian Caesar de Heisterbach, unul dintre conducătorii armatei cruciate, legatul papal Arnaud-Amaury, a fost întrebat de un cruciat cum îi pot distinge pe cathari, inamicii lor declarați, de restul cetățenilor. Legatul papal a răspuns: "Caedite eos! Novit enim Dominus qui sunt eius"" — "Ucide-i [pe toți]! În mod sigur
Cruciada Albigensiană () [Corola-website/Science/306655_a_307984]
-
orașul Termes și, în ciuda încercărilor de despresurare ale lui Pierre-Roger de Cabaret, orașul a căzut în decembrie. Aceasta a fost ultima acțiune a anului 1210. La începerea operațiunilor în 1211, acțiunile lui Arnaud-Amaury și Simon de Montfort îndepărtaseră din tabăra cruciată mai mulți nobili, printre care și Raymond de Toulouse, care a fost excomunicat din nou. Cruciații au reluat în martie atacul asupra Lastours și în martie Pierre-Roger s-a predat. El și cavalerii săi cei mai apropiați au fost spânzurați
Cruciada Albigensiană () [Corola-website/Science/306655_a_307984]
-
preluată de mult mai precautul Filip al II-lea, care era mai preocupat de cucerirea orașului Toulouse decât de stârpirea ereziei. Papa Inocențiu al III-lea a murit în iulie 1216. Până în 1219 conflictul s-a mai potolit, în ciuda asediilor cruciate de la Belcaire și Marmande. Marmande a fost cucerit de cruciați pe 3 iunie 1219, dar încercarea de recucerire a Toulouselui a eșuat. În 1221, succesele lui Raymond tatăl și fiul au continuat; au fost recucerite Montréal și Fanjeaux și mulți
Cruciada Albigensiană () [Corola-website/Science/306655_a_307984]
-
Martin al V-lea, care a emis o bulă papală pe 17 martie 1420, prin care proclama organizarea unei cruciade "pentru distrugerea wycliffiților, husiților și altor eretici din Boemia". Sigismund, însoțit de mai mulți prinți germani, în fruntea unei armate cruciate, a sosit în fața Pragăi pe 30 iunie. Cruciații veneau din toate țările Europei, mulți dintre ei fiind doar aventurieri atrași de perspectiva jafurilor. S-a început asedierea Pragăi, acțiune militară care a fost rapid abandonată. Au fost inițiate negocieri pentru
Războaiele Husite () [Corola-website/Science/306674_a_308003]
-
să participe Biserica Ortodoxă Greacă și reprezentanții altor culte creștine. Mai înainte de a-și da consimțământul pentru participarea la conciliul, Sfântul Scaun a mai făcut o ultimă încercare să-i supună pe husiți. Pe 1 august 1431, o mare armată cruciată în frunte cu Frederick, Margraful de Brandenburg, pe care îl însoțea legatul papal cardinalul Cesarini, a intrat în Boemia. Pe 14 august cruciații au ajuns în dreptul orașului Domažlice. În momentul în care în zonă a sosit o armată husită întărită
Războaiele Husite () [Corola-website/Science/306674_a_308003]
-
numărului populației decât Ierusalimul și Gaza. Sub noua cârmuire musulmană (califatele omeyad , abbasid și fatimid ), un număr de evrei au putut reveni în localitate și să sălașluiască aici până la venirea cruciaților în secolul al XI-lea. În 1170, în perioada cruciată, în cursul trecerii lui prin Yaffa, călătorul evreu spaniol Beniamin din Tudela (Binyamin Mi'Tudela) a găsit un singur locuitor evreu - de meserie vopsitor. Yaffa, ca și întreaga regiune a Palestinei și Siriei, cunoaște în anii dominației arabe , și perioade
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
într-o clădire otomană cladită în secolul al XVIII-lea care a devenit la începutul secolului al XIX -lea (ca.1811) sediul guvernatorului Abu Nabut și cunoscut mai târziu ca Vechiul Serai. Ea s-a ridicat pe ruinele unei citadele cruciate. După ce în 1890 guvernământul orașului s-a mutat la Seraiul Nou din Piața Ceasului, edificiul a slujit până în 1948 drept casă familiară și fabrică de săpun, proprietate a familiei arabe creștin-ortodoxe Demyani. Muzeul a fost înființat în anii 1970 de către
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
cu apă care a ajutat la irigarea livezilor de protocali în secolul al XIX-lea. Trei din pereții externi ai moscheii sunt parte din zidul cetății. În construcția moscheei au fost folosite materiale, inclusiv coloane de marmură prelevate din edificii cruciate din Cezareea și Ascalon. Lângă ea a fost clădit în acelaș timp un han „Han al Kamkh” destinat pelerinilor și vizitatorilor. Sabil Suleiman (1809), situat în apropiere în partea de sud a Marii moschei și destinat ablațiunilor rituale, a fost
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
stil baroc latino-american, a fost construită prin grija regatului Spaniei în anii 1888-1894 și sfințită în anul 1891 . Vechea clădire, dinainte, fusese o mică mănăstire - han numită Casa Nova, Casa libera sau Hospiciul Latin, ridicată în 1654 pe locul citadelei cruciate din secolul al XIII-lea care veghea asupra localității și al unei prime mănăstiri franciscane ctitorite prin 1252-1253 de către regele Ludovic al IX-lea al Franței (Sfantul Ludovic). În pivnița mănăstirii se pot vedea resturi din cetățuia cruciată. La intrarea
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
locul citadelei cruciate din secolul al XIII-lea care veghea asupra localității și al unei prime mănăstiri franciscane ctitorite prin 1252-1253 de către regele Ludovic al IX-lea al Franței (Sfantul Ludovic). În pivnița mănăstirii se pot vedea resturi din cetățuia cruciată. La intrarea in mănăstire se află o statuie a Sfântului Ludovic . Biserica conține vitralii create de artistul bavarez Franz Xaver Zettler (1841-1916) precum și, deasupra altarului, tabloul reprezentând viziunea lui Petru, operă a pictorului și sculptorului catalan Domènec Talarn i Ribot
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
han pentru pelerini. În 1799 l-au adăpostit pe Napoleon și apoi pe soldații săi loviți de epidemia de ciumă, precum și pe prizonierii otomani. Aici au loc săpături arheologice care au pus în evidență construcții din epocile precedente - bizantină și cruciată. Este situată lângă strada Herzl, în cartierul Abu Kabir, aflat în prezent in Tel Avivul propriu-zis, pe o colină în mijlocul anticului cimitir evreiesc din perioada romană-bizantină, care se întindea în vechime până la actuala stradă Kibutz Galuyot și la Sabil Abu
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
domnitorul Ghica a adoptat un nou model pentru cel dintâi: tricolor roșu-galben-albastru, cu roșul în partea superioară și lățimi egale ale benzilor. În centru se afla un scut alb bordat cu aur și mobilat cu acvila valahă, încoronată princiar și cruciată. În 1848, steagul adoptat de către revoluționari ca drapel al Țării Românești a fost tricolorul albastru-galben-roșu (cu albastrul sus, deci, conform semnificației „Libertate, Dreptate, Frăție”). Acest tricolor apare atunci de asemenea în Moldova, în Ardeal (de exemplu la Adunarea de la Blaj
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
a României, având numărul de inventar 75045. De formă dreptunghiulară (proporția 2:3), acesta este alcătuit din trei fâșii tricolore din mătase, cu dispunere orizontală (roșul în partea de sus). În centrul steagului se află pictate acvila valahă la dextra, cruciată și purtând însemnele puterii domnești, și bourul moldovean la senestra, purtând o stea cu șase raze între coarne. Cele două simboluri sunt flancate de șase drapele tricolore înclinate, dispuse trei la dreapta și trei la stânga, a căror hampe se încrucișau
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
în martie. Astfel, acvila romană în zbor larg deschis, încoronată princiar, poartă sceptrul domnesc la dextra și sabia la senestra; pe pieptul ei figurează un scut despicat și încoronat princiar ce conține la stânga, peste azur și aur, acvila Țării Românești (cruciată, conturnată și încoronată princiar), iar la dreapta, peste roșu și azur, bourul Moldovei purtând o stea între coarne. În jurul atributelor puterii domnești se află înfășurată o eșarfă roșie conținând deviza cu litere de aur: „HONOR ET PATRIA” (adică „Onoare și
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
Ferdinand I de către poporul român în 10 mai 1920. Pe acest buzdugan, în partea superioară, sunt reprezentate patru statuete de țărănci în costume naționale. Ele reprezintă România (regatul vechi), Transilvania, Basarabia și Bucovina. În vârful buzduganului se regăsește capul acvilei cruciate. Carol I și Carol II au folosit ca simbol al puterii bastonul de mareșal în locul buzduganului. Bastonul purtat de aceștia are formă cilindrică cu secțiunea rotundă și cu o lungime de 35 cm. Este acoperit cu o catifea purpurie pe
Însemnele regalității române () [Corola-website/Science/306723_a_308052]
-
luat prizonier pe drum, s-a îmbolnăvit de dizenterie și a fost vindecat de un medic arab. În mai a fost răscumpărat pentru suma de 400.000 livre și a plecat imediat din Egipt spre Acra, una dintre puținele posesiuni cruciate care mai rezistau în Siria. Între timp, soldații mameluci din Egipt s-au răsculat. Turanshah, succesorul lui as-Salih a cucerit orașul Cairo, punând bazele dinsastiei Mameluce, care avea până în cele din urmă să cucerească și ultimele posesiuni cruciate din zonă
Cruciada a șaptea () [Corola-website/Science/306831_a_308160]
-
puținele posesiuni cruciate care mai rezistau în Siria. Între timp, soldații mameluci din Egipt s-au răsculat. Turanshah, succesorul lui as-Salih a cucerit orașul Cairo, punând bazele dinsastiei Mameluce, care avea până în cele din urmă să cucerească și ultimele posesiuni cruciate din zonă. Ludovic a făcut o alianță cu mamelucii și din noua sa bază din Acra a început să refacă celelalte orașe cruciate. Deși Regatul Ciprului pretindea că este puterea suzerană în zonă, Ludovic era conducătorul "de facto". Ludovic a
Cruciada a șaptea () [Corola-website/Science/306831_a_308160]
-
orașul Cairo, punând bazele dinsastiei Mameluce, care avea până în cele din urmă să cucerească și ultimele posesiuni cruciate din zonă. Ludovic a făcut o alianță cu mamelucii și din noua sa bază din Acra a început să refacă celelalte orașe cruciate. Deși Regatul Ciprului pretindea că este puterea suzerană în zonă, Ludovic era conducătorul "de facto". Ludovic a negociat și cu mongolii, care își făcuseră simțită prezența în răsărit, încurajat de legendele Regatului Nestorian. ("Vedeți și": Preotul Ioan). În același timp
Cruciada a șaptea () [Corola-website/Science/306831_a_308160]
-
fapt cu regele lor sau despre eforturile care trebuiau depuse pentru organizarea unei cruciade pentru salvarea lui Ludovic. După ce au fost împrăștiați, câțiva dintre ei au ajuns în Aquitania și Anglia. Dor câțiva dintre ei au ajuns să depună jurămintele cruciate și au participat cu adevărat la luptele cu musulmanii. O altă mișcare a apărut în mai 1320 în Normandia, unde un cioban adolescent a pretins că a fost vizitat de Sfânul Spirit care i-a poruncit să lupte cu maurii
Cruciada ciobanilor () [Corola-website/Science/306832_a_308161]