3,596 matches
-
inelul gongul din dreapta sa. A poruncit negrului care s-a arătat sub perdeaua de catifea să cheme pe Selim-Hafiz. Bătrânul tâlcuitor al legii Prorocului a ascultat mărturisirea domnului meu. A luat în mânile-i cu unghii cârligate cărțile aflate. S-a cufundat în cetirea lor. După cetirea lor a oftat și a tăcut. Ce spui tu, Selim-Hafiz? a întrebat împăratul. Selim-Hafiz n-avea nimic de spus. Totuși trebuia să spuie ceva, căci asta era slujba lui. Mai bine ar fi fost să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acum voiam mai mult: trebuia să-i aud vocea. De ce nu se întâmplase asta până acum? Pentru că fusesem rănită și în stare de șoc? Sau prea amorțită de analgezice? M-am uitat după mama, tata și Helen, care erau adânc cufundați în genul de film polițist care speră că va fi produs și după viețile lor. Mi-au făcut semn să intru și au început să facă mișcări elaborate de trupe pentru a-mi face loc pe canapea, dar am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de râs; din fericire, lucra în seara aceea și, când a venit momentul și m-am văzut așezată lângă Harris, instalați amândoi la înălțime, precum regele și regina, pe două scaune cu pernuțe ca pe niște tronuri și cu picioarele cufundate până la glezne în lighenașe cu apă cu clăbuc, nu mi-a părut niciodată mai bine că nu mă vedea. Două femei ni se aplecau în față, ocupându-se de picioarele noastre. Nu le vedeam decât creștetul capului și mă simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nu mai suportam să zac în apartament fără somn și eram la birou pe la șase și jumătate. Să încerc să îmi umplu timpul, să muncesc din greu, adunând zi după zi, asta era soluția. Uneori se întâmpla chiar să mă cufund în lucru, să trec într-un alt spațiu unde domnea fantezia și unde încetam să fiu eu. Pentru un timp. Cu toate astea, nu ne țineam doar de distracții: mai erau Prânzurile. Chiar dinainte de moartea lui Aidan, așteptam cu groază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Spus pe un ton foarte alarmat. —Duminică. —N-a fost duminică încă. Într-o altă zi. Nu știu cum îi zice. Tulburată, am luat-o încet spre casă cu punga de dulciuri. Povestea asta cu canicula nu era a bună. Fusesem așa cufundată în lumea mea încât, deși o observasem, nu o luasem îndeajuns de serios. Mă rodea un gând: în timpul săptămânii, cât îmi văzusem de treabă, purtând haine nepotrivite pentru caniculă, nu cumva... mirosisem? După cele trei ore de somn de rigoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
n-a căzut nimic pe sau lângă mine și îmi era cald și obosisem și în cele din urmă am făcut cu mâna după un taxi. Șoferul, un tânăr indian, vorbea la celular. I-am dat adresa și m-am cufundat în scaun și deodată am auzit: —Ești un bărbat pervers, nerușinat, și o să te pedepsesc. Era șoferul, care vorbea la telefon. M-am ridicat în capul oaselor, dornică să trag cu urechea. —Dă-ți jos pantalonii, răule, răule ce ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
că mă înșelasem. Nu era el, deloc. Și deodată am înțeles totul. Partea a treiatc "Partea a treia" Capitolul 1tc "Capitolul 1" M-am trezit în camera nepotrivită. În patul nepotrivit. Alături de bărbatul nepotrivit. Cu excepția unei veioze micuțe, camera era cufundată în întuneric. I-am ascultat respirația, dar n-am fost în stare să-l privesc. Trebuia s-o șterg de aici. M-am strecurat pe furiș din așternut, hotărâtă să nu-l trezesc. — Hei, a zis. Nu dormea. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
trage-mi-o! Mă trântisem, goală, pe patul lui și zbierasem: Haide! Voiam să îmi alunge furia, golul, deznădejdea. Voiam să alunge umbra soțului meu mort spre a nu mai simți durerea. —A venit taxiul. Răsărea soarele și totul era cufundat în liniștea zorilor în timp ce parcurgeam drumul spre casă. Deși nu băusem un strop în ziua dinainte, mă simțeam de parcă aș fi avut cea mai cruntă mahmureală din viața mea. Am intrat în apartamentul tăcut, am aprins lumina, apoi, încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mamei, Abu-Marwân, căruia i-am spus întotdeauna Khâli, pe atunci scrib la cancelaria de stat de la Alhambra, sosi târziu la sărbătoare cu înfățișarea pe care o lua în zilele cu ghinion. Maică-mea ciuli urechea. Prinse niște cuvinte care o cufundară preț de câteva minute într-un coșmar pe care-l credea pe veci uitat: — De la Parada cea Mare, zicea el, n-am mai avut parte nici măcar de un singur an de fericire! „Blestemata aia de Paradă!“ Maică-mea simți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-i ajungem curând din urmă pe drumul risipirii. ANUL SĂRBĂTORII MIHRAJAN 896 de la hegira (23 octombrie 1492 11 octombrie 1493) Niciodată, începând din anul acela, n-am mai cutezat să rostesc în fața tatălui meu cuvântul Mihrajan, atât de tare îl cufunda în cele mai dureroase amintiri. Și niciodată de atunci familia mea nu a mai ținut această sărbătoare. Totul s-a petrecut în a noua zi a lunii sfinte a ramadanului, sau mai curând, ar trebui să spun, de Sfântul Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de a se conforma datinii dănțuitoare de la Um Junaiba. Singur Dumnezeu este stăpânul răsplății și al pedepsei! Eram permanent la căpătâiul unchiului, atent la cel mai mic gest, la cea mai mică grimasă, contemplându-l uneori ceasuri întregi, pe când dormea cufundat într-un somn agitat. L-am simțit dintr-odată îmbătrânit, moleșit, dezarmat, când, cu doar două zile în urmă, era în stare să țină o întreagă adunare cu sufletul la gură vorbind despre rumi, lei sau șerpi. Datorită calităților lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
însoțesc în vreuna dintre călătoriile sale. Deși era bolnav la pat, m-a primit cu evidente semne de prietenie, evocând împreună amintirea unchiului meu, cât și amintiri mai surâzătoare din caravana noastră. Motivul vizitei mele l-a făcut să se cufunde într-o lungă meditație; ochii lui păreau să mă măsoare, trecând de la boneta din postav verde la barba ajustată cu grijă, apoi la haina brodată, cu mâneci largi și pline de măreție; sprâncenele lui albe păreau o balanță care cântărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ambarcațiune plată, el transporta deja o mare cantitate de grâne și de vite, dar mai putea, făgăduia el, să-mi facă un locșor destul de confortabil. Înainte de a urca la bord, m-am lungit pe burtă pe mal și mi-am cufundat îndelung obrazul în apa Nilului. Când am dat să mă ridic, am avut certitudinea că, după furtuna care-mi risipise avutul, o viață nouă mi-era oferită în acea țară a Egiptului, o viață de pasiuni, primejdii și onoruri. De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
atragă asupra Romei cea mai odioasă dintre calamități. ANUL ERETICILOR 926 de la hegira (23 decembrie 1519 12 decembrie 1520) — La ce e bun papa? La ce sunt buni cardinalii? Cărui dumnezeu i se închină oamenii în acest oraș al Romei, cufundat în lux și plăceri? Acestea erau vorbele elevului meu german Hans, în religie fratele Augustin, care venea după mine până în anticamera lui Leon al X-lea ca să mă câștige de partea doctrinei călugărului Luther, în timp ce eu îl imploram să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
gentilomului desăvârșit, mecena, tolerant și plăcut în societate. De ce dracu’ vor să facă din el un călugăr?“ Înveșmântat în pelerină roșie și purtând calotă de aceeași culoare, cu un breton de păr negru pe toată lățimea frunții, vărul papei părea cufundat într-o neplăcută meditație. — Cardinalul trebuie să-ți vorbească, fiule. Așezați-vă amândoi pe scaunele de colo. Eu am de citit niște scrisori. Nu cred că mă-nșel afirmând că papa, în ziua aceea, n-a pierdut o vorbă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
traistă și se așeză lângă cămin. Fata puse lângă el o cană cu vin și o bucată de pâine de orz, apoi se duse repede lângă rănit, șoptindu-i cuvinte pe care doar el putea să le audă. În încăperea cufundată în liniștea nopții se auzeau doar trosnetul focului și glasul acela șoptit. Trosnetul și șoaptele se amestecau, devenind un singur sunet ce alina oboseala lui Valerius. Dacă vrei să dormi... Bărbatul făcu semn spre o grămadă de paie aflată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întrebă Vitellius surprins. — Te așteptam. Știi doar că te așteptam. Nu te-am văzut când am intrat - guvernatorul își scoase mantia, furios că aparițiile neașteptate ale prezicătorului îl speriau. Uneori am senzația că ești o fantomă. Taverna era pe jumătate cufundată în întuneric; hangiul încerca să întețească focul. Pe neașteptate, se simți în aer miros de ienupăr. — Sunt doar un clarvăzător, nu o fantomă, răspunse Ausper. Așa își spunea; nimeni nu știa care era adevăratul său nume sau din ce ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l ducă în triumf - cea mai mare rușine. Aveau să celebreze trufia prostească a unui tribun roman care își închipuise că poate înfrunta singur douăzeci de barbari. Îi vedea pe quazi apropiindu-se. Strigau, dar Antonius nu auzea nimic, fiind cufundat într-o liniște ireală. Strânse cu putere sica și ridică scutul. O mânie cum nu mai simțise niciodată îi încețoșă privirile. Mișcându-se ca într-un coșmar, începu din nou să alerge. Luminișul se ivi pe neașteptate în pădurea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fel de privire... o privire ce putea să vadă dincolo de toate astea. Își ascunse fața în mâini și rămase așa mult timp. — Atunci am avut o viziune, spuse cu glas scăzut; își înălță capul: Tocmai când simțeam că m-am cufundat undeva, din ce în ce mai jos... Tocmai când mi se părea că m-am distrus pe mine însumi, am văzut în spatele dușmanilor împotriva cărora luptam cu furia unui uragan... așa, deodată, am văzut înaintând spre mine o siluetă sinistră... Un om. Purta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Oficiantul dădu semnalul. Se auzi sunetul dulce al anciei. Antonius stătea în genunchi, cu privirea pierdută. Fu ridicat de patru oficianți și condus din nou în templu. Acum, bazinul în care fusese sacrificat taurul era plin cu apă. Oficianții îl cufundară pe Antonius în apă și îl spălară. Parfumat, înveșmântat cu o mantie albă de lână, fu însoțit de-a lungul scării ce urca din templu până la o terasă. Pe câmpia învăluită încă de negura nopții se zăreau apele Danubius-ului. Soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
două ajutoare veniră și-l obligară pe Skorpius să se ridice, apoi se ocupară de Salix. Îi scoaseră coiful. Valerius contemplă înspăimântat chipul palid al prietenului său și nisipul îmbibat de sânge. Îl văzu pe Salix deschizând ochii. Amfiteatrul se cufundase într-o liniște ireală. Flautele și orga tăcuseră. Mulțimea îi privea pe cei doi gladiatori: Salix întins pe pământ, Skorpius lângă el, cu pumnalul în mâna dreaptă. Salix se ridică încet, clătinându-se. Parcurse cu privirea tot amfiteatrul, fără grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Ochii copilului erau închiși și degetele îndoite strâns în pumni. Fața îi era roșie și capul ascuțit. Privea ciudățenia lui și simțea că o cuprindea o stare de pace și liniște. Furtuna se va sfârși în curând, lumea se va cufunda în tăcere, iar aerul, plin de miresme, se va așterne încet, ca ora somnului. În curând vor zbura furnicile înaripate, iar șopârlele se vor îngrășa mâncând zecile de insecte ce se înmulțesc. Apa va deveni mâloasă și lină. Ușile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
a întâmplat nimic. I-am dat zece dolari pentru mașină. Ea a plecat în căutare de alți bărbați și de alți bani. M-am întors la hotel și m-am trântit pe pat, așa îmbrăcat cum eram. Și m-am cufundat în somn pentru a doua noapte în acest oraș, unde încuietoarele și întrerupătoarele funcționează aiurea și unde sirenele fac „tu“ și „hapa“ și au, au, au. Capul meu este un oraș în care diferite dureri și-au găsit domiciliu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
răsucesc singur, fir-ar să fie. Abia dacă mai beau ceva: doar un Barley Stout, două Particular Brew, un Whisky Tak și câteva Ginger Perry. Ori asta, ori o sticlă de Cyprus sherry ori de Porto bulgăresc pentru a mă cufunda în noapte. Asta-i tot ce-mi pot permite. Fac economie și la pornografie. S-a terminat cu revistele sexy și cu dușurile cu companie. Sunt prea scumpe. Totuși, din când în când, mi-o mai iau la labă. Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
prea multă realitate. îT. S. Eliot) Veniți, o, voi, atomi rătăcitori, spre Centru vă-ndreptați Și fiți Eterna Oglindă a ce-ați văzut și scânteiați. Raze hoinare prin întunericul imens cutreierați Și înapoi, în soarele ce v-a creat, vă cufundați. îFarid-Uddin Attar, Graiul păsărilor) Corbul rătăcea, purtându-și jalnic rămășițele-i betege, își era propria relicvă, o scârnăvie scuipată lângă drum. Era tot ceea ce mintea-i refuza să mai conceapă. îTed Hughues, Tovarășii de joacă ai Corbului) Nisipurile Timpului sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]